În articol sunt relevate mai multe aspecte ale evoluţiei artei de interpretare la nai în Republica Moldova: pe de o parte, acestea sunt strâns legate de apariţia şi dezvoltarea claselor de nai la instituţiile muzicale de învăţământ mediu şi superior din republică (apărute în anii 1970), iar pe de alta, procesul a fost infl uenţat de apariţia unor interpreţi notorii. Acest instrument cu origini străvechi a fost „redescoperit” în a doua jumătate a secolului XX. Astăzi naiul este un instrument solistic cu o sonoritate deosebit de bogată, cu un timbru inconfundabil şi posibilităţi tehnice avansate, în spaţiul românesc fiind inclus în componenţa formaţiilor de muzică tradiţională şi în orchestrele de folclor, afirmându-se totodată ca instrument solistic în cele mai diverse genuri de muzică. Aceste succese au fost pregătite şi condiţionate atât prin contribuţia constructorilor de nai, care au perfecţionat substanţial latura tehnică a instrumentului, cât şi a profesorilor de nai, care au pus bazele studiului acestuia în învăţământul muzical de specialitate.
Cuvinte-cheie: arta de interpretare la nai, arta de construcţie a naiului, învăţământ muzical de specialitate
The article reveals several aspects of the evolution of the panpipe performing art in the Republic of Moldova: on the one hand, they are closely related to the emergence and development of panpipe classes at the musical institutions of secondary and higher education in the republic (which appeared in the 1970s) and, on the other hand, the process was marked by the appearance of well known performers. This instrument with ancient origins was „rediscovered” in the second half of the twentieth century. Today the panpipe is a solo instrument with a very rich sonority, with an unmistakable timbre and advanced technical possibilities, in the Romanian space being included in the composition of traditional music bands and folklore orchestras, at the same time asserting itself as a solo instrument in most various genres of music. This success was prepared and conditioned both by the contribution of the panpipe builders, who substantially perfected the technical side of the instrument, and the panpipe teachers who laid the foundations of its study in specialized musical education.
Keywords: art of panpipe interpretation, art of panpipe building, specialized musical education