PORTRETUL DE CREAŢIE AL PIANISTEI ANTONINA STADNIŢKI
CREATIVE PORTRAIT OF PIANIST ANTONINA STADNYTSKI
VERA STOIANOVA,
doctorandă,
Conservatorul de Stat N. Rimski-Korsakov din Sankt-Petersburg
Articolul este dedicat vieţii şi creaţiei vestitei pianiste Antonina Stadniţki. Pe baza materialelor şi documentelor de arhivă pentru prima dată sunt recreate date din anii de studenţie ai pianistei şi din perioada activităţii din Sankt-Petersburg. În contextul culturii muzicale basarabene din vremea interbelică este analizat rolul Antoninei Stadniţki în calitate de fondator al şcolii pianistice moldoveneşti.
Cuvinte-cheie: Antonina Stadniţki, cultura muzicală pianistică, materiale de arhivă, Basarabia, Sankt-Petersburg
This article is dedicated to the life and creation of the famous pianist Antonina Stadnytski. On the basis of archival materials and documents, for the first time, this paper analyzes the facts connected with her student years and her Saint-Petersburg period of life. In the context of the musical culture of Bessarabia of the interwar period, the author analyzes Stadnytska’s role as the founder of the Moldavan piano school.
Keywords: Antonina Stadnytski, musical piano culture, archive materials, Bessarabia, Saint-Petersburg
Viaţa personală şi creativă a Antoninei Stadniţki (1887-1943) – una dintre fondatorii şcolii pianistice din Republica Moldova – nu a fost elucidată suficient în lucrările cercetătorilor autohtoni, deşi personalitatea remarcabilei pianiste şi profesoare merită un interes aparte. Necesitatea de a prezenta noi informaţii despre această figură importantă din cultura muzicală a Moldovei a determinat alegerea temei articolului de faţă.
Antonina Stadniţki s-a născut la Petersburg, într-o familie de moşieri, reprezentanţi ai unui neam nobil polonez, cunoscut din 1305. Pe linia masculină au fost guvernatori militari, precum şi preoţi, scriitori, publicişti. Ramura basarabiană a familiei la care a aparţinut Antonina Stadniţki este cunoscută prin preoţi celebri. Printre ei s-a distins o figură cu adevărat epocală şi anume unchiul Antoninei – mitropolitul Arsenii (1862-1936), clasat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1981 la Sfinţii martiri şi mărturisitori noi din Rusia.
În certificatul de naştere al eroinei noastre, emis de Biserica Sf. Nicolai din Petersburg de pe lângă spitalul militar, este scris: „În anul 1887, pe zece februarie, a fost născută şi pe douăzeci şi cinci martie a fost botezată Antonina. Părinţii ei: doctorul junior al infanteriei 88 Mihail Gheorghe Stadniţki şi legitima sa soţie Anna Borisovna, ambii de credinţă ortodoxă” [1].
Antonina a fost cea mai mare dintre cei cinci copii ai familiei Stadniţki: în Petersburg s-au născut încă două fiice Alexandra şi Margarita, fiii Alexei şi Nikolai. Capul familiei, fiind el însuşi un specialist extrem de respectat în oraş, considera că educaţia bună, împreună cu aşa calităţi, cum ar i munca, disciplina, loialitatea vocaţiei, reprezintă o bază solidă pentru viitorul copiilor săi. Cei mai apropiaţi prieteni ai familiei au fost naşii Antoninei – general-maiorul N. Lişin şi soţia lui A. Lişina (născută Ro-setti-Roznovan). Legătura strânsă cu familia Lişin – cunoscători buni ai artei, mecenaţi, organizatori ai şcolii corale în moşia lor din nordul Basarabiei, purtători de cultură înaltă – a lăsat o amprentă luminoasă în sufletul viitoarei pianiste. O atenţie şi grijă deosebită faţă de nepoţii săi a avut şi mitropolitul Arsenii – deciziile importante în viaţa personală şi publică a iecăruia erau luate cu binecuvântarea sa.
Antonina Stadniţki a primit o educaţie completă în perioada anilor 1897-1904, studiind la gimnaziul de fete Mariinskii din Iaroslavl, unul dintre cele mai bune din Rusia ţaristă. După 7 clase de învăţământ general, care includea limbile germană şi franceză, Antonina Stadniţki a continuat studiile în clasa a 8-a, finisând cu diplomă de menţiune. Ea a obţinut specializare pedagogică, primind titlul de profesor de şcoală primară şi dreptul de a preda. În atestatul păstrat sunt remarcate şi succesele gimnazistei în comportament, diligenţă, menaj.
La hotarul sec. XIX-XX, în Petersburg, Moscova şi în alte oraşe mari ale Imperiului Rus a fost destul de răspândită educaţia muzicală la domiciliu: ziarele şi revistele din acea perioadă erau pline de reclame despre lecţii private de muzică şi de artă cu profesori. Este evident că studierea în particular cu un talentat profesor, al cărui nume nu este cunoscut, a contribuit ca Antonina Stadniţki să aibă o excelentă pregătire pentru examenele de admitere la Conservatorul din Petersburg. Concomitent cu Antonina, sora ei mai mică Alexandra (1888-1965), de asemenea, se ocupa cu muzica, devenind şi ea absolventa Conservatorului. Alexandra Stadniţki a devenit un remarcabil profesor de pian la Leningrad, a supravieţuit asediului împreună cu iul său – Alexei Ghinţe – cunoscut în mijlocul secolului XX ca pianist, solist al Filarmonicii din Leningrad.
În 1905 Antonina Stadniţki a intrat la Conservatorul din Petersburg în clasa de pian a profesoarei S. Maloziomova (1846-1908). La acel moment, Sofia Alexandrovna era la o vârstă înaintată, dar devotamentul pentru arta muzicală şi faţă de poruncile lui A. Rubinstein, respectul tuturor colegilor, reputaţia unui mentor sensibil – toate acestea au contribuit ca mulţi muzicieni tineri să dorească să studieze în clasa ei. Din motive de sănătate, în 1907 S. Maloziomova a transmis clasa sa altei profesoare – M. Barinova, care era una dintre cele mai remarcabile reprezentante ale tinerei generaţii. M. Barinova avea trăsături distinctive, precum pregătirea interpretativă excelentă, posedarea unui repertoriu vast de lucrări din diferite epoci, deschiderea a noi tendinţe în domeniul culturii pianistice, lucrul sistematic asupra sa.
Între Antonina Stadniţki şi profesoara sa de pian s-a creat un respect reciproc – ea era printre puţinele discipole invitate de M. Barinova la cursurile de măiestrie superioară, organizate în Elveţia de F. Busoni (în septembrie 1910). În cartea sa M. Barinova îşi aminteşte: „Trei dintre elevele mele, care au absolvit Conservatorul din Petersburg în primăvara anului 1910 (Erman, Stadniţki şi Sudkovskaia), la sfatul meu, au depus cerere pentru a fi incluse în calitate de stagiare la Meister-cursus din Basel. Acest fapt a devenit motivul de a face cunoştinţă cu Busoni şi familia sa” [2, p. 89].
Cursurile de măiestrie au adunat absolvenţi ai conservatoarelor şi instituţiilor private din Europa, America, presupunând participarea unor muzicieni în calitate de interpret sau ascultător. Din amintirile M. Barinova: „Busoni a făcut observaţii, care se refereau preponderent la redarea formei. De obicei, cu un creion în mână, el sublinia schema formei, indica divizarea în părţi, marca punctul culminant. Nici o observaţie referitoare la problemele tehnicii pianistice, poziţia mâinii, exerciţii tehnice etc. Busoni nu a făcut. Comentariile erau cu privire la tratare, stilul de interpretare, prezentarea artistică” [2, p. 94].
Cunoştinţa cu o astfel de personalitate neobişnuită, care promova revenirea la arta „pură”, a lăsat o amprentă deosebită în sufletul A. Stadniţki. Impresiile sale au fost continuate în 1912, când Busoni a sosit cu concerte la Petersburg, interpretând lucrări de Beethoven (Sonata op. 106), Liszt (Sonata h-moll, studii), Chopin (Sonata b-moll şi Poloneza As-dur).
Un alt moment memorabil în viaţa muzicală din Petersburg a Antoninei Stadniţki a fost participarea ei în 1911 la Concursul pianistelor Maloziomova. Evenimentul a provocat o rezonanţă socială puternică atât în Rusia cât şi în străinătate. În esenţă, acesta a fost unul dintre primii paşi în recunoaşterea femeii-muzician, a posibilităţii ei de a i pe scena de concert pe picior de egalitate cu bărbaţii. Programul de concurs al A. Stadniţki includea Sonata b-moll de Glazunov, Fantezia f-moll de Chopin, piese obligatorii de Rubinstein.
În 1909, Antonina Stadniţki a absolvit cu succes Conservatorul, obţinând diploma din mâinile rectorului A. Glazunov. Ea a obţinut titlul de artist liber profesionist, care i-a dat posibilitatea de a începe o activitate concertistică şi pedagogică independentă. Diploma cu numărul 1133 a fost semnată de A. Glazunov, M. Barinova, A. Esipova, N. Dubasov şi alţi muzicieni proeminenţi. Documentul relectă, de asemenea, evaluarea la examenele de absolvire: „La obiectul principal, ales pentru studiere specială, interpretarea la pian – excelent; la obiectele secundare (obligatorii) ca teoria muzicii (enciclopedie), istoria muzicii şi estetica – excelente şi la instrumentologie – foarte bine” [3].
În mod evident, A. Stadniţki avea trăsături ce erau caracteristice celor mai de vază reprezentanţi ai familiei ei: minte rapidă, orizont larg, convingere şi claritatea viziunii în direcţia activităţii alese, capacitate de muncă, eleganţă, sentimentul dreptăţii, precum şi fermitatea caracterului, ceea ce au determinat succesele sale în viaţă şi în creaţie. Aceste calităţi, împreună cu frumuseţea şi talentul remarcate chiar şi în exteriorul pianistei, au atras atenţia şi respectul tuturor faţă de persoana sa. Astfel, în martie 1914 rectorul Conservatorului a dat următoarea caracteristică studentei de ieri: „Prin prezenta, adeveresc că posesoarea documentului este un artist liber profesionist, pianista Antonina M. Stadniţki, care a absolvit Conservatorul din Sankt-Petersburg în clasa de pian a prof. Barinova, un muzician minunat şi un profesor excelent. Pot recomanda pe doamna Stadniţki în calitate de profesoară inteligentă şi cu experienţă, deoarece cunosc bine rezultatele activităţii pedagogice a lui A. Glazunov” [4].
Cu o astfel de recomandare, Antonina Stadniţki a fost imediat angajată la Conservatorul Popular. La adresa ei de acasă, în Sankt-Petersburg, a venit o hârtie oficială cu următorul conţinut: „Stimată Doamnă! Cu un sentiment de profundă satisfacţie vă informez că la Consiliul artistic din 10 mai 1914 aţi fost aprobată în calitate de profesoară la Conservatorul Popular în clasa de pian. < … > Mă bucur din toată inima că veţi participa la cauza noastră şi sincer vă doresc mult noroc!” [5]. Apropo, o părere foarte bună despre eleva sa a avut şi M. Barinova, considerând-o pe „Antonina M. Stadniţki o pianistă foarte talentată, precum şi un profesor excelent” [6, p. 121]. Aparent, motivul pentru o astfel de apreciere măgulitoare a servit faptul că Antonina Stadniţki a lucrat ca asistentă de clasă în pregătirea studenţilor pentru examenele de admitere la conservator.
În Petersburg A. Stadniţki a reuşit nu numai să câştige recunoaşterea studenţilor şi colegilor, dar, de asemenea, a găsit fericirea conjugală. Aici l-a întâlnit şi s-a căsătorit cu avocatul Alexandr Andronache, devenind mamă a trei copii: iica Tatiana (în viitor Voiţehovschi) care a devenit profesoară celebră la Conservatorul din Chişinău, fiii Vladimir şi Dmitrii. Evenimentele tumultoase din anii revoluţionari au determinat un drum nou: din 1918 activitatea A. Stadniţki şi familiei sale s-a desfăşurat în Basarabia.
Până în 1920, Basarabia a trecut un drum lung de formare a culturii muzicale profesionale: în oraş era colegiul de muzică, deschis în 1900 pe baza secţiei Societăţii muzicale ruse, precum şi Conservatorul Unirea, în întreaga provincie erau şcoli de canto, erau create uniuni de creaţie şi clase private de muzică. La Chişinău, în perioada interbelică s-a adunat o pleiadă de muzicieni profesionişti. S-au remarcat absolvenţii Conservatorului din Sankt-Petersburg: în special pianiştii Iu.Guz, K.Fainştein, M.Dailis, E.Sîrb, L.Voliskaia, Z.Boldur, violoniştii M.Pester şi N.Vilik, violoncelistul G.Iaţentkovski, compozitorul N.Boicenco. Stabilirea unor contacte amicale încă în anii de studii la Petersburg a favorizat obţinerea succeselor în activitatea lor comună, contribuind la formarea tradiţiilor şcolii interpretative moldoveneşti.
Sosind la Chişinău, Antonina Stadniţki a devenit un participant activ la concerte, lecţii de muzică efectuate cu eforturile conservatorului, colegiului şi Asociaţiei de muzicieni din Chişinău, cercului de prieteni ai muzicii de cameră. Stilul distinctiv interpretativ al pianistei au fost tehnica perfectă, lipsa de efecte exterioare, armonia raţiunii şi polifonia gândirii. În programele sale solo, pe lângă lucrările compozitorilor germani, răsunau creaţii de Chopin, Liszt, Rubinstein, Arenskii, Glazunov şi Rahma-ninov. În anii 1920 s-a format duetul pianistic cu colegul din clasa M.Barinova – Iu.Guz. Evoluările comune (deosebit de memorabilă a fost interpretarea în duet a Fanteziei de S. Rahmaninov) şi lucrul de mai mulţi ani în instituţiile de învăţământ din Chişinău, au devenit baza unei prietenii sincere între muzicieni pe tot parcursul vieţii.
Este imposibil de a supraestima importanţa Antoninei Stadniţki – profesor pentru arta pianistică din Moldova: viaţa ei creativă este indisolubil legată de conservatoarele private Unirea (1919-1936), Municipal (1936-1940), Conservatorul Moldovenesc de Stat (din 1940 până la evacuarea în timpul războiului).
Conservatorul Unirea avea un colectiv profesoral-didactic puternic la toate facultăţile. Profesorii şi studenţii de la conservator au avut un rol important în viaţa culturală a ţinutului: pe lângă concertele în incinta alma mater, ei au evoluat la evenimentele publice din oraş, precum şi la serate în sălile cluburilor şi primăriei. Din puţinele programe de concert rămase din acea perioadă este cunoscut faptul că clasele de pian şi camerale ale A. Stadniţki participau activ la toate manifestările muzicale [7, 196-198].
O atenţie deosebită necesită G.Strahilevici, muzician-minune, pianistă, al cărei nume a devenit un simbol pentru transmiterile muzicale ale radiodifuziunii din Republica Moldova. Evoluând de la vârsta de opt ani pe terenurile de concert din oraş, Ghita a fost onorată cu cele mai mari laude şi comentarii. Ziarul Poşta Basarabiei, în articolul din 17 noiembrie 1934, a remarcat: „Astăzi, o pianistă talentată, d-ra Strahilevici dă al IV său concert. Eleva doamnei Stadniţki, d-ra Strahilevici face onoare oraşului său şi profesorului prin alegerea acelor lucrări, care ea va da în concertul de astăzi. Programul ei împodobeşte operele nemuritoare ale compozitorilor Glazunov, Chopin, Skriabin, Liszt, Schubert, Brahms” [8, p. 8]. În viitor, repertoriul pianistei a inclus creaţii clasice, romantice şi moderne ale compozitorilor europeni, ruşi, moldoveni, iar arta d-ei a câştigat o apreciere înaltă a lui E.Ghilels, T.Hrennikov, A.Haciaturian, D.Oistrah şi alţi muzicieni importanţi.
Începutul războiului, după memoriile nepoatei A. Stadniţki[1], a fost asociat în familie cu „mobilizarea rapidă şi neaşteptată, cu miros de gem de căpşune gătit cu o zi înainte şi turnat în borcane, cu cărţi şi pian lăsate (aşa cum s-a dovedit, pentru totdeauna)” [9, p.17] . În perioada anilor 1941-1943, împreună cu alţi angajaţi ai culturii moldoveneşti, A. Stadniţki a fost evacuată în regiunea Krasnodar, şi apoi în Kazahstan. Spre regret, plecarea îndelungată, lipsurile, stresul nervos şi boala au fost fatale pentru Antonina Stadniţki: la 6 iulie 1943 ea a murit în Djambul.
Fără îndoială, cu trecerea în nefiinţă a Antoninei Stadniţki, Moldova a pierdut pe una dintre cele mai mari personalităţi, al cărei dar pedagogic ar putea ajuta la descoperirea unor talente, precum şi la redarea ştiinţiică a propriei metode de predare a pianului. Metoda didactică a Antoniei Stadniţki se bazează pe cunoştinţele dobândite în lucrul comun cu muzicieni remarcabili: de la Maloziomova ea a preluat procedeele de a dezvolta auzul interior al elevilor şi dezvăluirea trăsăturilor individuale ale personalităţii creatoare, „cantabilitatea sunetului şi melodicitatea interpretării” [10]; ca şi Barinova ea a acordat o mare atenţie cântării în ansamblu cameral, improvizaţiei, interpretării lucrărilor compozitorilor contemporani, căutării poziţiei comode a mâini; de la Busoni a acceptat modul de executare a polifoniei şi a sonatei clasice. Comunicarea strânsă cu remarcabila profesoară, eleva lui R.Teichmuller – Florica Musicescu (1887-1969) – a adăugat claritate în redarea dramaturgiei şi prezentarea inteligentă a materialului.
Printre discipolii Antoninei Stadniţki sunt mulţi muzicieni celebri: pianiştii G.Strahilevici, T.Voiţehovschi, E.Ţeitlin, R.Golidenberg, violoncelistul S.Antropov-Manu [11, p. 395]. Într-o mare măsură, continuatoarea tradiţiilor Antoniei Stadniţki – muzician şi cercetătoare a problemelor de pedagogie pianistică poate i considerată iica ei – Tatiana Voiţehovschi, absolventă a Academiei de Muzică din Bucureşti (1933-1939, clasa F. Musicescu), profesoară (1944-1967) şi şefa (1968-73) catedrei Pian a Conservatorului de Stat din Moldova, care a educat un număr semniicativ de muzicieni contemporani. Astfel, se păstrează continuitatea tradiţiilor remarcabile înrădăcinate în Moldova de către Antonina Stadniţki.
Referinţe bibliografice
[1] Nina V. Grosul-Voiţehovschi – nepoata A. Stadniţki, docent la catedra de educaţie estetică a Universităţii pedagogice municipală din Moscova, soţia profesorului, doctorului în ştiinţe istorice, colaboratorul Academiei de Ştiinţe din Rusia V. Grosul.