ANALYSIS OF THE IMAGE OF CARMEN IN VARIOUS WORKS OF ART
ELEONORA VARNACOVA,
lector universitar, doctorandă,
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
În articol este descrisă istoria personajului Carmen, începând de la crearea nuvelei cu același nume de Prosper Mérimée și până în zilele noastre. Numele Carmen se asociază cu frumuseţea, viclenia, libertatea și dragostea. De aceea, în diferite domenii ale artei – operă, balet, pictură, cinematografi e – sunt cunoscute interpretări variate ale acestui personaj. Imaginea personajului Carmen, prezentată și prelucrată în lucrări ca opera lui Bizet, baletul lui Șcedrin, versurile lui Blok, în lucrările cinematografi ce realizate de Vicente Aranda, Van Alexander, în baletul „Carmen TV” montat de Radu Poclitaru, va cunoaște și în continuare o dezvoltare dinamică și va dezvălui noi trăsături ale acestui personaj care întruchipează libertatea și dragostea.
Cuvinte-cheie: Carmen, iubire, libertate, frumuseţe
Th is article summarized the history of Carmen`s character starting with the creation of the novella by Prosper Merimee, and to this day. Th e name Carmen is associated with beauty, wiliness, freedom and love, that is why there are so many interpretations of this character in diff erent fi elds of art such as the opera painting, ballet and cinematography. Th e image of Carmen presented in such works as an opera by Bizet, Shchedrin’s ballet, Blok`s poems, in the fi lms (made by Vicente Aranda and Van Alexander), in the ballet „Carmen TV” staged by Poklitaru Rada will continue to dynamically develop and reveal new features of this image of freedom and love.
Keywords: Carmen, love, freedom, beauty
Deseori, scriitorii, poeţii, compozitorii și pictorii își întorc privirile către personajele nemuritoare ale literaturii și artei. Fiecare autor are dreptul de a dezvălui în imaginea existentă trăsături noi și de a exclude trăsături cunoscute deja. Cu toate acestea, elementele caracteristice ale eroilor rămân neschimbate. Așa-numitele subiecte și imagini „migratoare” sunt foarte interesante anume prin multitudinea metamorfozelor prin care trec. Sunt bine cunoscuţi eroii Don Juan, Don Quijote, Sancho Panza, Romeo și Julieta, Hamlet, Otello, etc. Unul dintre cei mai cunoscuţi, populari și, poate, cel mai iubit, este personajul Carmen.
Atunci când printre participanţii unui carnaval apare o tânără cu o fl oare purpurie prinsă în părul negru, ea este asociată imediat cu frumoasa Carmen, o persoană înzestrată cu calităţi deosebite întruchipate în dragostea faţă de libertate, mândrie, frumuseţe, viclenie. Anume aceste calităţi l-au cucerit atât pe José cât și pe mulţi alţi bărbaţi.
„Se pare că Mérimée a scris o istorie care, într-adevăr, putea avea loc. Mica nuvelă este scrisă întro manieră aparent neserioasă, ușoară, caracteristică marilor scriitori. Eroina principală, Carmen, cel mai probabil, nu este produsul fanteziei autorului. Mérimée ne transmite în mod intenţionat doar fapte care ne-ar ajuta să creăm singuri personajul. În nuvelă nu se vorbește direct despre sentimentele lui Carmen, gândurile și năzuinţele ei, de aceea, Carmen apare anume în acea imagine pe care o recunosc toţi” [1, p. 9].
Mérimée nu-și idealizează eroii. Carmen este înzestrată cu „cele mai rele patimi”: ea este răzbunătoare și rea, ea își trădează soţul, este nemiloasă faţă de amantul său. Eroina Carmen are trăsături caracteristice vrăjitoarelor din folclorul spaniol – eroinele divine Lamia și Lilit. Ele sunt de o frumuseţe demonică, dar seducerea lor era dezastruoasă pentru bărbaţi. Carmen este o persoană integră, liberă, orientată împotriva violenţei și asupririi.
În 1861 Th éophile Gautier publică poezia „Carmen”, în care ţiganca apare ca o expresie a unei puteri nemărginite asupra bărbaţilor. Anume aceste trăsături ale caracterului l-au impresionat pe compozitorul Georges Bizet, care a dezvoltat ideea în opera sa.
În 1874 Georges Bizet scrie opera „Carmen”, pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, considerată mai târziu o capodoperă în arta muzicii de operă. Bizet a reconstruit coloritul spaniol, specifi cul sufl etului ţiganilor, dramatismul confl ictelor.
Opera „Carmen” este considerată punctul culminant al creaţiei cunoscutului compozitor francez Georges Bizet și una dintre cele mai bune opere din lume. Totodată, „Carmen” a fost ultima operă compusă de Bizet: premiera ei a avut loc la 3 martie 1875, cu trei luni înaintea decesului compozitorului. Se consideră că trecerea prematură în nefi inţă a compozitorului a fost dictată de scandalul extraordinar iscat în jurul operei: spectatorii considerau subiectul indecent, iar muzica prea complicată și imitativă. Premiera operei a fost un eșec total.
În operă, conţinutul nuvelei a fost schimbat esenţial. Experimentaţii literari Henri Meilhac și Ludovic Halévy au prelucrat cu iscusinţă libretul, adăugând dramatism, contraste emoţionale, au creat imagini expresive ale eroilor, deseori diferite decât ale eroilor literari. José, care în nuvelă este un tânăr sumbru, mândru și sever, în operă apare ca o persoană simplă, onestă, dar foarte emotivă și lipsită de caracter.
Pe de altă parte, toreadorul Escamillo, abia evidenţiat în nuvelă, este prezentat în operă ca o persoană puternică și plină de colorit. Michaella, mireasa lui Jose, la fel, apare în operă ca o persoană tandră și gingașă, plasându-se pe planul secund în comparaţie cu înfocata ţigancă. Desigur, este imposibil să nu observăm cum s-a schimbat și eroina principală. Bizet o „înnobilează” pe Carmen, înlăturându-i astfel de calităţi ca viclenia și năravul de a fura, scoţând în evidenţă, în schimb, independenţa și dragostea ei faţă de libertate.
Carmen – puternică, mândră, pasională – este alta decât eroina lui Mérimée. Căldura și lirismul – iată noile calităţi ale lui Carmen. Autorii libretului au exclus din biografi a lui Carmen unele circumstanţe care sunt în defavoarea eroinei. Bizet îi atribuie eroinei sale calităţi de măreţie tragică: cu preţul propriei vieţi Carmen demonstrează dreptul de a iubi și a fi iubită. Probabil, anume acest tragism o face atrăgătoare în ochii spectatorilor.
Muzica operei impresionează prin melodiile extraordinare, iar subiectul este plin de dramatism. Opera, în genere, simbolizează viaţă și sinceritate, fapt ce o face pe înţelesul și pe placul spectatorului. „Carmen” este o adevărată capodoperă a muzicii de operă.
Opera este inedită și prin conţinutul fermecător al scenelor populare. Viaţa plină de temperament a masei pestriţe de oameni sub soarele arzător, personajele romantice ale ţiganilor și ale contrabandiștilor, atmosfera încinsă a luptelor cu taurii – toate aceste elemente subliniază și mai mult în operă atât caracterele deosebite ale eroilor principali Carmen, Jose, Michaella, Escamillo, cât și soarta tragică a lor.
Aceste scene oferă subiectului tragic o expresie optimistă. Îndată după premiera operei care a avut loc în anul 1875, deși au apărut multe recenzii negative, totodată, specialiștii au apreciat înalt opera lui Bizet.
Piotr I. Ceaikovski scria: „Opera lui Bizet este o capodoperă, una dintre puţinele lucrări care refl ectă aspiraţiile muzicale ale unei epoci întregi. Peste vreo zece ani „Carmen” va fi una dintre cele mai populare opere” [2, p. 21]. Cuvintele lui Ceaikovski s-au adeverit: opera „Carmen” până în prezent este una dintre cele mai populare reprezentări teatrale.
„Carmen” a fost de nenumărate ori montată pe scenele de balet. În baza operei „Carmen” de Georges Bizet (1875), coregraful Alberto Alonso montează baletul într-un act Carmen-suita, orchestrat special pentru această montare de către compozitorul Rodion Șcedrin (1967), materialul muzical fi ind esenţial modifi cat.
Premiera mondială a avut loc la 20 aprilie 1967 la Teatrul Bolshoi. Relaţiile dintre personaje și uciderea lui Carmen de către Jose sunt determinate de soartă. Astfel, istoria eroinei Carmen (în comparaţie cu sursa literară și opera lui Bizet) este realizată simbolic, fapt subliniat și de locul desfășurării acţiunii – arena coridei.
Cea mai bună Carmen în istoria baletului este considerată Maia Pliseţkaia. Carmen, senzuală și puternică, tragică și cochetă, liberă în toate mișcările sale, în interpretarea dansatoarei sovietice rămâne până în prezent irepetabilă în arta baletului. Criticii scriau despre Pliseţkaia din Suita Carmen: „Toate mișcările transmiteau un anumit sens, o chemare, un protest: și mișcarea senzuală a umărului, și mișcarea accentuată a șoldului, și întoarcerea bruscă a capului, și privirea străpungătoare de sub sprâncene… E de neuitat momentul când Carmen-Pliseţkaia privește ca un sfi nx cum dansează Toreadorul, pe când poziţia ei statică transmitea toată încordarea lăuntrică: ea fascina spectatorii, astfel, sustrăgând toată atenţia, intenţionat sau involuntar, de la frumosul dans al Toreadorului” [3, p. 11].
Caracterul extrem de senzual, erotic, neobișnuit al regiei a trezit dezaprobare în rândurile conducătorilor de stat sovietici. Maia Pliseţkaia își amintea: „Puterea sovietică i-a permis lui Alonso să pună în scenă baletul doar pentru că îl considera „de-al lor”, de pe Insula Libertăţii. Dar acest „insular” a reușit să monteze un spectacol nu doar despre niște relaţii de dragoste, ci și să promoveze ideea că nu e nimic mai presus în viaţă decât libertatea. Și, desigur, baletul a avut mult de pătimit nu doar pentru scenele erotice și „mersul” meu pe talpă, dar și pentru politica pe care o promova în mod evident” [4, p. 37]. Noutatea baletului a descurajat publicul și baletul a avut o premieră rece. Cea mai importantă pentru Pliseţkaia a fost aprecierea publicului spaniol: „Când spaniolii mi-au strigat „Ole!”, am înţeles că eu am învins” [4, p. 38].
În 2001 coregraful Radu Poclitaru a montat propria versiune a operei „Carmen” după motivele operei lui George Bizet, apoi, la 25 octombrie 2006, la Teatrul „Kiev Modern-Balet”, a avut loc premiera baletului „Carmen TV”. Cunoscuta istorie a ţigăncii din nuvela lui Prosper Mérimée este tratată în acest balet într-o cheie nouă și absolut neașteptată.
Datorită coregrafi ei novatoare a lui Radu Poclitaru, viaţa scenică a personajelor din spectacol este completată de intonaţii acute contemporane, păstrând, totodată, frumuseţea Spaniei secolului al XIX-lea, iar muzica genială a operei „Carmen” i-a permis autorului să monteze un spectacol absolut nou fără a modifi ca spiritul creat de Georges Bizet.
Publicul este captivat chiar din primele minute de dinamismul baletului și urmărește cu atenţie acţiunile care se desfășoară pe scenă. Costumele, decoraţiunile deosebite, coregrafi a – toate aceste lucruri atrag în mod direct atenţia publicului și îl fac să urmărească tot ce se întâmplă pe scenă. O oră și jumătate de spectacol trec ca o clipă.
Un loc aparte în spectacol îi revine dragostei. Autorul o prezintă cu mare grijă, dar, totodată, într-o manieră pasională, deschisă, naturală … ca în viaţă. Ea îţi taie respiraţia, te impune să trăiești fi ecare moment, fi ecare mișcare a dansatorilor.
Carmen este o persoană liberă, sălbatică, îndrăzneaţă. Are dorinţa de a fi liberă, învingătoare, de a-și trăi viaţa din plin. Jose este un rob al sentimentelor sale care se desfată în acest statut. Ambii eroi își demonstrează perfect sentimentele. În timpul dansului se aud clar toate cuvintele pe care ei și le spun unul altuia, fi ecare răsufl are, fi ecare șoaptă… Toreadorul este un personaj îngrijit, îmbrăcat în haine albe, de-ţi pare că luminează, dar puţin … lipsit de conţinut. În timpul spectacolului mai degrabă îl urmărești pe Jose decât pe Toreador. Mulţimea de ţigănci și soldaţi creează o senzaţie de mișcare browniană, haotică, de mișcare a scenei. Această mulţime poate fi privită ori ca o decoraţiune vie, ori ca un singur personaj care urmărește acţiunea dintr-o parte și acceptă sau respinge deciziile luate de eroii principali. Se observă un bun simţ al umorului atât în patosul nesincer al Toreadorului, în îmbrăcămintea pe care o poartă, în privirile și mișcările sale, cât și în tot spectacolul. Însuși Radu Poclitaru consideră că drama trebuie povestită cu un fel de zâmbet lăuntric. Zâmbetul, în cazul dat, este sinonimul unei viziuni realiste asupra vieţii.
În martie 2007 spectacolului i-a fost decernat premiul „Киевская пектораль” în două nominalizări: „Cel mai bun spectacol al anului” și „Cel mai bun maestru de balet”.
Personajul Carmen în literatura rusă din secolul de argint
Pentru prima dată personajul Carmen apare în folclorul spaniol, fi ind preluat și descris în nuvela cu același nume de Prosper Mérimée și în opera lui Georges Bizet. Apoi, personajul apare în ciclurile de poezii ale lui Alexandr Bloc, Marina Ţvetaeva și Garcia Lorca. Un loc aparte printre aceste opere îl ocupă ciclul de poezii al lui Alexandr Bloc, deoarece anume aici pentru ultima dată se vorbește despre acest subiect epic cu o bogată tradiţie istorică, iar poeziile Marinei Ţvetaeva și ale lui Garcia Lorca sunt pătrunse de un șir de asocieri legate de numele Carmen.
Cititorii ruși pentru prima dată au luat cunoștinţă de traducerea nuvelei „Carmen” de Prosper Mérimée în 1846, îndată după apariţia ei de sub tipar. Un nou val de interes faţă de personajul Carmen apare după punerea în scena rusă a operei lui Georges Bizet, care a avut loc în anul 1885 la Teatrul Mariinsky. Au început să apară noi traduceri în limba rusă de Constantin Lipskerov („Carmencita și soldatul”), Vadim Șerșenevici („Ţiganca Carmen”).
La începutul secolului XX tema „Carmen” pătrunde în poezia rusă. Chipul ţigăncii pasionale a fost descris de poeţii Alexandr Bloc, Marina Ţvetaeva, Igor Severeanin, Vladislav Hodasevici, Sașa Ciornâi, Vadim Andreev.
Alexandr Bloc scrie ciclul liric Carmen într-o săptămână, de la 24 până la 31 martie 1914, sub impresia produsă de Liubovi Alexandrovna Andreeva-Delmas, una dintre interpretele rolului lui Carmen în opera lui Bizet, interpretarea căreia l-a fascinat. Personajul ţigăncii seducătoare și de neîmblânzit a stat la baza imaginii lirice a Carmencitei – „fenomen”, divinitate, apariţia căreia se compară cu o calamitate naturală, iar comunicarea cu ea se echivalează cu extazul religios. Tema iubirii, a morţii și a pasiunii sunt anume acele teme care îl atrag pe poet.
Istoria ţigăncii dornice de libertate a fost expusă și în opera altui reprezentant al veacului de argint – Igor Severeanin. Poezia „Carmen” prezintă interesul poetului faţă de motivele spaniole. Din amintirile poetului afl ăm despre sursele interesului său faţă de operă și gusturile sale muzicale: „Sinteza Muzicii și a Poeziei sunt acele două pasiuni, pe care nu le voi putea niciodată înșela” [5, p. 17]. Aceste două surse ale chipului Carmen îl încântă pe poet, el subliniază egalitatea lor și legătura reciprocă dintre literatură și muzică, în care personajul Carmen este completat reciproc.
Chipul eroinei Carmen nu-și pierde actualitatea până în zilele noastre, regăsindu-se în operele poeţilor Iunna Moriţ, Andrei Dementiev, Alexandr Mejirov, Tatiana Smertina și alţii.
Carmen în cinematografie
Alexandr Bloc scria despre Carmen: „Și frumuseţea ta sălbatică e ca o chitară, ca o tamburină a primăverii” [5, p. 13]. Nuvela „Carmen” de Prosper Mérimée, iar mai târziu opera cu același nume a lui Bizet, au făcut din personajul ţigăncii spaniole unul dintre cele mai populare și citate nume în arta mondială. Vincente Aranda, care a ecranizat nuvela lui Prosper Mérimée, spunea: „Carmen a devenit prima femeie fatală cunoscută în istoria literaturii”.
Cineaștii au întreprins nenumărate încercări de a ecraniza opera „Carmen”. Una dintre primele lucrări este fi lmul regizorului spaniol Tulio Demilecci „Carmen din Rondo” (1959), o melodramă muzicală cu actriţa și cântăreaţa de estradă italiană Sara Montiel în rolul principal. În istoria cinematografi ei acest fi lm a fost prima ecranizare deplină a operei lui Prosper Mérimée (până la acest fi lm, în 1915, a fost turnată o comedie cu Charlie Chaplin). În fi lm răsună multe cântece interpretate de Montiel, subiectul este, evident, schimbat, dar, totuși, pe ecran apare eroina Carmen – fermecătoare, îndrăgostită de libertate – una dintre cele mai reușite ecranizări ale chipului Carmen din lume.
Filmul are două versiuni: versiunea franceză și cea spaniolă. Versiunea franceză – „Carmen din Granada” – se deosebește de cea originală, spaniolă, prin câteva episoade. Filmul dramatic francezoitalian „Carmen” este o adaptare a operei cu același nume a lui Georges Bizet realizată de regizorul Francesco Rosi. Rolul principal feminin a fost interpretat de Julia Migenes, rolul lui Jose a fost jucat de Placido Domingo, iar Ruggero Raimondi a interpretat rolul lui Escamillo. La pupitrul dirijoral s-a afl at
Lorin Maazel. Filmările au avut loc în Andaluzia. Rosi a făcut tot posibilul să reproducă Sevilla anilor 1875-1876, folosind în acest scop și gravurile lui Gustave Dore (seria lucrărilor „Spania”).
La premiul Oscar a fost nominalizat fi lmul „Carmen” (1983) al regizorului Carlos Saura. Rolul principal în acest fi lm a fost interpretat de irepetabila dansatoare spaniolă fl amenco, actriţa Laura del Sol. Filmul a fost premiat de Academia Britanică și a luat două premii la festivalul de la Cannes. Eroina fi lmului este ca un foc, ca o pasiune lăuntrică arzătoare ce trăiește în fi ecare moleculă a actriţei, care poate și mângâia, și omorî printr-o singură privire. Carmen este nemaipomenită, inaccesibilă!
Premiera fi lmului „Carmen” montat de regizorul spaniol Vicente Aranda a avut loc la 16 mai 2003 în Franţa. Filmul a fost remarcat în 7 nominalizări ale premiului naţional „Goya”: pentru cea mai bună imagine, pentru cele mai bune costume, pentru cea mai bună coloană sonoră, pentru cel mai bun montaj etc.
Spre deosebire de opera „Carmen”, fi lmul regizorului Aranda prezintă un tablou istoric veridic al Spaniei anilor 30 ai secolului XIX, foarte apropiat de sursa iniţială – nuvela scriitorului Prosper Mérimée. Printre altele, el însuși este prezent pe ecran nu doar ca povestitor, ci și în calitate de martor, ba chiar participant al evenimentelor. El ar fi vrut să-l ajute pe Jose care, din gelozie și dragoste nestăpânită faţă de Carmen, devine contrabandist și ucigaș și, astfel, să-l scape de pedeapsa cu moartea. Filmul prezintă nu doar scene inspirate din nuvela lui Prosper Mérimée, ci este completat de percepţia proprie a regizorului și, evident, de jocul actorilor. Tragedia eroinei Carmen este tragedia unei femei frumoase, imorale și pasionale care nu-și poate potoli setea de dragoste. Ea este copleșită de această patimă în măsura în care poate respira și percepe lumea înconjurătoare. În fi lm Carmen apare ca o femeie care aduce pieirea oricărui bărbat care ar vrea să se îndrăgostească sau s-a îndrăgostit de ea. Prin apariţia, comportamentul și privirea ochilor săi, îi transformă pe bărbaţi în robi.
Jocul extraordinar al actriţei Paz Vega îi fascinează pe spectatori. Fiind de naţionalitate spaniolă, ea reușește să redea întocmai caracterul eroinei sale. Carmen este o femeie frumoasă și seducătoare până la sfârșitul vieţii. Așa trebuie să arate o femeie frumoasă și fatală! Ea poate seduce orice bărbat, având o energetică nereală. Deși, la drept vorbind, ea nu poate fi considerată frumoasă. Carmen atrage prin comportament și prin charismă. Vega este pur și simplu încântătoare în acest rol! Temperamentul spaniol, privirile, gesturile… Este foarte expresiv jocul dramatic al actriţei atunci când Paz Vega prezintă adevăratele trăsături de caracter ale ţigăncii. Pentru ea dragostea este un joc, cuvintele n-au valoare. Și fi ecare simte acest lucru, dar, totodată, începe să trăiască sentimentele lui Jose și iată nu o mai putem învinui pentru acele fapte care au frânt atâtea inimi, au călcat în picioare atâtea sufl ete, au luat atâtea vieţi. Paz Vega a combinat reușit în acest rol dramatismul și erotismul.
Deosebește acest fi lm de alte ecranizări și faptul că el, în mod direct, este pătruns de „erotică pe muchie de cuţit”, în care Paz Vega nu contenește să se dezgolească. Atâta goliciune îl tulbură, îl sfi ește pe spectator, dar sexualitatea frumoasei brunete omoară dintr-o lovitură, transformând-o pe Carmen în cea mai dorită spaniolă.
Talentatul actor de origine argentiniană Leonardo Sbaraglia a interpretat la fel de bine rolul îndrăgostitului Jose. În această istorie personajul lui Jose nu este atât de simplu. Iată Jose se schimbă sub presiunea dragostei pătimașe care îi arde inima. Anume în ochii lui se vede dragostea care aduce la nebunie. Sbaraglia transmite atât de veridic gelozia cât și dragostea, încât nu poţi pune la îndoială sentimentele lui. Rolul lui Jose pe drept este considerat unul dintre cele mai bune ale actorului Sbaraglia.
Scena fi nală cu Jose și Carmen este o adevărată explozie de sentimente transmisă prin jocul excepţional al actorilor, ghidat de mâna talentată a regizorului.
Carmen, posibil, este cea mai cunoscută istorie despre o dragoste fatală care poate duce doar la nenorocire, despre o dragoste care nu are altă explicaţie decât o patimă răvășitoare. Este o istorie pătimașă, frumoasă, în culoarea roșie a dragostei și a sângelui. Poate de aceea istoria acestei dragoste va trăi veșnic.
Ecranizarea nuvelei lui Prosper Mérimée nu lasă indiferent pe nimeni. Deși tema acestei istorii este cunoscută foarte bine de toţi, fi lmul trezește o explozie de emoţii, o adevărată plăcere de pe urma vizionării lui, fi ind o adevărată capodoperă. În literatură sunt cunoscute multe opere de valoare, însă, odată fi ind citită, nuvela „Carmen” rămâne pentru totdeauna în inima cititorului.
În cinematografi a rusă, la fel, s-au făcut încercări de ecranizare a renumitei nuvele a lui Prosper Mérimée. O ecranizare a acestei opere a fost realizată de regizorul Alexander Van („Carmen”, 2003) cu actorii Olga Filippova și Igori Petrenko în rolurile principale.
Carmen în pictură
Mulţi pictori au realizat portretul renumitei ţigănci, prezentând-o pe pânză în costume de culoare roșie-aprinsă, de regulă, în tonalităţi negre și roșii. Acestea reprezentau schiţele costumelor pentru opere și balet, portretele balerinelor, ale cântăreţelor de operă care au jucat rolul lui Carmen pe scenele lumii. Una dintre primele lucrări este tabloul în alb-negru cu reprezentarea ultimului act al operei „Carmen”. Portretul lui Carmen a fost pictat de renumiţi pictori, precum Pablo Picasso, Alexandre Benois, A. Golovin („Portretul M.N. Kuzneţova-Benois în rolul lui Carmen”), Mark Chagall, T.G. Bruni, F. Goya („Portretul Mariei Teresa Alba”), E. Mane („Emilia Ambr în rolul lui Carmen”), M. Vrubel („Tatiana Liubatovici în rolul lui Carmen”), Rafal Olbinski („Carmen”), P.A. Skotari („Irina Arhipova în rolul lui Carmen”). S-au păstrat și unele picturi în acuarelă realizate de Prosper Mérimée (tatăl scriitorului a fost pictor și un bun specialist în istoria artelor). Carmen este cunoscută de foarte mult timp, dar interesul faţă de acest personaj se păstrează până în prezent. Astăzi Carmen nu este doar o frumoasă și vicleană ţigancă. Ea a preluat viclenia și frumuseţea de la personajul lui Mérimée, dragostea faţă de libertate de la Bizet, măreţia de la Bloc și multe alte trăsături, pe care le-au descris alţi autori. Numele Carmen este asociat cu frumuseţea, viclenia, dragostea de libertate, trandafi rul, habanera, Spania ș.a. Aceste trăsături stau la baza mai multor interpretări ale personajului Carmen în diferite domenii ale artei. Evident, vor mai fi create multe opere care vor completa personajul cu noi trăsături de caracter. Totuși, Carmen va rămâne un simbol al libertăţii, al luptei împotriva violenţei, un simbol al dragostei, al pasiunii, al alegerii între viaţă și moarte.