ADNOTAREA DE AUTOR CA MANIFESTARE A CONCEPŢIEI CREATIVE A COMPOZITORULUI
AUTHOR’S ANNOTATION AS A MANIFESTATION OF THE COMPOSER’S CREATIVE CONCEPTION
АВТОРСКАЯ АННОТАЦИЯ КАК ПРОЯВЛЕНИЕ ТВОРЧЕСКОГО ЗАМЫСЛА КОМПОЗИТОРА
GHENADIE CIOBANU,
profesor universitar, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Adnotarea la propriile lucrări muzicale este considerată de autorul articolului drept o formă de analiză a opusurilor ce îi aparţin. Menite de a aduce explicaţii despre lucrare, aceste comentarii înlesnesc perceperea muzicii contemporane de către interpreţi şi public. Compozitorul examinează diferite forme ale adnotărilor reieşind din scopurile acestora şi contextul utilizării comparându-le cu alte genuri cu funcţie informativă: interviul, eseul analitic, memoriile, agenda personală, etc. In articol sunt exemplificate unele forme posibile ale adnotărilor. Pe lângă caracterul pur informativ al adnotării, autorul remarcă în concluzii valoarea analizei autentice profesionale, ce oferă o abordare exegetică succintă a propriei lucrări muzicale atât cercului larg de ascultători, precum şi specialiştilor.
Cuvinte-cheie: adnotare de compozitor, comentariu de autor, formele adnotării, concepţia lucrării muzicale, model al adnotării, informaţie muzicală
Annotation to his own musical works is considered by the author as a form of analysis of these opuses. Designed to provide answers about works, these comments facilitate the perception of contemporary music by performers and the audience. The composer examines various forms of annotations basing himself on their goals and the context of use, and compares them to other genres with informative function, such as the interview, analytical essay, memoirs, personal diary, etc. The article illustrated some possible forms of annotations. Besides a purely informative character of the annotation, the author notes in the conclusions the value of genuine professional analysis, providing a wide circle of listeners and experts with a brief exegetical approach to his musical works.
Keywords: composer’s annotation, author’s comments, annotation forms, conception of the musical work, annotation model, music information
În prezent comentariile compozitorilor la propriile lucrări muzicale au devenit un element indispensabil atât al muzicii contemporane precum şi al ştiinţei muzicale. Începând cu ultimele decenii ale secolului XX şi până în prezent tot mai greu este să ne imaginăm o interpretare publică a unei lucrări contemporane, ca să nu mai vorbim de o premieră, care să nu fie însoţită de o adnotare de autor reprezentând un rezumat realizat de compozitor la propria creaţie.
Împreună cu alte genuri de tălmăcire a muzicii de către autor, cum ar fi interviurile, notele introductive la concerte, analizele de autor etc. — adnotările de diferite forme au menirea să explice interpreţilor, cercetătorilor şi publicului larg sensul muzicii. Prin urmare, compozitorul ar trebui să fie abil să scrie o adnotare conformă condiţiilor şi circumstanţelor interpretării, care în modul cel mai adecvat ar pregăti ascultătorul pentru percepţia lucrării. Prezentul articol este dedicat unor aspecte ale adnotării în muzica modernă.
Melomanilor contemporani, la fel ca şi profesioniştilor, chiar dacă aceştia posedă anumite cunoştinţe şi experienţă, adesea nu le este uşor să înţeleagă varietatea de manifestări muzicale creative din domeniul muzicii noi. Motiv pentru care comentariile autorului ar trebui să servească ca o lumină călăuzitoare pentru ascultătorul care se află pe calea spinoasă de percepţie a muzicii, mai ales, în cazul interpretării unor lucrări noi. Explicaţiile autorului, adică cele din prima sursă, de obicei îi orientează pe ascultători în modul corect spre momentele-cheie ale partiturii muzicale. În consecinţă, compozitorul poartă o anumită parte de responsabilitate pentru succesul interpretării, motiv pentru care ar trebui să fie în măsură să-şi prezinte lucrarea, oferind publicului propria tălmăcire a acesteia.
Totodată, comentariile de autor solicită de la un compozitor posedarea unui limbaj ştiinţifico-muzicologic adecvat sau, cel puţin, a unui limbaj muzical profesionist, a unor cunoştinţe speciale în domeniul componisticii muzicale, precum şi posibilitatea de a opera cu diferite metode de analiză muzicală, — cu alte cuvinte, o dotare profesională solidă. Deoarece cuvântul compozitorului, datorită autenticităţii sale, se bucură de o credibilitate de excepţie atât în cercul profesioniştilor, cât şi în cel al iubitorilor de muzică şi, de obicei, este reprodus ulterior de mai multe ori în presă, rolul adnotării de autor, în ciuda conciziei acesteia, este extrem de important în viaţa ştiinţifică şi concertistică.
Adnotarea (din latinescul annotatio — „remarcă”, „marcă”) reprezintă un gen independent al domeniilor jurnalismului, criticii şi publicisticii muzicale. Cu toate acestea, diapazonul de aplicare al acesteia este mult mai larg decât presa periodică şi sursele mass-media, în general, extinzându-se la broşurile şi caietele-program ale festivalurilor, programele de sală ale concertelor, ediţiile de partituri, site-urile de muzică de specialitate, adesea — site-urile personale ale compozitorilor, publicaţiile ştiinţifice de specialitate, etc. În general, destinaţia şi răspândirea adnotărilor scrise de compozitori se asociază cu sfera informaţiilor cu privire la muzica contemporană.
Într-un manual de al său întitulat Genurile presei periodice, — lucrare ce a fost reeditată de mai multe ori datorită popularităţii sale, — A.A. Tertychnyi, specialist în domeniul jurnalismului, atribuie adnotarea genurilor de informare [1, p. 66], argumentând cu traducerea din limba engleză a termenului annotation care provine de la verbul annotate, ce înseamnă „a adnota, a observa, a nota” (traducerea în limba română aparţine autorului articolului — Gh. C.). Am putea adăuga încă o variantă a traducerii, la fel de actuală pentru subiectul discutat — „a comenta”. Autorul manualului prezintă scopul adnotării în felul următor: „Scopul publicării de acest tip constă nu atât în informarea publicului despre apariţia sau existenţa unei noi ediţii, cât în descrierea succintă a calităţilor acesteia. În adnotare se comunică despre principalele momente, „momentele-cheie” a fenomenului (titlul, autorul sau autorii, editorul sau regizorul, tema, conţinutul, momentul apariţiei, scopul creării)” [1, p. 66-67].
Evident, funcţia principală a adnotării este cea informativă, dar în dependenţă de context şi de destinaţie ea poate fi pusă în aplicare în diferite moduri. În unele cazuri — de exemplu, în cazul publicării — adnotarea poate reprezenta un tip de descriere bibliografică. În acest caz, datele cu privire la lucrare sunt completate, de obicei, cu o indicaţie ce se referă la natura publicaţiei şi la adresanţii acesteia.
S ă aducem un exemplu din propria experienţă.
Lucrarea To The Philharmonic Public of Chisinau, compusă în anul 1995 pentru doua piane, face parte din ciclul de lucrări mail.md. Cele două părţi ale piesei sunt intitulate respectiv For You şi For Me. Utilizând procedee postmoderniste, ca, de exemplu, polistilistica, aluzia muzicală, quasi citatul etc., subsemnatul contrapune gusturilor unui public conservator imaginar preferinţele muzicale ale unui compozitor contemporan. În această poziţionare pot fi auzite figuri retorice de stil ale clasicilor vienezi, aluzii la muzica epocii sentimentalismului şi la cea a compozitorilor romantici, dar şi la un studiu instructiv de Carl Czerny — în partea întâia. Quasi citate ale unor creaţii muzicale de Ligeti, Messiaen, precum şi quasi autocitate se desluşesc în partea a doua a lucrării.
Lucrarea se publică în premieră. Ediţia conţine comentarii de autor precum şi recomandări metodice, fiind destinată instituţiilor superioare, precum şi repertoriului pianistic concertistic.
Muzicologul rus T. Kurîşeva indică în manualul Jurnalistica muzicală şi critica muzicală [2] caracterul special al adnotării la o lucrare muzicală, având uneori o funcţie iluministă şi de popularizare. În acelaşi timp, autoarea remarcă faptul, că, spre deosebire de un anunţ, în adnotare lipsesc elementele publicitare, precum şi cele de promovare şi de apreciere. Din punctul nostru de vedere, însă, funcţia publicitară a adnotării nu poate fi exclusă completamente, în unele cazuri şi circumstanţe adnotarea servind în calitate de anunţ publicitar la lucrarea muzicală.
Cuvântul „adnotare” în DEX are următoarele semnificaţii: „însemnare, notă care explică, întregeşte un text; adnotaţie” [3], adică, se referă la conţinutul explicativ al subiectului. În acest sens, însă, apare întrebarea dezbătută de muzicologul rus T. Kurîşeva: cum poate fi reflectat conţinutul unei lucrări muzicale — pe calea verbalizării sensurilor în baza unor asociaţii arbitrare sau prin explicaţii de ordin analitic? Răspunsul, conform opiniei muzicologului, este legat cu definirea scopului propus pentru adnotare. Scopul principal al adnotării, scrie T. Kurîşeva, nu constă în redarea conţinutului (repovestirea) sau evaluarea opusului muzical, ci în pregătirea pentru percepţia acestuia [2, p. 124].
Autoarea manualului opinează, că „adnotarea este concepută pentru a oferi puncte de reper de ordin muzical teoretic şi muzical-istoric, cu scopul de a uşura calea spre contactul cu o lucrare muzicală tuturor celor care au nevoie de aceasta” [ibid.].
Dar, să trecem de la adnotarea informativă la cea explicativă.
Ca volum, atât adnotările de autor, cât şi cele ce nu aparţin autorilor, se împart în cele succinte şi cele desfăşurate, în funcţie de condiţiile de amplasare, solicitarea editorilor sau organizatorilor, intenţiilor şi dorinţei compozitorului etc. Prin urmare, în modul practic aceeaşi lucrare poate avea câteva variante de adnotare, inclusiv — de autor.
Adnotarea va fi una succintă în cazul, când compozitorul şi-a pus drept scop familiarizarea publicului cu o informaţie strict necesară despre lucrarea interpretată. De obicei, însă, compozitorul nu se limitează la întocmirea „paşaportului” lucrării, oferind această posibilitate muzicologilor. Adesea autorul opusului muzical preferă să împărtăşească publicului unele idei conceptuale cu referire la conţinutul emoţional-ideatic al lucrării, la autenticitatea limbajului muzical sau la unele procedee din arsenalul tehnicii componistice (vezi, de exemplu, [4]).
Planul-model pentru adnotarea de autor la o lucrare muzicală:
În continuare vom propune unele comentarii succinte pentru planul-model.
Evident, că informaţia cu referire la titlul lucrării, la componenţa interpretativă, la autorul textului şi la data terminării poartă caracter obligatoriu. În cazul când titlul original este într-o limbă străină, s-ar cuveni traducerea în limba adnotării.
Indicaţiile cu privire la autenticitatea lucrării, şi anume: versiunile ulterioare ale lucrării (transcripţii, aranjamente, indicaţia la lucrarea integră în cazul prezentării unor părţi componente ale formelor ciclice; etc.) ar înlesni semnificativ munca cercetătorilor şi biografilor.
Adnotarea la creaţiile instrumentale în principiu nu se deosebeşte de cea la lucrările vocale, cu excepţia informaţiei cu referire la originea textului literar.
Structura lucrării poate fi relatată cu raportare la „conţinutul” muzical al părţilor componente. Avându-se în vedere, însă, caracterul succint al adnotării, aceasta se limitează adesea doar la informaţia generală despre numărul părţilor.
În adnotare pot fi reflectate evenimentele din viaţa reală ce au însoţit lucrul asupra creaţiei, exercitând un impact, înrâurind fantezia creativă şi dând viaţă respectivei forme artistice în care autorul şi-a întruchipat ideile. Completând adnotarea cu diverse detalii din viaţa reală sau din cea artistică, compozitorul ar trebui să fie conştient de faptul că informaţia comunicată va forma acel context de percepere a lucrării care o va însoţi, contribuind la viaţa ei scenică.
Unii compozitori preferă să includă în adnotare doar detalii cu referire la tehnologii, la tehnica componistică aplicată sau la logica formală de construire a întregului. Alţii preferă să nu dezvăluie propriile secrete de organizare a materialului sonor sau a procesului componistic, ca de exemplu, H. Henze [5].
Cu scopul de a exemplifica raţionamentele expuse, vom propune unele adnotări la piesele muzicale ale autorului acestui articol.
Ciclul Apres une Lecture este conceput ca o creaţie vocal-simfonică amplă, inspirată din texte ale poeţilor români. Una din ideile lucrării a constat în aflarea diferitelor ipostaze ale raporturilor dintre textul muzical şi cel literar.
In cazul Poemelor pe versuri de Emilian Galaicu-Păun (compuse în anul 2014 şi intitulate de subsemnatul Poem post modern şi Poem rap) raportul dintre fluxul sonor şi poezie se bazează pe principiul emergenţei, când îmbinarea textului literar cu cel muzical generează o realitate artistică nouă.
În cadrul unei abordări culturologice, limbajele muzicale asociative din diferite epoci şi culturi (reprezentând stiluri ale muzicii clasice precum şi ale celei tradiţionale), utilizate în textul muzical al primelor două poeme din ciclul Apres une Lecture, imprimă semnificaţii adiţionale versului.
Altfel spus, cu ajutorul acestor limbaje am alcătuit un text al trăirii afective, care ar urma să complinească valenţele semantice ale textului literar.
Ghenadie Ciobanu. Păsările şi apa. Tablouri simfonice din balet (2000).
Idila păsărilor din jurul unui lac de munte este întreruptă de agresiunea din partea altui stol de păsări.
Luptele fac victime, conflagraţiile dezechilibrează natura, provocând dezastre: dispare apa, se produce un cutremur, se lasă bezna. Aşa ar putea fi prezentat succint programul lucrării.
În plan muzical coliziunile programului se manifestă prin interacţiunea dintre cromatic şi diatonic, precum şi dintre tehnicile post-seriale de organizare a materialului sonor, ca de exemplu, cea a setului neordonat (unordered set) şi cele modale.
Contrastul temporal este realizat prin contrapunerea formelor de ostinato, ca de exemplu, cel isoritmic secţional, pe de o parte, şi ritmurilor vectoriali ale unor şiruri numerice, pe de altă parte.
Ghenadie Ciobanu. Oda devenirii (2013) pentru cor mixt şi orchestră simfonică.
În anul 2009, la Teatrul Alexei Mateevici, după premiera spectacolului Neamul Cain, la care am realizat coloana sonoră, maestrul Dumitru Matcovschi mi-a dat Litania sa, în perspectiva de a o pune pe muzică. Încă lucrând la muzica pentru spectacol am descoperit că poezia lui Matcovschi se potriveşte unui diapazon stilistic larg: de la estetica muzicii ” rock” până la muzica liturgică. Tot atunci m-am gândit la o creaţie pentru cor şi orchestră — Cantata Matcovschi, care ar personifica această diversitate poetică. Oda devenirii, compusă în anul 2013 după poezia Acolo, ar putea să reprezinte partea întâia a concepţiei. Titlul care îmi aparţine exprimă percepţia personală a versului şi, după mine, se pretează la estetica „rock”, „gospel” şi chiar „rap”. Particularităţile ritmice şi armonice, figurile retorice ale acestor stiluri se îmbină în lucrare cu sintaxe şi moduri ale muzicii populare, inspirate de poezia lui Matcovschi.
Uneori în textul adnotării poate fi înserat un citat reprezentativ în opinia compozitorului. Drept exemplu poate servi o adnotare la una din lucrările simfonice timpurii ale autorului.
Ghenadie Ciobanu. Simfonia Sub soare şi stele (1989) pentru orchestră simfonică.
Soarele şi stelele — semne astrale care ne însoţesc pe parcursul întregii vieţi – au o conotaţie deosebită în riturile, culturile şi miturile popoarelor vechi indoeuropene şi, în special, ale dacilor. Fascinaţia unor rituri imaginare solare, transcenderea contemplării cerului astral reprezintă trăiri ale Simfoniei Sub soare şi stele. Creaţia este compusă din trei părţi, având următoarele subtitluri: Sub soare, Sub stele şi Elegia. Părţile Simfoniei, însă, nu sunt divizate prin cezuri şi se interpretează attacca. În concepţia subsemnatului, ultima parte, Elegia, exprimă sentimentul pierderii unor valori autentice materiale şi imateriale ale vieţii noastre. Simfonia a fost compusă în anul 1989 şi a fost interpretată în cadrul festivalurilor şi concertelor la Bucureşti, Cluj, Craiova, Bacău, dar şi pe continentul american — în El Salvador şi Guatemala City, lucrarea a fost difuzată la posturile de radio din Spania, România, Rusia.
„Simfonia Sub soare şi stele a lui Ghenadie Ciobanu, printr-o bogăţie de culori orchestrale, contraste dinamice şi legături armonice, ca şi printr-o impresionantă arhitectură sonoră, a evidenţiat o muzică inspirată din mitul dacic şi al altor popoare, indo-europene, la care… a descoperit sensuri şi simboluri comune… Am descoperit în lucrarea lui Ghenadie Ciobanu dimensiunile unui suflet de profundă şi tulburătoare vibraţie umană”.
(Claudiu Moldovan. La Filarmonica Oltenia muzicieni din Chişinău. Cuvântul libertăţii, Craiova, nr. 296, 30 ianuarie 1991).
Ghenadie Ciobanu. Moment bacovian pentru pian şi orchestră.
Lucrarea a fost compusă în anul 1998 la solicitarea Festivalului Internaţional Zilele Muzicii Contemporane, ediţia a XII-a, Bacău, România. Momentul bacovian a fost interpretat în concerte din Republica Moldova, Italia şi România, inclusiv în cadrul Zilelor Muzicale ale Radioului (Bucureşti), World Music Days (România-Republica Moldova) şi altor manifestări de gen. Această lucrare concertantă reprezintă un poem.
„Tematica şi atmosfera creată s-au armonizat subtil versurilor poetului… Este o muzică de atmosferă, de visare, de elanuri, cu efecte de adâncă melancolie sau disperare, expuse în perle sonore…” (Pasiunile Trans-avangardei, Ateneu, 1998, nr.7, iulie).
Ghenadie Ciobanu. Entrée şi Dans cu focuri pe zăpadă (2010-2012) pentru orchestră simfonică.
Entrée şi Dans cu focuri pe zăpadă reprezintă primele două piese din Suita Riturile primăverii. Întreaga creaţie este concepută în tradiţia postmodernă şi realizează un quasi dialog cu lucrări ale compozitorilor Igor Stravinsky, Bela Bartok, George Enescu. In acest sens se evidenţiază particularităţile genurilor muzicii de popularitate şi muzicii de inspiraţie folclorică.
Ritmul este cel care dezvoltă ideea ritualului ce străbate întreaga compoziţie. Reprezentările imagistice, ritul în ciclurile sale, simbolurile, arhetipurile, ancorate în vestigiile ancestralului — totul este coordonat şi se supune în trama muzicală jocului asociativ cu pattern-uri, coagulate în structuri ritmico-modale.
Ei vor veni din tăcere (1995) şi Semne reflectate pe cer (2006) reprezintă prima şi, respectiv a cincea piesă din ciclul Studii sonore (Sound Etudes) pentru ansamblu instrumental. Fiecare dintre lucrările acestui ciclu tind să reflecte fenomene artistice, estetice, stilistice şi tehnologice specifice muzicii contemporane. Primele două studii din ciclu sunt dedicate atelierului de muzică contemporană Archaeus. Atât ideea, cât şi modalităţile de realizare a primului studiu ţin de zona limitrofă a esteticii „tăcerii”. Tăcerea şi sunarea se constituie drept elemente egale ale continuum-ului muzical. Sunarea se iveşte dintr-o cantitate limitată de modusuri înguste ca volum, care izvorăsc din linişte (tăcere) şi se dizolvă în ea. Atmosfera poetică, meditativă se conturează şi în studiul subintitulat Semne reflectate pe cer. În această piesă este utilizată o strategie sonoră adecvată sublinierii valorilor simbolismului muzical. Discontinuitatea aparentă a discursului, în plan melodic şi ritmic, se transformă în diferite tipuri de superpoziţii melodice.
Ghenadie Ciobanu. Moment vizionar (2015) pentru vioară şi orchestră simfonică.
Imaginile sonore ne transportă în lumile fascinante ale realităţii deformate prin care „trece” aidoma unei somnambula stăpânită de vise personajul principal — vioara, parcurgând cu o plasticitate graţioasă pasajele riscante, uneori — ameţitoare. De cealaltă parte a visurilor, în viaţa reală traseele somnambulice par a fi surprinzătoare.
Moment vizionar este partea întâia a Concertului pentru vioară şi orchestră simfonică, intitulat Momente. Partea a doua este intitulată Moment extatic. Părţile concertului pot fi interpretate aparte.
În concluzie vom recapitula observaţiile noastre.
Într-un final, referindu-ne la rolul adnotării de autor, şi mai larg — la rolul care îi revine cuvântului autorului în destinul lucrării, vom apela la o concluzie făcută de O. Loseva [5]. O analiză de autor nu poate anula, nici înlocui o analiză muzicologică, dar, având tot dreptul incontestabil la o percepere şi la o interpretare individuală a lucrării muzicale, ascultătorii şi cercetătorii întotdeauna vor urmări cu atenţie cuvântul compozitorului. Aşadar, adnotarea de autor la propria lucrare urmează să devină o cheie pentru tălmăcirea corectă, îndreptând percepţia ascultătorilor pe calea înţelegerii profunde a muzicii.
Referinţe bibliografice