STUDIUL ARTELOR ȘI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (29), 2016
STUDIUL ARTELOR ȘI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (29), 2016
REVISTAVITRALIUL – PARTICULARITĂŢI TEHNICE ȘI ARTISTICE
ARTICOLCOLOURED (STAINED) GLASS WINDOW – TECHNICAL AND ARTISTIC PECULIARITIES
NATALIA PODLESNAIA,
conferenţiar universitar, doctor în studiul artelor,
Universitatea Tehnică a Moldovei
ALA STARŢEV,
conferenţiar universitar, doctor în studiul artelor,
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
Articolul de faţă pune în vizor știinţifi c particularităţile tehnice ale artei vitraliului, prezentând tipuri de fabricare a acestuia, metode de prelucrare artistică a sticlei etc. La fel, sunt evidenţiate particularităţile artistice ale vitraliului în raport cu spaţiul arhitectural. Se aduc date istorice privind evoluţia acestei arte în contextul culturii universale. O atenţie deosebită se acordă vitraliului naţional. Sunt analizate operele pictorilor autohtoni, care au practicat această artă, cât și lucrările realizate la comandă de artiștii străini pentru spaţiul nostru.
Cuvinte-cheie: vitraliu, pseudo-vitraliu, sticlă, tehnică, metodă, arhitectură, spaţiu, artist, lucrare
Th e present paper introduces in scientifi c use the technical peculiarities of coloured (stained) glass window art, presenting diff erent types of its production, methods of artistic glass processing etc. Emphasis is laid on the artistic peculiarities of the coloured glass window as against the architectural space. Th e author presents historical data concerning the evolution of this art in the context of universal culture. Special attention is given to the commissioned works by foreign artists for our national space.
Keywords: coloured (stained) glass window, pseudo-coloured glass window, glass, techniques, method, architecture, space, artist, work
Vitraliul a intrat în practica artistică contemporană printr-o gamă bogată de forme și caracteristici estetice – de la un corp de iluminat mic până la un panou monumental de proporţii, de la accente decorative de acompaniament până la o dominantă arhitectural-artistică a spaţiului, de la lucrări de șevalet până la instalaţii de art-design, de la forme ornamentale până la compoziţii monumentale de gen. Flexibilitatea funcţională și artistică a vitraliului a determinat soarta lui în diverse culturi și timpuri, precum și cererea lui în lumea contemporană, care pune tot mai acut problema necesităţii studiului practicii artistice a vitraliului, înţelegerea lui într-un context istorico-cultural.
Demersul de faţă este o continuare a articolului Particularităţile tehnice ale picturii monumentale, semnat de Podlesnaia Natalia și publicat în revista Arta, revista Institutului Patrimoniului Cultural a Academiei de Știinţe din Moldova, în anul 2010, în care s-a vorbit despre particularităţile tehnice, artiste și istorice ale frescei și mozaicului.
Deci, o altă tehnică de pictură monumentală este vitraliul, în care imaginea rămâne transparentă, fi ind strânsă din bucăţi de sticlă colorată, gravată sau pictată, ulterior montată într-o reţea de rame metalice (fr. vitrage, din lat. vitrum, ceea ce înseamnă sticlă, en. stained glass, ger. glasmalerei, it. vetrata, rus. витраж).
Dacă vorbim despre aspectele tehnice, atunci fabricarea vitraliului începe cu efectuarea cartonului la mărime reală, cu indicarea culorilor, urmată de numerotarea fragmentelor acestuia și continuând cu trasarea liniilor de plumb pe acest suport. De regulă, se lucrează cu două cartoane, unul rămâne pentru compoziţia generală, altul pentru decuparea și căutarea fragmentelor-șablon cu culori indicate conform compoziţiei iniţiale. Următoarea etapă constă în alegerea sticlei pentru fi ece fragment decupat, ţinând cont de formă, culoare, transparenţă, opacitate, tipul de sticlă (reliefată, ornamentată, colorată, pictată, gravată etc.). Pentru obţinerea unui anumit efect, se recurge, uneori, la o prelucrare suplimentară a sticlei. Dintre metodele de prelucrare artistică a sticlei numim:
- sablarea – în care suprafaţa sticlei este prelucrată cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat, în vederea obţinerii unei suprafeţe mate;
- gravarea sticlei cu instrumente – incizia [1, p. 74];
- decapajul cu soluţii chimice – care cunoaște două modalităţi: a) când se utilizează acidul fl uorhidric (HF) pentru a obţine două sau mai multe tonalităţi mate pe aceeași bucată de sticlă și b) când se utilizează oxidul de cobalt cunoscut ca metodă clair-de-lune, inventată de Emil Galle;
- fi using – crearea unui desen din multiple sticle colorate care se suprapun, se juxtapun etc., pe baza unei alte sticle, după care se coc (se topesc) pe această bază, creând o suprafaţă reliefată;
- decorarea sticlei – presupune utilizarea, fi e a pensulelor pentru efect punctat, pentru efect de stropitură etc., fi e a materialelor non-convenţionale, cum ar fi : hârtie rulată, sare de mare, scame textile etc., fi e grăsimi sau chiar ceară, pentru obţinerea efectului de cascadă [2, p. 35].
Legarea fragmentelor de sticlă începe dintr-un colţ în poziţia orizontală, pe o masă, fi xându-se în ramă. Fiecare bucată de sticlă este îmbrăcată într-o fâșiie de plumb, profi lul căreia este în formă de litera H culcat, care apoi se unesc între ele. Tradiţional, sunt folosite și rame de plumb. Ranforsajul de plumb ce înconjoară fi ecare bucată de sticla funcţionează ca o ramă dublă pentru bucăţile respective, afl ate pe de o parte și de alta a ramei. Chituirea presupune închiderea golurilor dintre sticlă și plumb (cunoscută ca etapă de etanșare), asigurând fi xarea sticlei, rigiditatea și impermeabilitatea vitraliului. Ca armatură interioară și montare a suprafeţelor mari de vitraliu (ferestre, uși, perete despărţitor, tavan suspendat etc.) se vor folosi vergele transversale, care se vor prinde de rama de fi er generală a întregii lucrări. Legăturile simple vor fi sudate pe cadrul panoului, iar legăturile duble vor fi sudate în locurile unde trec barele de diviziune.
La etapa actuală sunt cunoscute câteva tipuri de fabricare a vitraliului:
- vitraliu în tehnica tradiţională (clasică), analizat mai sus, cu aspect monumental;
- vitraliu în tehnica Tiff any, spre deosebire de tehnica tradiţională, presupune legarea fragmentelor de sticlă care se face cu ajutorul „îmbrăcării” acestora în folie de cupru, oferind un efect vizual-artistic mult mai plastic și mai cameral, prin faptul că permite legarea formelor mici de sticlă, tăierea și utilizarea unghiurilor ascuţite și efectuarea formelor concave și convexe ale vitraliului, spre exemplu, utilizate în renumitele lămpi Tiff any etc.;
- pseudo-vitraliu, în general se referă la orice imitaţie de vitraliu pe sticlă cu ajutorul culorilor speciale de vitraliu, de ulei, de tipografi e etc. sau cu ajutorul peliculelor transparente;
- pictură pe sticlă, în care se utilizează sticla doar în calitate de suport, fără a fi folosită calitatea ei optică (transparenţa);
- tehnici mixte, lucrări realizate prin diverse metode prezentate mai sus, precum: sablare, gravare, decapaj, fi using, cât și combinarea între ele a diverselor tipuri de vitralii.
Mijloacele specifi ce ale artei vitraliului – culoarea, lumina, desenul – sunt acele mijloace care servesc pentru reprezentarea artistico-fi gurativă a realităţii. Orice operă de artă monumentală, care este componentă a arhitecturii, preia o parte din funcţia acesteia. În așa fel, pictura murală sau mozaicul moștenesc principiile tectonice ale suprafeţei arhitecturale. Vitraliul, însă, are o altă menire. Legăturile vitraliului cu arhitectura poartă un caracter mult mai mediator, deoarece tectonic el reprezintă un element independent. Fereastra, la rândul ei, accentuează, înainte de toate, funcţia spaţial-constructivă a spaţiului arhitectonic din care face parte. În punctele spaţial-constructive de contact (întrepătrundere și conexiuni ale formelor arhitectonice) apar accentele compoziţionale. Anume un astfel de accent compoziţional, adesea, devine vitraliul, care personalizează atât spaţiul prin lumina dispersată a sticlei colorate transparente și prin aspectul său festiv cât și rezolva o problemă tehnică, fi ind o soluţie arhitectonică în sine. Pe lângă calităţile fi zico-mecanice ale sticlei, jocul luminii, datorită calităţilor optice ale sticlei (refracţia luminii, transparenţa, refl ectarea, dispersia, absorbţia) se obţine efectul plastic deosebit al vitraliului.
Conform opiniei lui Karl Woermann, vitraliul, din punct de vedere estetic al infl uenţei psihologice asupra omului, domină și este în afara concurenţei comparativ cu celelalte tehnici ale picturii monumentale [3, p. 944]. Într-adevăr, impactul forţei sticlei colorate într-un mediu arhitectural nu poate fi subestimat.
Originile vitraliului se pierd în istorie, se presupune că această tehnica a fost derivată din fabricaţia bijuteriilor și a mozaicurilor.
Începând de la simple compoziţii rectangulare și circulare, tipice sec. X-XI, tematica se îmbogăţește cu ornamentele vegetale, apoi, treptat, trece în fi gura umană și scene narative. Cele mai vechi vitralii din lume, ajunse până în prezent, sunt vitraliile Catedralei Sfânta Fecioară Maria (Mariendom) din Augsburg, Bavaria (Germania), reprezentând proroci biblici (anul 1065). În această perioadă vitraliul, ca artă și tehnologie, era binecunoscut, fapt demonstrat prin descrierea amănunţită a acestei tehnici de călugărul Th eophilus Presbyter, în cartea II intitulată „De arte Vitriaria” (Arta vitraliului) din tratatul său „Schedula diversarum artium” [4], inclusiv și tehnologia de fabricare a sticlei colorate.
În Evul Mediu arta vitraliului constituie în Europa unul din cele mai principale mijloace de expresie artistică, fi ind caracteristică artei gotice, ea, reprezentată prin spaţiile ferestrelor din ce în ce mai înalte și mai luminoase, atinge apogeul. Din punct de vedere tehnic, descoperirea culorii galbene în baza argintului la începutul sec. XIV (1310) duce la îmbogăţirea și sublinierea impactului artistic, folosindu-se, în special, la reprezentarea nimburilor sfi nţilor. Din punct de vedere cromatic, paleta restrânsă a vitraliilor gotice era, adesea, îmbogăţită cu tonuri și nuanţe obţinute prin suprapunerile de sticle colorate (spre exemplu, la Cathédrale Notre-Dame de Chartres a fost descoperit vitraliul, ce avea o grosime de 27 de straturi de sticlă colorată, ceea ce i-a asigurat nuanţe cromatice irepetabile vitraliului din acest lăcaș).
Iluminarea interiorului prin transparenţă și dispersia luminii solare a vitraliilor, ca element generator de atmosferă a lumii Divine (efect optic), oferă spaţiului aspect de triumf. Interpretarea mistică a luminii vine din lucrările lui Pseudo-Dionisie Areopagitul și abatelui Suger de la Catedrale Saint-Denis, Paris, Franţa (ultimul considerat părintele stilului gotic), care sublinia importanţa primordială a iluminării bisericilor și imaginilor, așa încât contemplarea vitraliilor era o formă a căilor duhovnicești, de la „material la imaterial”, de la „fi zic la spiritual”, de la „omenesc la dumnezeiesc”. În acest context, ar fi de amintit vitraliile din Franţa: de la Cathédrale Notre-Dame de Chartres, mijl. sec. XII, de la Cathédrale Notre Dame de Paris, Cathédrale Sainte-Chapelle du Palais, Paris, Franţa (1242-1248), Cathédrale Notre Dame de Poitiers, mijl. sec. XII, Cathédrale Saint-Denis, Franţa; cele din Germania de la Cologne Catedrale (Koln) și Anglia – Catedrala din Canterbury, sf. sec. XII – înc. sec. XIII etc. [2, p. 36].
Vitraliile au fost considerate multă vreme ca o formă mistică a artei vizuale, rezervată marilor edifi cii bisericești. Vitraliul gotic lasă loc unei arte mai rafi nate, ca celei din Renaștere, coboară din zona sacră în spaţiul privat. Treptat, vitraliul își pierde semnifi caţia ca domeniu independent al artei monumentale. În secolele XV-XVI, trecerea de la tematica religioasă la cea laică se observă în răspândirea largă a vitraliilor de proporţii mici, destinate, în special, pentru palate, case de reședinţă, ratoșe etc., numite și vitralii de cabinet. Vitraliștii din perioada Renașterii se inspiră în creaţia lor din picturile de șevalet ale timpului (se fac chiar copii după Donatello, Ghiberti, Uccello, Andrea del Castagno, Durer etc.) și utilizează pe larg perspectiva liniară.
Sfârșitul secolului XVIII și întreg secolul XIX a fost perioada dedicată totalmente căutărilor în domeniul tehnologiei vitraliului și fabricării sticlei colorate (cu aportul marelui Mihail Lomonosov). Erau produse peste 5 mii de nuanţe de sticlă colorată și noi tipuri de sticlă (spre exemplu: sticla opalescentă, sticla reliefată etc.). Dragostea și curajul maeștrilor vitraliști au reînviat arta vitraliului. Căutările în acest domeniu au mers mai departe, iar formele de exprimare ale sticlei au spart tiparele. O noua tehnică a vitraliului este propusă de Louis Comfort Tiff any, cunoscută în continuare ca vitraliul Tiff any, și o nouă formă de întrebuinţare a sticlei colorate strânse în tehnica vitraliului, cunoscută ca lămpile Tiff any. În perioada stilului Art Nouveau, vitraliul a fost întrebuinţat pe scară largă la decorarea interioarelor publice și private. În acest context, amintim de așa artiști ca Jacques Gruber, Marc Chagall, Henri Matisse, Fernand Leger, atelierul familiei Frolov etc., care au lucrat în domeniul vitraliului. În Uniunea Sovietică arta vitraliului cunoaște o expresie monumentală, promovată, în special, în vitraliul lituanian (А. Стошкус, К. Моркунас, Л. Полищук etc.).
Spre deosebire de statele europene occidentale, în care arta vitraliului a înfl orit încă din Evul Mediu odată cu construcţia imenselor catedrale gotice, în răsăritul ortodox al Europei arta vitraliului a rămas mult timp necunoscută.
Pe teritoriul Republicii Moldova arta vitraliului apare foarte târziu, la începutul secolului XX. De regulă, aceste lucrări erau executate la comandă în afara ţării. Lucrările de pictură monumentală în tehnica vitraliului apărute la fi nisarea artistică a unor biserici, cum ar fi cele din vechea biserică Armenească din Chișinău, din bisericile catolice din Basarabia sau din biserica Sfântul Nicolae din Chișinău cu vitraliul artistic Înălţarea lui Hristos (1901), executat la comanda Consiliului Zemstvei de Societatea Nordică de Industrie a Sticlei din Sankt-Petersburg, au fost pierdute [5, p. 12].
Însă vitraliile din perioada respectivă, care pot fi admirate până în prezent, decorează biserica Sfântul Pantelimon din Chișinău (înc. sec. XIX). Executate în tehnica clasică, ca o soluţie arhitectonică, îndeplinind, tradiţional, funcţia de geam, aceste vitralii personalizează spaţiul prin lumina dispersată a sticlei colorate transparente și prin aspectul lor festiv. Aceste vitralii se înscriu fi resc în compoziţia spaţial-estetică ca parte integrantă a acesteia, dominând spaţiul interior.
De o adevărată valoare artistică sunt și vitraliile executate în 1903-1905 pentru Muzeul Zemstvei din Chișinău, actualmente Muzeul Naţional de Etnografi e și Istorie Naturală (arhitect și inginer Vl. Ţâganko). Clădirea muzeului, construită în stil pseudo-mauritan, unica de acest tip din sud-estul Europei, impresionează printr-o imensă informaţie cu privire la limbajul artistic (de plafon, mural și paviment). Fiind cea mai veche mostră din Basarabia păstrată până în prezent, această clădire însumează, alături de mozaic și pictura murală al secco, și lucrări de fi nisaj artistic executate în tehnica vitraliului. Sala centrală este încununată cu un impunător plafon suspendat, realizat în tehnica vitraliului tradiţional. Farmecul lucrării este accentuat și prin efectul optic al luminii colorate obţinute datorită iluminării naturale (Fig. 1).
Toate elementele din metal ale luminătorului din sticlă au fost executate de inginerul (prenume deplin neidentifi cat) G. Volfenson de la Uzina de construcţie a mașinilor din Odessa, conform schiţelor inginerului (prenume deplin neidentifi cat) V. Kundert, responsabil de lucrările de fi nisare ale muzeului. Decorarea luminătorului de sticlă a fost realizată în tehnica vitraliului tradiţional de plasticianul (prenume deplin neidentifi cat) L. Macquet din Odessa. La baza compoziţiei vitraliului suspendat sunt utilizate motivele geometrice și fl orale. Formele geometrice mici – romburi, cercuri, pătrate, dreptunghiuri – sunt incluse în cele geometrice mai mari de formă pătrată, dreptunghiulară și rombică. Elementele de decor mici ilustrează motive vegetale (fl ori, frunze) și conferă întregii compoziţii fi neţe și originalitate. Astfel, vitraliul devine dominanta acestei săli [2, p. 74].
În perioada sovietică, odată cu popularitatea vitraliului lituanian (artiștii Аlighimantas Stoškus, Кazys Моrкūnas ș.a.), în special, după expoziţia Vitraliul lituanian de la Moscova din toamna anului 1961, în RSSM, în paleta tehnică, pe lângă ulei, tempera, relief, mozaic, sgraffi to etc., se aplică o nouă modalitate de exprimare plastică – vitraliul. Primele lucrări executate în această tehnică sunt: vitraliul Cosmosul (1965) – de Filip Nutovici și Vladimir Novikov, Chișinău; vitraliul de pe faţada Halei din Bălţi (1966) – de Filip Nutovici și Vladimir Novikov; vitraliul Ostașul (1968) – de Constantin Lodzeiski și Roadele Moldovei (1969) – de Antanas Garbauskas, un artist lituanian invitat, care realizează vitraliul pentru Sala de degustaţie a vinurilor, afl ată pe atunci în incinta actualei biserici Sfântul Pantelimon din Chișinău.
Deși tehnica vitraliului nu are o tradiţie în arta RSSM, ea se afi rmă tot mai mult în interioarele clădirilor publice din republică. Au mai fost realizate lucrări în tehnica vitraliului atât sub aspectul cantităţii cât și sub cel al calităţii, atingând apogeul spre anii ‘80.
Cel mai de vază reprezentat al vitraliului naţional a fost Filimon Hămuraru, care, începând cu lucrarea Gustul vinului (1980), executată pentru AȘP Vierul, denotă maturitatea măiestriei sale (Fig. 2). Compoziţia sus-numită relevă pregnant principiile vitraliului clasic și este realizată într-o cheie narativă și simbolico-alegorică. Îndeplinind rolul de geam care marchează contactul între două spaţii, lucrarea tratează, totodată, tema care este condiţionată de destinaţia spaţiului. Această compoziţie concepută anume pentru iluminarea naturală, creează o atmosferă deosebită prin bogăţia cromatică a sticlei. Opera înnobilează spaţiul prozaic al unei scări ce duce la etaj. În partea stângă a compoziţiei este reprezentată o fi gură masculină ce ţine în mâna dreaptă un strugure, iar în mâna stângă – un pahar. Figura feminină din partea dreaptă a compoziţiei toarnă vin dintr-un ulcior ţărănesc tradiţional. Coloritul compoziţiei domină prin puternice accente de roșu, albastru și verde. Partea mai puţin reușită a acestui vitraliu, conform părerii lui Emil Barașkov, consta în „…pierderea efectului de lumină miraculoasă a sticlei, determinată, probabil, de o imperfecţiune tehnologică” [2, p. 121].
Filimon Hămuraru realizează câteva serii de vitralii reușite, cum sunt: Punguţa cu doi bani, Căluţul năzdrăvan și Ivan Turbincă (1980) pentru interiorul cafenelei Prichindel din Chișinău; tripticul Legenda vinului, cu compoziţiile Dimineaţa, Legenda vinului, Noaptea (1982); patru vitralii Anotimpurile (anii ‘80) pentru restaurantul Surpriză (Chișinău) și vitraliile din foaierul Palatului Prieteniei: Dimineaţa, Ziua, Seara, Soarele și Luna, Milea, Doi feţi-logofeţi, Făt-Frumos și căprioara (Fig. 3), Pasărea măiastră, Făt-Frumos din lacrimă (1984) care pot fi considerate cea mai performantă serie. Subiectele inspirate din poveștile și baladele moldovenești îl invită pe spectator într-o fantastică lume a culorilor. Folosind motivele folclorice, pictorul creează chipuri graţioase de femei și fi guri viguroase de bărbaţi, reînviind, în felul acesta, cele mai bune tradiţii ale poeticii populare. În aceste vitralii-tablouri pictorul reușește să obţină acea deosebită fuziune a gamei coloristice și tematice în care tonurile calde, galbenportocalii și roșii contrastează cu cele albastre și verzi, evocând fi e răcoarea cerului de toamnă și aurul frunzișului, fi e soarele torid ce străpunge coroana arborilor [2, p. 122].
Un alt vitraliu creat de Filimon Hămuraru – Flacăra (1981), de la Casa Tineretului din Chișinău, prezintă o compoziţie organizată după principiile rozetelor din catedralele gotice. Limbile de foc simbolic prezentate în vitraliu se rotesc în jurul unui centru fi x, formând câteva cercuri neregulate, care ocupă aproape integral suprafaţa compoziţiei. Din punct de vedere cromatic, predomină culorile de roșu și galben ale fl ăcărilor pe un fundal albastru și verde.
Graţie saturaţiei luminii cromatice și a expresiei facturii sticlei, vitraliul devine un accent important artistico-emoţional în mai multe interioare create în perioada sovietică. În acest context, trebuie să amintim de vitraliile: Făurire (1980) din interiorul Magazinului Universal Central din Ungheni și Vara (1984) din foaierul Combinatului de covoare din Ungheni (Fig. 5), executate de Pavel Guţu; vitraliile și plafoanele din sticlă turnată din interiorul restaurantului Nistru (1980) din orașul Doneţk (Ucraina), care au imprimat interiorului un stil specifi c artei tradiţionale moldovenești; vitraliul din interiorul restaurantului Moлдавия (Moldova), (înc. anilor ‘80), din orașul Moscova, executat de Filip și Alexandr Nutovici, și vitraliul (denumire neidentifi cată) din interiorul magazinului specializat Cricova (a doua jum. a anilor ‘80) din Chișinău, realizat de o echipă de studenţi de la Institutul de Arte Plastice din Chișinău, condusă de Alexandru Prosii. În ultima lucrare menţionată, rezolvarea plastică expresivă a vitraliilor este atinsă prin valorifi carea particularităţilor sticlei, a proprietăţilor ei optice, a facturii și cromaticii acesteia. Alături de culoarea profundă și curată, concentrată ca într-o lentilă în blocuri groase de sticlă, o importanţă deosebită capătă aici și structura interioară masivă din ciment, asemenea unui ţesut conjunctiv. Percepută ca un tip de relief, structura interioară a compoziţiei determină structura iconică a vitraliului. Îmbinarea saturaţiei de lumină a blocurilor de sticlă colorată cu conturul închis al structurii interioare a vitraliului, în diverse condiţii de iluminare, creează efecte decorative deosebite (Fig. 4), [2, p.123].
Explozia de interes din ultimele trei decenii a dus la dezvoltarea unor noi și imaginative forme ale acestei arte. Conform ultimelor tendinţe, în amenajările urbane și de design interior, vitraliile încep să-și facă loc printre termopane, decorând tavane, luminătoare, uși, ferestre, oglinzi, vitrine, mobilier, băi, pereţi decorativi, pentru spaţii particulare, comerciale, publice și de cult. Noile tehnologii și creșterea interesului în arta sticlei ca hobby sunt din ce în ce mai prezente astăzi. La etapa actuală, putem vorbi și despre piaţa pseudo-vitraliilor care se dezvoltă cu repeziciune, pe măsură ce crește numărul ansamblurilor rezidenţiale și în dependenţă de gusturile comanditarilor.
În prezent, în Republica Moldova, un șir de companii practică arta vitraliului și pseudo-vitraliului: ANCO, VITRAJ-MIRACOL S.R.L., VITRAJ-LUX, CRAZY GLASS S.R.L., IP DESIGN S.R.L., STECLODESIGN, OBLIKAR, МИР СТЕКЛА etc.
Dintre artiștii noștri care activează în acest domeniu și care merită să fi e numiţi sunt Vasile Moșanu (Canada) și Serghei Tereșenco (Rusia).
Din cele menţionate mai sus, susţinem următoarele:
- în diferite perioade istorice atitudinea faţă de arta vitraliului n-a fost omogenă, fi e că aceasta a cunoscut perioade de apogeu, fi e că a fost dată uitării, fi e că a fost readusă în practica artistică internaţională;
- de la primele sale manifestări în perioada romanică, vitraliul a parcurs calea de la imaginea apla-tizată până la cea volumetrică, de la frize ornamentale până la compoziţii expresive de gen, de la arta monumental-decorativă până la cea de șevalet și art-obiect;
- arta vitraliului a ajuns un fenomen artistic independent, demonstrând capacitatea de a deveni o componentă organică a practicii artistice contemporane, cunoscând o varietate stilistică diversă anume în ultimul deceniu în RM.
Referinţe bibliografice
- ХВОРОСТУХИНА, С. Работа со стеклом. Москва: Вечер, 2000.
- PODLESNAIA, N. Pictura monumentală din Basarabia și RSS Moldovenească http://www.cnaa.md/thesis/22702/
- ВЕРМАН К. История искусства всех времен и народов, том II, Санкт-Петербург: Полигон, 2000. http://www. booksshare.net/index.php?id1=4&category=iskusstvo&author= vyormank&book=2000&page=1 4. РОГИР Т. (Mонах) http://www.hs-augsburg.de/~harsch/Chronologia/Lspost12/ Th eophilus/the_da00.html
- POȘTARENCU, D. Biserica Sfântului Ierarh Nicolae din Chișinău. Chișinău, 2002.
Fig. 1. L. Macquet (atelierul din Odesa), vitraliu suspendat, interiorul Sălii Centrale a Muzeului Zemstvei, Chișinău (actualul Muzeu Naţional de Etnografi e și Istorie Naturală), înc. sec. XX. Foto: Podlesnaia Natalia.
Fig. 2. Filimon Hămuraru, Gustul vinului, vitraliu, AȘP Vierul, 1980. (Moldova, 1980, №.9).
Fig. 3. Filimon Hămuraru, Făt-Frumos și căprioara și Pasărea măiastră schiţă pentru vitraliu, foaierului din Palatul Prieteniei, 1984. (Barașcov Е., Filimon Hămuraru. Chișinău: Literatura Artistică, 1986, 80 p.).
Fig. 4 Grup de studenţi cu Alexandru Prosii, vi- Fig. 5. Pavel Guţu, Vara, vitraliu din sticlă groatraliu, magazinul Cricova, Chișinău, a doua jum. să în ciment, Combinatul de covoare, subterană, a anilor ‘80. Ungheni, 1984.
Foto: Podlesnaia Natalia. (http://gutu.arta.md/gallery/36).