POETICA ROMANULUI ÎN SECOLUL AL XXI-LEA. O PRIVIRE ASUPRA ROMANULUI ŞTEFAN CEL MARE. ÎNTOARCEREA DE VALERIU ŢURCANU
THE POETICS OF THE NOVEL IN THE TWENTY-FIRST CENTURY. AN APPROACH TO VALERIU ŢURCANU’S NOVEL STEPHEN THE GREAT. THE RETURN
RUXANDRA NECHIFOR,
doctor, profesoară,
Liceul teoretic „Vasile Alecsandri“, Iaşi, România
În secolul al XXI-lea, romanul cunoaşte dezvoltări diverse în Sud-Estul Europei, dar rămâne o poveste, o transfigurare artistică a ceea ce s-a întâmplat cândva, situându-se astfel în apropierea mitului, sau o reinventare a realităţii în spaţiul ficţiunii, fiind, prin urmare, în relaţie cu istoria. Scopul acestei recuperări a istoriei este de a experimenta formule literare sau de a educa ori forma, căci transmite mesajul pertinent al autorului care se angajează cu opera sa în corectarea realităţii. Este curios cum în postmodernitate, în ritmul ultrarapid al evenimentelor, romanul reia teme şi motive clasicizate, pe care le revigorează cu tehnici preluate din domenii conexe, precum teatrul sau cinematografia. Romanul lui Valeriu Ţurcanu, Ştefan
cel Mare. Întoarcerea, aparţine postmodernităţii ca apariţie într-un moment istoric şi îmbină într-un mod reuşit tradiţia şi modernitatea, dând vigoare şi densitate unui personaj istoric, Ştefan cel Mare.
Cuvinte-cheie: Valeriu Ţurcanu, roman, poetică, personaj, Ştefan cel Mare, mit, tehnici narative
In the twenty-first century, in South-eastern Europe, the novel embraces different ways of expression, but it remains a story, an artistic transfiguration of what happened once, so being related to myth, or a reconstruction of the reality in a fictional space, therefore preserving a relation to history. The purpose of this recovery of history is to experience new literary forms or to form and to educate, as it offers the pertinent message of the author who engages himself through his work in correcting reality. It is a wonder how in post-modernity, in the very fast rhythm of the events, the novel reinforces themes and motifs already classicized and refreshes them with techniques drown from connected areas such as theatre and cinema.
Valeriu Ţurcanu’s novel Stephen the Great. The Return belongs to post-modernity and blends succesfully tradition and modernity, gaining vigor and density for a historical character, Stephen the Great.
Keywords: Valeriu Ţurcanu, novel, poetics, character, Stephen the Great, myth, narrative techniques