PARTICIPAREA CETĂŢENILOR LA PROCESUL DE ADMINISTRARE PUBLICĂ
CITIZEN’S PARTICIPATION IN THE PROCESS OF PUBLIC ADMINISTRATION
VASILE FOTESCU,
lector superior, doctorand, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Autorul relevă, în articol, importanţa transparenţei în procesul de activitate a administraţiei publice. În centrul atenţiei este cetăţeanul, care are dreptul de acces la informaţie, dreptul de a face cunoştinţă şi expune propria opinie şi dreptul de a participa la procesul decizional nemijlocit. Participarea cetăţeanului presupune realizarea a patru cerinţe: transparenţa administraţiei, transmiterea informaţiei, recepţionarea informaţiei şi implicarea cetăţeanului în actul decizional.
Este analizat actul normativ: Legea privind transparenţa în procesul decizional, nr.239-XV adoptată la 13.11.2018. Autorul vine cu propuneri referitor la îmbunătăţirea acesteia. Sunt relevate unele dintre recomandările expuse în Cartea Albă a bunei guvernări elaborată de Comisia Europeană, unde se regăsesc principiile de bază ,de care trebuie să ţină cont autorităţile publice, precum şi procedurile de consultare publică la nivelul Uniunii Europene.
În concluzie autorul consideră că Guvernul Republicii Moldova a întreprins un şir de activităţi complexe privind transparenţa instituţională, dar încă nu putem vorbi despre un dialog productiv între autorităţile publice şi cetăţeni.
Cuvinte-cheie: transparenţă, administraţie, legislaţie, cetăţeni, Uniunea Europeană, informare, participare, răspundere şi eficienţă
The author reveals, in the article, the importance of transparency in the process of public administration. In the centre of attention is the citizen, who has the right to access information, the right to make his opinion known, and the right to take part in the decisional process. The citizen’s participation supposes the realization of four requirements: transparency of administration, passing on the information, reception of information and the involvement of the citizen in the decisional act.
Further is analysed the normative act: «The Law regarding transparency in the decisionalprocess» no 239-XV approved on 13.11.2008. The author suggests ways of improving it. There are revealed some of the recommendations mentioned in « The white Book of Good Governing» elaborated by the European Commission, where are discussed the basic principles, which should be respected by the public authorities, as well as the procedures of public consultation within the European Union.
In conclusion the author considers that the Government of the Republic of Moldova has undertaken a series of complex activities regarding institutional transparency, but we cannot yet speak about a productive dialogue between the public authorities and citizens.
Keywords: transparency, administration, legislation, citizens, European Union, information, participation, responsibility and efficiency
Trăim într-o societate deschisă, în care avem posibilitatea să participăm la procesul luării deciziilor, să fim implicaţi în bunul mers al vieţii sociale şi politice. În calitate de cetăţeni, ne putem organiza în ONG-uri ce au misiunea de a influenţa modul în care sunt elaborate şi implementate politicile publice.
Vorbim despre participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziei şi al formulării politicilor publice atunci când toţi factorii interesaţi, afectaţi de deciziile ce se iau în numele lor şi pentru ei, cooperează pentru a efectua schimbări, în plan real.
Democraţia fără participarea cetăţenilor nu are sens. Participarea publică sporeşte transparenţa procesului de luare a deciziilor şi eicienţa actului de guvernare. Implicarea noastră, adică a societăţii civile, în acest proces face ca guvernanţii şi membrii administraţiei publice să ie mai responsabili pentru rezultatele politicilor iniţiate deopotrivă.
Transparenţa este un principiu democratic, care s-a manifestat pentru prima dată în societăţile civile dezvoltate şi constituie una dintre cele mai remarcabile consecinţe ale ampliicării presiunii şi controlului social asupra organelor administraţiei publice. În epoca noastră informaţională, necesitatea transparenţei se explică şi prin importantele schimbări ce se produc în mentalitatea socială: oamenii nu mai doresc să ie conduşi fără ca să înţeleagă scopurile inale şi motivaţiile administraţiei. Iar în cadrul societăţilor în tranziţie, transparenţa a fost salutată ca simbol imanent al libertăţii. Ea este în egală măsură un element primordial, acceptarea căruia trebuie să faciliteze trecerea de la un sistem al hotărârilor centralizate şi opace la cel al deciziilor adoptate democratic, într-un cadru transparent [1].
Transparenţa în activitatea administraţiei publice reprezintă un concept multidimensional, care a suscitat discuţii controversate în cercul savanţilor, analiştilor şi politicienilor din diverse societăţi contemporane. Aceasta nu este echivalentă doar cu dreptul cetăţenilor de avea acces la informaţie, chiar dacă anume acesta reprezintă latura cea mai importantă şi mai larg deschisă diverselor interpretări. În afara dreptului de a fi informat, o administrare pe deplin transparentă presupune recunoaşterea şi respectarea drepturilor cetăţeanului de a înţelege procesul administrativ, dreptul de a face cunoscută propria opinie şi dreptul de a expune opinia altora unei critici obiective şi argumentate. Din interferenţa acestor două drepturi rezultă trei domenii distincte ale unei administrări publice transparente, şi anume: informarea, controlul şi participarea cetăţenilor la procesul decizional [1].
Dreptul cetăţenilor de a fi informaţi şi obligaţia autorităţilor de a informa sunt consinţite în norme constituţionale, atât în România, cât şi în Republica Moldova, norme care obligă autorităţile administraţiei publice să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
Dezvoltarea şi corelarea dispoziţiilor constituţionale cu celelalte prevederi legislative ne aduce la concluzia că dreptul cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate i îngrădit. Autorităţile administraţiei publice, în limita competenţelor care le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, prevedere care se referă şi la mijloacele mass-media.
Principiul consultării cetăţenilor, prin formele prevăzute de lege, atunci când se adoptă decizii cu impact deosebit asupra colectivităţilor locale, exprimă ideea democraţiei participative.
Autorităţile administraţiei publice trebuie să implice cât mai mult pe cetăţeni în procesul decizional, pentru a conferi legitimitate actului administrativ şi pentru a asigura executarea acelui act de către cetăţeni.
În cadrul iniţierii acestui proces, există o relaţie biunivocă: pe de o parte, autorităţile administraţiei publice trebuie să asigure transparenţa activităţii lor (să informeze corect şi la timp pe cetăţeni cu privire la programele de dezvoltare şi la costurile alocate acestora), iar pe de altă parte, să permită accesul cetăţenilor la elaborarea planurilor de amenajare şi sistematizare a teritoriului, la proiectarea bugetelor, la programele de dezvoltare durabilă şi de protecţie a mediului, la formele de cooperare locală, regională, transfrontalieră şi europeană.
Aplicarea acestui principiu este greu de realizat în administraţia publică locală, mai cu seamă din motive obiective, pentru că organizarea unui referendum sau a altor forme de consultare cu cetăţenii necesită perioade mari de timp.
Participarea cetăţenească presupune realizarea concomitentă a patru condiţii: asigurarea transparenţei administraţiei, transmiterea de informaţii către oameni, receptarea informaţiilor de la cetăţeni şi implicarea acestora în actul decizional.
Într-o exprimare sintetică, principiul participării cetăţenilor la adoptarea deciziilor se poate exprima prin dictonul cetăţeanul este persoana cea mai importantă pentru administraţie.
Prin comunicare se înţelege transferul de informaţii de la administraţia publică (sursa) către cetăţean (receptor), care poate i abordat ca persoană izică, colectivitate sau structură socială cu sau fără personalitate juridică.
Informaţiile de interes general se transmit societăţii civile cu ajutorul unor mijloace tehnice de tipul presei scrise sau audiovizuale, atunci când legea obligă administraţia să publice actele cu caracter normativ, pentru a putea fi cunoscute de către toţi locuitorii dintr-o unitate administrativ teritorială.
Avem două acte normative importante – Legea privind accesul la informaţie şi Legea privind transparenţa în procesul decizional, – care creează condiţii favorabile pentru informarea, consultarea şi participarea publicului în procesul de luare a deciziilor.
Republica Moldova este una din puţinele ţări din lume care dispune de un act normativ special în domeniul informării, consultării şi participării cetăţeneşti. Este vorba de Legea privind transparenţa în procesul decizional nr.239 – XVI, adoptată la 13.11.2008 (Monitorul Oficial nr. 215 – 217 / 798 din 5.12.2008), intrată în vigoare în martie 2009, care stabileşte normele aplicabile pentru asigurarea transparenţei în procesul decizional din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, altor autorităţi publice şi reglementează raporturile lor cu cetăţenii, cu asociaţiile constituite conform legii, cu alte părţi interesate în vederea participării la procesul decizional.
Sub incidenţa prezentei legi cad autorităţile publice centrale – Parlamentul şi autorităţile create de acesta, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, ministerele, serviciile publice desconcentrate ale acestora, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţi de reglementare; autorităţile administraţiei publice locale – consiliile locale, primarii satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), preşedinţii raioanelor, serviciile publice descentralizate şi instituţiile de rang local. De asemenea, sub incidenţa legii cad persoanele juridice de drept public şi privat care gestionează şi utilizează mijloace inanciare publice.
Conform legii, autorităţile publice vor consulta cetăţenii, asociaţiile constituite în conformitate cu legea, alte părţi interesate în privinţa proiectelor de acte legislative, administrative care pot avea impact social, economic, de mediu (asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice).
Legea stipulează următoarele principii ale transparenţei procesului decizional: a) informarea, în modul stabilit, a cetăţenilor, a asociaţiilor constituite conform cu legea, a altor părţi interesate despre iniţierea elaborării deciziilor şi despre consultarea publică pe marginea proiectelor de decizii respective; b) asigurarea posibilităţilor egale pentru participarea cetăţenilor, asociaţiilor constituite legal, altor părţi interesate la procesul decizional.
Cu toate acestea, paralel cu dezvoltarea utilă a reglementărilor Legii 239/2008, Regulamentul a introdus şi anumite divergenţe şi confuzii, care derutează atât AAPC, cât şi părţile interesate.
Legea nr. 239/2008 a fost analizată în mai multe studii anterioare ale Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), iind identiicate deicienţele acesteia şi înaintate recomandări de îmbunătăţire a cadrului legal, motiv pentru care, în acest compartiment, ne vom expune doar asupra celor mai esenţiale probleme:
la articolul 3, alin. (4) se prevede că autorităţile publice vor consulta cetăţenii, asociaţiile constituite în corespundere cu legea, alte părţi interesate în privinţa proiectelor de acte legislative, administrative care pot avea impact social, economic, de mediu (asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice). Prevederile sunt formulate atât de general, încât orice act ar putea cădea sub incidenţa lor. Chiar şi un act individual de numire în funcţie a unui conducător de autoritate ar putea avea impact social, în sensul extins al acestei noţiuni, prin sporirea neîncrederii publicului în autoritate şi guvernare în cazul, în care această persoană este una compromisă. Însă această înţelegere a prevederilor ar putea să nu ie împărtăşită de către autorităţile care au competenţe de numire în funcţie. În opinia noastră, atunci, când nu se poate deini explicit şi complet situaţiile în care se aplică o lege, este preferabilă enumerarea excepţiilor de la lege – situaţiile în care legea nu se aplică. Anume în aşa mod, bunăoară, sunt aplicate prevederile art. 5 din Legea României nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică; la articolul 12, alin. (7) se prevede, că în cazul în care cetăţenii, asociaţiile constituite în conformitate cu legea, alte părţi interesate nu prezintă recomandări în termenul stabilit, iar autoritatea publică, în mod motivat, nu consideră necesară organizarea de consultări, proiectul de decizie poate i supus procedurii de adoptare. Pentru a responsabiliza autorităţile, este important ca să se prevadă modalitatea în care se aduce la cunoştinţa publicului motivele pentru care s-a considerat că organizarea de consultări nu este necesară.
Republica Moldova, deşi dispune de cadru legal necesar asigurării unui proces decizional transparent şi participativ, acesta, însă, nu funcţionează eicient la nivel local.
Majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale aplică selectiv şi fragmentar legislaţia privind transparenţa în procesul decizional. Cele mai frecvente abateri sunt lipsa unei pagini web cu rubrică destinată transparenţei decizionale; neinformarea părţilor interesate referitor la iniţierea elaborării unei decizii; lipsa consultărilor publice sau consultarea formală asupra proiectelor de decizii; inexistenţa unor mecanisme instituţionalizate de cooperare şi de parteneriat dintre societatea civilă (mediul de afaceri) şi autorităţile publice; majoritatea actelor emise şi adoptate de către autorităţile publice locale nu sunt aduse la cunoştinţa comunităţii, ie sunt comunicate selectiv, etc. [2].
Cadrul legal naţional nu conţine norme clare şi detaliate privind mecanismele de control al respectării transparenţei decizionale la nivel local, iar aria de intervenţie a Cancelariei de Stat este limitată de principiul autonomiei locale, care guvernează întreaga administraţie locală în unităţile admi-nistrativ-teritoriale din ţară. De asemenea, normele existente nu reglementează detaliat mecanismul responsabilizării individuale a funcţionarilor pentru nerespectarea cerinţelor de transparenţă şi nu conţin prevederi referitoare la posibilitatea de a sancţiona persoanele alese în funcţii de conducere [2].
Din cele 40 de instituţii din această categorie (inclusiv conducerea de vîrf – Parlament, Preşedinţie, Guvern) doar 5 instituţii nu au dat răspuns la cereri. Astfel, au refuzat, în scris, să răspundă: Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. În primul caz, din partea Aparatului Preşedintelui a parvenit un răspuns de-a dreptul curios: „În urma examinării demersului Dumneavoastră, Vă aducem la cunoştinţă că Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 239 – XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional, nu cade sub incidenţa acestei legi”. Dar Legea privind transparenţa în procesul decizional totuşi stabileşte: „Sub incidenţa prezentei legi cad: a) autorităţile publice centrale şi în primul rând preşedintele Republicii Moldova …” Apare, deci, întrebarea: oare la cererea de acces la informaţie trebuia să răspundă însuşi Preşedintele sau un responsabil din cadrul Aparatului? [3, p. 19].
Transparenţa contribuie la consolidarea principiilor democraţiei şi la respectarea drepturilor fundamentale, aşa cum sunt definite în articolul 6 al Tratatului UE şi în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
Tratatul instituind Uniunea Europeană consacră noţiunea de transparenţă în primul său articol, alineatul doi, care stabileşte că deciziile se iau într-o manieră cât se poate de deschisă şi mai aproape de cetăţean. Articolul 255 din Tratat, introdus în anul 1997, asigură oricărui cetăţean din Uniune şi oricărei persoane izice sau juridice rezidente, sau care deţine un birou înregistrat într-un Stat Membru, dreptul de acces la documentele Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. Regulamentul din 30 mai 2001 implementează dreptul de acces la documentele emise de cele trei instituţii, stipulând doar două excepţii: cazurile în care accesul este automat refuzat, pentru a asigura securitatea publică, apărarea, relaţiile internaţionale s.a., şi cazurile în care se refuză accesul, cu scopul asigurării protecţiei intereselor comerciale ale individului, dacă nu exista un interes public pentru comunicarea informaţiilor [4].
În spaţiul european, participarea publicului la procesul decizional constituie una dintre recomandările europene. Cartea albă a Bunei Guvernări, elaborată de către Comisia Europeană, indică cinci principii de bază, pe care autorităţile/instituţiile publice trebuie să le aplice în mod integral:
a) deschidere – care implică o comunicare activă asupra activităţii grupei şi asupra deciziilor luate, folosirea unui limbaj accesibil, acesta constituind o componentă de bază pentru creşterea încrederii cetăţenilor în guvernare;
b) participare – asigurată în toate etapele unei politici publice, de la iniţiere până la implementare şi evaluare;
c) răspundere – clariicarea rolurilor diverselor instituţii şi asumarea responsabilităţii de către iecare instituţie în parte;
d) eicienţă – politicile publice au nevoie de obiective clare, de o evaluare a impactului viitor şi de o aplicare a experienţei viitoare pentru a furniza ceea ce este necesar la momentul potrivit;
e) coerenţă – politicile publice trebuie să ie coerente, uşor de înţeles şi consecvente [1].
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) propune trei etape de ierarhizare, în funcţie de tipul de interacţiune dintre autoritatea publică şi cetăţean:
a) informarea presupune că procesul politicilor publice trebuie să ie suicient de transparent pentru ca cetăţenii să obţină informaţia necesară pentru a vedea în ce măsură guvernarea îşi respectă promisiunile, pentru să poată i capabili să analizeze ce se întâmplă în diferite domenii şi să evalueze rezultatele acestora asupra lor;
b) consultarea este a doua etapă, în cadrul căreia publicul reacţionează, din propria iniţiativă sau la invitaţia instituţiei publice, la propunea unor soluţii alternative şi/sau decizii publice, iar reacţia publicului este luată în consideraţie de către instituţia publică în procesul de luare a deciziei inale; e vorba de o comunicare în dublu sens: instituţia publică cerând, iar publicul oferind informaţii pe o problemă dată;
c) participarea activă reprezintă a treia etapă, care permite cetăţenilor să devină parteneri în luarea deciziilor; este un dialog de pe poziţii de colaborare dintre instituţia publică şi cetăţeni;
Un document important este Recomandarea Rec (2001)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind participarea cetăţenilor la viaţa publică locală (adoptată de către Comitetul de Miniştri la 6 decembrie 2001, la cea de a 776-a reuniune a viceminiştrilor), care stipulează şi detalizează un şir de principii de bază ale politicii de participare democratică locală, paşi şi măsuri pentru încurajarea şi consolidarea participării cetăţeneşti. Astfel, Recomandarea accentuează faptul că:
— participarea cetăţenilor se află la baza ideii de democraţie şi că cetăţenii devotaţi valorilor democratice, conştienţi de responsabilităţile lor civice şi care se implică în activitatea politică constituie forţa viabilă a oricărui sistem democratic;
— democraţia locală este una din pietrele de temelie ale democraţiei în ţările europene şi consolidarea acesteia reprezintă un factor al stabilităţii;
— democraţia locală trebuie să ie implementată într-un context nou şi plin de provocări ce re-
zultă nu doar din schimbări structurale şi funcţionale în sistemul de organizare a guvernelor locale, dar şi din realizări politice, economice şi sociale cu caracter radical. De asemenea, se mai menţionează că:
— nivelul de încredere al cetăţenilor în instituţiile alese a scăzut şi că e necesar ca instituţiile de stat să se reorienteze la viaţa cetăţenilor şi să răspundă nevoilor acestora prin metode noi, în scopul menţinerii legitimităţii dreptului acestora în luarea deciziilor;
— dreptul cetăţenilor de a se expune în privinţa deciziilor de importanţă majoră poate i exercitat în mod mai direct la nivel local şi că, în mod corespunzător, urmează să ie luate măsuri în vederea implicării mai active a cetăţenilor în gestionarea chestiunilor locale, asigurând, totodată, şi eicienţa acestei gestionări;
— dialogul dintre cetăţeni şi reprezentanţii locali aleşi este esenţial în cadrul democraţiei locale, deoarece consolidează legitimitatea instituţiilor democratice locale şi eicienţa măsurilor acestora;
— autorităţile locale au şi trebuie să-şi asume un rol de conducere în sensul promovării participării cetăţeneşti, iar succesul oricărei politici de participare democratică locală depinde de implicarea acestor autorităţi [3, p. 3].
În Uniunea Europeană sunt cunoscute mai multe iniţiative referitoare la transparenţă. La 11 decembrie 2002, Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind o cultură a consultării şi dialogului. Prin aceasta sunt ixate principiile generale care guvernează relaţiile dintre Comisie şi terţele părţi consultate, iind adoptat un set de standarde minime aplicabile în procesul de consultare. Scopul acestor paşi este de a îmbunătăţi transparenţa procesului de consultare, dar şi de a stabili un cadru de consultare coerent şi suicient de lexibil care să ţină cont de speciicul iecărei arii de interes.
Răspunsul rapid la întrebările ridicate cu ocazia consultărilor publice şi crearea unui mecanism eficient de feedback prin care să fie oferite informaţii suplimentare privind rezultatul consultării şi deciziile adoptate în urma acestui proces consultativ, de ademenea, s-au alat în centrul preocupărilor decidenţilor.
Green Paper-ul adoptat la 3 mai 2006 privind Iniţiativa Europeană în domeniul Transparenţei (European Transparency Initiative) oferă un cadru structurat de colectare a informaţiilor privind aplicarea standardelor minime în procesul de consultare, astfel:
— Comisia Europeană va aplica progresiv un model (template) pentru prezentarea consultărilor sale publice lansate prin website-urile dedicate consultărilor publice la iecare Directorat General şi anunţate prin punctul unic de acces pentru toate consultările publice Your Voice in Europe;
— se va asigura legătura dintre consultările publice şi registrul grupurilor de interese;
— entităţile neînregistrate, care vor să îşi transmită opinia în cadrul consultărilor deschise, vor i informate despre oportunitatea înregistrării şi li se va oferi posibilitatea de a se înregistra atunci când îşi vor înregistra documentul de poziţie;
— prin majoritatea contribuţiilor la consultările publice, se solicită înfiinţarea unui sistem de înregistrare unic inter-instituţional de tip one-stop-shop care să ie gestionat în comun de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, CESE şi COR, şi aderarea participanţilor la un cod de conduită;
— creşterea transparenţei se va realiza prin întărirea aplicării standardului de consultare publică, aparţinând Comisiei Europene bazat, pe un website standardizat pentru consultările online pe Internet.
Un document de lucru al staff-ului Comisiei Europene şi o comunicare oficială a Comisiei Europene, realizate ca follow-up la Green Paper-ul privind Iniţiativa Europeană în domeniul Transparenţei, sintetizează rezultatele consultărilor publice desfăşurate de Comisie pe marginea acestui Green Paper. Astfel, 108 dintre contribuţiile primite de la cei interesaţi au conţinut şi comentarii privind principiile generale şi standardele minime de consultare. Preocupările comune ale stakeholder-ilor se referă la trei chestiuni principale:
Nevoia oferirii unui feedback argumentat din partea iniţiatorilor consultărilor privind luarea sau neluarea în considerare a comentariilor şi sugestiilor făcute cu ocazia consultărilor publice şi a gradului de includere sau neincludere a lor în forma inală a deciziilor adoptate;
Deşi nu se are în vedere în această etapă o revizuire a conţinutului standardelor minime de consultare publică, intenţia este de a se acţiona pentru aplicarea lor cu mai multă fermitate prin îmbunătăţirea mecanismelor de feedback direct către iecare dintre participanţi, o abordare coordonată a procesului de consultare prin punerea la comun a informaţiilor şi bunelor practici în consultarea stakeholder-ilor între directoratele generale ale Comisiei şi o mai bună asigurare a pluralităţii opiniilor şi punctelor de vedere exprimate şi a intereselor reprezentate.
Feedback-ul oferă în memorandumurile explicative şi însoţesc propunerile legislative, în comunicările făcute în urma unui proces de consultare publică şi în rapoartele de evaluare a impactului unei politici publice.
Revizuirea ghidurilor practice privind consultarea actorilor interesaţi şi crearea unui nou model (template) de standard de consultare publică, pentru a ameliora consecvenţa cu care se acţionează cu ocazia consultărilor deschise, fac parte din acest proces şi follow-up-urile.
Crearea unui registrul on-line al grupurilor de interese, în contextul Iniţiativei de Transparenţă Europeană, Comisia Europeană a deschis un registru voluntar pentru înregistrarea reprezentanţilor grupurilor de interese.
Comisia oferă cetăţenilor europeni informaţii cu privire la interesele speciice ce inluenţează procesul de adoptare a deciziilor în Uniunea Europeană şi resursele mobilizate în acest scop de către reprezentanţii grupurilor de interese. Cei care se înscriu în acest registru au oportunitatea să demonstreze un angajament puternic pentru transparenţă şi faptul că activităţile pe care le desfăşoară sunt pe deplin legitime.
Deşi pe parcursul ultimului an Guvernul a întreprins o serie de activităţi complexe privind transparenţa instituţională a structurilor guvernamentale, eicientizarea colaborării cu societatea civilă, elaborarea şi perfectarea unor acte normative, rezultatele monitorizării confirmă faptul că aplicarea Legii privind accesul la informaţii şi Legii privind transparenţa în procesul decizional rămâne a fi problematică, mai ales la nivel municipal, raional, comunal. Multe autorităţi şi instituţii publice ignoră cererile de acces la informaţie, nu fac publice proiectele de decizii şi nu implică cetăţenii în procesul de luare a deciziilor. O bună parte din reprezentanţii instituţiilor publice şi ai societăţii civile, nemaivorbind de cetăţenii simpli, nu cunosc prevederile actelor nominalizate.
Deocamdată, nu putem vorbi despre stabilirea unui dialog proactiv administraţie publică-cetăţeni, despre un management eicient al informării, consultării şi participării publicului larg la procesul decizional. Se resimte lipsa unui mecanism, clar şi eicient, de informare permanentă, obiectivă şi permanentă a publicului, de implicare activă a societăţii civile în procesul elaborării deciziilor, prin aplicarea unor forme, procedee şi modalităţi rezultative, practicate în alte ţări şi, deja, în unele localităţi de la noi [3, p. 50].
Referinţe bibliografice