ACTIVITATEA INTERPRETATIVĂ A COMPOZITORULUI GHEORGHE NEAGA
THE INTERPRETATIVE ACTIVITY OF THE COMPOSER GHEORGHE NEAGA
NATALIA CHICIUC,
doctorandă, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Numele lui Gheorghe Neaga se evidenţiază printre reprezentanţii şcolii muzicale autohtone şi printre creatorii care asigură continuitatea şi ascendenţa unor autentice realizări. Figura artistică a acestuia poate fi considerată un fenomen specific şi totodată complex în arta muzicală. Urmaş al unei remarcabile dinastii de muzicieni, Gheorghe Neaga este un continuator al tradiţiilor artistice de familie. Iar activitatea interpretativă, alături de fiecare compoziţie a sa, reflectă un ataşament incontestabil la patrimoniul muzical naţional, dovadă a perenităţii unui sistem de valori în baza unor legi culturale nescrise.
Cuvinte-cheie: muzician, dinastie de lăutari, compozitor, violonist, artă interpretativă
Gheorghe Neagas name is highlighted among the representatives of the local music school and among the creators who ensures the continuity and ancestry of some genuine achievements. His artistic figure can be considered a specific and therewith a complex phenomenon in musical art. Offspring of a remarkable dynasty of musicians, Gheorghe Neaga is a continuator of the artistic family’s traditions. And his interpretative work, alongside of each composition of his, reflects an undeniable attachment to the national musical heritage, the evidence of the survival of a value system based on unwritten cultural laws.
Keywords: musician, dynasty of musicians, composer, violinist, interpretative art
Figura artistică a lui Gheorghe Neaga poate fi considerată un fenomen specific şi totodată complex în arta muzicală autohtonă. Urmaş al unei remarcabile dinastii de muzicieni, Gheorghe Neaga este, fără îndoială, un continuator desăvârşit al tradiţiilor artistice de familie. Iar activitatea sa interpretativă, într-o perfectă corespondenţă cu cea componistică, reprezintă certitudinea unui ataşament incontestabil la patrimoniul muzical naţional şi o dovadă a perenităţii unui sistem de valori în baza unor legi culturale nescrise.
Muzicianul Gheorghe Neaga – compozitor, violonist şi pedagog deopotrivă – s-a născut într-o familie în care muzicii, iar mai ales artei interpretative,i se oferea o primă importanţă. Străbunicul său – Anton Neaga – a fost cobzar în mai multe orchestre de muzică populară, iar bunicul – Timotei Neaga – a cântat cu taraful său, al cărui violonist şi conducător era, la petreceri lumeşti din întreaga Basarabie. În acest influent anturaj lăutăresc şi-a început activitatea muzicală şi tatăl lui Gheorghe -Ştefan Neaga. Însă, spre deosebire de înaintaşii familiei, care nu au studiat vreodată notaţia muzicală şi cântau muzică populară „la ureche”, acesta a dobândit cunoştinţe muzicale de un înalt nivel – mai întâi la Chişinău, după care la Bucureşti şi Paris, devenind un strălucit pianist, iar mai târziu compozitor, dirijor, pedagog şi, în ansamblu, un promotor infatigabil al culturii muzicale autohtone româneşti. Pianistă a fost şi Maria,mama lui Gheorghe Neaga, care până la căsătorie concerta alături de violonistul Teodor Vasiliu,tatăl ei vitreg.
Aşadar, într-o familie cu străvechi tradiţii muzicale, lui Gheorghe Neaga i-a fost ursită din timp cariera de muzician: tatăl său i-a oferit lecţii de notaţie muzicală şi interpretare pianistică de la 6 ani. Însă nu pianul a fost instrumentul care să-i provoace interesul faţă de muzică, ci vioara. În casa de la Bucureşti a familiei Neaga îşi dădeau întâlnire mai mulţi interpreţi pentru a studia creaţiile semnate de Ştefan Neaga, iar la plecare muzicienii îşi lăsau instrumentele pentru exersările din ziua următoare. Micul Gheorghe mergea în taină în salonul în care aveau loc repetiţiile şi proba unul câte unul instrumentele cu coarde, construind pe strunele acestora diferite fragmente de melodii. Remarcându-i potenţiala patimă pentru vioară, la sfatul prietenilor săi muzicieni, Ştefan Neaga a îndesit invitaţiile în casă a mai multor interpreţi pedagogi. Astfel, numai după un an, tânărul discipol interpretează deja studiile lui Kreutzer şi concertul lui Accolay, iar în 1937 este admis la Academia Regală de Muzică şi Arte Dramatice din Bucureşti. Aici a studiat în clasa de vioară a lui Constantin Nottara – compozitor, dirijor, violonist şi profesor insistent şi exigent care reuşea întotdeauna să cultive studenţilor săi o imensă dragoste faţă de muzică. Comunicarea cu acesta s-a dovedit a fi una semnificativă pentru Gheorghe Neaga, or,datorită lui Nottara viitorul violonist a dobândit fundamentul necesar interpretării profesioniste.
În perioada studiilor o mare importanţă a constituit-o influenţa muzicienilor care îl înconjurau în diferite circumstanţe: în sălile de concerte, la Academie sau acasă. Printre prietenii tatălui său se număra şi cunoscutul violonist român Grigoraş Dinicu, or, Ştefan Neaga nu doar a făcut parte din taraful acestuia, ci şi a semnat prelucrări de melodii folclorice şi aranjamente din repertoriul tarafului. Mai mult, alături de muzica folclorică, Ştefan Neaga cunoştea şi un vast repertoriu de muzică clasică, iar deseori, taraful condus de Grigoraş Dinicu organiza concerte de muzică de cameră, în sală iind obligatoriu prezent şi Gheorghe Neaga. De multe ori,la fel ca şi în timpul copilăriei,acesta avea ocazia să asiste la repetiţiile orchestrei care aveau loc tot în casa familiei Neaga. În acest fel, tânărul muzician a avut parte de numeroase ocazii de a cunoaşte atât melosul bogatului domeniu folcloric, cât şi muzica clasică a compozitorilor europeni, ambele deosebit de importante în formarea ulterioarelor concepţii interpretative neaghiene.
În 1940, odată cu schimbările istorice de la est de Prut, familia Neaga se întoarce Chişinău. Iar activităţile lui Ştefan Neaga – devenit în scurt timp membru al Uniunii Compozitorilor şi pedagog la catedra Teoria Muzicii şi Compoziţie a Conservatorului din Chişinău, apoi director adjunct al instituţiei – a deschis în calea violonistului în devenire noi perspective. Însă, la numai puţin timp de la admiterea în clasa de vioară a Conservatorului chişinăuian acţiunile şi efectele celui de-al II-lea Război Mondial au condiţionat evacuarea familiei Neaga. Alături de alţi reprezentanţi ai intelectualităţii autohtone, aceasta este strămutată mai întâi în Stavropolie, după care au urmat Saratov şi Uzbekistan. În oraşul uzbec Kokande, timp de un an, Gheorghe Neaga lucrează în cadrul Orchestrei Studioului Dramatic şi de Operă moscovit K. S. Stanislavski, aflat de asemenea în evacuare. Apoi devine membru al Ansamblului Doina, în care cântă la vioară şi în cor un repertoriu bogat în muzică folclorică.
Deşi povara existenţei era mare în acele timpuri, tânărul muzician îndrăznea să aspire la desăvârşirea studiului violonistic, or,visul îi devine realitate, odată ce tatăl său este invitat în 1942 să muncească în Moscova. Momentul admiterii la Conservatorul de Stat „P. Ceaikovski” este unul emoţionant, iar studiile de aproape şase ani cu profesori ca Boris Kuzneţov şi Konstantin Mostras şi colegi precum Sviatoslav Richter, Mstislav Rostropovici sau Leonid Kogan i-au oferit nu doar excelări pe tărâmuri violonistice, ci şi multiple ocazii de a cunoaşte muzica academică rusă semnată de Prokofiev, Haciaturian şi de alţi compozitori ai timpului.
Absolvind Conservatorul în 1948 şi întorcându-se, în sfârşit, în Chişinău, Gheorghe Neaga îmbină pedagogia cu arta interpretativă, angajat iind la Conservatorul de Stat, la Şcoala medie de muzică Ştefan Neaga şi la Şcoala de muzică Eugen Coca. În perioada 1949-1951 interpretul se află din nou la Moscova, de data aceasta pentru studiile postuniversitare. Nu se cunosc în mod cert motivele abandonării acestora, însă, probabil, cauza principală o constituie moartea subită a tatălui său care s-a stins din viaţă în anul 1951. Descumpănit şi cu un echilibru sufletesc zdruncinat, Gheorghe Neaga se întoarce în Moldova în 1952, stabilindu-se definitiv cu traiul în Chişinău.
Timp de peste patru decenii muzicianul predă vioara la Institutul de Arte Gavriil Musicescu şi la Şcoala de Muzică Eugen Coca (1955-1958) şi activează în calitate de interpret în Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat (1952-1955). În anul 1968 este invitat să devină conducător artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii RSSM (astăzi Teleradio-Moldova) şi prim-violonist al cvartetului de coarde, îmbinând noua activitate cu cea de pedagog. În 1969 îi este conferit titlul de laureat al Premiului de Stat al RSSM, iar în 1979 – cel de Maestru Emerit al Artelor din Moldova. Din 1988 devine conferenţiar, iar din 1991 – profesor universitar, ambele în cadrul Conservatorului de Stat din Chişinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice). În 1999 se stabileşte la Dallas, SUA, iar în 2003, la 28 noiembrie, Gheorghe Neaga părăseşte această lume.
Activitatea interpretativă a avut o deosebită importanţă în cariera muzicianului. „Neaga – violonistul, cel puţin în repertoriul naţional, reprezintă o revelaţie” [1, p.4]. Fără a face vreo diferenţă între lucrările personale şi cele ale altor autori, interpretul acorda o atenţie extrem de scrupuloasă asupra prelucrării oricărui detaliu. „Gheorghe Neaga – violonistul a dat viaţă unui număr impunător de creaţii proprii precum şi ale altor compozitori autohtoni, cum ar fi Aleksandr Mulear sau Pavel Rivilis. Imprimările lui, variantele interpretative se disting prin libertatea intonării, plasticitatea frazării, naturaleţe şi viziune originală” [2, p.6], datorită manierei proprii de intonare prin care, fără efecte tradiţionale interpretative, obţinea o sunare de un colorit mereu proaspăt, de o naturaleţe şi viziune originală. Mai mult, „arta sa renaşte tradiţiile speciice, incomparabile ale interpretării lăutăreşti aşa cum ne-o închipuim după numeroasele descrieri, după caracterul muzicii populare instrumentale” [1, p.4].
Expresivitatea interpretării lucrărilor purtătoare de imagini folclorice româneşti este una deinitorie pentru repertoriul violonistic al muzicianului. Conştient de faptul că „activitatea culturii muzicale profesioniste într-o mare măsură este determinată de legăturile ei cu sursele populare”[3, p.66] şi, nefiind totodată preocupat doar de o etnograie strict specializată, Gheorghe Neaga a reuşit să perceapă într-o manieră stilistică proprie creaţiile autorilor Aleksandr Mulear şi Pavel Rivilis menţionate mai sus. Ba mai mult, premiera interpretativă a unora dintre acestea îi aparţine, iar etichetarea lor cu un propriu etalon este importantă pentru domeniul interpretativ autohton şi pentru reprezentanţii acestuia.
„Caracteristica activităţii interpretative a lui Gheorghe Neaga ar putea i incompletă fără consemnarea măcar a un repertoriu concis al reprezentaţiilor solistice şi simfonice. Cu orchestra a interpretat concertele semnate de Haciaturian şi Glazunov, iar din muzica de cameră a executat sonate de Händel, Mozart, Franck, concertul lui Sibelius, suita lui Taneev, fantezia lui Schumann, o mulţime de creaţii de Paganini, Debussy,Ravel, etc.” [4, p.18]. Astfel, interpretul a oferit societăţii muzicale autohtone nenumărate execuţii ale unor creaţii considerate reprezentative pentru diverse epoci ale istoriei muzicii universale ori pentru diferite centre muzicale europene.
„Integritatea profesională şi autocritică reprezintă pentru violonistul Gheorghe Neaga un fundament solid în scopul preformării continue şi a protejării împotriva împlinirilor premature. În acest context, acesta şi-a asigurat o creştere constantă a măiestriei odată cu fiecare creaţie” [4, p.5].Aflat într-o permanentă căutare de noi efecte timbrale şi dinamice, Gheorghe Neaga nu-şi stabilea vreodată un anumit scop legat de acestea, astfel fascinându-şi ani de-a rândul colegii de breaslă, care îi urmăreau cu multă curiozitate personalitatea creatoare. Or, identitatea naţională a manierei sale interpretative s-a lăsat remarcată atât de muzicieni autohtoni, cât şi de cei care n-au avut ocazia să cunoască mai devreme subtilitatea interpretării basarabene.
„Istoria mondială a artei interpretative, în special a celei violonistice, cunoaşte exemple infinite de individualităţi artistice care s-au impus în baza tradiţiilor naţionale, îmbogăţind astfel întreaga cultură interpretativă. Spaniolul Pablo Sarasate, românul George Enescu, maghiarul Joseph Szigeti, cehul Jan Kubelik – fiecare din ei au demonstrat suficient de convingător prolificitatea influenţei acestor tradiţii asupra muzicii violonistice şi interpretării violonistice de concert” [4, p.18], iar experienţa creatoare a acestora n-a rămas neremarcată de Gheorghe Neaga. Şi, deşi activitatea sa scenică este incomensurabilă cu cea a personalităţilor de mai sus, important este, totuşi, aportul neaghian asupra regenerării şi perpetuării culturii muzicale contemporane prin prisma inepuizabilului izvor folcloric.
Cariera interpretativă a violonistului Gheorghe Neaga a încetat către sfârşitul anilor ’60, când aproape a încetat să mai accepte concertele publice. Ieşirile în scena de concert necesitau un efort enorm, atât fizic cât şi creativ, pe care muzicianul şi l-a canalizat către compoziţie, devenită între timp principala preocupare. Aşadar, rarele interpretări oferite de Gheorghe Neaga erau cele ale propriilor lucrări în unele seri de creaţie la care asistau colegii de breaslă. Iar careva execuţii îi sunt considerate premiere ale unor opusuri camerale din repertoriul său componistic. Primul exemplu în acest sens ar fi Sonata pentru vioară şi pian, interpretată în primă audiţie de însuşi autorul însoţit de pianista Ghita Strahilevici.
În repertoriul componistic al lui Gheorghe Neaga muzica instrumentală ocupă un loc deosebit, iar în diversitatea de opusuri camerale preferate rămân instrumentele cu coarde. Acest fapt poate i considerat unul firesc,datorită apartenenţei autorului la o dinastie de muzicieni şi lăutari. „În lucrările compozitorului pentru instrumentele cu coarde, în special pentru vioară, se oglindesc cele mai profunde şi esenţiale calităţi umane, etnice şi de personalitate ale lui Gheorghe Neaga” [5, p.202], aceste creaţii reflectând nu doar abstracte preocupări pentru respectivul grup instrumental. Odată cu fiecare opus, muzicianul a demonstrat cunoaşterea tehnicii interpretative şi a potenţialului expresiv al instrumentelor cu coarde.
În concluzie, Gheorghe Neaga a fost şi rămâne un remarcabil muzician autohton – compozitor şi pedagog, iar nu în ultimul rând, violonist. Contribuţiile sale în dezvoltarea culturii muzicale naţionale reprezintă o parte remarcabilă în activitatea interpretativă neaghiană. Or,prin intermediul talentului său deosebit de complex şi multilateral şi inspirat de un optimism juvenil, a reuşit să imprime artei autohtone însemnătate de ordin universal.
Referinţe bibliografice