STUDIUL ARTELOR ȘI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (29), 2016

STUDIUL ARTELOR ȘI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (29), 2016

MAGAZINE
Nr.2 29, 2016
Content
PARADIGMA SOCIETĂŢII MODERNE: ECHILIBRUL ÎNTRE CAPACITATEA INTELECTUALĂ (IQ) ȘI INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ (EQ)
ARTICLE

PARADIGMA SOCIETĂŢII MODERNE: ECHILIBRUL ÎNTRE CAPACITATEA INTELECTUALĂ (IQ) ȘI INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ (EQ)

MODERN SOCIETY`S PARADIGM: BALANCE BETWEEN INTELLECTUAL QUOTIENT (IQ) AND EMOTIONAL QUOTIENT (EQ)

TATIANA COMENDANT,
conferenţiar universitar, doctor în sociologie,
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Progresul și dezvoltarea societăţii depind de felul în care fi ecare om știe să-și pună în valoare aptitudinile intelectualeși creativitatea. Studiul asupra inteligenţei sau investigarea proceselor și produselor gândirii ne ajută să fi m mai aproape deuniversul uman dotat cu raţiune și sensibilitate. Lipsa unui consens referitor la conţinutul noţiunilor în cauză (IQ și EQ) a motivat această cercetare, orientată spre delimitarea, dar și spre coexistenţa lor.
Cuvinte-cheie: intelect (IQ), inteligent, inteligenţă, inteligenţă emoţională (EQ), paradigmă
The society`s progress and development depend on the manner how every man can show his intellectual abilities andcreativity to advantage. Th e study of intelligence or the investigation of the processes and results of thinking help us to be closer to the human universe endowed with reason and sensibility. Lack of a consensus concerning the concepts (of IQ and EQ) motivated us to carry out this research, oriented at delimitating them, but at the same time, at their coexistence too.
Keywords: intelligence quotient (IQ), intelligent, intelligence, emotional quotient (EQ), paradigm

Trăim într-o epocă tranzitorie de criză generală ce include toate componentele sistemului social global: economic, politic, cultural, comunicaţional, biologico-reproductiv. Subsistemele socialului sunt caracterizate prin raporturi dinamice de tipul dependenţelor funcţionale. Subsistemele sunt capabile, ele însele, de schimbare. Complexitatea relaţiilor sociale, la nivelul relaţiilor interpersonale actualizate, formează diversitatea factorilor forţei sociale: frumuseţe, inteligenţă, coerenţă, personalitate, experienţă asimilată etc. „Omul este o structură bio-psiho-socială, care se adaptează în mod conștient la realitatea lumii și a societăţii, în formele cele mai individuale, cu capacităţile proprii cele mai înalte, realizând salturile cele mai mari în direcţia Binelui, Frumosului și Adevărului, pe care se bazează să- nătatea, onestitatea și productivitatea muncii” [1, p.32].
Factorii forţei sociale menţionaţi mai sus sunt analizaţi de către savanţi în foarte multe lucrări, care studiază dezvoltarea, schimbarea și echilibrul ce există între acești factori. În lucrarea de faţă ne vom concentra atenţia asupra esenţei inteligenţei umane. „Termenul inteligenţă provine de la latinescul „intelligere”, care înseamnă a relaţiona, a organiza” [2, p.3]. Dicţionarul enciclopedic desemnează inteligenţa ca „facultatea de a înţelege, de a sesiza prin gândire” [3, p.443-444]. Noţiunea de inteligenţă este determinată prin prisma a două poziţii actuale: – ca sistem complex de operaţii; – ca aptitudine generală. „Vorbind despre inteligenţă ca sistem complex de operaţii care condiţionează modul general de abordare și soluţionare a celor mai diverse situaţii și sarcini problematice, avem în vedere operaţii și abilităţi, cum ar fi : adaptarea la situaţii noi, deducţia și generalizarea, corelarea și integrarea într-un tot unitar a părţilor relativ disparate, consecinţele și anticiparea deznodământului, compararea rapidă a variantelor acţionale și reţinerea celei optime, rezolvarea corectă și ușoară a unor probleme cu grad crescând de difi cultate.
Toate aceste abilităţi și operaţii relevă, cel puţin, trei caracteristici fundamentale ale inteligenţei: – capacitatea de a soluţiona situaţii noi; – rapiditatea, mobilitatea, supleţea, fl exibilitatea ei; – adaptabilitatea adecvată și efi cientă la împrejurări” [2, p.4-5]. În societatea actuală, inteligenţa, ca structură instrumentală, proprie personalităţii individuale, joacă un rol foarte important, deoarece „…însăși experienţa de viaţă și, în deosebi, experienţa școlară și profesională o pune în evidenţă și permite evaluarea ei. Empiric, inteligenţa se poate evalua după randamentul învăţării, după ușurinţa și profunzimea înţelegerii și după difi cultatea și noutatea problemelor pe care subiectul este în stare să le rezolve” [2, p.7]. Din perspectiva vectorului dezvoltării, inteligenţa implică aspecte de funcţionalitate și de structură. „Funcţional, dezvoltarea intelectuală se măsoară cu cantitatea și complexitatea traiectoriilor prin care subiectul infl uenţează obiectul, cu progresul compoziţiilor care pot fi elaborate. Structural, dezvoltarea inteligenţei constituie mișcarea de la formaţiile rigide, uniplanice, spre mobilitate și reversibilitate” [4, p.139].
Psihologul american Howard Gardner a raportat inteligenţa la mediul cultural, la modalităţile de dezvoltare a acesteia și a formulat o teorie a inteligenţelor multiple. În lucrarea sa Frames of Mind: Th e Th eory of Multiple Intelligences, publicată în 1983, Howard Gardner a determinat șapte tipuri independente de inteligenţă care permit individului să „…manifeste transformările și modifi cările percepţiilor individuale” și să „…recreeze aspecte ale propriilor experienţe” [5, p.173].
Acestea sunt:
– Inteligenţa verbală. Persoanele care posedă acest tip de inteligenţă au abilitatea de a folosi efi cient cuvintele (oral sau scris) și de a folosi limbajul în scop persuasiv, în scopul de a rememora informaţia, de a explica ceva, de a furniza informaţii despre limbaj etc.
– Inteligenţa logică/matematică. Aceasta include capacitatea de a rezolva probleme abstracte, de a utiliza raţionamente inductive și deductive, de a înţelege relaţiile complexe dintre concepte, idei și lucruri, precum și de a utiliza gândirea logică în știinţă, studii sociale, literatură etc.
– Inteligenţa vizuală/spaţială. Acest tip de inteligenţă cuprinde capacitatea de a percepe corect atât lumea înconjurătoare cât și de a recrea propriile experienţe vizuale. În baza cunoștinţelor prealabile experienţei acumulate din imagini preexistente combinate cu reacţiile emoţionale, persoanele cu percepţie vizuală își pot crea o nouă viziune, pe care o pot oferi celorlalţi drept model de experienţă.
– Inteligenţa corporală/kinestezică: permite să interpretăm mișcările corpului, să manevrăm obiecte, să realizăm armonia dintre trup și spirit. – Inteligenţa muzicală/ritmică: reprezintă gradul de sensibilitate și capacitatea de a răspunde emoţional la sunet și ritm. Indivizii își dezvoltă conștiinţa muzicală și sunt capabili să creeze, să cânte la un instrument sau să compună, să exprime formele muzicale în calitate de interpret. Acest tip de inteligenţă se dezvoltă și în urma audiţiilor, când persoanele dobândesc un gust rafi nat.
– Inteligenţa interpersonală. Aceasta reprezintă abilitatea de a evalua cu rapiditate sentimentele celorlalţi, de a reacţiona efi cient la diferite tipuri de relaţii interpersonale: comunicare verbală și nonverbală, deprinderi de colaborare, aptitudinea de a rezolva confl ictele, de a respecta părerea altora, de a fi lider, de a-i motiva pe ceilalţi în vederea atingerii unor scopuri reciproc avantajoase, dând dovadă de autoînţelegere și autoevaluare.
– Inteligenţa intrapersonală presupune capacitatea de autoanaliză, autodisciplină, autoînţelegere și autoevaluare. Conform opiniei savantului Gardner, „…inteligenţa intrapersonală depășește cu puţin capacitatea de a distinge între sentimentele de plăcere și durere, de a se implica sau a se retrage dintr-o situaţie, ca rezultat al acestei distincţii” [5, p.293-315; 6, p.119-137].

Impactul teoriei psihologului Howard Gardner este considerabil în perspectiva depășirii teoriilor tradiţionale pentru formarea cadrelor didactice și pregătirea specialiștilor de înaltă califi care. „Teoria lui Gardner explică modul în care fi ecare teorie a funcţionat într-un program universitar, reprezentat de: 1) teoria copernicană a unicităţii;
2) aplicarea teoriei lui H. Gardner despre inteligenţele multiple;
3) ideile fundamentale ale lui John Dewey cu privire la procesualitate.
Prin combinarea acestor trei perspective, profesorilor și studenţilor li se oferă mai multe posibilităţi de a lucra în grup, într-un context interdisciplinar, pentru a descoperi gradul în care aceștia posedă talentele și abilităţile specifi ce fi ecărui tip de inteligenţă; astfel, se poate atinge stăpânirea profundă a conţinutului, a tehnicilor de instruire și a modalităţilor de studiu” [2, p.28]. Noile cercetări asupra intelectului uman aduc și precizările de rigoare. Sociologii, antropologii, psihologii atenţionează asupra datelor ereditare, a experienţei acumulate, dar subliniază importanţa mediului socio-cultural.
Vestitul savant român Paul Popescu-Neveanu, în lucrarea ca Tratat de psihologie generală, confi rmă ideea că inteligenţa umană se formează într-un context social concret și omul nu este, ci devine inteligent și aceasta în raport cu condiţiile social-istorice; inteligenţa, ca dimensiune a personalităţii, neputând să fi e generală decât în raport cu o cultură, într-un anumit moment al evoluţiei ei [7, p.401-549]. Testele care măsurau până nu demult coefi cientul de inteligenţă (IQ) al unei persoane erau considerate complet relevante pentru capacităţile sale strict intelectuale. În prezent, când ne referim la inteligenţă, înţelegem cele două laturi ale sale: – intelectul (IQ) și – inteligenţa emoţională (EQ). Noţiunea de inteligenţa emoţională a fost identifi cată încă din 1920 de către E.L. Thorndike și „… defi nită ca inteligenţă socială – abilitatea de a înţelege și lucra cu femei și bărbaţi, băieţi și fete – de a te comporta cu înţelepciune în relaţiile umane. Mai târziu, prin anii `80, acest tip de inteligenţă a fost împărţit în inteligenţă inter și intra personală. Astfel, inteligenţa emoţională este „…o inteligenţă socială” care înseamnă abilitatea de a-ţi stăpâni emoţiile personale și ale celorlalţi, a le diferenţia între ele și a folosi aceste informaţii pentru a ghida modul de gândire și acţiune” [2, p.66].
Conceptul de inteligenţă emoţională a fost popularizat în anul 1995 de Daniel Goleman, psiholog american la Harvard, care a publicat cartea, devenită deja celebră Emotional Inteligence: Why It Can Matter More Th an IQ (Inteligenţa emoţională: De ce poate fi mai importantă decât IQ). În acest bestseller, autorul a defi nit, practic, noţiunea de inteligenţă emoţională. Daniel Goleman consideră că, în mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă, cu cât lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan. După cum ne sugerează D. Goleman, adevărata măsură a inteligenţei nu este IQ – capacitatea intelectuală, ci EQ – coefi cientul emoţional [8, p.305-311]. „Inteligenţa emoţională determină capacitatea personală de identifi care și gestionare efi cientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc.). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de confl icte inter și intra-personale. Chiar dacă o persoană are sufi ciente cunoștinţe și idei inteligente, dacă nu-și cunoaște și nu reușește să-și gestioneze emoţiile și sentimentele, poate întâmpina difi cultăţi în încercarea de a-și construi relaţiile cu ceilalţi profesională de succes. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale permite să ne punem în valoare aptitudinile intelectuale, creativitatea” [2, p.67].
La începutul secolului XXI au fost realizate mai multe cercetări asupra inteligenţei emoţionale. Prezentăm o constatare a patru componente esenţiale ale inteligenţei emoţionale:
– „Cunoașterea propriei persoane: presupune identifi carea și exprimarea coerentă a emoţiilor într-un context dat; responsabilitatea personală (angajarea în comportamente care sunt în concordanţă cu etica, siguranţa și legea); recunoașterea punctelor tari (identifi carea și cultivarea puterilor proprii și a calităţilor pozitive).
– Grija faţă de alţii: identifi carea și înţelegerea gândurilor și sentimentelor celorlalţi; aprecierea di- versităţii individuale și a grupului; respectarea altora ( sentimentul că există o motivaţie pentru binele comun).
– Luarea deciziilor cu responsabilitate: capacitatea de a gestiona emoţiile, de a alege modalitatea prin care ne vom exprima într-o anumită situaţie; analiza situaţiilor; direcţionarea emoţiilor către scop, care este criteriul după care ne gestionăm emoţiile, ţinând cont, în mod concret, de durata în timp a realizării scopului, de participanţi, de strategia de implementare a scopului și de resursele de care avem nevoie în obţinerea acestui scop și, nu în ultimul rând – de rezolvarea problemelor, adică, evaluarea soluţiilor adecvate la problemă.
– Eficienţa socială constă din: comunicare (schimbări pozitive verbale și non-verbale și efi ciente cu alţii); construire a unor relaţii sănătoase cu alte persoane sau grupuri; negociere (obţinerea unor soluţii convenabile pentru toate părţile implicate) și refuz (exprimarea efi cientă a deciziilor de a nu se angaja în comportamente nedorite care afectează siguranţa oamenilor, comportamente lipsite de etică etc.)” [9, p.124-125].
Studiile asupra inteligenţei emoţionale realizate la Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie a lui A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, au demonstrat că cei mai valoroși cercetători nu aveau un IQ foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau, însă, persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză. Cercetările au demonstrat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională și doar 20 la sută de intelect. În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu până 90% la succes. Aceasta nu însemnă că rolul IQ-lui trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fi e important, dar nu cel mai important. Spre regret, sunt persoane care duc lipsă parţială, iar în unele cazuri și totală, de inteligenţă emoţională. În societatea modernă se confi gurează o nouă paradigmă, aceea de echilibru între coefi cientul de capacitate intelectuală ( IQ) și coefi cientul de inteligenţă emoţională (EQ).
Folosirea pe larg a cuvântului paradigmă a fost ignorată de mulţi cercetători și pentru mult timp. Originea acestei noţiuni se găsește în lucrarea lui Th omas S. Kuhn Th e Structure of Scientifi c Revolutions (Structura revoluţiilor știinţifi ce), bestseller care a atins peste un milion de exemplare. Cartea s-a bucurat de o răspândire largă, generând dezbateri vii si conducând la aplicări ale ideilor autorului în diverse domenii, de la teoria literaturii la sociologie. După Th . S. Kuhn, paradigma este un „…set de asumpţii de fond, de concepte, rezultate și proceduri, un mod global de a privi fenomenele, instituit, de regulă, de anumite opere știinţifi ce, în cadrul cărora se desfășoară cercetarea („știinţa normală”) într-o comunitate știinţifi că și într-o epocă istorică” [10]. În Marele dicţionar de neologisme, noţiunea de paradigmă (din lat. paradigma) se defi nește ca: „1) model; pildă; învăţătură; exemplu; 2) ansamblu de termeni, aparţinând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul” [11].
Esenţa noţiunii de paradigmă rămâne a fi actuală, semnifi când învăţătura despre lumea socială care suportă schimbări de fond în conștiinţa umană, „…lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim; principiu care distinge legăturile și opoziţiile fundamentale între câteva noţiuni dominante cu funcţie de comandă și control a gândirii” [12].
Studiile empirice denotă faptul că, după adolescenţă, capacitatea intelectuală (IQ) nu se schimbă esenţial, pe când inteligenţa emoţională (EQ), în mare parte, este învăţată și continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vârstă și învăţăm să cunoaștem emoţiile și sentimentele și să le utilizăm pozitiv. Altfel spus, dezvoltarea inteligenţei umane este de o mare prezenţă în societatea contemporană. Cele două laturi ale inteligenţei: intelectul (IQ) și inteligenţa emoţională (EQ) sunt atributul esenţial, fundamental al omului, care îl fac să fi e ceea ce el este de fapt. Unitatea, interpătrunderea totală și absolută a IQ-lui și EQ-lui, vor confi gura adevăratele valori ale activităţii mintale și spirituale.
Paradigma echilibrului între coefi cientul de capacitate intelectuală ( IQ) și coefi cientul de inteligenţă emoţională (EQ) defi nește perfecţiunea în formarea și activitatea fi inţei umane. Efi cienţa con- duitei, ca valoare funcţională, depinde atât de nivelul de dezvoltare intelectuală cât și de potenţialul pe care-l dobândim de a învăţa abilităţile practice bazate pe componentele EQ. Cercetarea efectuată asupra esenţei inteligenţei umane confi gurează următoarele concluzii:
– complexitatea relaţiilor sociale este rezultatul unui proces de formare a fi inţei umane, ca personalitate armonioasă, care și-a format o identitate, un ansamblu de idei și o gamă de deprinderi ce permit o participare activă în societate;
– inteligenţa este o latură complexă a personalităţii și opiniile faţă de inteligenţă de-a lungul istoriei sunt controversate;
– în societatea contemporană, ca structură instrumentală, inteligenţa este de o importantă majoră în formarea personalităţii;
– este considerabil impactul teoriei lui Howard Gardner despre inteligenţele multiple pentru organizarea și constituirea actorilor mediului universitar, pentru stăpânirea profundă a conţinuturilor într-un context interdisciplinar, a tehnicilor de instruire și a modalităţilor de studiu;
– în prezent, inteligenţa umană este determinată prin cele două laturi ale sale: intelectul uman (IQ) și inteligenţa emoţională (EQ) care implică aspectele de funcţionalitate și de structură;
– instituţiile de învăţământ trebuie să manifeste un mai mare interes faţă de dezvoltarea competentelor emoţionale;
– persoanele inteligente emoţional sunt în măsură să asigure o atmosferă prielnică învăţării, o atmosferă confortabilă și sigură pentru o comunicare efi cientă; aceștia manifestă empatie (recunoaș- terea emoţiilor la alţii) și asigură calitate relaţiilor cu cei din mediul apropiat;
– EQ-ul (coefi cient de inteligenţă emoţională) ridicat contribuie la sporirea șanselor de a avea succes în activitatea cotidiană și de a avea o viaţă împlinită;
– adevăratele valori ale activităţii mintale și spirituale se formează prin unitatea, interpătrunderea totală și absolută a IQ-lui și EQ-lui;
– paradigma societăţii moderne în devenirea și activitatea fi inţei umane constituie paradigma echilibrului între coefi cientul de capacitate intelectuală ( IQ) și coefi cientul de inteligenţă emoţională (EQ).

Referinţe bibliografice

1. MĂRGINEANU, N. Condiţia umană. București: Editura Știinţifi că, 1973.
2. Educaţia diferenţiată a supradotaţilor. [accesat 28 febr. 2016]. Disponibil: https:// didactika.fi les.wordpress.
com/2008/06/educatia-diferentiata.doc
3. CARTIER. DICŢIONAR ENCICLOPEDIC. București: Ed. IV. Cartier, 2003. ISBN 9975-79-080-1
4. JELESCU, P., BOLBOCEANU, A. Dezvoltarea intelectuală și dezvoltarea cognitivă: delimitări conceptuale. În:
SYMPOSIA PROFESSORUM. Seria Psihologie, Sociologie și Asistenţă Socială. Chișinău: ULIM, 2006. ISBN 978-
9975-934-94-7
5. GARDNER, H. Frames of Mind: Th e Th eory of Multiple Intelligences. New York: Basic Books, 2011, 528 pag. ISBN
0465024343, 9780465024346
6. ARMSTRONG, M. Performance management: key strategies and practical guidelines. London and Philadelphia:
Kogan Page, 3rd edn, 2006. ISBN 0 7494 4537 8
7. POPESCU-NEVEANU, P. Tratat de psihologie generală. București: Editura Trei, 2013. ISBN 978-973 707-695-3;
[accesat 5 apr. 2016]. Disponibil: http://www.elefant.ro/carti/carti-de-specialitate/stiinte-umaniste/ psihologie/
tratat-de-psihologie-generala-213902.html
8. GOLEMAN, D. Emotional Inteligence: Why It Can Matter More Th an IQ. New York: Bloomsbury Publishing
PLC, 1998. ISBN 978-0747528302; [accesat 12 febr. 2016]. Disponibil: https:// www.amazon.co.uk/EmotionalIntelligence-Matter-More-Th
an/dp/0747528306
9. CALANCEA, A. Inteligenţa emoţională și deosebirile gender. În: SYMPOSIA PROFESSORUM. Seria Psihologie,
Sociologie și Asistenţă Socială. Chișinău: ULIM, 2006. ISBN 978-9975-934-94-7
10. KUHN, Th .S. Structura revoluţiilor știinţifi ce.[accesat 12 febr. 2016]. Disponibil: https:// monoskop.org/ images/f/
f9/ Kuhn_Th omas_S_Structura_revolutiilor_stiintifi ce.pdf
11. Marele dicţionar de neologisme. [accesat 9 mart. 2016]. Disponibil: http: // www.webdex.ro/online/ marele_dictionar_de_neologisme/
481131/paradigma
12. DEX. [accesat 16 ianuar. 2016]. Disponibil: http://www.webdex.ro/online/dictionar/481131/paradigma