MAURICE BÉJART: INDIVIDUAL STYLE IN CHOREOGRAPHY
ANGELA BEŢIȘOR,
lector universitar,
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
În acest articol este abordată tema stilului individual în coregrafi e, în special, prin creaţia lui Maurice Béjart. Stilul inedit și caracteristicile originale care îi aparţin maestrului au infl uenţat o întreagă generaţie de coregrafi .
Cuvinte-cheie: stil individual, stil coregrafic, postmodern, individualitate în arte, sinteza artelor în spectacolul coregrafic
In this article is considered the theme of the individual style in choreography, especially in Maurice Béjart`s creation. Th e unique style and original features, belonging to the master, have infl uenced a whole generation of choreographers.
Keywords: individual style, choreographic style, postmodern, individuality in arts, synthesis of arts in a choreographic show
Evoluţia artei coregrafi ce contemporane este imposibil de imaginat în afara procesului de extindere a diversităţii de gen și stil, de îmbunătăţire a expresivităţii și complexităţii mișcărilor coregrafi ce. Apariţia de noi sisteme academice în arta coregrafi că, total diferite de cele tradiţionale, solicită studierea unor stiluri de dans mai recente. Aceste sisteme se dezvoltă dinamic și reprezintă combinaţii armonioase dintre tehnici ale dansului jazz, dansului modern și baletului clasic. Una dintre particularităţile curentelor moderne ale coregrafi ei este unicitatea realizată prin simbioza mișcărilor coregrafi ce ale antagoniștilor, precum par a fi , la prima vedere, jazz-ul modern și baletul clasic. Însă, anume aceste aspecte contradictorii permit crearea unui limbaj divers, expresiv al mișcărilor, specifi c stilurilor coregrafi ce moderne.
Dansul contemporan a apărut în a doua jumătate a secolului XX, având la bază tehnici ale dansului modern și postmodern. Pentru complexitatea și actualizarea permanentă a tehnicilor și mișcărilor, acest stil de dans este tratat ca un instrument efi cient pentru formarea individualităţii dansatorului prin experimentare, improvizaţie, combinare a exerciţiilor de echilibru și prize difi cile cu tehnici de respiraţie și cu mișcări naturale. Opus stilului tradiţional, dansul contemporan nu este asociat cu anumite tehnici, ci reprezintă o fi losofi e specifi că, bazată pe cercetarea și explorarea permanentă a energiei naturale, a posibilităţilor și limitelor emotive și fi zice ale corpului uman.
Dansul modern a apărut în sec. XX, își are originile în Europa și s-a format ca o reacţie adversă faţă de tehnica baletului clasic, ca o luptă împotriva regulilor stricte ale concepţiei clasice a dansului. Dacă ne aprofundăm în cercetarea fenomenelor ce au contribuit la apariţia acestui stil, constatăm că dansul modern a apărut ca stil exclusiv, unic. Dansul modern, în primul rând, este o combinaţie dintre idee și fi losofi e, iar mișcările sunt o refl ectare a ceea ce dorește să exprime interpretul. Coregrafi i și interpreţii creau propriile tehnici, propriul limbaj de dans, școli specifi ce. Astfel a apărut postmodernul – un stil de dans în afara oricărei tehnici și forme preexistente. În paralel cu evoluţia dansului modern, a evoluat și dansul jazz. În dansul contemporan, îndeosebi jazz și modern, fi ecare pedagog își creează propria tehnică, iar valoarea pedagogului și coregrafului este determinată de originalitatea și unicitatea sa. În același timp, tot mai aparentă era convergenţa dintre dansul jazz și cel modern, preluarea elementelor și mișcărilor baletului clasic. Aceasta a dus la apariţia dansului jazz-modern. Tehnica acestui stil de dans a combinat echilibrat elemente, anterior incompatibile – energia, ritmul, coordonarea, forţa și agilitatea dansului jazz, ideea și fi losofi a, libertatea coloanei vertebrale, exerciţiile de respiraţie și echilibru, specifi ce dansului modern și mișcările baletului clasic, care permit antrenarea rezistenţei, pasului, săriturii și rotaţiilor. Anume jazz-modernul a devenit acea tehnică unică, care permite instruirea unui interpret universal.
Actualmente, în montările sale, coregrafi i tind să găsească, în primul rând, ceva nou, neobișnuit, în dependenţă de particularităţile și specifi cul lexical al dansului. Coregraful gândește și se exprimă prin mișcare, tehnicile de dans ale coregrafi lor profesioniști sunt variate și unice, iar în procesul de creaţie al unui coregraf este inevitabilă combinarea diferitor tehnici, inspirate din alte creaţii și individualizate ulterior. În aceste condiţii, a apărut termenul contemporary dance, curent al dansului care nu poate fi atribuit unui anumit stil sau sistem. Dansul contemporary reprezintă un proces logic de integrare.
Conexiunea mai multor stiluri de dans, aparent incompatibile, au provocat discuţii aprinse despre stilul individual al autorului în coregrafi e.
Această temă este puţin explorată și studiată, iar subiectul provoacă o multitudine de dispute și opinii contradictorii. Prin cercetarea activităţii unuia dintre cei mai renumiţi coregrafi ai lumii din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI – Maurice Béjart – vom încerca să înţelegem și să stabilim ce reprezintă stilul individual al autorului în coregrafi e.
„Stilul este o integritate stabilă sau o caracteristică comună a unui sistem de elemente, mijloace de expresie artistică, mișcări sugestive, ce caracterizează o creaţie sau un ansamblu de opere de artă” [1, p. 491]. La crearea imaginii artistice în dans sau balet are loc îmbinarea tuturor elementelor fi gurative, expresive, de tehnică și compoziţie într-o unitate inedită. Caracterul acestei îmbinări condiţionează stilul, care depinde totalmente de viziunile și metoda artistului, infl uenţând astfel conţinutul și forma acestui tot întreg.
Stilul este un mod specifi c de exprimare într-un anumit domeniu al activităţii omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; totalitatea mijloacelor pe care le folosește un individ pentru a obţine anumite efecte de ordin artistic. „Stilul este caracteristica comună a unui sistem de elemente, mijloace de expresie artistică, mișcări creative, caracterizate de unicitatea ideii și conţinutului” [2, p. 126].
La momentul actual suntem interesaţi tot mai mult de stilul individual, de originalitatea irepetabilă și inconfundabilă a creaţiei fi ecărui artist în parte. Caracteristicile autentice ale stilului individual ale artistului au legătură directă cu personalitatea sa, echilibrul psihologic, caracterul, experienţa de viaţă, viziunile sale. Stilul individual reprezintă un sistem multidimensional de elemente coregrafi ce și plastice, metodologia selectării acestor elemente, utilizarea lor, îmbinarea și relaţionarea efi cace.
Stilul individual este caracterizat prin comunitatea conţinutului ideologic al sistemului artistic, specifi c operelor autorului, activităţii sale. Fiecare autor parcurge propriul itinerar pentru afi rmarea creativităţii individuale, refl ectată în stilul său. De multe ori, după succes, autorul se confruntă cu perioade de declin sau autocopiere. Evoluţia artistului, a propriului stil, este una dintre cele mai difi cile aspecte ale procesului de creaţie. Stilul operei se conturează în procesul de creaţie al autorului și refl ectă atât legităţile generale de stil ale tipului, genului de artă, curentului artistic de bază, tradiţiilor populare, cât și aspectele originale, unice ale stilului individual al autorului.
Însă stilul nu se limitează doar la totalitatea trăsăturilor distinctive și defi nitorii ale conţinutului și formei. Acesta reprezintă o coeziune însufl eţită, și nu o selecţie mecanică de obiecte. Anume profunzimea spiritualităţii, originalitatea exprimării viziunilor autorului prin creaţia sa ne atrage și ne captează, iar aceste aspecte sunt reprezentate cel mai bine prin stilul individual. În procesul de creaţie autorul pune sufl et în tot ce concepe, trăiește soarta personajelor din operele create. De aceea, nu este surprinzător faptul că cursul gândirii sale, temperamentul, caracterul, stările de spirit predominante, viziunile, însăși metoda sa de creaţie sunt refl ectate în operele sale.
Pentru a înţelege în profunzime originalitatea stilului unui autor, trebuie să studiem mai multe opere, semnate de acesta. „Individualitatea operei de artă a unui artist este manifestată prin originalitatea irepetabilă a acestuia, prin forma specifi că a existenţei și creaţiei sale, care conferă rezultatelor muncii sale un caracter unic” [3, p. 109-110]. Individualitatea determină volumul și valoarea a tot ceea ce este capabil artistul să creeze. Pentru a-și atinge scopul și a-și valorifi ca capacităţile artistice cu care l-a înzestrat natura, artistul trebuie să-și găsească identitatea sa personală, să posede calităţi, precum integritate, originalitate, mobilitate, care vor permite afi rmarea ideologiei și viziunilor sale estetice, orientărilor valorice. Există un univers deosebit, independent de stări, imagini, caractere, teme, identitate și unitate stilistică (Shakespeare, Mozart, Pușkin, Dostoievski, Picasso …), o lume ușor de recunoscut prin originalitatea și unicitatea sa.
Titluri, articole, extrase din numeroase publicaţii relatează același fapt: „Printre cei care au revoluţionat ideea și tehnica tradiţională de balet este remarcat Maurice Béjart, un maestru celebru, un coregraf strălucit, care a devenit o fi gură de cult în domeniul dansului contemporan. Béjart a atins apogeul creaţiei în balet, precum John Lenon în muzica rock”, susţine Vladimir Malahov, dansator cu renume mondial și director al Operei de Stat din Berlin. „Béjart, asemenea unui magician fabulos, a scos din captivitate baletul clasic, l-a curăţat de praf și de aurul poleit secole la rând, și, într-o versiune actualizată, dansul senzual și feroce al marseliezului Maurice Béjart a devenit un simbol al secolului XX” [4].
Aceste realizări valoroase induc spre necesitatea de a găsi explicaţii și răspunsuri referitoare la creaţia lui Béjart, cum acesta a devenit unul dintre cei mai importanţi coregrafi , datorită căror realizări și calităţi s-a pronunţat ca un inovator remarcabil, care sunt secretele stilului individual al lui Béjart. Studierea biografi ei și a procesului creativ al coregrafului, lectura cărţii sale Un moment în viaţa altuia.
Amintiri (Un instant dans la vie d’autrui. Mémoires), vizionarea mai multor montări ale maestrului ne permit să efectuăm o analiză a creaţiei sale și să găsim răspunsuri la întrebări.
Maurice Béjart s-a născut la 1 ianuarie 1927, în orașul Marseille, Franţa. Viitorul coregraf era fi ul unui originar din regiunea Kurdistan, estul Turciei, mama sa era originară din Catalonia, iar printre strămoșii săi erau imigranţi din Senegal. Mai târziu el însuși recunoaște: „Această combinare de origini etnice a pus amprentă pe întreaga mea creaţie” [5, p. 67]. El a studiat dansul alături de Léo Staats, de foști dansatori ai trupei de balet a lui Serghei Diaghilev: Madame Rousanne, Liubov Egorova, Boris Knyazev la Paris, Anna Volkova la Londra. Școala rusă de balet, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase școli de balet clasic din lume, a jucat un rol semnifi cativ în formarea stilului individual al coregrafului.
Următoarea etapă în dezvoltarea personalităţii și creativităţii artistului o constituie migraţia prin trupe de balet, afi rmate ca entităţi independente și ilustre în domeniul artei coregrafi ce: teatrele lui Roland Petit și Janine Charrat, Mona Inglesby’s International Ballet din Londra și Royal Ballet din Suedia. Ca rezultat, el a însușit tehnica mai multor școli, acest fapt a infl uenţat creaţia sa coregrafi că, iar, treptat, semnele distinctive ale stilului său devin eclectismul, colajul de tehnici preluate de la diferite sisteme coregrafi ce. De asemenea, succesul său în calitate de regizor și profesor a fost condiţionat de faptul că Béjart însuși a început cariera sa ca dansator, a parcurs calea dezvoltării personale și a ascendenţei profesionale, ghidând în această direcţie și pe discipolii săi.
În această perioadă, Béjart a montat coregrafi i și, simultan, a dansat în rolurile principale ale spectacolelor sale. Repertoriul a fost bazat pe îmbinarea de opere ale autorilor clasici și contemporani, același lucru artistul l-a făcut și la selectarea muzicii, combinând într-un spectacol dansul clasic academic și ritmurile moderne; aceste practici au fost aplicate în toate operele sale, create pe tot parcursul vieţii. Odată cu fondarea propriei sale trupe „Baletul secolului XX”, el face un experiment grandios prin crearea de spectacole coregrafi ce sintetice, în care dansul, pantomima, cântecul (sau cuvântul) ocupă un loc egal. Anume în această perioadă Béjart și-a asumat un rol nou pentru activitatea sa – a devenit director artistic. El a dispus extinderea suprafeţelor scenice, a propus, în calitate de regizor, o soluţie fundamentală inovatoare pentru organizarea efi cientă și raţională în cadrul spectacolului a coraportului dintre ritm și elementele spaţiu – timp. Infi ltrarea jocului dramatic în coregrafi e a conferit teatrului sintetic note de dinamism și energie.
Maurice Béjart este printre primii coregrafi care a utilizat spaţii scenice imense pentru montarea coregrafi ilor sale. În timpul acţiunii pe aceeași scenă puteau fi plasate orchestra și corul, iar acţiunea putea să aibă loc în orice parte a scenei și, uneori, simultan în mai multe părţi. Această metodă permitea antrenarea spectatorilor, făcându-i participanţi la reprezentaţie. Cadrul era completat de un ecran imens, pe suprafaţa căruia erau proiectate imagini ale dansatorilor. Una dintre reprezentaţiile sintetice a fost baletul Suferinţele Sfântului Sebastian (1988), cu participarea orchestrei scenice, a corului, a solo-ului vocal și al coregrafi ei.
Béjart este una dintre cele mai controversate fi guri ale coregrafi ei moderne. În afi rmaţiile sale teoretice el insistă asupra revenirii dansului la valoarea și caracterul său original. Coregraful consideră că, prin prisma experimentelor artistice și estetice, pe care le-a făcut, este posibilă evidenţierea aspectului de bază al dansului – principiile sale antice, fundamentale și universale, comune pentru arta dansului tuturor popoarelor și etniilor. Prin urmare, astfel s-a conturat interesul continuu al lui Béjart faţă de arta coregrafi că a Orientului și a Africii, în mod deosebit maestrul a fost interesat de arta Japoniei.
O realizare a lui Béjart este și faptul că, în încercarea de a utiliza cât mai divers capacităţile plastice ale corpului unui dansator, el a montat nu numai solo-uri, dar a inclus în unele spectacole de balet exclusiv balet masculin; identifi când un nou rol pentru cordebaletul masculin, maestrul dezvoltă în mod constant conceptul de dans universal pentru bărbaţi, bazat pe tradiţiile atracţiilor antice și ritualurile diferitor naţiuni. Pentru Béjart nimic nu era imposibil: el era interesat în aceeași măsură de baletul clasic și de dansurile tradiţionale ale popoarelor lumii, el îmbina în aceeași compoziţie scenică muzica lui Mozart și rock-ul, își permitea să monteze pe stadioane și să desfășoare acţiuni grandioase de lungă durată.
Numele său a devenit demult o defi niţie auto-defi nitorie și concisă a stilului Béjart. Prin defi niţia lui Béjart, dansul trebuie să exprime complexitatea vieţii spirituale a timpurilor noastre. Béjart, ca un poet care-și dansează poemele, a schimbat arhitectura dansului, spărgând toate tiparele, aducând pe scenă balete noi asupra cărora a lansat o semnătură inconfundabilă. Unul dintre meritele maestrului este atragerea publicului tânăr la spectacolele de balet.
În tendinţa de a face arta coregrafi ca să fi e democratică și înţeleasă, Béjart a fost, totuși, infl uenţat de ideile și tendinţele artistice ale modernismului. Încercările sale de a actualiza limbajul dansului sunt foarte importante pentru arta coregrafi că modernă. Béjart a fost nu numai un coregraf, ci o adevărată instituţie culturală și amprenta personalităţii sale se regăsește atât în lumea dansului de astăzi cât și în întreaga cultură a epocii noastre. De o popularitate imensă pe tot globul, creaţiile lui Béjart trădează o capacitate inconsecventă de a se reinventa, de a forţa graniţele artelor, de a-i reda dansului imaginaţia și emoţia ramifi cată în defavoarea dictaturii estetismului și rigorii tehnice, deși perfecţiunea tehnicii sale este unanim recunoscută.
În decursul a mai bine de cincizeci de ani de activitate artistică, s-a remarcat nu doar în calitate de coregraf (a realizat în jur de 230 de spectacole coregrafi ce). Béjart este, de asemenea, regizor de teatru și fi lm, realizator al spectacolelor de operă, operetă, spectacole dramatice, fi lme de televiziune, dramaturg și eseist. Prima treaptă care a dus la recunoașterea internaţională a fost licenţa în fi losofi e, culminând cu obţinerea titlului onorifi c de academician al Academiei Franceze de Arte Plastice (1994) – unicul coregraf din lume care a benefi ciat de o asemenea menţiune. A fost decorat cu premiul Teatrului Naţiunilor (1960, 1962) și a Festivalului dansului (Paris, 1965).
În privinţa noilor tendinţe în artă Béjart susţinea: „Nu sunt nici visător, nici prezicător. Viitorul se creează acum și aici, iar pentru pregătirea acestuia e nevoie de muncă activă și asiduă. Cred că lucrurile duc în direcţia fuzionării stilurilor. Acest aspect deschide oportunităţi mari care stimulează creativitatea. Un mare inovator al secolului XX, format de școala rusă, a fost George Balanchine, care a pus bazele baletului american, a artei baletului neoclasic și a baletului contemporan. El a creat un nou limbaj coregrafi c, îmbinând tehnicile dansului modern cu școala clasică. Nu exclud faptul că și ultimele mele spectacole-balet vor contribui la evoluţia acestei arte în viitor”.
Cei mai buni dansatori ai lumii au fost solicitaţi de Béjart. Pentru M. Plisetskaya a montat Isadora și Leda și Swan, Kurozuka, pentru V. Vasiliev – Petrushka, pentru V. Vasiliev și E. Maximova – Romeo și Julieta, pentru R. Nureyev – Song of a Wayfarer, pentru Sylvie Guillaume – Sissi – Regina anarhiei, pentru cel mai bun solist al său Jorge Donn „a pus în scenă trei piese de balet: Simfonia bărbatului singuratic, Ritual de primăvară și Bolero, importante, actuale și astăzi”, după cum recunoaște maestrul [4]. O serie dintre producţiile sale le-a dedicat prietenilor și apropiaţilor săi care au plecat din viaţă – Maicii Tereza, lui Gianni Versace, Freddie Mercury, Federico Fellini, ș.a.
Spectacolele sale de balet intercalează diverse genuri artistice: declamaţia, interpretarea vocală, imaginea fi lmică, televiziunea, sportul, circul, aplicând drept principiu de bază tehnica colajului. Colajele sale muzicale, literare și scenografi ce sunt provocative, complexe și asociative. Construcţiile multietajate ale spectacolelor semnate de Béjart sunt realizate pe contrastul dintre lumini, sunet, decor, costum, machiaj. Toate elementele contribuie la redarea sensului fi losofi c profund, lăsând de multe ori publicul în suspans prin fi nalurile deschise.
Arta lui Maurice Béjart denotă un stil coregrafi c propriu, de neconfundat, maestrul fi ind convins că „arta clasică constituie baza cercetărilor, modernismul este garanţia viitorului, iar dansurile tradiţionale ale diferitor popoare nu sunt altceva decât materia pentru inspiraţie și metamorfoze”.
Mai bine de jumătate de secol, Béjart a stăpânit scenele lumii. A modifi cat într-un mod creator relaţiile dintre corpurile dansatorilor, expresivitatea fi ecărei fi guri și spaţiul scenei. Ceea ce s-a petrecut prin arta lui Béjart a fost nu numai ceea ce numesc istoricii genului drept balet expresionist sau avangardist, ci o interiorizare totală a mișcării corpului menit să exprime prin pași și salturi nu doar o plasticitate excepţională, ci și o intensitate maximă a fi ecărei stări. Stilul Béjart reprezintă un alt mod de a fi prin dans și prin mișcare.