Se știe că arta și cultura constituie expresia civilizaţiei spirituale a unui popor și că în centrul acestora se află Omul, creatorul de frumos. Arta este un altfel de mod de a prezenta esenţa lumii sau, după cum s-a exprimat Lucian Blaga, este o smulgere din imediat și o transpunere permanentă în non-imediat, ca orizont veșnic prezent. Toate aceste idei s-au afl at mereu în atenţia cineaștilor, impunându-se ca subiecte complexe pentru diverse investigaţii cinematografi ce și ocupând un spaţiu aparte în evoluţia fi lmului de nonfi cţiune despre artă, începând cu fi lmele cineaștilor europeni din anii 20 ai secolului trecut și până astăzi, în epoca imaginii. Ne interesează condiţiile și repercusiunile estetice ale procesului de asimilare a limbajelor artelor plastice, în mod special a sculpturii, de către cel cinematografi c. Ne vom referi la opera celebrului sculptor Constantin Brâncuși, care în acest an ar fi împlinit o sută patruzeci de ani.
Dacă sculptura este imobilă, statică prin excelenţă, centrifugă, fi lmul ţine de domeniul mișcărilor centripete, pe care camera de fi lmat le poate efectua și urmări prin propria sa deplasare. Cadrajul permite selectarea și accentuarea aspectelor importante din conţinutul operei și stabilirea distanţei de la care sunt privite, fi xând cuprinderea și delimitarea câmpului vizual. Astfel, limbajul cinematografi c ne oferă posibilitatea ca aceeași sculptură s-o putem cerceta în cele mai diverse aspecte: prin plan general, plan mediu, prim-plan, gros-plan. Într-un film dedicat sculpturii expresivitatea imaginii depinde și de unghiul de fi lmare, de modul iluminării și, desigur, de montaj.
Cunoscuta operă brâncușiană „Coloana Infinitului” (lungmetrajul „Sculptorul”, regizor Cornel Mihalache), fi lmată dintr-un unghi-plonjeu pe fondalul unui cer înnorat și a unei partituri muzicale (la orgă), obţine noi dimensiuni: rezonanţele cosmice trec de spaţiul teluric, orientându-ne spre ceva divin, spre sublim. În fi lmele cineaștilor Erich Nussbaum, Paul Constantinescu, Cornel Mihalache, Laurenţiu Damian opera brâncușiană impresionează ca o simfonie audiovizuală, în care fi ecare voce are melodia sa, dar toate se împletesc într-o unitate organică, obţinând noi virtuţi artistice.
Cuvinte-cheie: film despre artă, limbaj cinematografic, montaj, mișcarea camerei de filmat, iluminatul, unghiul de filmare, simfonie audiovizuală, Constantin BrâncușiIt is known that art and culture constitute the expression of the spiritual civilization of a nation and that the Man – the creator of beauty – is in its centre. Art is a diff erent way of presenting the essence of the world or how it was expressed by Lucian Blaga, it is a pulling out from the immediate and a permanent transposition into the immediate, as a present eternal horizon. All these ideas have always drawn the attention of fi lmmakers, establishing themselves as complex topics for various cinematographic investigations and occupying a space in the evolution of nonfi ction fi lms about art, starting with the European fi lmmakers of the 20s of the last century up to the present, in the era of the image. We’re interested in the conditions and aesthetic implications of the process of assimilation of the art languages of plastic arts, especially that of sculpture by the cinematic language. We refer to the artwork of the famous sculptor Constantin Brancusi, who would have turned one hundred and forty years in 2016.
If the sculpture is static, static par excellence, centrifugal, the fi lm belongs to the fi eld of centripetal movements that can be performed and followed through by the camera in its own motion. Th e centring of the image permits to select and emphasize the important aspects of the work and determines the distance from which they are viewed, establishing the contents and the delimitation of the fi eld of vision. Thus, the language of cinema gives us the possibility to study the same sculpture from diff erent aspects: general plan, environmental plan, foreground plan, detailed shot. In a movie dedicated to sculpture the expressiveness of the image depends on the angle of shooting, lighting, and of course, on editing.
The famous opera of Brancusi „The Endless Column” (the full-length fi lm „Sculptor”, directed by Cornel Mihalache) gets new dimensions owing to the high shot angle on the background of a cloudy sky and a musical score (the organ): the vibrancies of Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 139 Cosmic space pass the telluric space directing us towards something divine, towards the sublime. In the fi lms of such fi lmmakers as Erich Nussbaum, Paul Constantinescu, Cornel Mihalache, Laurentiu Damian the works of Brancusi are remarkable like an audio-visual symphony where every voice has its song, but everything is intertwined in an organic unity, obtaining new artistic virtues.
Keywords: fi lm about art, cinematic language, editing, camera movement, lighting, camera angle, audio-visual symphony
Considerat de către exegeţii operei sale drept cel mai remarcabil sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși a îmbogăţit arta plastică, impunându-se prin viziunea sa revoluţionară asupra sculpturii, atât prin eleganţa formei cât și prin utilizarea sensibilă a materialelor (piatră, metal, bronz), în care marele artist a căutat, până la obsesie, ideea, esenţa. Recurgând la conceptul alegoric, Brâncuși înălţa opera sa la rang de simboluri și de arhetipuri, orientând-o spre universalitate. Încă la 1947, sculptorul Vasile G. Paleolog, prieten al celebrului artist român Constantin Brâncuși, autor al mai multor studii despre opera brâncușiană, afi rma profetic: „Prin Constantin Brâncuși sculptura se depășește pe sine, ea nu va mai fi acel act de oboseală corporală care se străduiește să transpună realitatea tactilă. Prin Brâncuși sculptura, întocmai ca fi losofi a, va bate la porţile adevărurilor prime, lăsând deoparte jalnica ambiţie de a face o copie, mai mult ori mai puţin, a lumii sensibile, străduindu-se să circumscrie în materie imaginea lumii imateriale a gândirii creatoare. Elementele ei primare nu vor înceta să fi e redate lumii sensibile; esenţa sculpturii nu va conteni să fi e cercetarea raporturilor proporţionale în spaţiul tridimensional” [1, p. 100].
Și, într-adevăr, după mai mulţi ani, exegeţii crea- ţiei lui Constantin Brâncuși au constatat că, odată cu afi rmarea acestui artist, arta plastică, în special sculptura, se divizează convenţional în două părţi: cea de până la Brâncuși și cea de după Brâncuși. El a reușit să impună artei o altă orientare, „…creând o nouă mitologie plastico-artistică în locul unui conceptualism simbolic și uzat, a prefăcut anticul în modern, recurbând modernul spre însăși tradi- ţiile sale, spre arhetipuri, ce nu ţin câtuși de puţin de abstract, ci sunt intuite în cel mai sesizabil grad. Profunde și tainice, cuminţi ori șocante, ca aurul din nisip, sau mute ca stâncile munţilor, viziunile arhetipice ale lui Brâncuși se înalţă și se detașează pregnant de tot ce este efemer, lipsit de sens (…).
Părinte al Civilizaţiei Imaginii, alături de Pablo Picasso sau Mark Chagal, Brâncuși a cultivat până la obsesie simboluri și metafore cardinale” [2, p. 198] – afi rmă brâncușiologul Constantin Zărnescu. Iar Herbert Read, cunoscut critic de artă, intuind foarte exact modalităţile de percepere a corela- ţiei dintre artă și realitate de către marele artist Brâncuși și principiile sale fi losofi co-psihologice de a aborda arta, va menţiona: „Sculptura sa ocupă centrul imperturbabil al artei moderne, ea iradiază o liniște care o apără de zbaterea exterioară. Forţa sa se naște din opunerea a două principii care domină: o naivitate de copil care privește lumea cu ochii lui inocenţi și o înţelepciune studiată, profund înrădă- cinată în trecut, în funcţie de care formele pe care le vedem nu sunt niciodată inocente, ci întotdeauna dictate de forţe inconștiente. Brâncuși acceptă asemeni unui copil, dar, în același timp, pătrunde în mod intuitiv în domeniul esenţelor” [3].
De-a lungul timpului, critici de artă, artiști plastici, scriitori, fi losofi , ziariști s-au pronunţat despre diversele aspecte ale artei brâncușiene și nu întotdeauna reieșind din valoarea artistică a operei lui Brâncuși, dar și din ideologia timpurilor respective: „Fiecare generaţie care se formează își făurește un Brâncuși al ei” (Constantin Noica); „Brâncuși este cel ce a transformat anticul în modern” (Douanier Rousseau); „Cel ce a trecut sculptura dincolo de orice limite” (Robert Goldwater); „Artistul genial” (Rene Huyghes); „Una dintre cele mai măreţe fi guri ale artei din toate timpurile” (Jean Cassou); „Păstorul de pe colinele Carpaţilor” (James Joyce); „O culminaţie a întregii arte” (Alfred Elsen); „Un sfânt! Primul pe lista mea de valori” (Ezra Pound); „Creatorul unei sinteze a întregii sculpturi din istorie” (Eugen Ionesco); „Cel fără de egal în lume” (Sherman Lee); „Noul Adam!” (Th omas Man); „Brâncuși este cea mai înaltă ridicare a spaţiului mioritic” (Lucian Blaga). Conform unei statistici oferite în 1987 de brâncușiologul Ionel Jianu, în colaborare cu Centrul Internaţional de Artă Georges Pompidou din Paris, în toată lumea se editează anual monografi i, biografi i, studii și peste trei mii de articole – argumente ce denotă interesul în plan mondial faţă de creaţia lui Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 140 Brâncuși.
Astfel, generaţia noastră este martoră a procesului de continuare a integrării capodoperelor brâncușiene în patrimoniul spiritual universal. Creaţia lui Constantin Brâncuși, cea mai valoroasă și cercetată operă de artă a timpurilor noastre, este departe de a fi epuizată, rămânând mereu actuală prin multiplele și profundele sale semnifi caţii, prin rolul său revoluţionar în evoluţia artelor plastice moderne – fapt ce s-a reconfi rmat și la recentul Festival de fi lm despre artă, desfășurat la București și dedicat fi lmelor despre marele artist Constantin Brâncuși, cu ocazia Anului Brâncuși (140 ani de la naștere). În pofi da voinţei tuturor regimurilor, a timpurilor vitrege și a tot felul de impedimente legate de destinul și opera lui Constantin Brâncuși, cineaștii au izbutit, totuși, să elucideze prin pânze cinematografi ce memorabile personalitatea acestui mare artist.
În dificilul proces de asimilare a limbajului plastic (sculptural) de către cel cinematografi c, cineaș- tii s-au străduit să evidenţieze în fi lmele lor orientarea lui Brâncuși spre estetica modernismului, spre universalitate, pornind de la origini: artă populară, tradiţii, folclor, epos popular ș.a. Dacă încercăm să efectuăm o tipologie a fi lmelor dedicate lui Brâncuși conform unor criterii (durata fi lmului, timpul producerii și diversitatea genuistică), vom constata că, afară de cronica cinematografi că despre activitatea sculptorului (aproximativ 60 de minute), fi lmografi a brâncușiană conţine patruzeci și trei de fi lme documentare – fapt ce ne permite să propunem inaugurarea unui nou compartiment al fi lmologiei, brâncușiologia cinematografi că, noţiune care astăzi poate fi încă relativă, ca în orice stadiu incipient al conceptului, dar, cu certitudine, are viitor din perspectiva creării de noi fi lme, a cercetării și valorifi cării operei brâncușiene.
Conform duratei (timpul-ecran), dintre cele patruzeci și trei de fi lme pentru ecran și televiziune, unsprezece sunt de lung metraj: Ciclul de fi lme despre opera lui Constantin Brâncuși (regizor Pavel Constantinescu); Tăcere și faptă și Colocviul Internaţional al centenarului Brâncuși (ambele regizate de Ruxandra Garofeanu); Brâncuși sau școala de a privi (regizor Jean Prodinas); Cuminţenia pământului (regizor Manasse Radnev, Constantin Chelba); Brâncuși și Blestemul lui Brâncuși (ambele regizate de Cornel Mihalache); Brâncuși – cioplitorul de sufl ete (regia Grid Modorcea); Constantin Brâncuși. Coloana sau lecţia despre infi nit (regizor Laurenţiu Damian); Brâncuși. Calea eroilor. Istoria unei capodopere (regizor Horia Muntenuș); Constantin Brâncuși (regizor Cosmin Nicolescu).
Nominalizăm cele douăzeci și două fi lme de scurt metraj: Colocviul Brâncuși (regizor Paula Segal); Brâncuși la Târgu Jiu (regizor Erich Nussbaum); Pași spre Brâncuși (regizor Adrian Petringenaru); Constantin Brâncuși (regizor Paul Orza); Sculptorul; Hobiţa, Coloana și tractorul; Codul lui Brâncuși (toate trei regizate de Cornel Mihalache); Brâncuși – Târgu Jiu – România (regizor Constantin Chelba); Concert pentru Domnișoara Pogany (regizor Francisc Mraz); Tony Gragg on Constantin Brâncuși (regizor Christopher Swayne); Brâncuși în spaţiul parizian (regizori Ruxandra Garofeanu, Constantin Chelba); Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuși (regizor Horia Muntenuș); Brâncuși (regizor Seat Hudson); Odiseea Coloanei… așa cum a fost, 1996-2000 (imagine și montaj Andi Popescu, digital mastering Flavius Popescu); Brâncuși la Târgu Jiu (concepţia și montajul – G. Fuici); Coloana Infi nitului (realizatori Hodea Diana, Chelaru Andreea Raluca); In memoriam: Constantin Brâncuși (regizor Georgian Bobleagă); Brâncuși (regizor Marilena Tun); Constantin Brâncuși (realizator TVR ART); Enigma Coloanei (regizor Daniel Roxin); Constantin Brâncuși (realizatori Liviu Crăciun, Cătălin Târcolea); Acasă la Brâncuși (realizatori Radu Tora, Constantin Pohonţu). Restul zece au o durată de mai puţin de zece minute și majoritatea dintre ele sunt lansate de către diverse posturi TV cu genericul „Constantin Brâncuși – sculptorul luminii” cu ocazia aniversării de o sută patruzeci de ani de la nașterea artistului. O bună parte dintre acestea sunt concepute în estetica videoclipului, șase dintre care purtând același titlu – „Constantin Brâncuși”.
Brâncușiologia cinematografi că se impune și printr-un larg diapazon ideatic și genuistic: fi lm de artă, fi lm-portret, fi lm istorico-biografi c, fi lm publicistic, fi lm eseu și chiar poem cinematografi c. De remarcat, că atunci când este vorba de o creaţie complexă ca cea a marelui Brâncuși, hotarele Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 141 genuistice se estompează, lucru fi resc, fi indcă, în acest caz, opera lui Brâncuși dictează fondul ideatic și chiar ritmul viitorului fi lm. Astfel, pentru discursurile sale cinematografi ce cineaștii documentariști, implicaţi în elucidarea fenomenului Brâncuși, adesea detonează regulile scrise și nescrise, ce ţin de estetica, dramaturgia și genuistica fi lmului de nonfi cţiune. De exemplu: integrarea secvenţelor jucate de actori în contextul unor demersuri cinematografi ce documentare.
De-a lungul anilor s-au lansat și multe emisiuni televizate cu tematică brâncușiană. Unele dintre care, abordând diverse probleme și aspecte din viaţa artistului, ating nivelul fi lmului documentar din punctul de vedere al condiţiilor esteticii, dramaturgiei și a gradului de profunzime. Spre exemplu: emisiunile Ruxandrei Garofeanu, ale lui Cornel Mihalache, Daniel Roxin, Dan Pârvu ș.a., avându-i în calitate de protagoniști pe Barbu Brezianu, Dan Hăulică, Laurean Stănchescu, Dan Mihăilescu, Horia Muntenuș ș.a. Unele emisiuni ale acestora s-au impus printr-o cunoaștere profundă a concepţiilor estetice și fi losofi ce ale lui Brâncuși, altele – prin destăinuirea unor fapte necunoscute și chiar neverosimile pentru spectatorul de astăzi.
Un act temerar caracterizează emisiunea Nu mai sunt eu a teleaștilor din Sibiu – o premieră de dans contemporan inspirată din operele lui Brâncuși, despre care Daniel Alexandru Dragomir, autorul coregrafi ei, menţiona într-un interviu TV: „L-am ales pe Brâncuși fi – indcă este un artist vizual, exponent al culturii române. Am încercat să reinterpretez în dans ideile din spatele operei sale: Masa Tăcerii, Coloana Infinitului, Măiastra, Pasărea în zbor, Poarta Sărutului. Cred că mesajul lui Brâncuși și prin dans ajunge ușor la public”. Desigur, opera și destinul neobișnuit al lui Brâncuși, celui fără de egal în lume (Sherman Lee), i-a inspirat și pe cineaștii din domeniul fi lmului de fi cţiune. În anul 2014 apare pe ecrane lungmetrajul Brâncuși în eternitate al regizorului Adrian Popovici. Iar în toamna acestui an se așteaptă premiera fi lmului Walking to Paris (Călătorie la Paris) în regia controversatului cineast britanic Peter Grrenaway.
În curs de lansare se afl ă lungmetrajul de fi cţiune Th e Sculptor în regia lui Mick Davis (autorul fi lmului Modigliani, fi lmat în România). În rolul maestrului Brâncuși va evolua actorul Andi Garcia. Analizând periodicitatea producerii fi lmelor dedicate lui Brâncuși, realizăm că, în unii ani, ce ţin de consemnarea nașterii sculptorului, se lansau câte două fi lme documentare (1966, 1976) și chiar câte trei fi lme (1996). Restul fi lmelor au apărut în mod haotic în diverse intervale de timp. Remarcăm faptul că, în 2016, în afară de ciclul de videoclipuri cu genericul Brâncuși – sculptorul luminii, n-a apărut încă nici un fi lm care ar comemora cei o sută patruzeci ani de la nașterea marelui artist sau Anul Brâncuși. În cadrul Festivalului au fost prezentate zece fi lme despre creaţia și destinul lui Constantin Brâncuși. Și tot la tema „Arta plastică” au fost proiectate în premieră pentru România, încă trei fi lme: Regele Rodin, în care regizorul francez Alain Flescher ne propune o fascinantă explorare a universului artistic rodinian; în fi lmul Bourdelle, spectatorul, împreună cu regizorul Jean Baptiste Mathieu, admiră muzeul și opera sculptorului Emife Antoine Bourdelle, cunoscut și în calitate de profesor al lui Maillol, Giacometti, Matisse; iar documentarul La un pas de eternitate al regizorului Alexandru Maft ei este axat pe un dialog poetic între lucrările de pictură și sculptură create de artiștii familiei Srorck.
Dintre cele zece fi lme dedicate lui Brâncuși și proiectate în cadrul Festivalului, trei sunt în premieră pentru spectatorul român. Regizorul Alain Fleischer a prezentat în premieră documentarul Sculptură: Brâncuși (2013), demonstrând prin imagini fi lmice, în baza atelierului lui Brâncuși din Centrul Georges Pompidou, că pe maestru l-au interesat în mod deosebit și corelaţiile spaţiale dintre operele sale, pe care mereu „le regiza”, schimbându-le locul, unghiul de privire, ca ele să graviteze liber, ca un sistem de planete, generând noi semnifi caţii, noi dimensiuni. Cunoscutul sculptor britanic Tony Gragg devine protagonistul fi lmului Tony Gragg on Constantin Brancusi (1992), cu care regizorul Christopher Swayne efectuează o călătorie în România pe urmele lui Brâncuși, descoperind sursele de inspiraţie ale artistului român, ca apoi să afi rme că Brâncuși, în pofi da afi rmaţiilor tuturor brâncușiologilor despre faptul că acesta a modernizat anticul, el, totuși, rămâne mai mult arhaic decât modern…
Ei bine, e părerea unui artist despre alt artist, ale cărui opere, Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 142 conform opiniilor unor exegeţi, posedă similitudini cu ale lui Brâncuși – idee despre care în fi lm nu se relatează. O curiozitate justifi cată a provocat fi lmul În căutarea tatălui pierdut (2015), în regia lui Ionuţ Teianu – o poveste delicată, dacă nu chiar dramatică, a unui bătrân de aproape optzeci de ani, căruia, la naștere, mamă-sa i-a dat trei nume: John, Constantin și Brâncuși. Din fi lm afl ăm că mama sa e vestita dansatoare Vera Moore, acea splendidă tânără din cronica cinematografi că Brancusi fi lmed, dansând în atelierul lui Brâncuși.
Bătrânul, susţinut și de nepotul său, își începe odiseea căutării tatălui pierdut. Între cele trei procese de judecată eșuate, John Brancusi vizitează, pentru prima dată, locurile de baștină ale tatălui său. Autorii fi lmului urmăresc reacţiile pretinsului fi u al lui Brâncuși, dar și ale oamenilor din Hobiţa și Târgu Jiu, care își întâlnesc oaspetele rătăcitor cu multă bunăvoinţă și căldură. Finalul fi lmului e în suspans: ideea despre apelarea la ADN este respinsă de rudele și apropiaţii lui Brâncuși. Va reuși oare John Brancusi să demonstreze autorităţilor franceze că el, totuși, este fi ul lui Constantin Brâncuși sau nu? Titlul fi lmului Cuminţenia pământului al regizorilor Manasse Radnev și Constantin Chelba, omonim cu denumirea celebrei sculpturi a lui Brâncuși, poate duce în eroare spectatorul, orientându-l spre elucidarea, prin limbaj cinematografi c, numai a operei respective, pe când autorii prezintă un fi lm despre universul artistului Constantin Brâncuși, urmăresc reconstituirea lumii lui Brâncuși, pornind de la rădăcinile ei ancestrale, de la confl uenţa acestora cu marile culturi ale lumii, dar, convingându-ne că, de fapt, Cuminţenia pământului este o caracteristică artistico-fi losofi că specifi că atât a creaţiei cât și a personalităţii lui Brâncuși.
Se memorizează sunetul liniștit al ploii ce cade peste Poarta Sărutului, peste Masa Tăcerii, apoi, imaginea unui curcubeu fantastic, încoronând Coloana Infi nitului, conferindu-le la toate împreună pulsaţii cosmice. „Aici Brâncuși a ascultat tăcerea”, – ne provoacă cunoscutul brâncușiolog Barbu Brezianu, cu comentariul său mai întâi poetic, apoi cognitiv, în lectura magistrală a actorului Victor Rebenciug. Prin cronica cinematografi că a anilor ‘30 ai secolului trecut, autorii fi lmului ni-l prezintă pe Brâncuși în atelierul său, afl ându-se înconjurat de uneltele sale îndrăgite, cu care a reușit să făurească minuni; îl privim ca pe un demiurg, care, zbuciumat de „chinurile facerii”, dă viaţă pietrei, regizează actul creaţiei, a nașterii unei noi capodopere. Programul de bază al Festivalului a debutat cu fi lmul Brâncuși sau școala de a privi al regizorului francez Jean Pradinas, care, pornind de la izvoarele de artă populară, cimitire cu crucifi xuri vechi, case ţărănești, ajunge la cele mai profunde semnifi caţii artistice și fi losofi ce, reușește să evidenţieze importanţa impresionantei opere brâncușiene în plan mondial.
Discursul cinematografi c este perceput prin viziunea unei formaţii de artiști amatori, care leagă secvenţele și ideile, devenind laitmotivul fi lmului. În centrul acestei naraţiuni cinematografi ce se afl ă ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, accentu- ându-se mai mult Coloana Infi nitului, pe care regizorul Jean Pradinas și operatorul Boris Ciobanu o savurează în toată înălţimea și integritatea ei, ca apoi „s-o dezmembreze” cu multă măiestrie cu ajutorul luminii, a opticii, a mișcării aparatului de fi lmat, a unghiulaţiei și a altor modalităţi ale limbajului cinematografi c pentru a-i percepe tainele și multiplele semnifi caţii ale acestei construcţii artistice unice.
Se impune acordul fi nal al fi lmului, în care, prin montaj și duble expoziţii, regizorul și operatorul fac să treacă prin Poarta Sărutului spre Coloana Infi nitului, adică spre înălţare, spre eternitate, mai multe portrete cu imaginea lui Brâncuși.
Genericul acestui fi lm conţine nume sonore, precum Marin Sorescu – autorul scenariului, Gheorghe Zamfi r – autorul partiturii muzicale, Barbu Brezianu – consultantul principal al fi lmului. Proiecţiile festivaliere au continuat cu fi lmul Constantin Brâncuși: Coloana sau lecţia despre infi nit, care avea drept scop fi xarea pe peliculă a procesului unic de restaurare (1996-2000) a Coloanei Infi nitului, dar regizorul Laurenţiu Damian nu se limitează la un simplu reportaj despre acest proces. Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 143 El lărgește aria de interes, se impune cu propriile sale viziuni asupra evenimentului, obţinând noi idei, noi semnifi caţii. Cele patru micro-episoade cu denumirile omonime, inspirate din poemele lui Nichita Stănescu (Lecţia despre cerc, Lecţia despre cub, Lecţia despre zbor, Lecţia despre infi nit), servesc în calitate de motto, exprimând unele idei din conceptul creaţiei lui Brâncuși și cristalizând naraţiunea cinematografi că orientată spre efecte vizuale, dar și spre o perspectivă exegetică și o alta – poetică.
Opera lui Brâncuși, în special Coloana Infi nitului, este concepută spre verticalitate, spre înălţimi. De aceea, în favoarea acestei idei, regizorul Laurenţiu Damian, în timpul fi lmării procesului de restaurare a Coloanei… a utilizat impactul tehnicii-gigant asupra Coloanei Infi nitului, care, înconjurată de sus până jos cu acele instalaţii fantastice și mai exagerându-le dimensiunile lor prin efecte optice, unghiulaţii și ecleraj, parvenite, parcă, din fi lmele SF, creează impresia unei rachete interplanetare gata de a-și lua zborul spre universul cosmic. Astfel, cineaștii au evidenţiat, prin procedee cinematografi ce, ideea de interdependenţă dintre spaţiul teluric și cel cosmic – una din ideile esenţiale ale operei brâncușiene.
Iar utilizarea conceptuală a tehnicii și a efectelor realizate de operatorii Dănuţ Pădure, Mălin Mușetescu și Doru Segal, trec în spaţiile artisticului și ale esteticului. În acest fi lm, ca și în majoritatea celorlalte, sunt utilizate, uneori interpretate, aforismele lui Brâncuși despre artă, ceea ce oferă comentariului literar profunzime și personalitate. În cadrul Festivalului de un interes deosebit s-a bucurat lungmetrajul Brâncuși (1996), regizat de Cornel Mihalache, cel mai iniţiat cineast în fenomenul Brâncuși. Devine cunoscut în brâncușiologia cinematografi că prin fi lmele sale Sculptorul (1994); Hobiţa, Coloana și tractorul (2006); Blestemul lui Brâncuși (2013) și Codul lui Brâncuși (din ciclul de fi lme TV „Mari români”, 2015). În fi lmul Brâncuși regizorul Cornel Mihalache abordează o serie de probleme, ce ţin de sursele de inspiraţie, de estetica și semnifi caţiile operei brâncușiene, dar și de rolul acesteia în contextul artelor plastice mondiale.
Procedeul dramaturgic al acestei naraţiuni cinematografi ce, un dialog elaborat dintre Brâncuși și cu una din operele sale – Cocoșul, în calitate de alter-ego, i-a permis regizorului să reliefeze originalitatea și frumuseţea creaţiei obţinută în pofi da unor momente cruciale din viaţa artistului. Graţie spiritului sensibil al regizorului Cornel Mihalache și al operatorului Alexandru Goldgraber, spectatorul percepe că Brâncuși niciodată nu s-a oprit la prima realitate sau la aparenţe, el a trudit mereu, explorând profunzimile până la esenţe.
Pline de sens și de verticalitate, de substanţă general-umană apar pe ecran operele lui Brâncuși, imaginile locurilor natale despre care sculptorul își amintea cu profundă nostalgie, dar și imaginile prietenilor. La întrebarea lui alter-ego despre prieteni, Brâncuși răspunde cu modestie: „Puţini…”. Dar, când maestrul îi nominalizează: Rousseau, Modigliani, Leger, Duchamp, Appolinaire, Joyce, Tristian Tzara, Man Ray ș.a., în faţa ochilor noștri se perindă opere de toate genurile de artă, o bună parte din tot patrimoniul spiritual al lumii.
Spectatorul nu poate rămâne indiferent de refrenul acestui fi lm – testamentul lui Brâncuși: „Las statului francez, pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă, absolut tot ce cuprind în ziua morţii mele atelierele afl ate la Paris”. Această decizie Brâncuși o ia după ce statul român refuzase moștenirea sa. Adică refuzase de el… Și cel mai dramatic pentru Brâncuși a fost că împotriva creaţiei sale (de a fi adusă în România) s-au pronunţat personalităţi marcante, precum George Călinescu, Alexandru Graur, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, George Oprescu, Alexandru Rosetti ș.a.
Aici regizorul ne propune imaginea Coloanei Infi nitului pe care se înalţă încet o melodie tristă a unei balade-bocet, culeasă de prin ţinutul Gorjului, de către cunoscutul etnomuzicolog Constantin Brăiloiu – prieten al lui Brâncuși. Dacă în acest fi lm pe regizorul Mihalache îl interesează mai mult activitatea de creaţie a artistului Brâncuși, apoi, în celelalte fi lme, în prim-plan și în majoritatea cazurilor, pentru prima dată se abordează probleme dramatice legate de destinul operei și de însuși personalitatea lui Brâncuși, care, afl ăm din fi lmul Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 144 Blestemul lui Brâncuși, că el pe toate acestea le-a intuit foarte exact, exprimându-se profetic: „După ce voi muri, mă vor sfâșia păsările de pradă”.
Autorii filmului ne demonstrează că Brâncuși a avut parte de multe și groaznice „păsări de pradă” și în timpul vieţii, dar și după moarte: inaugurarea în lipsa autorului a ansamblului sculptural de la Târgu Jiu (1938); încercarea comuniștilor (1949) de a demola Coloana Infi nitului; o nouă încercare (1951) a regimului de a pune Coloana la pământ; atentarea (1996) lui Radu Varia, negustor de opere de artă (prieten cu Salvador Dali), asupra integrităţii și sacralităţii Coloanei printr-o presupusă reconstrucţie totală cu înlocuirea modulelor și a axei, dar, de fapt, urmărind un scop de acaparare; încercarea (2000) de a specula în piaţa de artă a 500 de lucrări „noi” (chiar dacă sculptorul a avut circa 220 de opere); ideea din zilele noastre de a repatria la Târgu Jiu osemintele lui Brâncuși din cimitirul Montparnasse din Paris; apariţia unui fi u al lui Brâncuși nerecunoscut încă de autorităţile franceze ș.a. În naraţiunea cinematografi că aceste motive dramatice nu numai pentru Brâncuși, dar pentru tot neamul românesc, sunt însoţite de imaginea unei ploi cu tunete năprasnice peste Coloana Infi nitului, Masa Tăcerii și peste Poarta Sărutului…
După toată această vâltoare apare imaginea cu Brâncuși odihnindu-se, parcă, înainte de marea trecere… Prin abordarea acestor probleme sacramentale pentru spiritualitatea românească se afi rmă și modul atitudinal al cineastului Cornel Mihalache faţă de ceea ce avem mai valoros, faţă de problemele stringente, ce ţin de sufl etul neamului nostru. Acest Festival a demonstrat potenţialul fi lmului în valorifi carea artelor și a întregului patrimoniu spiritual, ameninţat astăzi de pericolul globalizării totale, dar și al indiferenţei noastre.
De asemenea, s-a demonstrat prin fi lm valoarea operelor lui Brâncuși în contextul evoluţiei artelor plastice mondiale, s-au conștientizat rezonanţele dramatice din destinul marelui artist cu resemnarea sacrifi ciului pentru frumos și adevăr. În majoritatea fi lmelor cineaștii au încercat să decodifi ce, uneori să interpreteze prin limbaj cinematografi c principalele teme ale operei brâncușiene, provenite din miturile, legendele și baladele străbune, rezumate la: originea lumii, mitul păsării și al ascensiunii, tema dragostei și a fertilităţii, mitul morţii, mitul axis mundi și alte motive mitologice, ce și-au găsit expresia prin formule fi lmice.
Toate filmele dedicate lui Brâncuși, luate împreună, creează un portret generalizator al unui destin zbuciumat, care integrează calităţile Creatorului, Filosofului, Patriotului și al Marelui Om, care a fost și este Constantin Brâncuși, „…purtător al unui mesaj primordial, primitiv, arhaic, rafi nat și comun începuturilor civilizaţiei omenești, Brâncuși caută în zonele nebuloase și magice ale subconștientului colectiv și găsește mituri dintru început, arhetipuri și fenomene primordiale (viaţa, dragostea, moartea, oul, zborul, noul-născut, cuminţenia pământului); arhaicul geometric și monolitic al pietrei gorjene; obsesia perfecţiunii; seriile, variaţiile, repetiţiile, simplifi cările și esenţializările, până la ideea miraculoasă a nemuririi)” [4, p. 21].
Am privit toate cele 43 de fi lme documentare și cel de fi cţiune și m-am convins că, spre regret, adevăratul fi lm, marele fi lm Constantin Brâncuși, rămâne încă a fi o datorie a cineaștilor din toată lumea, în timp ce și Brâncuși aparţine întregii lumi. Cred că e timpul să avem un fi lm-epopee dedicat destinului omului de artă în contextul socio-cultural al societăţii, fi indcă Brâncuși merită a fi înălţat și pe ecran la nivel de arhetip al Omului Creator de frumos, măcar la nivelul pânzelor cinematografi – ce Andrei Rubliov al regizorului Andrei Tarkovski, Sayat-Nova al lui Serghei Paradjanov, Caravaggio de Derek Jerman. Rămânem în așteptarea acelui fi lm cu ferma convingere că și arta cinematografi că reușește să valorifi ce multiplele și profundele semnifi caţii ale mesajelor și simbolurilor operei brâncușiene devenite arhetipuri, repere universale ale artei moderne.
1. PALEOLOG, V. C. Brâncuși. Craiova: Scrisul românesc, 2008.
2. ZĂRNESCU, C. Codul operei lui Brâncuși. Cluj-Napoca: Editura „Dacia”, 2007.
3. READ, H. Semnifi cativele forme. În: România literară. București: Editat de Uniunea Scriitorilor din România,
19 februarie 1976.
4. PANDREA, A. Un demiurg: Constantin Brâncuși. În: Dorul, Revistă de ortodoxie română din Danemarca, nr. 45, 1995.