DOI https://doi.org/10.55383/amtap.2025.1.07
Compozitorii moderni apelează rar la simfonie, din cauza unei anumite saturaţii, a „oboselii” genului, precum şi a încărcăturii sale semantice majore, ca şi cum ar fi necesar să ofere un răspuns la toate întrebările rămase nerezolvate anterior. Acest fapt nu înseamnă o respingere completă a simfoniei, ci mai degrabă ridică noi provocări artistice. Uneori, autorii ascund modul simfonic sub un titlu programatic sau sub forma unui alt gen, dar o lucrare, care, în principiu, nu aparţine genului simfonic, din punct de vedere al compoziţiei, poate fi, totuşi, numită simfonie. Una dintre creaţiile de acest tip este Simfonia pentru orgă şi timpane a cunoscutului compozitor din Republica Moldova, V. Ciolac. Intrând într-un dialog cu conceptul de simfonie al epocii clasice – „utopia clasică” (după M. Aranovsky), autorul propune un ciclu neconvenţional în două părţi, dramatică şi tragică, prezentând soliştii ca pe o orchestră cu drepturi depline, cu un sunet amplu şi bogat. Formele sunt non-clasice şi amintesc de sonata „convenţională” şi de rondoul modificat. Părţile Simfoniei întruchipează faţete ale unei singure idei conceptuale, realizând un dialog cu trecutul prin dezvăluirea problemelor existenţiale şi extinzându-l asupra structurii şi mijloacelor de exprimare muzicală.
Cuvinte-cheie: V. Ciolac, genul simfoniei, modul simfonic, compoziţii pentru orgă şi timpane, neoromantism
Modern composers rarely turn to symphony due to certain saturation, “fatigue” of the genre, as well as its great semantic load, as if requiring an answer to all previously unresolved questions. This does not mean a complete rejection of the symphony, but puts forward new artistic tasks. Sometimes authors hide the symphonic mode under a program title or another genre, but a composition that as a rule, does not belong to the symphonic genre in terms of the performer composition can also be called a symphony. One of the works of this type is the Symphony for Organ and Timpani by the famous composer of the Republic of Moldova V. Ciolac. Entering into a dialogue with the concept of the symphony of the classical era — “classical utopia” (according to M. Aranovsky), the author uses an unconventional cycle in two parts — dramatic and tragic, presenting the soloists as a full-fledged orchestra with a rich sound. The forms are non-classical, reminiscent of the “conditional” sonata and modified rondo. The parts of the Symphony embody the facets of a single conceptual idea, realizing a dialogue with the past through the disclosure of existential problems and extending it to the structure and means of musical expression.
Keywords: V. Ciolac, symphony genre, mode of symphonicity, compositions for organ sand timpani, neo-Romanticism.