STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 1 (28), 2016

REVISTA
Nr.1 (28), 2016
Cuprins
DOUĂ OBICEIURI SEMNIFICATIVE ÎN VIATA TINERILOR DIN COLECTIVITATEA RURALĂ CONTEMPORANĂ — PETRECEREA LA ARMATĂ ŞI JOCUL DE HRAM
ARTICOL

DOUĂ OBICEIURI SEMNIFICATIVE ÎN VIATA TINERILOR DIN COLECTIVITATEA RURALĂ CONTEMPORANĂ — PETRECEREA LA ARMATĂ ŞI JOCUL DE HRAM

TWO CUSTOMS WITH A SIGNIFICANT ROLE IN THE LIFE OF YOUNG PEOPLE IN THE RURAL COMMUNITY — SEEING OFF TO THE ARMY AND PATRON SAINT DAY CELEBRATION

SVETLANA BADRAJAN,

conferenţiar universitar, doctor,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

În articolul dat sunt punctate repere importante legate de existenţa obiceiurilor, a creaţiei muzicale tradiţionale în condiţiile contemporane de viaţă socială. Unele dintre acestea se desfăşoară în virtutea tradiţiei cu adaptări nesemnificative, păstrându-şi nealterat conţinutul şi semnificaţia, altele sunt reanimate şi incluse în circuitul cultural rural in scopul păstrării, salvgardării şi valorificării patrimoniului cultural. Obiceiurile „Petrecerea la armată” şi „Jocul de Hram” reprezintă manifestări cu funcţie premaritală, care încă au un rol important în viaţa tinerilor din colectivitatea rurală în contemporaneitate.

Cuvinte-cheie: obiceiuri, colectivitate rurală, tineri, salvgardare, repertoriul muzical

The article outlines the major aspects related to the existence of customs and traditional music in the milieu of the contemporary social life. Some of these are conducted according to tradition with minor adaptations, preserving their content and meaning unaltered, while others are revived and included in the rural cultural circuit with the aim of preserving, safeguarding and harnessing the cultural heritage. The customs of “seeing off to the army” and “patron saint day celebration” act as manifestations with a premarital function, which still have an important role in the life of young people in the contemporary rural community.

Keywords: customs, rural community, young people, safeguarding, musical repertoire

În societatea rurală contemporană, în pofida transformărilor radicale produse, o mare parte fiind distructive, atât la nivel social-economic, cât şi în raport cu viaţa tradiţională, totuşi, unele obiceiuri şi manifestări folclorice se mai practică, evident neuniform ca prezenţă, conţinut şi repertoriu în spaţiul etnografic al Republicii Moldova. Numim obiceiurile legate de naştere şi înmormântare, ceremonialul nupţial, diferite tipuri de colindat. Transformările survenite la nivelul întregului sat s-au extins asupra instituţiilor premaritale, „din necesitatea existenţei unei concordanţe între starea de fapt şi funcţionalitatea lor. În cadrul unor fenomene ample, cum ar fi mobilitatea teritorială şi socială, <….> pătrunderea în viaţa satului a mass-media, înfiinţarea
căminelor culturale, creşterea gradului de instruire în rândul populaţie săteşti, atât modul de alegere a partenerului, cât şi a cadrului în care se petrecea acest lucru au avut de suferit” [1, p. 283]. În acest context încă mai prezintă valoare semantică şi funcţională instituţiile premaritale Petrecerea la armată şi Jocul de Hram.
Prezentăm în continuare reperele fundamentale ale acestor manifestări.

Petrecerea la armată este organizată de către părinţii băiatului, dar rolul prim îl are mama, împreună cu câteva neveste — rude şi vecine. Evident evenimentul este direcţionat spre tinerii din localitate, fete şi flăcăi, din anturajul personajului principal — recrutul.
Actul înstrăinării, caracteristic manifestării, adică plecarea impusă a unui individ din mediul natural şi familial propriu vieţii lui, fie temporar — cazul dat, fie pentru totdeauna şi integrarea acestuia într-un mediu nou, un mediu străin, este încă bine reliefat, reflectând cele trei secvenţe fundamentale: desprinderea, trecerea şi integrarea, codificate la rândul lor in acţiuni concrete, care pot fi separate, evident, doar convenţional.
Aşadar:

– desprinderea de familie, de prieteni, prietenă, mediul firesc, acoperă intervalul pregătirii mesei festive, invitarea rudelor, dar în special a tinerilor, deoarece ei sunt actanţii principali;
– trecerea propriu-zisă plasează în centru masa festivă, însoţită de dans, cântec şi câteva acţiuni tradiţionale integrate, încă bine păstrate şi anume:
a) plantarea unui arbore fructifer de către recrut;

b) legarea recrutului cu prosoape, oferirea diferitor daruri din partea rudelor;

(Moment ce denotă sentimentul de tristeţe, înstrăinare. Pentru a realiza un echilibru emoţional nu lipsesc momentele ludice, precum prezenţa unei bătrâne, de regulă bunica, care îi aduce daruri sub formă de alimente (vin, mămăliguţă, plăcinte, brânză de oi, ceapă, ş.a.), pe care într-un trecut nu prea îndepărtat le-ar fi luat recrutul cu el, sa-i fie utile în călătoria până la destinaţie, drumul fiind lung, datorită transportului — car, căruţă, etc. În prezent fiind, evident, inutile. Astfel dintr-un act important, grav această acţiune se transformă într-unul distractiv.)

c) prietena îi dăruieşte o băsmăluţă (un fel de năframa) pe care i-o prinde la brâu, simbolizând un legământ de fidelitate; este cunoscută şi balada Inelul şi năframa, care reflectă aceiaşi acţiune;
d) toţi cei prezenți la fel vin cu daruri, dar in special, donează bani (sume mici, comparativ cu cele din cadrul nunţii);
– integrarea acoperă intervalul de la adunarea tuturor recruţilor din aceiaşi comunitate într-un loc anume al localităţii, sau din diferite localităţi într-un centru de recrutare administrativ, petrecuţi de regulă de fete şi flăcăi, prieteni apropiaţi, până la revenirea ultimilor la casele lor, încheindu-se astfel întreg ceremonialul petrecerii sau plecării la armată.
Repertoriul muzical interpretat la masa festivă, este extrem de pestriţ, incluzând atât creaţii folclorice, cât şi contemporane de diferit gen. De fapt, într-un fel aminteşte de repertoriul nupţial. În funcţie de formaţia de muzicieni care e invitată, este şi conţinutul repertoriului interpretat. Cert este faptul că neapărat vor fi executate măcar unul dintre cântece tradiţionale de cătănie, iar în prezent, s-a făcut chiar o modă de a interpreta creaţii de origine folclorică. Nu lipseşte nici actul de jelire a recrutului, dar nu am înregistrat, cu regret, recent vreun bocet ritual, acesta reducându-se la o simplă lamentaţie şi aceasta nesemnificativă, dictată de starea afectiv-emoţională a mamei sau altei persoane de sex feminin apropiate. Obiceiul, evident, şi-a pierdut conţinutul dramatic, înclinând balanţa înspre distracţie, petrecere.

Jocul de Hram este la fel o manifestare ce se practică încă în comunitatea rurală contemporană şi care vizează în primul rând tinerii — fete şi flăcăi. Hramul este o sărbătoare importantă pentru colectivitatea sătească (precizez: în Republica Moldova satul este unica unitate administrativă ce precede pe cea de oraş, nu exista unitatea de comună). El marchează ziua sărbătorii religioase când a fost sfinţită biserica din sat. Fiecare localitate are ziua sa de Hram. După anii 90`, printr-un decret de guvern această zi este declarată nelucrătoare pentru localitatea respectivă, ceea ce a favorizat păstrarea şi marcarea evenimentului prin Joc, care se făcea neapărat în această zi. Jocul de Hram se desfăşoară astăzi în două etape: Jocul propriu-zis, care se organizează ziua şi Balul, care are loc seara.

Organizatorii Jocului de Hram erau de regulă flăcăii de „frunte” din sat, evident unul dintre ei era conducătorul grupului. Printre aceştia se numărau, în primul rând, cei „scăpaţi de armată”, adică cu serviciul militar făcut. Ei invitau şi plăteau muzicanţii, urmăreau desfăşurarea corectă a
evenimentului. În prezent rolul acestui grup de flăcăi nu este diminuat, doar că ei colaborează la organizarea Jocului cu directorul casei de cultură şi alte persoane responsabile în acest sens din cadrul organelor administrative locale.

La Jocul de Hram din prima parte, adică de zi, ce se desfăşoară în aer liber, participă doar tinerii, de fapt cine doreşte, fără un oarecare aport financiar. Repertoriul de dans este divers, dar neapărat se execută o mare cantitate de melodii de origine folclorică. Dacă e să mă refer în general la elementul coregrafic, atunci trebuie să remarc zona de sud a Basarabiei, unde s-au păstrat un şir de particularităţi specifice coregrafiei din zonă, mai ales că în multe localităţi de aici, şi în special, în Cahul, centru administrativ zonal, este viabilă tradiţia Jocului duminical. Persoane din alte zone ale Basarabiei nu se aventurează sa intre în joc, din motivul că nu pot face faţă conţinutului coregrafic destul de complicat.

Balul, care a preluat în mare parte funcţiile manifestării date, începe seara, şi durează până după miezul nopţii. Se organizează într-o încăpere, intrarea este contra plată. În repertoriul de dans predomină dansuri moderne, depăşind ca frecvenţă jocurile populare. Chiar dacă eticheta şi normele Jocului tradiţional nu mai au relevanţă, totuşi balul şi-a creat legile proprii de desfăşurare, care în mare parte anticipă ceremonialul nupţial. Astfel, flăcăul, iniţiatorul balului, devine cea mai importantă persoană din cadrul petrecerii. El alege Regina balului, de regulă, prietena lui sau fata cu care este deja logodit.

Orice alt flăcău care doreşte să danseze cu regina balului, trebuie să plătească, obicei întâlnit şi în cadrul nunţii — jucatul miresei pe bani. Uneori se practică furtul Reginei, la fel prezent în ceremonialul nupţial. Spre sfârşitul Balului părinţii flăcăului şi ai fetei le dăruiesc diverse cadouri, legându-i cu prosoape, asemănător actului nupţial Legătoarea miresei. Astfel se anunţa o viitoare căsătorie, care în majoritatea cazurilor urma neapărat.

Printre factorii ce contribuie la păstrarea şi realizarea acestor obiceiuri, mă refer la Petrecerea la armată şi Jocul de Hram, numim pe cel social, tradiţional, etic, familial, economic, ludic. Precizez: în spaţiu rural există încă (evident neuniform exprimat) mentalitatea patriarhală şi sentimentul de rudenie cu persoane destul de îndepărtate, la distantă de câteva generaţii, iar conceptul tradiţional, ce reflectă necesitatea executării unei acţiuni, manifestări, explicat de colportori prin „aşa se cade”, „aşa trebuie”, este la fel destul de bine conservat. Acestea completate cu dorinţa firească a tânărului recrut, în cazul Petrecerii la Armată, de a se remarca, a se simţi matur, deosebit, în centrul atenţiei pe de o parte, ca de altfel şi in Jocul de Hram — grupul de flăcăi, şi a părinţilor „de a fi în rând cu lumea” pe de alta, au alimentat păstrarea obiceiurilor.

Activitatea specialiştilor în domeniul culturii tradiţionale în cadrul primăriilor, centrelor raionale, (nu mă refer la profesionalismul acestora), la fel a contribuit pozitiv, în special prin entuziasmul multora dintre aceşti specialişti, (poate partea infimă bună a activităţii acestora), la revigorarea unor obiceiuri în condiţiile lor fireşti de manifestare. Anume o astfel de soartă a avut-

o în multe localităţi Jocul de Hram. Evident nu s-a intervenit în vreun fel în conţinutul şi desfăşurarea obiceiului, doar s-a realizat o reanimare reuşită pe un teren tradiţional încă fertil. Şi în final, constatăm încă într-un şir de localităţi prezenţa vie a acestor obiceiuri şi desfăşurarea într-o continuitate firească, fără întreruperi sau sincope temporale, chiar dacă accentul principal este pus pe atmosfera de petrecere şi distracţie.

Valorile culturii tradiţionale sunt o modalitate „de exprimare a umanului, căci întreaga existenţă umană este acel ax al acţiunii, expresia posibilă a adaptării sale, a armoniei omului cu lumea concretă în care acţionează” [2, p. 21]. Astfel, păstrarea, salvgardarea, promovarea tradiţiei,
obiceiurilor, prin exploatarea valorii acestora demonstrate în timp şi transfigurarea conţinutului semantic prin adaptarea la cerinţele vieţii contemporane este una din direcţiile fundamentale strategice sub aspect social-cultural al comunităţilor contemporane.

Referinţe bibliografice

1. MINOIU, M.R. Dinamica instituţiilor premaritale. De la hora satului la discotecă — studiu de caz. In: Anuarul institutului de etnografie şi folclor „Constantin Brăiloiu”. Ser. Nouă. Bucureşti: Editura Academiei Române, 2000–2002, t. 11/13, pp. 283–294.

2. COMANICI, G. Conceptul „valoare” în cultura populară. In: Anuarul institutului de etnografie şi folclor „Constantin Brăiloiu”. Ser. Nouă. Bucureşti: Editura Academiei Române, 2000–2002, t. 11/13, pp. 21–25.