Anuar stiintific: Muzică, teatru, arte plastice – 2012, Nr. 2

REVISTA
Nr. 2 (15), 2012
Cuprins
INTERDEPENDENŢA DINTRE CUNOŞTINŢELE TEORETICE ŞI DEPRINDERILE PRACTICE ÎN FORMAREA SPECIALIŞTILOR DIN DOMENIUL CULTURII
ARTICOL

INTERDEPENDENŢA DINTRE CUNOŞTINŢELE TEORETICE ŞI DEPRINDERILE PRACTICE ÎN FORMAREA SPECIALIŞTILOR DIN DOMENIUL CULTURII

THE INTERDEPENDENCE BETWEEN THE THEORETICAL KNOWLEDGE AND THE PRACTICAL ABILITIES IN TRAINING SPECIALISTS IN THE DOMAIN OF ART

EUGENIA POPA,
conferenţiar universitar, doctor,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

LUCIA GALAC,
lector superior,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

În momentul de faţă accentul principal în societate se pune pe dezvoltarea economică, dar ce facem cu valorificarea şi dezvoltarea culturii? Care e locul frumosului, spiritului, sublimului, noţiuni fără de care nu vom putea trăi pe acest pământ. În opinia noastră azi se impune o schimbare radicală a mentalităţii oamenilor, o reprogramare a activităţilor culturale, realizată de către instituţiile de profil din ţară. Schimbarea situaţiei în domeniul culturii ar putea fi efectuată doar de către nişte specialişti bine formaţi în instituţiile de învăţământ.
Cuvinte cheie: Interdependenţa, cunoştinţele teoretice, deprinderile practice, formarea specialiştilor.

At present the society’s main attention is focused on the economic development, but what are we doing with the developement and valorization of culture? What is the place of beauty, soul, the sublime, notions we connot live without on the earth. To our mind, we need a radical change of the people’s mentality, a reprogramming of the cultural activities that is to be carried out by the country’s profile institutions. The change of the situation in the field of culture could be realized only by specialists well-trained in the eduactional institutions.
Keywords: interdependence, theoretical knowledge, practical abilities, training of specialists.