MUZICA RELIGIOASĂ BASARABEANĂ DE TRADIŢIE BIZANTINĂ REFLECTATĂ ÎN MUZICOLOGIA AUTOHTONĂ
BESSARABIAN RELIGIOUS MUSIC OF BYZANTINE TRADITION REFLECTED IN AUTOCHTHONOUS MUSICOLOGY
HRISTINA BARBANOI,
lector universitar, doctorandă, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Articolul de mai jos prezintă o trecere în revistă a principalelor studii muzicologice ce vizează muzica religioasă basarabeană de tradiţie bizantină, elaborate atât de către muzicologii din Republica Moldova, cât şi de cei din România. Autoarea subliniază ideea că deşi de studierea muzicii religioase de tradiţie bizantină în spaţiul basarabean se ocupă un număr limitat de persoane, totuşi rezultatele cercetărilor lor merită atenţie, posedând înaltă valoare ştiinţifică. Unele din aceste rezultate sunt recunoscute chiar la nivel internaţional. În acelaşi timp, autoarea atrage atenţia asupra faptului că muzica religioasă basarabeană de tradiţie bizantină nu este cercetată suficient.
Cuvinte-cheie: muzică religioasă, muzică bizantină, surse psaltice, muzicologie basarabeană, studii muzicologice
The article below presents an overview of the main musicological studies that aim Bessarabian religious music of Byzantine tradition, developed by musicologists from the Republic of Moldova and Romania. The author emphasizes the idea that although the study of Byzantine religious music in the Bessarabian space is carried out by a limited number of people, their research results deserve attention, being of high scientific value. Some of these results are even internationally recognized. At the same time, the author notes that Bessarabian religious music of Byzantine tradition is not sufficiently researched.
Keywords: religious music, Byzantine music, psaltic sources, Bessarabian musicology, musicological studies
Muzica religioasă este parte componentă a istoriei multiseculare a diferitor popoare. Studierea ei a necesitat efortul multor generaţii de cercetători, ce aparţin diferitor şcoli, precum şi diverselor domenii ştiinţifice. Cu studierea acestei muzici au fost preocupaţi savanţi din întreg spaţiul creştin. Aşadar, muzica religioasă reprezintă un domeniu internaţional de cercetare.
Sunt cunoscute două aripi mari ale muzicii religioase. Ne referim aici la muzica de tradiţie bizantină în limba greacă şi muzica slavonă în limba slavonă bisericească. Centrul studierii muzicii religioase bizantine se află la Copenhaga. În spaţiul românesc menţionăm Centrul de muzică bizantină din Iaşi, care îşi edita rezultatele cercetărilor ştiinţifice în revista Acta musicae Byzantinae. În spaţiul nostru, întâlnim cântări şi de tradiţie bizantină, şi aparţinând tradiţiei slavone, şi în limba greacă, şi în limba slavonă, şi în notaţie neumatică, şi în notaţie liniară.
Domeniile de cercetare ale muzicii religioase sunt numeroase: Istoria muzicii, Istoriografie, Paleografie, Semiografie, Istoria muzicii corale, Scriitura corală, Teoria muzicii bizantine, Teoria muzicii ortodoxe slavone etc. Avem o diversitate de stiluri, genuri, notaţii, şcoli, metode de cercetare, sisteme sonore diferite (tonal şi modal). Ca rezultat, şi problematica este diversă: monodie versus cântare pe mai multe voci, tradiţia greacă adaptată de români, problema sursei primare, problema tratării corale a surselor originale, stilistica bisericească în general etc.
Toate problemele menţionate mai sus pot fi elucidate în contextul celor 2 mari tradiţii ale muzicii ortodoxe, pe care le întâlnim inclusiv în arealul românesc.
Muzica religioasă bizantină este arta muzicală practicată în Biserica Răsăritului creştin ortodox pe vremea şi în cuprinsul Imperiului bizantin, iar prin extindere, este cunoscută şi noţiunea de „muzică de tradiţie bizantină”. Denumirea de „muzică bizantină” i-a fost atribuită de muzicologii epocii moderne. Muzicologul român Victor Giuleanu în cartea sa Muzica bizantină vorbeşte şi despre o altă noţiune — „muzică psaltică”, despre care precizează că unica accepţiune etimologică valabilă a cuvântului „psaltică” din această îmbinare este următoarea: „arta propagată de „psalţi”, interpreţi şi compozitori profesionişti ai muzicii bizantine din toate timpurile” [1, p. 24], acelaşi muzicolog continuă: „… în ştiinţa şi muzicologia universală a ultimelor două veacuri această artă circulă mai mult sub identitatea de artă „bizantină”, iar termenul de „psaltică” se întrebuinţează din ce în ce mai puţin, nereprezentând vreo însuşire specifică, de conţinut şi structură, cum ar cere toate preceptele de ordin semantic” [1, p. 26]. Arta sonoră bizantină a fost alimentată de mai multe surse, dintre care menţionăm muzica sinagogii ebraice, cântarea greacă şi romană, precum şi muzica populară a diverselor popoare care s-au creştinat.
Muzica bizantină s-a răspândit pe o arie vastă, ce include: Peninsula Balcanică, Orientul Apropiat, Africa de Nord şi toată Rusia veche până în Asia Centrală. Drept dovadă a viabilităţii sale serveşte faptul că această artă cuprinde un segment temporal impresionant: de la primele veacuri ale creştinismului şi până în contemporaneitate. Pe teritoriul României muzica de tradiţie bizantină a pătruns încă în perioada apostolică odată cu creştinarea daco-geţilor, în primul secol al erei noastre, datorită propovăduiţii Sf. Apostol Andrei.
În primele veacuri ale creştinismului, nu existau forme scrise de cântare religioasă. Odată cu recunoaşterea de către Împăratul Constantin cel Mare a Creştinismului, în 313, prin Edictul de la Mediolanum se impulsionează dezvoltarea cântării religioase, a imnografiei creştine şi se concretizează oficiile creştine.
Muzica religioasă de sorginte bizantină este parte integrantă şi din trecutul îndepărtat al artei şi culturii poporului român, având în acest spaţiu deja o istorie îndelungată. Acest strat bogat a fost adaptat la cultura autohtonă, inclusiv şi prin traduceri ale surselor tradiţionale greceşti în limba română. Aşadar, o pleiadă întreagă de paleologi, bizantinologi, istoricieni, teoreticieni şi compo-zitori români de muzică psaltică au contribuit la dezvoltarea şi evoluarea muzicii de tradiţie bizantină.
Această muzică a fost transmisă în timp prin manuscrise elaborate de muzicieni-copişti români, care cunoşteau bine cântarea şi scrierea neumatică, care au reuşit chiar să deschidă şcoli pe lângă marile centre mănăstireşti: Şcoala de la Neamţ (din sec. XV), Şcoala de la Putna (sec. XVI-XVII), cea de pe lângă Mitropolia Bucureştilor (sec. XVII-XVIII). O caracteristică stilistică specifică pentru monodia bizantină şi de tradiţie bizantină din Ţările Române o reprezintă evoluţia sa sub amprenta evidentă a spiritului naţional. Dovadă în acest sens poate servi contribuţia unor importante figuri de compozitori români care au activat în acest domeniu de-a lungul secolelor: Eustatie Protopsaltul Putnei, Dometian Vlahu, Theodosie Zotica (secolele XV-XVI), Iovaşcu Vlahu, Vlad Grămăticu, Filothei Ieromonahul (secolele XVII-XVIII), Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Nectarie Frimu, Ghelasie Basarabeanu, Dimitrie Suceveanu, Serafim Ieromonahul, Neagu Ionescu, Nicolae Severeanu, Ioan Popescu-Pasărea şi alţii (secolele XIX-XX).
În România există un fond de circa 250 de manuscrise de muzică veche bizantină atribuite secolelor XII-XVII, care sunt mărturia cea mai de preţ a unui trecut îndelungat de cultură românească de tradiţie bizantină. Aceste manuscrise au fost concepute în diverse sisteme de notaţie: ecfonetic, paleo-bizantin, medio-bizantin şi neo-bizantin. Există o serie de muzicologi români care au cercetat domeniul muzicii bizantine şi de tradiţie bizantină, printre care: George Breazul, Gheorghe Ciobanu, Grigore Panţiru, Titus Moisescu, Romeo Ghiorcoiaşiu, Octavian Lazăr Cosma, Florin Bucescu, Gabriela Ocneanu, Alexie Buzera, Victor Giuleanu, Sebastian Barbu-Bucur, Gheorghe Firca, Vasile Vasile, Ozana Alexandrescu şi mulţi alţii.
Gheorghe C. Ionescu, în anul 1994, a reuşit chiar să realizeze un Lexicon al celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiţie bizantină în România [2], care a fost ulterior reeditat deja în două ediţii, în care se regăsesc numele multor compozitori, muzicologi, dascăli de psaltichie, copişti, interpreţi etc.
În Republica Moldova cercetările muzicii bizantine sau de tradiţie bizantină nu sunt prea numeroase. Cu toate acestea, există unii muzicologi care se ocupă cu studierea acestei sfere a artei muzicale, ale căror studii sunt importante şi valoroase.
Un studiu aprofundat ce cuprinde informaţii multilaterale cu privire la muzica basarabeană îl găsim în cartea Arta muzicală din Republica Moldova. Istorie şi modernitate [3], în care Violina Galaicu oferă o relatare istorică a evenimentelor ce ţin de evoluţia muzicii bizantine. Astfel, autoarea a sintetizat mai multe date preţioase privind diferite etape de dezvoltare ale acestei arte, începând cu etapa protobizantină şi bizantină timpurie, continuând ulterior cu etapa bizantină propriu-zisă, în care vorbeşte pe rând despre organizarea vieţii religioase, ascensiunea artelor aflate în slujba cultului divin; Şcoala muzicală de la Putna şi alte centre ale muzicii liturgice ortodoxe; premise ale românizării muzicii cultice; prima culegere de cântări psaltice cu text românesc — Psaltichia românească de Filotei sin Agăi Jipei; cursul muzicii psaltice româneşti în secolul al XVIII-lea; confruntarea muzicii sacre româneşti cu reforma hrisantică; activitatea lui Macarie Ieromonahul şi Anton Pann; reconsiderarea muzicii psaltice în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Studiul continuă cu relatarea evoluţiei artei corale naţionale în secolul al XX-lea [3, pp. 375-547].
Ş i problema manuscriselor bizantine s-a plasat în vizorul muzicologilor din Republica Moldova. Cercetătoarele Irina Ciobanu-Suhomlin, Margareta Ciorici (Cervoneac), precum şi dirijorul corului Credo — Valentina Boldurat, au ridicat manuscrisele din fondul Mănăstirii Noul Neamţ şi le-au analizat din punct de vedere al autorilor, notaţiei, componenţei, adică au realizat un studiu paleografic. În vizorul lor au nimerit anume manuscrisele surselor monodice, exclusiv. Rezultatele ştiinţifice ale studiilor privind manuscrisele muzicale din fondul Mănăstirii Noul Neamţ (Basarabia) ale Irinei Ciobanu-Suhomlin şi Margaretei Ciorici vizează atât creaţiile în sine, cât şi compozitori ai cântărilor de tradiţie bizantină în manuscrisele de la acea mănăstire şi au fost publicate în mai multe articole.
Astfel, muzicologul Irina Ciobanu-Suhomlin realizează o serie de articole: Colecţia manuscriselor muzicale din fondul Mănăstirii Noul Neamţ (Basarabia) [4, pp. 83-90]; Polieleul în manuscrisele muzicale ale lui Andronic din colecţia Mănăstirii Noul Neamţ [5, pp. 102-105]; Scrierea şi tradiţiile orale în cultura muzicală bizantină [6, pp. 111-123], în revista Byzantion Romanicon; studiul întitulat Compozitori ai cântărilor de tradiţie bizantină în manuscrisele lui Andronic de la Mănăstirea Noul Neamţ, publicat în revista Acta Musicae Byzantinae [7, pp. 97101]; precum şi o monografie — Tezaurul muzical de tradiţie bizantină din Republica Moldova [8].
Margareta Cervoneac[1] este autoarea următoarelor articole: Manuscrisul lui Calistrat Galactinovici din colecţia Mănăstirii Noul Neamţ [9, pp. 106-111]; Autorii muzicii de tradiţie bizantină din colecţia de manuscrise ale mănăstirii Noul Neamţ [10, pp. 64-68]; Fondul manuscriselor muzicale de tradiţie bizantină al Mănăstirii Noul Neamţ: generalităţi [11, pp. 105108]. Muzicologul M. Cervoneac mai este autoarea studiilor: Aspectele paleografice ale cărţilor muzicale din Fondul 2119 al Arhivei Naţionale din Chişinău [12]; precum şi Stilistica muzicală a cântărilor de tradiţie bizantină — Fondul 2119, inventarul 4, dosarul 12 al Arhivei Naţionale din Chişinău [13, pp. 105-114].
Aşadar, vedem că în Republica Moldova, muzica religioasă de tradiţie bizantină este studiată de persoane iniţiate în domeniu, care se ocupă de cunoaşterea acestei arte cu toată seriozitatea şi profesionalismul necesar.
În aceeaşi ordine de idei, dorim să menţionăm şi meritele muzicologului Irina Ciobanu-Suhomlin care a reuşit să întemeieze şi o adevărată „şcoală de cercetare a muzicii religioase la noi”, fiind coordonator ştiinţific a numeroase teze de licenţă, masterat, inclusiv şi doctorat, altoind în sufletele studenţilor cu străduinţă dragostea şi interesul pentru acest domeniu al artei.
În studiul întitulat A Bibliography of musicological works on orthodox chant printed in Romania (1990-2002) semnat de Costin Moisil [14, pp. 217-234], care cuprinde lista bibliografică a celor mai relevante studii muzicologice ale cântării ortodoxe care au fost tipărite în spaţiul românesc între anii 1990-2002, sunt menţionate de rând cu muzicologii din România şi nume ale muzicologilor din spaţiul basarabean: Irina Ciobanu-Suhomlin, Margareta Cervoneac, Violina Galaicu. Ceea ce ne mărturiseşte despre faptul că şi cercetările muzicologilor din Republica Moldova prezintă interes şi se aliniază în rând cu cele ale muzicologilor români.
Clasificarea muzicii corale la români în cele 3 curente mari: curentul rus, curentul german şi curentul tradiţionalist, în arealul cultural basarabean, intră în vigoare doar în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, atunci când reprezentanţii şcolii componistice din Republica Moldova au reluat tradiţia creării muzicii cu tematică religioasă [3, p. 511].
Deşi, compozitorul Gavriil Musicescu este considerat unul din reprezentanţii de frunte al curentului rus (ca un rezultat firesc al studiilor pe care le-a urmat la Conservatorul din Sankt-Petersburg), totuşi muzica sa religioasă nu a rămas străină nici de influenţele barocului german sau ale rococo-ului italian (lucru explicabil dacă ne gândim că în perioada în care şi-a desfăşurat G. Musicescu activitatea componistică exista o tendinţă generală în societatea românească din secolul XIX de a apropia cât mai mult cultura naţională de cea europeană), şi nici de influenţele curentului tradiţionalist, care şi el şi-a pus amprenta asupra creaţiei distinsului înaintaş al muzicii corale religioase româneşti.
George Breazul i-a dedicat marelui compozitor o monografie întitulată Gavriil Musicescu, scrisă şi publicată în 1962 [15], unde relatează inclusiv şi despre creaţiile compozitorului în stilul curentului tradiţionalist. Despre viaţa şi activitatea lui G. Musicescu la Iaşi au scris mai mulţi cercetători, printre care: D. Popovici Muzica Corală Românească [16], Z. Vancea [17], O. L. Cosma în Hronicul muzicii româneşti [18] ş.a.
Despre prezenţa celor trei curente ale muzicii corale în creaţia religioasă a lui G. Musicescu menţionează şi muzicologul român G. Ocneanu în articolul său întitulat Elemente stilistice în muzica corală românească religioasă. Liturghia de Gavriil Musicescu, în care atrage atenţia asupra faptului că ciclul Imnele Dumnezeieştii Liturghii cuprinde pe de o parte coruri din repertoriul rus, cu indicarea autorilor (D. Bortneanski, G. Lvovschi, G. Lomakin, F. Makarov) şi creaţii în acest stil, semnate de însuşi Musicescu, cum sunt Răspunsurile în Do sau Mulţi ani. Pe de altă parte, găsim piese care sunt de fapt armonizări ale cântării psaltice, cum ar fi Răspunsurile mari în Fa, având la bază nişte melodii furnizate de mitropolitul Iosif Naniescu, sau cele 3 stări ale Prohodului Mântuitorului de la sfârşitul volumului, cu păstrarea caracterului modal. Curentul de influenţă occidentală este sesizabil în Axioane, atât la nivelul liniilor melodice, cât şi la organizarea ritmică, despre care Gabriela Ocneanu opinează că nu sunt întotdeauna în spiritul religios necesar [19, 29-31]. Şi muzicologul E. Nagacevschi, în articolul său întitulat Liturghia lui Gavriil Musicescu — creuzet de tradiţii şi stiluri muzicale, publicat în revista Arta în a. 2013 [20, pp. 2832] neagă, prin argumente clare şi dovezi concludente opinia despre impactul exclusiv al stilului bisericesc rusesc asupra formării stilului componistic al lui G. Musicescu.
Muzicologul Elena Nagacevschi mai este autoarea unui articol despre creaţia compozitorului Gavriil Musicescu întitulat Un mare promotor al muzicii corale publicat în culegerea Viaţa muzicală a Basarabiei în secolul XX, în care menţionează: „La început creaţiile lui religioase de proporţii mai mici aveau un caracter modal. Una din cele mai vechi schiţe de armonizare este considerată cea concepută pe melodia Doamne strigat-am (decembrie 1871). După ce au urmat diferite armonizări ale troparelor cununiei. E regretabil însă că în lucrările de maturitate compozitorul a părăsit izvorul nesecat de inspiraţie al cântecului popular şi al cântecului de strană. Din următoarele creaţii religioase dispar aspectele modale şi ritmica intens variată a muzicii româneşti de tradiţie bizantină. În Imnele Heruvice, în Re-major şi în Do-major, în cele două concerte corale şi în poemul coral Acum slobozeşte s-au infiltrat treptat unele influenţe străine, ca stilul lui Bortneanski, stilul Barocului muzical german” [21, p. 28].
Creaţiile lui Musicescu în stilul curentului tradiţionalist apar ca rezultat al acţiunii compozitorului, care împreună cu psalţii Grigore Gheorghiu şi Gheorghe Dima, a transcris un număr impresionant de melodii bisericeşti din notaţia bizantină în cea liniară cu armonizarea lor în cele opt glasuri, alcătuind Anastasimatarul. Despre acest fapt relatează muzicologul Lidia Axionov în cartea sa Gavriil Musicescu: viaţa şi opera editată în anul 1960 la Chişinău [22], menţionând şi cererea înaintată Sinodului de către G. Musicescu împreună cu profesorul de muzică bisericească Gh. Gheorghiu şi profesorul de muzică G. Dima, în care explicau necesitatea transcrierii vechilor cântări pe notaţie europeană. Despre acest demers al grupului ieşean relatează şi muzicologul român Gheorghe C. Ionescu în studiul său Lexicon al celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiţie bizantină în România [2, pp. 228-229].
Reputatul muzicolog şi bizantinolog Titus Moisescu i-a dedicat marelui înaintaş al muzicii româneşti Gavriil Musicescu un studiu cu denumirea Gavriil Musicescu şi cele dintâi transcrieri ale Anastasimatarului, în cartea sa Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români [23, pp. 165177], precum şi un articol întitulat Gavriil Musicescu 150 de ani de la naştere în revista Muzica [24, pp. 107-120], unde subliniază faptul că două sunt domeniile de activitate în care a excelat această personalitate: în primul rând este menţionată activitatea didactică, ca profesor, organizator şi îndrumător al învăţământului artistic-muzical de toate gradele, redactând în 1877 chiar şi un Curs practic de musică vocală pentru usul gimnasiilor, şcoalelor şi institutelor private, propunând astfel metode noi, practice, de propulsare a muzicii în cadrul învăţământului. În al doilea rând, muzicologul T. Moisescu menţionează activitatea de compozitor a lui G. Musicescu în care a reuşit să creeze lucrări de mare popularitate, în special în domeniul liturgic, urmând modelul rusesc pe care l-a experimentat la Ismail şi la Petersburg, şi melosul psaltic al cântării tradiţionale ortodoxe, pe care l-a cultivat la Seminarul teologic din Huşi sub oblăduirea Episcopului Melchisedec Ş tefănescu, cu ajutorul căruia G. Musicescu a reuşit să transcrie în notaţie liniară Anastasimatarul său (1884-1889).
În pofida faptului că G. Musicescu a compus puţine creaţii proprii ce se afiliază curentului tradiţionalist, totuşi în multe compoziţii corale religioase ale sale transpare acel spirit al muzicii religioase de tradiţie bizantină.
O altă figură deosebit de importantă în ceea priveşte dezvoltarea artei corale de la noi, inclusiv a muzicii de tradiţie bizantină, a fost Mihail Berezovschi. Cercetătorii artei corale din Basarabia E. Nagacevschi [25] şi T. Daniţa au reconstituit unele date istorice privind activitatea prodigioasă a preotului, dirijorului şi compozitorului [26].
Ş i în creaţia corală religioasă a acestui compozitor sunt sesizabile influenţe ale celor trei curente specifice artei corale româneşti. La fel ca şi G. Musicescu, el a transcris melodii bisericeşti basarabene din vechea notaţie neumatică în notaţie liniară, fiind ajutat de psaltul de la Catedrala din Chişinău şi profesorul Şcolii de cântăreţi G. Hodorogea. Ulterior, a armonizat aceste melodii pentru cor mixt în toate cele 8 glasuri. E. Nagacevschi menţionează: „Atât G. Musicescu, cât şi M. Berezovschi au păstrat specificul melosului psaltic, contribuind, prin armonizarea lui, la constituirea unui stil coral specific ortodoxiei moldo-române. În prelucrările lor corale, compozitorii au respectat structura modală şi melodică a monodiei psaltice, precum şi construcţia arhitectonică a acestui melos” [3, p. 515].
În schiţa monografică a muzicologului Elena Nagacevschi întitulată Mihail Berezovschi — dirijor de cor şi compozitor [25], în Anexa 1 cercetătoarea propune listele creaţiilor în care compozitorul basarabean armonizează melodii din Psaltichie, atât creaţii din ciclul Imnele Sfintei Liturghii pentru cor mixt, bărbătesc şi pentru trei voci egale (1922) [25, p. 40], cât şi din ciclul Imnele Vecerniei şi Utreniei, din Triod, Sf. Paşti, Te Deum şi sfinţirea bisericii pentru cor mixt, bărbătesc şi pentru trei voci egale (1927) [25, p. 41]. Cu părere de rău, aceste liste nu sunt complete, ci conţin majoritatea, dar nu toate piesele ce se încadrează în această categorii. În articolul întitulat Creaţia bisericească a lui Mihail Berezovschi, E. Nagacevschi menţionează următoarele: „Fiind un cunoscător al muzicii bisericeşti tradiţionale, Berezovschi îmbină cu îndemânare elementele psaltice întru-un limbaj propriu” [27, p. 110].
În studiile muzicologice privind muzica psaltică corală din România nu găsim şi tratări aprofundate ale creaţiei compozitorilor basarabeni. Poate unica lucrare mai recentă care include şi creaţiile compozitorilor din Republica Moldova, lărgind astfel orizontul muzicii corale psaltice în spaţiul românesc este teza de doctor a Zamfirei Dănilă Valorificarea sursei bizantine şi psaltice în creaţia compozitorilor din Moldova. Cercetătoarea îl apreciază pe Mihail Berezovschi ca fiind un compozitor reprezentativ pentru muzica liturgică corală din Basarabia din perioada ante- şi interbelică, însă oferă o apreciere rezervată armonizărilor surselor psaltice întreprinse de către compozitorul basarabean [28].
În capitolul III.D al tezei sale întitulat Tradiţie şi modernitate în creaţia liturgică contemporană din Republica Moldova — „Liturghia” de Vladimir Ciolac şi „Imnele Sfintei Liturghii a lui Ioan Gură de Aur ” de Teodor Zgureanu, autoarea menţionează faptul că în unele creaţii din Liturghia lui V. Ciolac precum sunt „(Intru împărăţia Ta, Unule născut, Imnul Heruvic), linia melodică are tangenţe cu stilul monodic al psaltichiei ortodoxe, aşa cum s-a practicat şi se mai practică şi astăzi în Basarabia, mai ales în bisericile de la sat”. Iar cât priveşte ciclul liturgic semnat de T. Zgureanu Z. Dănilă spune că autorul „îşi propune să creeze cu mijloace muzicale atmosfera orientală specifică muzicii liturgice ortodoxe. În unele piese (Veniţi să ne închinăm, Unul Sfânt, Pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, Mila păcii, Bine este cuvântat) foloseşte o invenţie melodică la baza căreia se află motive muzicale ce conţin în structura lor anumite intervale specifice, cum ar fi secunda mărită, sau un mers specific, treptat ondulatoriu, caracteristici ce conferă discursului muzical o notă orientală, ce se regăseşte şi în muzica bizantină. <…> Regăsim în această lucrare şi câteva coruri în care monodia de tradiţie bizantină este recreată cu fidelitate, atât ca structură intervalică, dar şi în ceea ce priveşte traseul melodic (Cade-se cu adevărat, Tatăl nostru, Aliluia)” [28].
Revenind la creaţia marelui înaintaş al muzicii corale religioase basarabene Mihail Berezovschi, în articolul Irinei Ciobanu-Suhomlin întitulat Creaţia lui Mihail Berezovschi din perspectiva didactică a timpului său (în baza Imnelor Vecerniei, Utreniei şi a Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur [29] a fost evidenţiată problema necesităţii unei analize mai aprofundate a compoziţiilor acestui autor, muzicologul conştientizând importanţa moştenirii sale artistice. Ideea enunţată în acest articol de către muzicolog a servit drept imbold la alegerea temei unei teze de doctorat care este în curs de realizare.
În rezultatul sondajului bibliografic efectuat şi analizei literaturii de specialitate, am conturat tabloul general al situaţiei în domeniul studierii muzicii religioase basarabene de tradiţie bizantină în muzicologia autohtonă. Studierea sincronă şi diacronă a materialului ştiinţific existent ne-a permis să evidenţiem următoarele concluzii.
Muzica religioasă nu este pusă prea des în vizorul muzicologilor din Republica Moldova. Există doar unele figuri de muzicologi care se ocupă de studierea acestui domeniu: Irina Ciobanu-Suhomlin, Margarita Ciorici — ale căror cercetări sunt menţionate şi în literatura de specialitate din România. Întâlnim şi unele studii de caracter istoric semnate de muzicologii Violina Galaicu şi Elena Nagacevschi.
Deşi viaţa şi creaţia compozitorului Mihail Berezovschi sunt analizate în unele lucrări muzicologice, totuşi nu există un studiu suficient de profund care să ajungă până la sursa primară şi să ne prezinte concret cum a abordat compozitorul monodia bizantină.
Se impune în mod stringent şi corectarea unor lacune, inexactităţi în abordarea subiectelor ce ţin de creaţia religioasă a acestui compozitor.
Pledăm insistent în favoarea ideii că cercetarea creaţiei coral-religioase a lui M. Berezovschi trebuie efectuată în direcţia identificării surselor monodice care au servit drept sursă de inspiraţie şi bază a armonizărilor realizate de compozitor, investigarea metodelor de prelucrare a monodiei însăşi într-o lucrare corală religioasă pe mai multe voci, analiza limbajul componistic al ciclurilor semnate de acest compozitor, inclusiv la nivel sintactic şi arhitectonic, aprecierea gradului de implicare în modificarea surselor iniţiale. Numai printr-o asemenea manieră de abordare, ar putea fi extinsă, aprofundată şi consolidată baza teoretică şi practică de studiere a creaţiei religioase a acestei figuri impunătoare care a lăsat pagini preţioase în acest domeniu.
Întrucât trecutul artistic capătă o tot mai mare importanţă pentru societatea contemporană, este imperios necesar de a reactualiza contribuţiile pe care le-a avut compozitorul basarabean M. Berezovschi în istoria artei corale naţionale şi modul în care acesta a influenţat dezvoltarea ulterioară a acestei ramuri a artei muzicale de la noi.
Cele relatate mai sus nu fac altceva decât să reliefeze aspectele esenţiale referitoare la necesitatea acută de a continua cercetările privind creaţia muzical-religioasă a compozitorilor autohtoni, care să proiecteze noi fascicule de lumină în domeniul muzicii religioase din spaţiul românesc.
Referinţe bibliografice
[1] Dorim să menţionăm faptul că pentru a fi mai aproape de muzica de tradiţie bizantină, a o înţelege şi însuşi mai bine, muzicologul Margareta Ciorici (Cervoneac) a studiat special în acest scop chiar şi limba greacă, lucru care a ajutat-o mult, inclusiv în demersurile sale muzicologice de cercetare a cântărilor religioase de tradiţie bizantină, după cum ne-a mărturisit ea însăşi. În plus, cercetătoarea este îndeaproape cunoscută cu ceea ce presupune nemijlocit cântarea în biserică, făcând parte din corul de la Biserica cu hramul Sf. Gheorghe din Chişinău.