STUDIUL ARTELOR ȘI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (29), 2016

STUDIUL ARTELOR ȘI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (29), 2016

REVISTA
Nr.2 29, 2016
Cuprins
SISTEMUL POLITIC DIN REPUBLICA MOLDOVA: EVOLUŢII, VULNERABILITĂŢI ȘI OPORTUNITĂŢI DE MODERNIZARE
ARTICOL

 

THE POLITICAL SYSTEM IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA:
EVOLUTIONS, VULNERABILITIES AND
OPPORTUNITIES FOR MODERNIZATION

VALERIU MÂNDRU,

conferenţiar cercetător, doctor în sociologie,
Institutul Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Știinţe a Moldovei

IURIE CARAMAN,

conferenţiar cercetător, doctor în sociologie,
Institutul Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Știinţe a Moldovei

În articol este analizată evoluţia sistemului politic din Republica Moldova. Autorii relevă trei etape de formare și consolidare a sistemului politic din ţară, care au infl uenţat în mod direct viaţa politică și democratizarea societăţii. Analiza se bazează pe experienţa legislativă a altor state, precum și pe opiniile experţilor.

Cuvinte-cheie: sistem politic, dezvoltare, reformă constituţională, alegeri, modernizare, constituţie, parlament, societate

Th e article analyzed the evolution of the political system in Moldova. Th e authors note three stages of the formation and consolidation of the political system in the country which have directly infl uenced the political domain and democratization of the society. Th e analysis is based on the legislative experience of other countries and the opinions of experts.

Keywords: political system, development, constitutional reform, elections, moder nization, constitution, parliament, society

În literatura de specialitate noţiunea de „sistem politic” este defi nită în mod diferit, însă, din interpretările autorilor, este cert că un sistem politic este constituit dintr-un set complet de instituţii și organizaţii politice, precum: partidele politice și grupurile de interes (sindicate, grupuri de lobby, etc.), relaţiile dintre aceste instituţii și normele ce reglementează funcţionarea lor (constituţia, legea electorală). Potrivit estimărilor politologilor din mediul știinţifi c autohton, formarea și consolidarea sistemului politic al Republicii Moldova a evoluat în trei etape:

Prima etapă:

  1. anii 1990-1991, perioadă în care au loc primele alegeri libere în RSSM – 25 februarie 1990;
  2. ziua de 23 iunie 1990, când Sovietul Suprem (Parlamentul) declară RSSM stat suveran;
  3. 23 mai 1991 – adoptarea denumirii ofi ciale a statului – Republica Moldova.

Etapa a doua: 27 august 1991, când Parlamentul Republicii Moldova adoptă Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (278 deputaţi), care susţine în mod clar suveranitatea Republicii Moldova care este și un rezultat al evenimentelor din 19- 21 august 1991 de la Moscova ( puciul din august). Remarcabilă pentru această etapă este și data de 29 iulie 1994 – adoptarea primei Constituţii a Republicii Moldova, care legitima un regim de guvernare semi-prezidenţial, semi-parlamentar, prin modifi carea art. 78 din Constituţia Republicii Moldova. Astfel, această etapă este marcată de schimbarea formei de guvernare în Republica Moldova.

Etapa a treia: ședinţa extraordinară a legislativului, care a adoptat la 5 iulie 2000 (cu 90 de voturi) art. 78, care prevede alegerea, prin vot secret, de către Parlamentul Republicii Moldova, a Președintelui Republicii.

Reforma constituţională din 5 iulie 2000 a avut o infl uenţă decisivă asupra funcţionării sistemului politic din Republica Moldova. Modifi carea a avut ca obiectiv racordarea sistemului politic din Republica Moldova la modelele celor mai avansate ţări europene.

Cu timpul, însă, s-a dovedit că această reformă nu a făcut altceva decât să creeze premise pentru crize politice. Astfel, chiar prima încercare de a alege președintele ţării, în conformitate cu noile prevederi constituţionale, a eșuat. La fi nele lui decembrie 2000, Președintele Petru Lucinschi semnează Decretul despre dizolvarea Parlamentului, iar alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie 2001 s-au desfășurat deja într-un nou regim politic – parlamentar. Problema reformei constituţionale în societatea noastră a rămas, însă, un obiect permanent de discuţie între principalele forţe politice, politologi, formatori de opinie. Prima criză în sistemul politic a fost criza parlamentară din toamna anului 1993; organul legislativ se autodizolvă înainte de expirarea mandatului (17 aprilie 1990 – 19 octombrie 1993). Acest legislativ adoptă o nouă lege electorală la 14 octombrie 1993. Alegerile parlamentare din 27 februarie 1994, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, se desfășoară într-o singură circumscripţie electorală. Spre deosebire de Parlamentul precedent, constituit din 380 de deputaţi, Parlamentul de legislatura a XIII-a este compus din 104 deputaţi. Articolul 60 al Constituţiei prevede pentru următoarele alegeri o componenţă din 101 deputaţi. Astăzi, însă, se fac auzite voci care consideră că și acest număr de deputaţi este prea mare pentru Republica Moldova.

În scopul relevării opiniei experţilor în această privinţă, am efectuat un studiu sociologic[1] în cadrul căruia am solicitat părerile ,,competente” ale 182 de cercetători știinţifi ci din domeniul știinţelor politice, dreptului, deputaţi, consilieri municipali, funcţionari ai autorităţilor publice locale, analiști politici și reprezentanţi ai societăţii civile. Astfel, la întrebarea ,,Credeţi că o reducere a numărului de deputaţi de la 101 la 71 ar asigura o îmbunătăţire a calităţii funcţionării Forului legislativ?”, majoritatea experţilor chestionaţi (63%) susţin afi rmaţia că actualul legislativ are o componenţă numerică prea mare pentru o ţară mică ca a noastră și că numărul optim de deputaţi ar trebui să fi e de 71 de legislatori, iar reducerea numărului acestora nu va avea un impact negativ asupra funcţionalităţii legislativului, ci, dimpotrivă, va îmbunătăţi activitatea aleșilor poporului (vezi Diagrama 1).

Diagrama 1. Credeţi că o reducere a numărului de deputaţi de la 101 la 71 ar asigura o îmbunătăţire a calităţii funcţionării Forului legislativ?

Pentru comparaţie, vom face referinţă la componenţa numerică a membrilor corpurilor legislative în alte republici parlamentare din Europa, unele dintre ele având un număr de populaţie comparabil cu cel al Republicii Moldova (vezi Tabelul 1).

Tabelul 1. Numărul de membri ai corpurilor legislative în republici parlamentare din Europa

Ţara Parlament unicameral
Bulgaria Adunarea Naţională – 240
Cipru Camera Reprezentanţilor (Vouli Antiprosopon) – 80
Estonia Parlament (Riigikogu) – 101
Letonia Parlament (Seima) – 100
Lituania (Seimas) – 141
Finlanda Parlament (Eduskunta) – 200
Grecia Parlament (Vouli TON Ellinon) – 300
Luxemburg Camera Deputaţilor (Chambre des Deputes) – 60
Ungaria Adunarea Naţională (Orszaggyules) – 386

Sursa: Jean-Michel de Waele, Paul Magnette. Les democraties europentnes. Paris: Armand Colin, 2008.

Așadar, subiectul privind componenţa legislativului rămâne a fi  un subiect de analiză și dispută a specialiștilor în domeniu. Mai curând, numărul mare de legislatori și experţii îl corelează direct cu efi cacitatea activităţii deputaţilor.

După cum notează unii autori[2], există parlamente care au un număr foarte redus de membri – 5060, altele au sute de aleși. În general, se consideră că dimensiunea optimă a corpului reprezentativ este egală cu rădăcina cubică din totalul populaţiei.

Următoarele alegeri prezidenţiale au avut loc la 4 aprilie 2005, când Vladimir Voronin este ales cu 76 de voturi: 56 de deputaţi ai fracţiunii PCRM, 8 deputaţi ai fracţiunii PDM, 11 deputaţi ai fracţiunii PPCD și 3 deputaţi ai grupului parlamentar al PSL. În așa fel, liderul comuniștilor obţine al doilea mandat de Președinte, dar PPCD-ul, care îi acordă votul de încredere, a fost eliminat ireversibil din tabăra partidelor parlamentare. Totodată, pentru prima și ultima dată în istoria parlamentarismului autohton, se reușește alegerea șefului statului fără a genera dizolvarea Parlamentului, căci peste 4 ani, la 29 iulie 2009 au loc alegeri anticipate în Parlamentul Republicii Moldova care au fost cauzate de boicotarea alegerii Președintelui Republicii Moldova de către opoziţie.

După alegerile ordinare din 10 noiembrie 2009 și a alegerilor repetate din 7 decembrie 2009, s-au creat circumstanţe care au angajat dizolvarea Parlamentului. Potrivit art.78 alin.(5) din Constituţie, dacă și după alegerile repetate Președintele Republicii Moldova nu este ales, Președintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul și stabilește data pentru desfășurarea alegerilor în noul Parlament.

Referendumul din 5 septembrie 2010 nu a fost validat din cauza prezenţei joase a alegătorilor. Doar 30,29% din cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urnele de vot din minimul necesar de 1/3 de persoane înscrise în listele electorale. Problema consta în articolul 78 din Constituţie. Ulterior, a urmat o perioadă când funcţia de șef al statului au deţinut-o prin interimat.

Între 2009-2012, Republica Moldova a avut următorii președinţi interimari:

  1. Mihai Ghimpu, PL: 11septembrie 2009 – 28 decembrie 2010.
  2. Vlad Filat, PLDM: 28 decembrie – 30 decembrie 2010.
  3. Marian Lupu, PDM: 30 decembrie 2010 – 23 martie 2012 (Președinte al Parlamentului și Președinte interimar al Republicii Moldova).

Din 11 septembrie 2009 – 23 martie 2012, în Republica Moldova principala funcţie în stat au deţinut-o președinţi interimari.

La 16 martie 2012 Nicolae Timoft i a fost ales în funcţia de Președinte al Republicii Moldova (cu 62 de voturi).

După prăbușirea hegemoniei PCRM, începând cu iulie 2009, în Republica Moldova s-au schimbat 5 guverne cu mandate depline și 1 în exerciţiu:

  1. Guvernul Filat 1 (2009).
  2. Guvernul Filat 2 (până în aprilie 2013).
  3. Guvernul Leancă (2013-2015).
  4. Guvernul Gaburici (februarie 2015 – iulie 2015).
  5. Guvernul Streleţ (30 iulie 2015 – decembrie 2015).
  6. Guvernul Filip (20 ianuarie 2016 – prezent).

Au mai activat și 2 Guverne interimare:

  1. Guvernul Gherman.
  2. Guvernul Brega.

Constatând un astfel de peisaj politic, am încercat să exemplifi căm câteva modele funcţionale de alegere a Președintelui Republicii în unele republici parlamentare europene.

Președintele Republicii este ales de Parlament pentru un mandat de 5 ani (eligibil și pentru cel de-al doilea mandat); ca să obţină un mandat de președinte, candidatul are nevoie de două treimi din voturi (68 de sufragii) în scrutinul secret al Parlamentului sau de o majoritate simplă într-un colegiu electoral ce cuprinde deputaţii Parlamentului și reprezentanţii consiliilor locale.

Constituţia Republicii Estone prevede ca șeful statului să fi e ales de un Consiliu format din 347 de membri – 101 deputaţi și 246 reprezentanţi ai comunităţilor locale – în cazul în care Parlamentul nu va reuși să aleagă un președinte după două tururi de scrutin.

(Prerogativele Președintelui eston sunt limitate. Șeful statului aprobă legile votate de Parlament, dar își poate exercita dreptul de veto în cazul unui text considerat neconstituţional. Este comandantul suprem al forţelor armate și reprezintă Estonia în străinătate.) · Letonia, Riga, republică parlamentară.

Președintele este ales pin vot indirect de Parlament cu 51 de voturi. Modul de desfășurare a scrutinului în Parlament, prin vot secret, a determinat numeroase apeluri la reformă, multe persoane pledând pentru alegerea Președintelui direct de cetăţeni.

Alegerile Președintelui sunt directe.

Alegeri directe ale Președintelui.

Președintele nu este direct implicat în viaţa politică. Cu toate acestea, el reprezintă ţara în probleme de politică externă din afara UE și este un important formator de opinie publică.

Alegeri directe. În Polonia, rolul Președintelui este preponderent onorifi c.

Președintele federal nu este ales direct de popor, nici de Bundestag, ci de un for special – Adunarea Federală. Consiliul Parlamentar care a redactat noua Constituţie germană la 1948-1949 a evitat ca președintele să fi e ales prin vot direct de populaţie.

Forul special se întrunește doar pentru alegerea șefului statului, o dată la cinci ani.

Adunarea este formată din membrii Bundestagului și de un număr egal de reprezentanţi populari

ai celor 16 landuri, desemnaţi în funcţie de numărul locuitorilor fi ecărei regiuni și de mărimea grupurilor parlamentare din legislativele regionale.

La Adunarea de la Berlin nu sunt trimiși doar politicieni, ci și personalităţi din sport și cultură, care votează pentru alegerea președintelui.

Votul de desemnare a președintelui este secret. Fiecare membru al forului poate propune un candidat înaintea unui tur de votare. În primele două runde de votare, pentru alegerea unui președinte este nevoie de votul majorităţii membrilor, așa-numita majoritate absolută. Dacă nu se reușește alegerea unui șef de stat în două tururi, se mai votează o dată. Candidatul cu cele mai multe voturi este declarat câștigător. Ajunge așa-numita majoritate simplă.

Prin urmare, există modele care ar putea fi  pliate la realităţile și necesităţile sistemului politic din Republica Moldova, cu riscul de a readuce competiţia dintre Președinte și Parlament.

Conform prevederilor Constituţiei Republicii Moldova (art. 78), Președintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Președintele poate fi  ales de cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani și posedă limba de stat. În cadrul scrutinului este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora e mai mare decât numărul voturilor exprimate împotriva candidatului. Procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică [1].

De menţionat că la 4 martie 2016, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a restabilit dreptul cetăţenilor de a-și alege președintele, după ce, în ultimii 16 ani, șeful statului a fost ales de Parlament, în baza unor „târguri politice”, cu 61 de voturi din totalul de 101. După Hotărârea Curţii Constituţionale din 4 martie, Parlamentul urma să modifi ce Legea Supremă, astfel încât procedura de alegere a șefului statului de către popor să fi e prevăzută expres.

Potrivit rezultatelor studiului, corupţia, oligarhizarea sistemului politic, a instituţiilor statului, precum și inefi cienţa conducerii ţării sunt cele mai importante TREI probleme ce afectează actualmente cel mai mult societatea noastră – parcursul de dezvoltare al Republicii Moldova, iar cei mai vinovaţi de situaţia în care se afl ă astăzi ţara se fac atât demnitarii care sunt acum la guvernare (63%) cât și clasa politică afl ată la putere până în 2009 (26%). În opinia experţilor, situaţia social-politică din Republica Moldova în ultimii 5-6 ani s-a înrăutăţit, iar criza din sistemul politic a fost determinată, mai ales, de corupţia din actualul sistem politic, dar și de nerespectarea angajamentelor electorale asumate de partidele parlamentare (39%) și atitudinea guvernanţilor faţă de popor (33%). În acest context, ţinem să menţionăm afi rmaţiile lui Pippa Norris: ,,În multe ţări, în cursul ultimilor ani, susţinerea politică pentru instituţiile guvernamentale s-a erodat în mod consistent. Există o tensiune în creștere între idealuri și realitate. Aceasta a condus la producerea unor cetăţeni mai critici sau a unor democraţi decepţionaţi. Erodarea susţinerii instituţiilor guvernamentale reprezentative e îngrijorătoare, deoarece ea poate să submineze credinţa în valorile democratice” [2].

Este elocventă în acest sens și evoluţia susţinerii vectorului european, a valorilor democratice din spaţiul comunitar de către populaţia Republicii Moldova. Astfel, deși integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană a fost declarată drept prioritate a politicii interne și externe a statului atât de guvernarea actuală cât și de cea precedentă, vectorul european este susţinut de tot mai puţini moldoveni. Potrivit ultimelor date ale Barometrului de Opinie Publică, realizat de către Institutul de Politici Publice, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pro ar vota doar 38% din populaţia cu drept de vot.

Dacă facem o retrospectivă a aspiraţiilor europene ale moldovenilor în ultimii zece ani, constatăm că numărul susţinătorilor parcursului european al Moldovei s-a redus cu circa 1/3 sau 30 la sută faţă de anul 2006 și exact cu o jumătate faţă de anul 2007, când s-a înregistrat cea mai înaltă cotă a susţinătorilor vectorului de integrare europeană a ţării – 76%. Odată cu diminuarea numărului susţinătorilor parcursului european, a sporit și numărul persoanelor eurosceptice (de la 6% la 37%) care, în cazul unui eventual referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ar vota contra (vezi Tabelul 2). Cel puţin aceasta o denotă datele Barometrului de Opinie Publică, care se desfășoară anual și în cadrul căruia sunt exprimate, inclusiv, și opţiunile populaţiei cu drept de vot privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Tabelul 2. Dinamica răspunsurilor la întrebarea: ,,Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Dvs. aţi vota pentru sau contra”?

0pţiunea Nov. 2006 Nov. 2009 Nov. 2011 Nov. 2013 Nov. 2015 Oct. 2016 2016/2006
Aș vota pentru 68% 63% 47% 48% 45% 38% -30%
Aș vota contra 6% 12% 25% 34% 33% 37% +31%
Nu aș participa 5% 3% 8% 7% 6% 8% +3%
Nu știu, nu m-am decis 21% 22% 20% 11% 16% 17% – 4%

Sursa: Barometrul de Opinie Publică, 2016.

 

Lipsa unor strategii coerente de reformare a diferitor domenii de activitate, absenţa unei politici consecvente în activitatea guvernelor etc., în mod evident au avut un impact direct asupra procesului de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, percepţiile și atitudinile populaţiei faţă de spaţiul comunitar variind de la an la an. Din aceste considerente, experţii chestionaţi susţin că pentru efi cientizarea sistemului politic din Republica Moldova este necesară resetarea clasei politice, care ar prevedea în mod prioritar:

  1. Asigurarea reală a independenţei instituţiilor de drept.
  2. Alegerea Președintelui ţării prin vot direct.
  3. Eliminarea din campania electorală a partidelor suspectate de corupere.
  4. Înăsprirea controlului din partea societăţii civile asupra clasei politice.
  5. Trecerea la un alt sistem electoral.
  6. Elaborarea și introducerea mecanismului de revocare a deputatului.
  7. Asigurarea accesului egal la mass-media a tuturor concurenţilor electorali.
  8. Schimbarea modalităţii de alegere a membrilor CEC.
  9. Implicarea activă a tineretului în activitatea politică.
  10. Restricţionarea ,,turismului” politic.

O atare necesitate se impune și din cauza unei scăderi continue a încrederii populaţiei în partidele politice, în instituţiile de stat. Această stare de lucruri o constată an de an sondajele de opinie, care relevă că unica instituţie, în cazul cărora ponderea celor care au încredere în ele depășește ponderea celor care nu au încredere în ele, este doar biserica [3, p. 97], în timp ce în cazul Parlamentului, Guvernului, partidelor politice nu au încredere peste 90 la sută din populaţie.

Referinţe bibliografice
  1. Constituţia Republicii Moldova, art. 78 alin. (1), (3), (4) revigorate în temeiul Hotărârii Curţii Constituţionale nr.

7 din 04 martie 2016.

  1. NORRIS P. Th e Growth of Critical Citizens. New York: Oxford, University Press, 1999.
  2. Barometrul de Opinie Publică. IPP, Chișinău, 2016.

[1] Studiul sociologic ,,Sistemul politic din Republica Moldova: funcţionalitate şi oportunităţi de modernizare” realizat în cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM, noiembrie 2015.

[2] WAELE Jean-Michel de, Magnette Paul. Les democraties europentnes. Paris: Armand Colin, 2008, p.113.