INFLUENŢE FOLCLORICE ÎN OPERA ALEXANDRU LĂPUŞNEANU DE GHEORGHE MUSTEA
FOLKLORIC INFLUENCES IN THE OPERA ALEXANDRU LĂPUŞNEANU BY GHEORGHE MUSTEA
LUMINIŢA GUŢANU STOIAN,
lector universitar, doctor,
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti
Acest studiu reliefează stilistica operei Alexandru Lapuşneanu compusă de Gheorghe Mustea [1] [2]. Prin opera sa, compozitorul, ne demonstrează încă o dată viabiltatea valorificării formelor tradiţionale şi posibilitatea adaptării lor la limbajele contemporane. Temele operei sunt create în stilul şi atmosfera ethosului românesc, menţionăm că pe parcursul întregii lucrări întâlnim un singur citat din matricea folclorului. Elementul cu rol de catalizator al expresiei îl constituie apelarea la materialul tematic de esenţă folclorică şi crearea în spirit şi în stil — aşa-numitul „folclor imaginar“.
Cuvinte-cheie: folclor, Alexandru Lăpuşneanu, modalism, Gheorghe Mustea
This study emphasizes the stylistics of the opera “Alexandru Lăpuşneanu”, composed by Gheorghe Mustea. Through this work, Mustea proves once more the validity of using traditional forms and the possibility to adapt them to the contemporary languages. The themes of the opera are created in the style and atmosphere of the Romanian ethos. We can mention that only one folklore quotation is used throughout the entire opera. Here, the element which catalyzes the expression is represented by the author’s resorting to folk-rooted themes and his composing “in spirit and in style” — the so-called “imaginary folklore“.
Keywords: folklore, Alexandru Lăpuşneanu, modalism, Gheorghe Mustea
După o serie de opere compuse de la inaugurarea Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău (iunie 1956) drumul dezvoltării genului liric basarabean este continuat de către compozitorul Gheorghe Mustea cu opera Alexandru Lăpuşneanu.
Stilul compozitorului se află sub semnul unei simbioze între elementele limbajului tradiţional şi elemente ale cântecului popular românesc, fiind prezentă o viziune de sinteză care înglobează cele două elemente. Este un compozitor care împleteşte în opera sa un stil eterogen, bogat inspirat de maniera compozitorilor de marcă ai genului (M. Musorgski, G. Enescu), cu elemente de descendenţă folclorică, de un farmec şi suculenţă aparte. Sursele cele mai diverse — ni-l înfăţişează în tot atât de diverse ipostaze creatoare, în care îşi găsesc locul sugestii stilistice în principal din opera rusă, în special Boris Godunov de M. Musorgski (prin grandilocvenţa tratării scenelor de masă) — sau a folclorului românesc (prin apelul la alternanţa tonal-modal, prin cromatizarea intensă a pastei sonore, prin prezenţa acelor tuşe de culoare locală, infuzia de temperament traduse în procedee muzicale atât ritmice, cât şi intonaţionale). Compozitorul a utilizat elemente de stil folcloric în forme tradiţionale culte, creând o pagină cu puternică legitimare naţională.
Opera evoluează în sfera esteticii muzicale eterogene, de care se individualizează, printr-o particulară inventivitate, traiectul melodic care este de esenţă modală (fără a fi citat)1 prin structură,
_________________________________________________________________________________________________________
1 Gh. Mustea utilizează pe parcursul operei Alexandru Lăpuşneanu un sungur citat (balada Eu mă duc, codrul rămâne) prezent fără suport armonic, astfel, autorul reliefează încă o dată trăsătura esenţială a muzicii noastre populare ce constă în caracterul ei eminamente monodic, prin urmare, imaginea muzicală populară este concepută şi realizată într-o desfăşurare lineară, concentrată într-o singură voce.
prin intervalele utilizate (secunda mărită, cvarta mărită, cvinta micşorată, cvarta micşorată), prin spontaneitatea ei.
Accesează şi canale polimodale, aplicând şi o luxuriantă încrengătură modal-cromatică din care se detaşează intervale considerate ca specific etnofoniei folclorice, ajungând uneori în pragul totalului cromatic (prin cromatizarea densă a pastei sonore şi prin procedeul improvizaţiei). Suflul melodic de amplă respiraţie se pliază principiilor ordonatoare ce ţin de formulările tradiţionale. Lucrarea este clădită pe o carură tematică recreată în stilul şi în suflul melosului popular. Efectul stilistic este acela al unui proces dinamic unitar ce transcende psihologia contrastului.
În creaţia lui Gheorghe Mustea întâlnim elemente folclorice stilizate. Stilul său înglobează arhetipuri melodice, sintactice (heterofonia) sau timbrale (sugestia de instrumente populare). Scopul estetic vizat este de a suscita permanent interesul, fără a imprima total evoluţia previzibilă a evenimentelor sonore, efect realizat pe parcursul întregului discurs sonor al operei şi printr-o mereu schimbătoare policromie timbrală, izbutită cu precădere la nivelul limbajului orchestral.
Autorul modelează într-un tot unitar mijloacele armonic-orchestrale, axându-le pe dezvoltarea ritmurilor şi modurilor populare, scriitură corală de un puternic suflu epic. Orchestraţia devine mai analitică (în ce priveşte relieful timbrurilor solistice şi pe grupuri), mai sintetică (în ce priveşte combinaţiile de ansamblu). Alegerea instrumentelor o efectuează în funcţie de timbrul distinct al fiecăruia (capabil să redea un anumit efect), iar la asocierea lor în tutti apelează la legi de echilibrare a culorii sonore, dar şi o dirijată coloristică în conturarea atmosferei.
Compozitorul dovedeşte o minuţioasă introspecţie psihologică în întruchiparea muzicală a eroilor principali, evidenţiind totodată un limbaj axat pe valorificarea folclorului autohton. Gheorghe Mustea creează în opera sa imagini muzicale pline de dramatism şi de un colorit naţional. Expresivitatea muzicală a acestei opere se dovedeşte originală şi ea decurge în mod firesc din elementele folclorice, semnalăm prezenţa (în unele pagini ale operei) melodiilor de tip improvizatoric.
Compozitorul îşi structurează melodica pe o lărgire a utilizării sistemelor modale la care se adaugă prezenţa, în momente de tensiune, cromatismului, polimodalismului, a asimetriei ritmice, ce slujesc la stilul parlando al desfăşurărilor dramatic-muzicale, iar gândirea armonică găseşte mereu lărgiri de orizont spre o anumită metodă de tratare a sonorităţilor pe principiile diriguitoare ale heterofoniei.
Un alt parametru care-i conferă operei aspectul naţional este ritmul. Limbajul muzical al creaţiei este dominat de un ritm care, nu de puţine ori, se desfăşoară poliritmic şi polifonic.
Impactul ideilor estetice ale folclorului stilizat se regăseşte la nivelul tuturor parametrilor prin prezenţa:
– polimodalismului;
– modalismului diatonic potenţat cu ornamentări cromatice (cu extensia până în pragul totalului cromatic);
– politonalismului;
– poliritmiei;
– polimetriei;
– heterofoniei.
În continuare vă propunem un demers analitic al Scenei ospăţului din actul al II-lea, fiind un tablou muzical demn de a fi relevat. Compozitorul a reuşit să creeze o imagine veridică a masacrului celor 47 de boieri. Această scenă se caracterizează prin forţa expresivă şi originalitatea
cu care compozitorul imaginează o asemenea vastă porţiune impresionantă. Acţiunea dramatică este adâncită folosind o factură orchestrală încărcată în armonii disonante. Este o scenă cu planuri diverse, contrastante, minuţios transpuse muzical, surprinzând psihologia conflictului (a crimei). Scena e încărcată de substanţă muzicală, procedeele cele mai variate fiind antrenate în reliefarea elementului teatral. Este o muzică plină de nerv şi culoare, de stare, de atmosferă, un flux sonor imprevizibil ca desfăşurare temporală, în care evenimentele timbrale sunt deosebit de importante, totul fiind perfect pliat scenei. Se creează o multitudine de planuri care se nasc, evoluează, se contopesc.
Scena ospăţului este o secţiune improvizatorică caracterizată de o melodie investită cu o mare intensitate cromatică. Ponderea laturii improvizatorice se poate observa pe parcursul întregului fragment (secţiune ce reprezintă momentul de maximă tensiune). Figurile melodice aproximează folclorul balcanic, căruia îi sunt specifice întorsăturile melodice (prin trepte mobile şi sinusuri melodice pe ambitusuri restrânse).
Planul melodic nu se fundamentează pe o tonică, sunt prezente deplasări de registru, dominant fiind cel grav (reperul 34). Compozitorul operează şi cu segmente de scări care ţin de modurile cu transpoziţie limitată, moduri generatoare, rostogolind modulul generator de terţă mică. Consistenţa armonică se apropie de totalul cromatic. Sesizăm şi o alternanţă între rallentando şi stringendo, ele nefiind relatate, dar reieşind din ritm.
În cadrul reperelor 38–44 avem o structură metrică articulată, o formulă consacrată, cu un ritm ce trimite la ideea de dans mediteraneean sau cel de influenţă sud-balcanică cu extensie până în zona hispanică. Pe această canava apare melodia la instrumente de suflat (flauţi).
Armonia e bazată pe un acord în ambitus de cvintă (pe trisonuri clasice de terţe suprapuse în care apar elemente adăugate). Funcţional, compozitorul alternează două baze:
• RE — cu spectrul major;
• DO — relaţie de subton — cu spectrul minor.
Reperul 44 marchează un nou segment (fundamentat pe fa-diez) cu un caracter de platformă, expus pe acorduri eliptice de terţă (terţa apare în melodie), atribuindu-i un caracter arhaic. În plan melodic (reperul 45) sunt prezente moduri infraoctaviante, structurate pe trepte alăturate. Melodia evoluează în octave şi cvarte paralele.
Pe o pedală figurată ritmic pe la (reperul 47), care sugerează un ritm aksak, continuă aceeaşi evoluţie melodică, de data aceasta în expunere melodică la oboi solo.
Următoarea construcţie muzicală (reperul 48) ne întoarce la dans, respectiv pe un segment quasi-culminativ, diferenţe la nivel melodic nepercepându-se. La reperul 49 revine ideea pedalei pe la-bemol pe care preceda cadenţa.
Pe parcursul următoarelor segmente (reperele 50–54) se instaurează o zonă improvizatorică cu caracter cadenţial, cu acorduri bazate pe principiul cvartă-cvintă cu trepte alăturate, caracterizate cu mers treptat ascendent şi descendent, cu scări infraoctaviante şi note repetate sau tremollo-uri, formule arpegiate.
Reperul 55 marchează începutul unui fragment de mare intensitate dramatică, care este generată de un demers cromatic. Pe parcursul acestei pagini orchestrale autorul realizează densităţi heterofonice, dar se impun şi elemente (tratări) solistice. E o contemplare cu caracter improvizatoric, având un aspect cu evoluţie cadenţială a câte unui instrument, mai puţin pe întregul
ansamblu orchestral. Putem conchide că în acest fragment se păstrează caracterul liric al piesei (nu devine simfonic, ci tot solistic, astfel personajele sunt substituite de instrumentele solo).
Scena ospăţului reprezintă exemplul cel mai elocvent, sumuum-ul în materie de teatralizare a unui discurs sonor, mai ales că este instrumental — ceea ce constituie în esenţă modalitatea principală de accedere la un nou gen muzical-dramatic.
În concluzie, putem afirma că în întregul stil al lucrării se resimte influenţa lumii modale, distingând un limbaj propriu cu puternice trăiri personale în abordarea şi tratarea travaliului armonico-melodic. Din punct de vedere armonic, opera se încadrează în maniera de lucru tonal-modală în care apar secţiuni armonice sau melodice cu tentă cromatică. În exploatarea posibilităţilor sistemului tonal compozitorul demonstrează dexteritate, însă vocabularul armonic este prin esenţă modal-cromatic. Se pleacă de la moduri de provenienţă folclorică, cu o structură generală bazată pe tetracorduri sau fragmente de scară, la care se adaugă note cromatice (uneori ajungând în pragul totalului cromatic).
Preocupat de aflarea unei modalităţi adecvate de îmbinare a indicilor pereni ai tradiţiei pe de o parte europene şi pe de altă parte autohtone, Gheorghe Mustea creează o lucrare cu o viziune de sinteză care înglobează aceste elemente într-o gândire marcată de tradiţiile muzicale ale folclorului românesc.
Referinţe bibliografice
1. MUSTEA, Gheorghe. Alexandru Lăpuşneanu [manuscris]. Reducţie pentru pian. 1988.
2. MUSTEA, Gheorghe. Alexandru Lăpuşneanu [manuscris]. Partitura. 1988.