GENUL DE BAGATELĂ ŞI REALIZAREA LUI ÎN CREAŢIA COMPOZITORULUI NICOLAE CIOLAC
THE BAGATELLE GENRE AND ITS REALIZATION IN THE CREATION OF COMPOSER NICOLAE CIOLAC
ADELA ANDRONOVICI-RUSU,
lector superior, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
În articolul de faţă este efectuată o incursiune în istoria genului de bagatelă. Concepută iniţial ca o piesă de o importanţă minoră, cu un aspect instrumental tehnic moderat, aparţinând pieselor „uşoare” ca interpretare, bagatela pe parcursul evoluţiei sale obţine un statut de , în care un conţinut ideatic profund, esenţial este redat în formă scurtă, laconică, concentrată. În continuare se analizează cinci Bagatele pentru pian din creaţia compozitorului Nicolae Ciolac. Autoarea abordează problemele tematismului şi arhitectonicii opusului, precum şi unele particularităţi specifice de interpretare. În concluzie se afirmă că bagatelele analizate reprezintă un grup inedit de piese pentru componistica moldovenească, având la bază o logică caracteristică pentru genul miniatural.
Cuvinte-cheie: culegere de piese pentru pian, Nicolae Ciolac, bagatele pentru pian, gen muzical, miniatură, stil componistic, formă, limbaj muzical, repertoriu didactic pentru pian
In the present paper there is an excursion into the history of the bagatelle genre. Initially conceived as a piece of minor importance, with a moderate instrumental-technical aspect that belongs to „easy” pieces for interpretation, the bagatelle during its evolution, obtained a status of an aphoristic musical genre in which a profound ideative content is essentially conveyed in a laconic, concentrated form. Further are analyzed five Bagatelles for piano written by composer Nicolae Ciolac. The author considers the thematic and architectural problems of the opus, as well as some speciic interpretative peculiarities. In conclusion it is affirmed that the analyzed bagatelles represent s group of pieces novel for Moldovan composition that has at its base a logic characteristic of the miniature genre.
Keywords: a collection of pieces for piano, Nicolae Ciolac, bagatelles for piano, musical genre, miniature, composition style, form,musical language, didactic repertoire for piano
Genul muzical de bagatelă se referă la miniatura instrumentală, fiind preponderent destinată pianului. Îşi trage originea din muzica claveciniştilor francezi ai sec XVIII. D e altfel, cuvântul „bagatelle” provine din franceză, sugerând un lucru nesemnificativ, puţin valoros. D.Bughici apreciază bagatela ca „piesă mică instrumentală, uşoară şi variată ca expresie şi formă cu un pronunţat caracter, didactic instrumental sau de divertisment” [1, p.28]. Concepută iniţial ca o piesă de o importanţă minoră, cu un aspect instrumental tehnic moderat, aparţinând pieselor „uşoare” ca interpretare, bagatela pe parcursul evoluţiei sale obţine un statut de gen muzical aforistic, în care un conţinut ideatic profund, esenţial este redat în formă scurtă, laconică, concentrată.
Printre primele bagatele cunoscute în istoria muzicii se număra o piesă ce igurează în creaţia pentru harpsichord a lui F.Couperin, un rondo scris în anul 1717 şi întitulat Les bagatelles. Denumirea de bagatelă a fost utilizată mai târziu de editorul francez Borvin pentru o culegere de piese de dans în anul 1753, iar în anul 1797 editura Breitkopf & Hartel a publicat o serie de piese numite Musicalische Bagatellen (Bagatele muzicale).
Cu o deosebită pregnanţă genul de bagatelă muzicală apare în creaţia lui Beethoven, compozitor ce a compus câteva serii de piese întitulate cu acest cuvânt, încă rar întâlnit în componistica europeană la începutul secolului XIX. Beethoven a scris cicluri de bagatele – piese miniaturale pentru pian – în diferite perioade ale vieţii, începând cu op.33 şi revenind asupra genului în op.119 şi op.126. Se ştie că Beethoven a mai compus şi alte lucrări subintitulate bagatele şi publicate post mortem, printre ele se număra şi celebra piesă Fur Elise.
Putem afirma că datorită lui Beethoven s-a consolidat fenomenul de bagatelă ca gen muzical, ce s-a impus ca o piesă instrumentală miniaturală alături de alte genuri miniaturale romantice. În literatura de specialitate s-a menţionat că bagatelele lui Beethoven au inspirat mai mulţi compozitori romantici să abordeze compoziţia miniaturală, dar extrem de concentrată în conţinutul de idei, aforistică prin utilizarea mijloacelor de expresie, cum are loc în Momentele muzicale ale lui F.Schubert, în Cântecele fără cuvinte ale lui F.Mendelssohn-Bartholdy, mai târziu în Piesele lirice ale lui E.Grieg. Descriind bagatelele lui Beethoven, muzicologul Valentina Sandu-Dediu afirma: „Cele trei cicluri de Bagatele beethoveniene, la care se adaugă izolata şi celebra Fur Elise sunt la fel de pline de idei muzicale ca şi alte creaţii de dimensiuni mari, şi îşi vor dovedi semnificaţia mai cu seamă în epoca romantică, unde locul miniaturii pianistice este unul central în repertoriu” [2, p.87].
În epoca romantismului bagatela cunoaşte o utilizare frecventă în creaţia compozitorilor din diferite ţări, depăşind cadrul de piesă pentru pian şi intrând în spectrul de creaţii dedicate formulelor instrumentale pentru ansamblu şi chiar orchestră. Amintim aici ciclul de Bagatele pentru vioară şi pian op.13 de Franz Schubert, ciclul de piese pentru două viori, violoncel şi fisharmonium de A.Dvofăk, ciclul de 8 bagatele şi improptu-uri compuse de B.Smetana în anul 1844, Şase bagatele op. 97 de J.Sibelius. Compozitorul francez Anton Diabelli a scris la rândul sau câteva bagatele în formă de miniaturi scurte şi uşoare. Amintim, la fel, Şase bagatele op. 3 de C. Saint-Sabns, scrise în anul 1856, Bagatelele pentru pian op. 53 ale compozitorului rus A.K Liadov.
În secolul XX genul muzical de bagatelă continua să atragă atenţia compozitorilor, dominând ca piesă dedicată pianului solo. Astfel, 10 bagatele pentru pian solo op. 5 au fost scrise între anii 19121918 de compozitorul american de origine rusă Alexandr Cerepnin. Compozitorul maghiar Bela Bartok a compus 14 bagatele op.6 pentru pian solo în prima decadă a sec.XX.
Suite de bagatele au început să fie create şi pentru formule instrumentale. Anton Webern a scris 6 bagatele pentru cvartetul de corzi op.9, compozitorul englez Gerald Raphael Finzi a compus 5 bagatele pentru clarinet şi pian. Compozitorul maghiar Gyorgy Ligeti a scris între anii 1951-1953 12 bagatele pentru pian solo, şase dintre care au fost transcrise apoi pentru cvintetul de suflători (flaut, oboi, clarinet, corn şi fagot). În a doua jumătate a sec.XX tot mai mulţi autori se adresează acestui gen miniatural. Aducem aici câteva dintre numele celebre, precum cel al compozitorului englez William Walton, autor a 5 bagatele pentru chitară solo, compuse în anul 1974. Compozitorul rus Edison Denisov a creat în anul 1960 Şapte bagatele pentru pian solo dedicate pianistului Mihail Voskresenski. Menţionăm de asemenea bagatelele din creaţia compozitorului ucrainean contemporan Valentin Silvestrov, autor a 13 bagatele pentru pian, semnate în anul 2005. În viziunea lui V.Silvestrov bagatela este genul potrivit pentru o exprimare spontană, improvizatorică.
Bagatela s-a remarcat în muzica autorilor din România. „Din creaţia compozitorilor români cităm: Bagatela de Ioan Scărlătescu (1916) şi Şapte bagatele pentru pian de Adalbert Winkler (1957)” [1, p.29]. Printre compozitorii moldoveni ce au abordat în ultimii ani genul de bagatelă se numără Nicolae Ciolac, ce s-a impus în viaţa muzicală a Republicii Moldova în primul rând ca autor de coruri religioase şi laice, ca reputat profesor, conducător artistic şi dirijor de cor. În anul 2009 a fost editată culegerea sa de piese pentru pian solo (editura Pontos, Chişinău). Cinci bagatele sunt cuprinse în această culegere alături de alte piese miniaturale, adunate în cicluri, precum Şase preludii-reminiscenţe, trei Tablouri muzicale şi câteva piese singulare – Romanţă, Noveletta, Elegia sufletului, Valsul speranţei, Музыкальное приношение, dedicată profesorului Alexandr Sokovnin, precum şi Посвящение, consacrată memoriei profesorului G.Strezev.
Doar o simplă trecere în revistă a creaţiei instrumentale a lui Nicolae Ciolac denotă înclinarea autorului spre genurile miniaturale airmate în componistica romantică şi reprezentate inclusiv în creaţiile pentru pian şi alte instrumente, rămase nepublicate până în prezent, precum Elegia pentru pian solo (2004), două Romanţe pentru violoncel şi pian (2003, 2005), Melodia pentru vioară şi pian (2012), Dans pentru vioară şi pian (2012), Dedicaţie pentru orgă (1995), Preludiu pentru orgă (2011)[1].
Cele Cinci bagatele reprezintă un ciclu de piese scurte ca dimensiune, unite prin titulatura comună, dar şi orientarea spre un nivel pianistic interpretativ de evoluţie medie. În toate piesele prevalează tempourile moderate: Allegretto, Con moto, Andantino, Grazioso şi doar în ultima bagatelă autorul specifică caracterul Agitato.
Bagatela nr.1 este alcătuită din două părţi bine delimitate în primul rând tonal. Prima secţiune este scrisă într-un aparent Mi-bemol lidic, autorul evitând trecerea semnelor de alteraţie la armură, creând o anumită ambiguitate în determinarea tonalităţii. Cert este că prima secţiune poartă o încărcătură cromatică evoluată, mişcarea alternativă pe intervale disonante de cvartă mărită, septimă, secundă, pe segmente de gamă cromatică, fiind instituită într-o structură tripartită. Bagatela începe cu 10 măsuri în care basul ostinato se conturează pe treptele unei figuri din patru optimi în salturi de cvartă mărită ascendentă, urmată de septima descendentă şi completată de o sextă ascendentă. Cântată cu un staccato scurt, uşor, această figură se va executa de mâna stângă „în poziţie”, fiind repartizată între degetele 3-5-1. Peste acest bas ostinato se suprapune o succesiune de secunde cromatice alternativ cu câteva intervale disonante, precum cvarta mărită şi septima. În acest fel se conturează un ţesut intens cromatizat cu o determinare modal-tonală mai puţin conturată. Mişcarea „aerisită” de pauze în mâna dreaptă, precum şi utilizarea staccato-ului accentuează caracterul de scherzo, glumă.
Patru măsuri urmează ca o secţiune de mijloc şi se axează pe mişcarea în cadrul unui tetracord cromatic „dus-întors” încheiată de un salt pe octavă. În repriză are loc o reluare dinamizată a muzicii de la începutul piesei. Figura din bas evoluează atât intervalic cât şi ritmic, venind cu varianta trei optimi, două şaisprezecimi. În mâna dreaptă se întrevăd câteva intonaţii preluate din secţiunea de mijloc, ne referim la mişcarea pe tetracordul cromatic descendent de la sunetul si, încheiat cu saltul la-bemol – re (cvarta mărită), iar în măsura ulterioară aceeaşi mişcare cromatică se încheie cu saltul descendent la-bemol – mi de cvartă micşorată. Ultimele opt măsuri se grefează pe o figură de bas ostinato (o variantă a igurii iniţiale), iar succesiunile de secunde în mâna dreaptă sunt urmate de succesiuni de cvartă mărită.
A doua secţiune a Bagatelei începe cu o schimbare de armură – patru bemoli, anunţând tonalitatea fa minor. Această secţiune aduce şi o nouă nuanţă dinamică (forte), o mişcare ritmică mai temperată (în pătrimi).Este importantă executarea unui staccato mai greoi, „impozant”, având în vedere că valorile ritmice sunt mai lungi.
Bagatela nr.2 reprezintă o compoziţie complexă, ce debutează cu o introducere în tonalitatea fa minor, preluând sub aspect tonal discursul din Bagatela nr.1. Cele două măsuri introductive conţin două elemente constructive utilizate de autor pe parcursul piesei: iguri cromatice în şaisprezecimi pe unison la două octave şi acorduri în staccato, ce reprezintă o formulă de cadenţă în tonalitatea fa minor.
Materialul muzical se dezvoltă stroic. Perioada întâia (Andante, în tonalitatea Fa major) are un caracter liric, având la bază o melodie de sorginte folclorică, cântată în piano. Urmează un material tematic, în care este utilizat şi dezvoltat elementul cromatic la unison din introducere, realizând un discurs de virtuozitate Con moto, un fel de perpetuum mobile, în care este foarte important să se utilizeze accentele la fiecare dintre figurile de patru şaisprezecimi. Perioada se încheie cu turaţia de cadenţă din introducere.
Revenirea melodiei lirice are loc modificat, deci autorul foloseşte „colorarea” modală a materialului, omogenizând în acest fel discursul piesei, care continuă în tonalitatea fa minor cu materialul Con moto, dar cromatic. Urmează câteva rânduri de încheiere în caracter liber, de cadenţă (Larga-mente), cu o structură agogică mai complexă (după Largamente urmează ritenuto şi apoi Andante). Piesa se încheie cu câteva măsuri, în care revine melodia lirică folclorică în nuanţa de pianissimo, ca o reminiscenţă şi un lung acord arpegiato pe trisonul Mi major.
Concluzionând, am putea spune că această piesă oferă interpretului o largă gamă de tehnici, începând cu cantilenă, mişcarea de virtuozitate pe pasaje cromatice în unison la ambele mâini, tehnica de staccato, elemente de dezvoltare agogică, cu implicarea momentelor fanteziste de cadenţă.
Bagatela nr.3 este concepută ca o piesă rapidă şi debutează în tonalitatea Mi-bemol major pe o măsură de 5/8. Opt măsuri reprezintă o succesiune armonică pe trisonurile treptelor principale, urmată de septacordul dominantei duble şi modulaţie spre Si-bemol major, care încheie segmentul introductiv. Am remarca două elemente importante din punct de vedere interpretativ: alternarea me-tro-ritmica a măsurilor de 5/8, 6/8, 2/8,3/8 şi tuşeul de staccato, care trebuie executat cu precizie şi corect în ambele mâini.
Piesa este realizată în forma tripartită complexă. Perioada a doua a primei secţiuni impune nuanţa dinamică piano şi se caracterizează prin alternanţa motivelor cu tuşeul legato şi staccato, încheindu-se cu un ritenuto şi fermato. Această cezură aduce un nou caracter al secţiunii de mijloc, instalată într-un tempo mai temperat meno mosso, într-un discurs diatonic şi liric, tonalitatea majoră. În acest fel are loc crearea unei stări contrastante cu stările impuse de muzica din secţiunea A. Tuşeul legato se asociază aici cu o articulare măruntă, pe iecare trei timpi, fapt ce creează necesitatea de a ridica mâinile după iecare măsură şi utilizarea unei pedalizări adecvate scurte, imediat după ce este luată ultima optime din măsură.
Secţiunea de mijloc din punct de vedere al formei este o perioadă din două propoziţii, în care se impune şi principiul variaţional. Propoziţia a doua este o variantă mai dinamică a propoziţiei întâi, motivele din mâna dreaptă sunt supuse divizării ritmice, evoluând prin completarea cu şaisprezecimi. Repriza (Tempo I) aduce materialul din prima secţiune în tonalitate nouă – Mi major – introdusă prin contrapunere (Sol major – Mi major). Această modiicare tonală (urcarea ţesutului muzical cu o secundă mică mai sus) creează un element de luminozitate, de tensionare a discursului, dar şi noi probleme pentru pianist, deoarece impune studierea aceluiaşi material muzical dar pe alte clape. Bagatela se încheie cu o modulaţie subită prin succesiunea eliptică a câtorva septacorduri – în tonalitatea Sol major, nuanţa de forte.
Bagatela nr.4 este o piesă cu conţinut lirico-cantabil, scrisă în tonalitatea Re major. Scriitura este tradiţională, bazată pe principiul omofon-armonic. Din punct de vedere al tehnicii pianistice este cea mai puţin problematică din tot ciclul, aducând un ritm de vals (măsura %), un acompaniament omogen în mâna stângă pe toţi timpii din măsură. Am remarca aici că al treilea timp din măsură este prelungit ca valoare, fiind o pătrime, fapt ce impune o pedalizare adecvată, cu „mişcarea” pedalei imediat după ce este „luată” pătrimea.
Piesa este scrisă în forma tripartită complexă. Secţiunea de mijloc accentuează partea valsat-cantabilă. Acompaniamentul evoluează în iguraţii line grupate câte două sunete. În mâna dreaptă are loc dublarea melodiei în intervale largi de decimă, octavă, nonă, astfel evidenţiindu-se expresivitatea cantilenei. Pentru a obţine o melodie lină şi „netedă” pianistul utilizează pedala pentru a „lega” sunetele între ele.
Repriza reia materialul muzical din prima secţiune mici schimbări. Unele modiicări se produc în ultimele măsuri, ce încheie piesa pe un ton de „stingere”, în piano şi pe ritenuto, pe un lung sunet re (tonica), dublat în octave extremale ale registrului pianului (octava mare şi octava a treia).
Bagatela nr.5 aduce un caracter inedit printr-o formulă ritmică pregnantă în măsura de 10/8, ce începe pe structuri armonice de cvintă, peste care se suprapun îmbinări de secunde. În acest fel se alcătuiesc sonorităţi complexe disonante, o acumulare sonoră ce creează un efect al mişcării în spaţiu. Ritmul ostinato poate sugera formulele folclorice de dans, caracteristic iind pauza pe bătaia a şasea şi accentul pe bătaia a şaptea a măsurii de 10 timpi.
O scurtă distanţare de la ritmica pregnantă are loc în trei măsuri a tempo cântate la unison la ambele mâni – o succesiune de intervale cromatice, ca apoi să revină treptat o ritmică capricioasă, accentele pe timpii slabi. În secţiunea a doua Con expressione se conturează o melodie în mâna stângă, acompaniată de formaţiuni acordice disonante. Melodia este evidenţiată prin valori mai lungi (pătrimi, doimi) şi accente pe iecare sunet. Piesa se încheie cu o secţiune în tempo Largo, pe fortissimo, amintind prin acordurile masive de imitaţia dangătului clopotelor.
Concluzionând, am putea afirma că pentru compozitorul Nicolae Ciolac genul de bagatelă reprezintă un gen miniatural aforistic, în care prevalează intonaţiile „lejere”, legate de semantica scherzo-ului, a burlescăi. De aici utilizarea tuşeului de staccato în majoritatea pieselor, utilizarea ritmurilor pregnante sau de dans, tehnicii repetitive, accentelor pe timpii slabi, evitarea legato-ului „lung” şi axarea pe articularea motivelor scurte. Aceste piese ne demonstrează că interesul pentru miniatură ca gen şi formă caracterizează creaţia instrumentală a lui Nicolae Ciolac, precum şi muzica sa vocal-corală.
Bagatelele analizate reprezintă un grup inedit de piese pentru componistica moldovenească, având la bază o logică caracteristică pentru genul miniatural, o scriitură laconică, aforistică. Ele pot fi recomandate pentru a fi incluse în repertoriul didactic potrivit elevilor din Liceele şi Şcolile de Muzică din clasele primare la specialitatea pian special, sau pentru utilizarea la disciplina „pian general” la liceele de muzică sau instituţiile de învăţământ muzical superior.
Referinţe bibliografice
2. SANDU-DEDIU V. Ludwig van Beethoven. Bucureşti: Ed. Muzicală, 2000.[1] Majoritatea dintre aceste lucrări instrumentale au fost interpretate în cadrul Festivalului internaţional Zilele Muzicii Noi de la Chişinău.