PROBLEMELE PERIODIZĂRII ISTORICE A MUZICII PENTRU PIAN DIN REPUBLICA MOLDOVA
THE PROBLEMS OF HISTORICAL PERIODIZATION OF THE PIANO MUSIC FROM THE REPUBLIC OF MOLDOVA
ПРОБЛЕМЫ ИСТОРИЧЕСКОЙ ПЕРИОДИЗАЦИИ ФОРТЕПИАННОЙ МУЗЫКИ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА
INNA HATIPOVA,
conferenţiar universitar, doctor în studiul artelor, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
In articol sunt analizate problemele periodizării istorice a muzicii autohtone pentru pian de pe poziţii contemporane pentru a aprecia valoarea artistică a lucrărilor pentru pian create de compozitorii din Republica Moldova şi a determina contribuţia autorilor în dezvoltarea istorică a artei pianistice. In centrul atenţiei sunt legităţile obiective ale dezvoltării istorice a creaţiei pentru pian semnate de compozitorii autohtoni şi principalele tendinţe în formarea acesteia.
Cuvinte-cheie: învăţământ muzical, repertoriu concertistic, miniaturi pianistice, stil componistic
In the present article the author analyzes the problems of historical periodization of the autochthonous works for piano from a modern perspective in order to appreciate the artistic value of the works for piano created by the composers of the Republic of Moldova and to determine the contribution of the authors to the historical development of pianistic art. The objective lawfulness of the historical development of the autochthonous composers’ works for piano and the main trends in the formation of these works are in the spotlight.
Keywords: musical education, concert repertoire, miniatures for piano, composition style
Arta pianistică ocupă un loc aparte în cultura muzicală contemporană din Republica Moldova, ceea ce se explică prin posibilităţile universale şi diversitatea funcţiilor pianului. Pianul este nu doar un instrument solistic, dar, de asemenea, intră în componenţa diferitor grupuri: ansambluri camerale, orchestre simfonice şi de estradă. Partida pianului de multe ori reprezintă un acompaniament muzical în lucrările vocale, corale şi instrumentale. Pianul este un instrument indispensabil în colectivele de dans pentru amatori şi profesionişti, în repetiţiile formaţiilor corale şi la lecţiile cu cântăreţii de operă. În cele din urmă, pianul este utilizat pe scară largă în procesul didactic la şcolile, liceele, colegiile şi academiile de muzică; acest instrument ajută elevii de la toate specialităţile în studierea disciplinelor muzical-teoretice şi istorice, pentru dezvoltarea la ei a gândirii armonice şi polifonice, a unui orizont larg de cunoştinţe muzicale, pentru a face cunoştinţă cu muzica nouă. Toate acestea evidenţiază rolul conducător al pianului în sistemul de învăţământ muzical, în creaţia componistică şi viaţa concertistică a Republicii Moldova.
Mulţi reprezentanţi ai tradiţiei interpretative pianistice din Republica Moldova, cum ar fi M. Zelţer, A. Bondureanski, O. Maizenberg, S. Covalenco, R. Şeinfeld, A. Palei, au devenit celebri pianişti concertanţi, câştigând aprecierea publicului din ţară şi de peste hotare. Despre importanţa deosebită şi interesul sporit pentru pian mărturisesc numeroasele concursuri ale tinerilor pianişti, care au avut loc în diferite oraşe ale Moldovei. Concursuri naţionale şi internaţionale pentru tinerii pianişti se organizează la Chişinău (de exemplu, Concursul E. Coca).
Procesul de pregătire a pianiştilor profesionişti din ţara noastră este acum realizat în instituţiile de învăţământ muzical mediu (Liceele de muzică „C. Porumbescu” şi „S. Rahmaninov”, Colegiul de muzică „Şt. Neaga”) şi superior (Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice).
Printre profesorii de vază, care au adus un aport semnificativ în dezvoltarea interpretării pianistice din Republica Moldova, trebuie numiţi Iu. Guz, A. Stadniţcaia, A. Socovnin, T. Voiţehovscaia, E. Revzo, G. Strahilevici, E. Zac, V. Levinzon, L. Vaverco, V. Secikin, S. Covalenco şi mulţi alţii. În activitatea lor didactică, ei tindeau la redarea unei intonaţii expresive a instrumentului şi a libertăţii pianului, la formarea unei tehnici impecabile şi la realizarea unei forme muzicale clare. Ei întotdeauna îşi puneau sarcina să educe la elevi bunul gust, imaginaţia artistică, să dezvolte iniţiativa creatoare.
Rolul important al interpretării pianistice şi succesele pedagogiei pianistice în Republica Moldova se datorează interesului special cu care compozitorii autohtoni s-au adresat la muzica pentru pian.
Primele lucrări pentru pian pe teritoriul actualei Republici Moldova au fost scrise deja în anii 20-30 ai secolului XX de L. Gurov şi Şt. Neaga. Amintim printre ele Două preludii, Trei piese, Sonata pentru pian de L. Gurov, Sonata şi Suita franceză pentru pian de Şt. Neaga. În timpul celui de-al doilea război mondial au apărut, de asemenea, câteva compoziţii pentru pian. Cele mai reuşite au fost piesele lui Şt. Neaga Parafrază, Două nocturne, Dans, Basarabeasca, Oleandra.
După 1945 cercul de autori care au scris muzica pentru pian s-a lărgit, fiind prezentat de V. Zagorschi, L. Gurov, V. Masiucov, S. Lobel, D. Fedov, G. Bogaciov. Printre cele mai importante opusuri numim Două piese de Şt. Neaga, Zece piese de V. Zagorschi, Preludiu, Două rondouri şi Sonata de S. Lobel, Suita de D. Fedov.
În anii 1950, numărul de lucrări pianistice ale autorilor din Republica Moldova a crescut. Principalul loc printre ele îl ocupă miniaturile şi variaţiunile. Menţionăm, spre exemplu, Umoresca de A. Mulear, Corul de S. Lungul, Ostropăţul şi Dansul moldovenesc de Şt. Neaga, şapte culegeri de piese ale lui S. Lobel, Hora, Bătuta şi Umoresca de D. Fedov. La genul de variaţiuni s-au adresat P. Rivilis, Gh. Neaga, S. Lungul, Z. Tkaci. Toate aceste opusuri se caracterizează prin concepte optimiste, caracterul luminos al muzicii, sprijinul pe mijloacele de expresie muzicală tipice folclorului moldovenesc.
În anii 1960 muzica pentru pian din Moldova capătă aceleaşi caracteristici, care au fost observate şi în alte genuri ale creaţiei componistice din republică: limbajul muzical se complică, devine vizibilă tendinţa spre intelectualizarea conţinutului, spre reînnoirea genurilor tradiţionale. Calităţi similare au apărut în piesele lui O. Tarasenco, Suita de T. Tarasenco, Suita orientală de G. Bogaciov, Preludiile de P. Rusu, Scherzo de S. Şapiro, Burlesca şi Novela de V. Zagorschi, Poemul de S. Lungul, Suita pentru copii de Z. Tkaci. După cum remarcă E. Kletinici, creaţia unuia dintre corifeii şcolii componistice naţionale V. Zagorschi din anii 1960 se distinge prin „tendinţa spre muzica programatică, obiectivitatea emoţiilor, interesul sporit pentru folclorul muzical moldovenesc, însuşit în tradiţiile clasice ruseşti” [1, p. 128]. Anii 70-80 ai secolului XX au fost cele mai productive pentru muzica de pian din Moldova. Împreună cu maeştrii recunoscuţi, cum ar fi S. Lungul, Z. Tkaci, Gh. Neaga, S. Lobel, V. Rotaru, în acest domeniu s-au manifestat autori relativ tineri, precum B. Dubosarschi, G. Cuzmina, Gh. Mustea.
Se remarcă o diversitate în alegerea genurilor. Pe lângă un număr impunător de miniaturi pentru pian apar mai multe sonate şi suite. Autorii sonatelor pentru pian sunt T. Tarasenco, A. Sokireanski, P. Rusu, Gh. Neaga, B. Dubosarschi, A. Mulear, I. Macovei, V. Ciolac, S. Buzilă, V. Verhola, S. Lobel. La genul de suită se adresează L. Gurov (Suita pentru copii), A. Luxenburg (Acuarele), T. Chiriac (Suita), S. Lungul (Măşti), Gh. Mustea (Suita).
În ultimele două decenii ale secolului XX au fost scrise o mulţime de compoziţii muzicale pentru pian, diverse după caracter: Sârba şi Brâuleţul de E. Mamot, Invitaţie la dans de V. Bitkin, Hora de S. Lungul, Mărţişor de I. Macovei, Cântecul ciocârliei de G. Cuzmina, Scherzo şi Tocata de V. Ciolac, Zâna viselor şi Răzăşească de V. Beleaev, Improvizaţie în stil popular şi Cinci novelete pe o temă de V. Rotaru, Din vremuri vechi, Capriccio şi Natura statică cu flori, melodii şi armonii de Gh. Ciobanu.
Această trecere în revistă permite de a afirma că creaţia pentru pian a compozitorilor din Republica Moldova este foarte diversă, fiind reprezentată printr-o paletă bogată de genuri, inclusiv piese, ciclurile de piese, compoziţii monopartite de proporţii, sonate şi concerte.
Create în diferite perioade istorice, lucrările pianistice ale autorilor autohtoni reflectă diverse direcţii stilistice, tehnici ale scriiturii componistice, tipuri de orientare folclorică, precum şi varietăţi ale facturii pianistice. Determinarea principalelor etape istorice în dezvoltarea muzicii pentru pian a Republicii Moldova şi caracteristicile lor ne permit să înţelegem legile de dezvoltare a artei muzicale naţionale. Să notăm că problemele periodizării istorice a muzicii pianistice create de compozitorii autohtoni sunt analizate, de asemenea, în tezele de doctorat ale E. Gupalova [2] şi R. Roman [3].
Periodizarea istorică este determinată de factori obiectivi de natură socio-politică şi economică şi de momente subiective, legate de activitatea unor autori concreţi.
Reieşind din cele menţionate mai sus, remarcăm că în dezvoltarea muzicii pentru pian a compozitorilor din Republica Moldova se evidenţiază trei etape: anii 1930-1950, 1960-1970, din 1980 până în prezent. Etapa iniţială este asociată cu primele experienţe de lucrări pentru pian în diferite genuri, care vizează canoanele existente în muzica universală. A doua perioadă a fost marcată de creşterea activităţii componistice, apariţia unui număr mare de nume noi, crearea unei cantităţi semnificative de piese pentru pian, în care sfera mijloacelor de expresie se lărgeşte, limbajul muzical este îmbogăţit considerabil. O particularitate a perioadei a treia devine reducerea activităţii componistice şi aprofundarea tendinţei spre individualizare conceptelor artistice, apariţia mai multor tehnici moderne de compoziţie.
Piesele pentru pian ale autorilor autohtoni poartă amprenta trăsăturilor stilistice şi genuistice ale timpului său, reflectă cele mai importante repere ale evoluţiei istorice a artei muzicale din perioada istorică examinată. Timpul scrierii s-a reflectat mai întâi de toate în limbajul muzical al pieselor pentru pian, în alegerea de către compozitori a mijloacelor de expresie artistică.
Lucrările pentru pian, scrise de către compozitorii din Republica Moldova în anii 1930-1950, au indicat o linie principială, care devine magistrală pentru literatura pianistică naţională din următoarele decenii, determinând trăsăturile specifice ale miniaturi lirice naţionale. Este vorba despre o unitate organică a formei muzicale clasice, bazată pe diferite tipuri de factură pianistică cristalizată în muzica europeană, pe de o parte, şi, pe de altă parte, a unui tematism muzical naţional specific, reflectând caracteristicile modale, ritmice şi genuistice ale folclorului naţional vocal şi instrumental.
Lucrările pianistice, create de compozitorii din Moldova în anii 1930-1950, au un şir de trăsături comune în ceea ce priveşte atât conţinutul muzicii, cât şi mijloacele limbajului muzical. Aceste opusuri se caracterizează prin percepţie optimistă, imagini viguroase, energice, de multe ori asociate cu dansurile populare. Dramaturgia neconflictuală dictează adresarea predominantă la forme compoziţionale constitutive (simple sau complexe). Dominaţia tempourilor rapide, structurilor metroritmice şi tematice simple, simetrice contribuie ca aceste lucrări să fie uşor de perceput. Factura pianistică este stabilită de caracteristicile genuistice ale tematismului; factura omofono-armonică determină funcţiile respective ale elementelor ţesutului muzical.
Piesele de pian ale compozitorilor din Republica Moldova din anii 1960-1970 sunt mai numeroase în comparaţie cu lucrările din deceniile anterioare. Cu toate acestea, ele se caracterizează printr-un nou nivel de gândire componistică a autorilor autohtoni. În primul rând aceasta se referă la individualizarea ideilor artistice. Compozitorii în lucrările sale de multe ori renunţă la imaginile lirice în favoarea unor concepte generalizatoare folclorice. Poziţia autorului asimilează şi subordonează mijloacele de expresie muzicală tipice pentru creaţia populară. Limbajul muzical al lucrărilor pentru pian este mai modern, ceea ce reflectă cunoaşterea de către compozitorii autohtoni a realizărilor muzicienilor din alte republici ale fostei Uniuni Sovietice şi din străinătate.
Apariţia lucrărilor pentru pian create de compozitorii din Republica Moldova în anii 19601970 a fost stimulată de creşterea măiestriei interpretative a tinerilor pianişti din republică, participarea intensă a lor la concursuri naţionale şi internaţionale. Posibilitatea de a prezenta muzica pianistică naţională la nivel internaţional, de a o interpreta la concursurile din alte ţări a stimulat atenţia compozitorilor pentru acest gen.
Compozitori nu se limitează la mijloacele tradiţionale ale major-minorului, utilizând forme mai complexe ale organizării modal-tonale. Verticala armonică se complică prin disonanţe, are loc refuzul de la structura terţară a acordurilor. Factura pianistică în lucrările din această perioadă este destul de variată, adesea se utilizează diverse combinaţii individualizate de tip omofono-armonic şi imitativ-polifonic, care necesită utilizarea diferitor tipuri ale tehnicii pianistice în realizarea ideilor interpretative. În lucrările de pian din anii 1960-1970 conţinutul ideatic-emoţional devine mai divers, structura scriiturii pianistice este mai complicată, limbajul componistic al autorilor fiind mai expresiv. Amintim aici piesele pentru pian ale lui Gh. Neaga, S. Lungul, P. Rusu, Gh. Mustea.
O parte semnificativă a creaţiilor de la sfârşitul sec. XX – începutul sec. XXI se deosebesc prin utilizarea diferitelor tipuri de tehnici ale compoziţiei moderne, actualizarea genurilor tradiţionale (miniaturile de A. Luxenburg, V. Beleaev, Gh. Ciobanu, V. Burlea, S. Pîslari). Un număr mic de lucrări pentru pian, create în sec. XX sub influenţa momentelor de natură socio-politică, confirmă clar tendinţa autorilor spre individualizarea conceptelor artistice, spre găsirea căilor proprii în artă. E. Mironenco scrie despre Natura statică cu flori, melodii şi armonii de Gh. Ciobanu: „Această lucrare muzicală se deosebeşte printr-o scriitură componistică contemporană. Conţine numeroase aluzii la romantismul, postromantismul şi impresionismul muzical. Acestea sunt reproduse fin prin mijloacele limbajului muzical, tipic pentru arta din ultimele decenii ale secolului XX” [4, p. 5].
Astfel, linia generală a dezvoltării istorice, caracteristică pentru muzica de pian a Moldovei şi reflectată în tendinţa de dezvoltare a creaţiei componistice profesioniste în general, poate fi definită ca mişcarea de la general la particular, de la tipic la individual.
Referinţe bibliografice