ORIENTĂRI ŞI IERARHII VALORICE ÎN EPOCA RELATIVISMULUI AXIOLOGIC
ORIETANTATIONS AND VALUE HIERARCHIES IN EPOCH OF AXIOLOGIC RELATIVISM
VIORICA ADEROV,
conferenţiar universitar, doctor,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
LILIA SCULEA,
lector superior,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Autoarele încearcă să surprindă esenţa crizei axiologice a modernităţii, ierarhiile valorice în epoca relativismului axiologic. În lucrare sunt enunţate paradoxurile şi efectele perverse ale globalizării, deosebirea dintre epocile organice şi epocile de criză. Este elucidat procesul de autonomizare a valorilor, fragmentarea şi unilateralizarea vieţii omului – consecinţe a acestui proces. Este menţionată necesitatea conştientizării importanţei culturii şi învăţământului pentru anihilarea efectelor negative ale crizei.
Cuvinte cheie: cultură, valoare, societate, criză, ierarhie, mijloc, scop, educaţie.
The authors try to find the essence of the axiologic crisis of the modern world, the value hierarchies in the epoch of axiologic relativism. The article states the paradoxes and vicious effects of globalization, the differences between the organic epochs and the crisis ones. Special emphasis is laid on the process of value autonomisation, on breaking up and making unilateral man’s life – these are the consequences of this process. Mention is made of the necessity of being aware of the importance of culture and education for eliminating the negative effects of the crisis.
Keywords: culture, value, company, crisis, hierarchy, method, end, education.