Sonata pentru vioară şi pian, op. 82, compusă în anul 1918 de E. Elgar, unică în creaţia compozitorului din perspectiva acestui gen, are structura tradiţională a sonatei tripartite – I. Allegro, II. Andante, III. Allegro non troppo; dramaturgia ciclului cuprinzând, asemeni mostrelor de gen tradiţionale, trei ipostaze ale existenţei umane: acţiunea, contemplarea şi transformarea, dezvăluite treptat pe parcursul naraţiunii muzicale. Fiecare parte, originală prin concept, tematism, formă relevă un anumit mesaj artistic, în descoperirea căruia un rol important îi revine limbajului muzical, originalitatea acestuia manifestându-se în plan melodic şi armonic, în factura bogată şi diversă şi, nu în ultimul rând, în variatele ipostaze în care apar cele două instrumente. Toate mijloacele de exprimare utilizate de Elgar în această Sonată denotă trăsăturile unui stil individual al unui compozitor care „nu face parte din nicio avangardă contemporană”, fiind ancorat profund atât în tradiţia naţională britanică cât şi în cea europeană, un stil post-romantic, încadrat în tipare clasice.
Cuvinte-cheie: ciclu de sonată, E. Elgar, formă muzicală, sonată pentru vioară şi pian, stil muzical
The Sonata for violin and piano, op. 82, composed in 1918 by E. Elgar – a unique piece in this genre among the composer’s creation, has the traditional structure of a tripartite sonata; I. Allegro, II. Andante, III. Allegro non troppo. The dramaturgy of this cycle, similarly to other traditional pieces, comprises three aspects of human existence: action, contemplation and transformation, gradually revealed throughout the musical narration. Each part, original in its concept, ensemble of themes and form, reveals a certain artistic message. The musical language plays a particular role in the development of this message, whose originality manifests itself melodically and harmonically, through the rich and diverse texture, and last but not least, in the various instances in which the two instruments enter. All the means of expression used by Elgar in this Violin Sonata denote the features of an individual style of a composer who „doesn’t belong to any contemporary avant-garde”, being deeply rooted both in the British national and European traditions: a post-romantic style, integrated in classical patterns.
Keywords: sonata cycle, E. Elgar, musical form, sonata for violin and piano, musical style