Numită de cunoscutul compozitor M. Kopytman „manual de polifonie”, Sonata pentru flaut și pian de S. Buzilă relevă variate procedee și tehnici polifonice pe care autorul le îmbină măiestrit cu structura clasică a ciclului de sonată și cu elemente de limbaj preluate din tezaurul folcloric național. În articol se atrage atenția asupra compoziției generale a ciclului și a fiecărei părți, evidențiindu-se trăsăturile de stil și de scriitură componistică specifice lui S. Buzilă. Sunt examinate diversele procedee contrapunctice utilizate de compozitor și tratarea acestora în contextul formelor caracteristice genului de sonată.
Cuvinte-cheie: S. Buzilă, canon, contrapunct, imitații, passacaglia, procedee polifonice, sonata pentru flaut și pian
Called by the well-known composer M. Kopytman „the handbook of polyphony”, S. Buzila’s Sonata for flute and piano reveals various polyphonic methods and techniques which the author masterly combines with the structure of the traditional sonata cycle and the language elements taken from the national folklore thesaurus. The article draws attention to the overall composition of the cycle and of each part, highlighting Buzilă’s specific style features and the compositional writing. The authors examine various contrapuntal methods used by the composer and their treatment in the context of the specific forms of the sonata genre.
Keywords: S. Buzila, canon, counterpoint, imitation, passacaglia, polyphonic methods, sonata for flute and piano