STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (31), 2017

STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (31), 2017

REVISTA
Nr. 2 (31), 2017
Cuprins
MI(N)ORITY– DE LA CREAREA TEXTULUI DRAMATIC LA REALIZAREA SPECTACOLULUI
ARTICOL

MI(N)ORITY– DE LA CREAREA TEXTULUI DRAMATIC LA REALIZAREA SPECTACOLULUI

MI(N)ORITY – FROM THE CREATION OF THE DRAMATIC TEXT TO THE THEATRICAL PRODUCTION

MARIANA STARCIUC,
lector universitar, doctorandă,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

CZU 792.09(478)

În articol sunt descrise etapele de creaţie parcurse de dramaturg, regizor şi actori în scopul realizării spectacolului documentar MI(N)ORITY. Actorii descriu conflicte ideatice, cazuri de discriminare, prejudecăţi antisemite, idei xenofobe şi rasiste prezente într-o societate care pretinde a fi democratică, dar şi poveştile de viaţă ale unor reprezentanţi ai comunităţilor etnice care s-au integrat în viaţa socială, diversitatea culturală din Moldova, specificul şi tradiţiile grupurilor etnice din ţară. MI(N)ORITY reprezintă unul dintre primele demersuri ale teatrului din Republica Moldova care abordează problemele minorităţilor etnice, bazându-se pe interviurile realizate cu reprezentanţii acestora.
Cuvinte-cheie: metoda verbatim, ficţiune, etnie, recensământul populaţiei, sondaj, colaj, idee naţionalistă, conflict ideatic,
discriminare, antisemitism, xenofobie, rasism, democraţie, dramaturgie, regie, actor, minoritate

The article describes the stages of creation by the playwright, director and actors for the purpose of creating the documentary performance MI(N)ORITY . The actors describe ideological conflicts, discrimination cases, anti-Semitic prejudices, xenophobic and racist ideas in a society that claims to be democratic, but also the life stories of representatives of ethnic communities who have integrated into social life; the cultural diversity in Moldova, the specifics and traditions of the ethnic groups in the country. MI(N)ORITY is one of the first steps of the Moldovan theatre approaching ethnic minority issues, based on interviews with their representatives.
Keywords: verbatim method, fiction, ethnicity, population census, poll, collage, nationalist ideas, ideological conflicts,
discrimination, anti-Semitism, xenophobia, racism, democracy, dramaturgy, direction, actor, minority