STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (35), 2019

STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (35), 2019

REVISTA
Nr. 2 (35), 2019
Cuprins
SISTEMUL FORMELOR MUZICALE ÎN TRATATUL DESPRE ÎNALTA COMPOZIȚIE MUZICALĂ A LUI A. REICHA
ARTICOL

Articolul ce urmează este consacrat descrierii și analizei componentelor sistemului formelor muzicale din „Traité de haute composition musicale” (1824-1826) de A. Reicha. Din acest sistem fac parte principalele forme utilizate în practica muzicală a timpului: formă bipartită mare (care corespunde, de fapt, formei de sonată), forma tripartită mare, rondo, variațiunile, forma liberă sau fantezia, menuetul, introducția și preludiul. Un mare interes prezintă observaţiile autorului referitor la fenomenul creativității, meditând asupra procesului de naștere a ideilor muzicale, reflectând despre expunerea și dezvoltarea acestora.
Pe lângă teoria formelor propriu-zisă, în partea a X-a din „Tratat” găsim și câteva capitole în care Reicha își împărtășește viziunea asupra stării actuale a muzicii europene, dar și pune în discuție unele probleme care nu au fost abordate anterior în tratate similare. Aceste capitole demonstrează orizontul foarte vast al intereselor autorului, atitudinea lui nonconformistă vizavi de multe fenomene, gândirea creativă și căutarea neobosită a noutăților care ar fi putut îmbogăți arsenalul mijloacelor de expresie ale muzicii.
Cuvinte-cheie: A. Reicha, dezvoltare, formă bipartită mare, formă muzicală, idee muzicală

The article is devoted to the description and analysis of the components of the system of musical forms in A. Reicha’”Traité de haute composition musicale” (1824-1826). This system includes the main forms used in the musical practice of the time: large binary form (which actually corresponds to the sonata form), large ternary form, rondo, variations, fantasy form, minuet, introduction and prelude. Of great interest are the author’s observations regarding the phenomenon of creativity, meditating
on the process of birth of musical ideas, reflecting on their exposure and development .In addition to the theory of musical forms in Part 10 of the Treatise, we find several chapters in which Reicha shares his vision on the current state of European music, but also discusses some issues that have not been addressed previously in similar treatises. These chapters demonstrate the very broad horizon of the author’s interests, his nonconformist attitude to many phenomena, his creative thinking and his relentless pursuit of news that could enrich the arsenal of music expression.
Keywords: A. Reicha, development, large binary form, musical forms, musical idea