STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (37), 2020

STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (37), 2020

REVISTA
Nr. 2 (37), 2020
Cuprins
ПЕСНИ-ДУЭТЫ В ТВОРЧЕСТВЕ ЕВГЕНИЯ ДОГИ
ARTICOL

În creația renumitului compozitor Eugen Doga un loc aparte îl ocupă cântecele de estradă care i-au adus maestrului recunoaștere în toată lumea. Alături de cântecele solistice, compozitorului îi aparțin și duete. Articolul de față conține o trecere în revistă a cântecelor-duete semnate de E. Doga, precum și analiza unor piese reprezentative care sunt cercetate atât din punctul de vedere al formei, conținutului textului poetic și limbajului muzical, cât și sub aspectul vocal-artistic. Sunt prezentate informații cu privire la versiunile interpretative ale unor creații importante percum „Oglinda clipelor”, „Flori de dragoste”, „Vreau să cânt”, „Gelozie”. Scopul articolului este de a promova cântecele-duete de Eugen Doga, pentru promovarea lor în repertoriul concertistic și didactic.
Cuvinte-cheie: Eugen Doga, cântec-duet, cântec de estradă, dialog vocal, text poetic, repertoriu concertistic și didactic

In the creation of the famous composer Eugen Doga, a special place is occupied by the pop songs that brought the master recognition all over the world. Among the solo songs, the composer wrote also duets. This article contains an overview of the duet-songs signed by E. Doga, as well as the analysis of some of the most representative pieces that are examined both in terms of form, content of the poetic text and musical language, and in terms of the vocal-artistic aspect. The author presents information on the performing versions of some relevant creations — „Oglinda clipelor”, „Flori de dragoste”, „Vreau să cânt”, „Gelozie”. The purpose of the article is to promote Eugen Doga’s duet-songs for including them in the concert and didactic repertoire.
Keywords: Eugen Doga duet, pop song, vocal dialogue, poetic text, concert and didactic repertoire