Sintagma „politică culturală”cuprinde ansamblul mecanismelor de conducere și ghidare – reguli, măsuri și mijloace – concepute și utilizate pentru atingerea scopurilor de dezvoltare culturală. Perioada de tranziţie începută la fi nele anilor ‘90 ai sec. XX au adus schimbări și remanieri esenţiale în domeniul culturii. În Republica Moldova lipsește o politică culturală unică și inedită, caracteristică doar acestei ţări. Conform unui studiu sociologic efectuat în anul 2008, politica culturală a fost apreciată pozitiv doar de către 7,3% din numărul respondenţilor. Doar 476 (37%) dintre cele 1223 de case de cultură din Republica Moldova sunt în stare tehnică satisfăcătoare, iar 108 de edificii au ajuns într-o stare avariată.
Cuvinte-cheie: politică culturală, cultură, case de cultură, sondaj sociologic, instituţii de culturăThe phrase ‘cultural policy’ comprises all the mechanisms and driving directions-rules, measures and means – designed and used for the purposes of cultural development. Th e transition period through which the Republic of Moldova was passing at the end of the 90s of the 20th century has brought essential changes in the cultural domain. The Republic of Moldova lacks a unique model of cultural policies which are characteristic only of this country. According to a sociological study, carried out in 2009, only 7,3% of the respondents had appreciated positively Moldava`s cultural policies. Nowadays only 476 (37%) out of the 1223 Houses of Culture from the Republic of Moldova are in a satisfying technical state, and 108 buildings require capital repair works.
Keywords: Cultural policy, culture, cultural houses, sociologic, cultural institutions
Secolul XX a creat, efectiv, o altă realitate culturală, noi sisteme de gândire, noi forme de exprimare artistică, noi moduri de raportare la lume, o nouă conștiinţa de sine a omului. Cultura contemporana este rezultatul cumulat al unor schimbări fundamentale ce au avut loc în epoca modernă în diverse câmpuri ale creaţiei culturale, ale progresului tehnic și ale organizării politice.
Schimbările cele mai relevante s-au produs în știinţă și în spaţiul creaţiei estetice, de unde au iradiat în planul tehnic și economic al civilizaţiei. În secolul XX s-au schimbat radical reprezentările știinţifi ce asupra naturii, metodologiile știinţelor și raporturile funcţionale dintre știinţă și tehnică, formele de reprezentare artistică și relaţia dintre artă și mediul de viaţă, mijloacele de comunicare socială, calitatea vieţii și scenografi a vieţii cotidiene. Perioada de tranziţie începută la fi nele anilor ‘90 ai sec.
XX au adus schimbări și remanieri esenţiale în domeniul culturii. Pierre Emmanuel, în lucrarea sa Culture Noblesse du Monde, publicată în 1980, distinge trei semnifi caţii majore ale noţiunii de cultură:
– umanistă – ceea ce înseamnă că ea participă, pe de o parte, la o armonioasă dezvoltare a facultăţilor individului și, pe de altă parte, la transmiterea unui ansamblu de cunoștinţe generale și proprii ale acestuia;
– socială – din această perspectivă autorul privește cultura ca fi ind echivalent al civilizaţiei, reprezentarea pe care societatea și-o dă ei însăși în toate domeniile activităţii sale și în toată diversitatea grupurilor umane care o compun, concluzionând: „Cultura devine o responsabilitate civică, o conștiinţă a responsabilităţii cetăţenilor”;
– ideologică – a treia semnifi caţie dată culturii este atașată de ideologie, cultura este simbolizarea afectivă a propagandei.
În acest sens, în dezvoltarea istorică a omenirii, exemplele de moduri în care cultura devine instrument pentru manipularea individului sunt multiple. Cetăţenii din fostul lagăr comunist, de bună voie sau nu, au experimentat aceste produse „culturale” în viaţa lor de zi cu zi. Dimitrie Gusti prezintă [1, p. 35] „trei niveluri de defi nire a culturii”:
– ansamblul bunurilor culturale specifi c unei comunităţi umane într-o epocă data – patrimoniu în înţelesul larg al noţiunii (bunuri culturale materiale: mobile și imobile, bunuri imateriale);
– ansamblul regulilor de organizare a instituţiilor unei societăţi umane – entităţi economico-administrative distincte (stat, biserică, școală, instituţii culturale etc.);
– ansamblul raporturilor pe care fi ecare individ le are, cu valorile culturale fundamentale ale comunităţii din care face parte.
Problema culturii și dezvoltării, perfecţionării și reorganizării ei necesită o abordare și o analiză complexă și, nicidecum, unilaterală. Aceasta se datorează interesului știinţifi c multidisciplinar de care se bucură acest domeniu. Aproape că nu există un alt domeniu social care ar avea o asemenea multitudine de tratări teoretice, interpretări și defi niţii. Indiferent de amploarea și direcţionarea schimbărilor din cultură, funcţional, acestea depind de ridicarea nivelului sociocultural și al integrării membrilor societăţii, de organizarea, dirijarea și comunicarea în cadrul societăţii, adică, de toate cele ce duc spre autocrearea, autodezvoltarea omului.
Datorită celor trei elemente – reciprocitatea culturii, utilizarea ei ca mesager cinstit și apelul ei, în afara oricărui context, către o umanitate universală, cultura devine o parte din ce în ce mai importantă a dialogului internaţional. La un anumit nivel, industriile culturale sunt unele dintre cele mai mobile și globale și, prin urmare, necesită politici care să poată fi implementate în toată lumea. La alt nivel, se poate vedea că programele internaţionale pentru securitate și dezvoltare vor avea serios de suferit, dacă nu iau în considerare cultura (în sensul larg sau restrâns al cuvântului).
Colaborarea interguvernamentală mai aprofundată a fost iniţiată odată cu apariţia unor organizaţii, precum UNESCO și Consiliul Europei, care este realizată prin elaborarea unor convenţii și rapoarte necesare armonizării cadrului european și integrării culturii în strategiile de dezvoltare durabilă. Printre cele mai importante rapoarte elaborate în acest sens pot fi numite: „Diversitatea noastră creatoare” elaborat în 1993 de UNESCO, „În miezul culturii” elaborat de Consiliul Europei în 1997, Raportul UNESCO al Conferinţei Interguvernamentale privind politicile culturale pentru Dezvoltare din 1998, Convenţia UNESCO privind protecţia și promovarea diversităţii formelor de exprimare culturală adoptată în 2005 etc.
Din anul 1997, Uniunea Europeană devine un alt actor important care are pe agenda sa culturală participarea din ce în ce mai activă la defi nirea unui cadru adecvat dezvoltării culturii. Constituţia Republicii Moldova determină dreptul cetăţenilor la creaţie prin art. 33, care prevede: „Libertatea creaţiei artistice și știinţifi ce este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii. Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale și morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sunt apărate de lege.
Statul contribuie la păstrarea, dezvoltarea și propagarea realizărilor culturii și știinţei naţionale și mondiale”. De asemenea, prin art. 59, Constituţia stabilește responsabilitatea cetăţenilor asupra protecţiei mediului înconjurător, conservarea și ocrotirea monumentelor istorice și culturale [2].
Cadrul cultural și totalitatea domeniilor de activitate culturală sunt reglementate de Legea culturii nr.413-XIV din 27.05.99. Adoptarea Legii a avut ca scop asigurarea și protecţia dreptului constituţional al cetăţenilor Republicii Moldova la activitatea culturală; stabilirea principiilor de bază ale politicii culturale a statului și a normelor juridice, în baza cărora este asigurată dezvoltarea liberă a culturii.
Legea stabilește obligaţiile statului, drepturile și libertăţile în domeniul culturii, patrimoniul naţional cultural, statutul oamenilor de creaţie, organizarea și reglementarea economică a culturii. Prin prezenta Lege, statul își asumă responsabilitatea de elaborare a politicilor culturale, stabilirea priorităţilor în activitatea culturală, elaborarea și fi nanţarea programelor de stat privind protecţia și dezvoltarea culturii, stabilește direcţiile, formele și modalităţile lor de aplicare, protejează drepturile oamenilor de creaţie la proprietate intelectuală, apără interesele lor patrimoniale și nepatrimoniale legate de activitatea de creaţie, asigurară accesul liber al cetăţenilor [3, p. 38].
De aici rezultă că toate procesele, fenomenele și activităţile culturale din cadrul sistemului referitor la activitatea culturală, la valori și bunuri culturale, necesită o anumită direcţionare și dirijare, ţine de competenţa unei anumite politici culturale. Sintagma „politică culturală” cuprinde ansamblul mecanismelor de conducere și ghidare – reguli, măsuri și mijloace – concepute și utilizate pentru atingerea scopurilor de dezvoltare culturală. No- ţiunea de politică culturală s-a modifi cat de-a lungul timpului în dependenţă de schimbarea rolului culturii în societate și a modului de abordare.
Politicile culturale diferă de la stat la stat, însă, există instrumentar și trăsături comune, în baza cărora putem distinge o clasifi care a șase modele de politică culturală, cum ar fi : modelul birocratic de stat, modelul parţial de stat, modelul liberal, modelul educativ de stat, modelul naţional-emancipat și modelul economiei în tranziţie. La nivelul reprezentărilor știinţifi ce contemporane despre esenţa culturii, a determinării scopurilor și sarcinilor prioritare ale politicii culturale din cadrul unei societăţi, culturii îi revine rolul unui mecanism, care este implicat în realizarea unor astfel de funcţii, precum:
– generalizarea experienţei istorice a existenţei societăţii; – acumularea acestei experienţe în formă de sistem al orientărilor valorice; – exprimarea acestor orientări valorice în cadrul relaţiilor sociale și comunicative; – dirijarea practică a vieţii sociale prin intermediul normelor socioculturale (bazate pe orientările valorice), colective și individuale; – evidenţierea și interpretarea semnelor distinctive și a particularităţilor lor specifi ce sub formă de chipuri de identitate (reprezentări subiective ale societăţii despre sine, particularităţile sale, istoria și particularităţile sale culturale ș.a.) și a reproducerii lor în tehnologii și produse în cadrul diverselor genuri de activitate culturală. Instrumentarul culturii folosit în realizarea acestor funcţii este foarte larg – învăţământul, educaţia, știinţele fi losofi ce, sociale și umanistice, religia, creaţia artistică, editarea de cărţi, activitatea bibliotecilor și a muzeelor, ideologia și propaganda, activitatea normelor politice și juridice, stereotipuri comportamentale ale conștiinţei – etice, etnice, sociale și religioase, miturile și zvonurile, morala, priorităţi estetice, moda și alte forme ale activităţii sociale, care formează o totalitate socială diferenţiată a modului de viaţă a unui popor dintr-o anumită epocă.
UNESCO defi nește politica culturală ca pe o totalitate de acţiuni gândite și conștiente (sau lipsa de acţiuni) orientate spre realizarea unor scopuri defi nite, prin intermediul folosirii optime a tuturor resurselor fi zice și spirituale de care dispune societatea în timpul dat. În cazul Republicii Moldova, lipsa unor scopuri clar defi nite pe termen mediu și lung la nivel de stat poate fi interpretată ca o strategie în sine. Dintre cele șase modele de politică culturală existente, Republica Moldova se încadrează mai degrabă în două dintre ele:
1. Modelul naţional-emancipat, care este caracteristic mai multor ţâri în curs de dezvoltare, a cărui distincţie principală este dezvoltarea și păstrarea identităţii culturale care era neglijată în perioada dominaţiei coloniale sau a unui regim autoritar. Acest model se caracterizează prin manifestări naţionaliste și șovine în cultură, dezicerea de valorile create în trecut, neglijarea culturii minorităţilor naţionale, reprimarea culturii experimentale și alternative.
2. Modelul economiei în tranziţie în care politica culturală a statului depinde de politica și sistemul de organizare a instituţiilor culturale din trecut, însă este orientată spre funcţionare în condiţiile economiei de piaţă. Acestui model îi este caracteristic sistemul politic instabil, probleme moștenite din trecut, lipsa relaţiilor de piaţă, creșterea conștiinţei naţionale, iar managementul cultural și pregătirea profesională a cadrelor sunt considerate probleme secundare.
După criteriul de fi nanţare a culturii de către stat, Republicii Moldova îi poate fi atribuit modelul de fi nanţare de tip „patron”, în care Guvernul și Ministerul Culturii decid pentru ce, cât și cui vor fi alocate fondurile (după decizia politică a guvernului și parlamentului a sumei alocate pentru cultură din bugetul naţional).
Factorul politic în domeniul politicilor culturale din Republica Moldova este, de asemenea, un „produs” moștenit din sistemul centralizat sovietic în care statul deţinea toate mijloacele de producere și distribuţie a produsului cultural, utilizându-l în scopuri propagandistice și control al maselor prin cultură. Monitorizarea și evaluarea transparenţei ei fi nanciare în domeniul culturii de către societatea civilă ar contribui la calitatea și efi cienţa implementării politicilor culturale, ar limita factorul politic și ar diminua corupţia în sectorul cultural. Fără un parteneriat strategic între guvern, parlament, sectorul cultural specializat și societatea civilă, orice politică culturală este insufi cientă, lipsită de viziune, promovează autoizolarea, marginalizează elitele și încurajează fenomenele sectare în cultură [4, p. 29-44].
Printre ultimele programe culturale de amploare de nivel naţional, organizate și desfășurate la iniţiativa guvernului, dar care nu și-au atins obiectivele scontate, pot fi numite: programul „Satul moldovenesc”, proiectul guvernului pentru anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”, proiectul cultural „Caravela culturii”, care, din start, s-au înscris ca niște acţiuni culturale de lungă durată, dar fără a se înscrie în strategia sistemului cultural ca parte componentă a politicii culturale din Republica Moldova. Ultimul proiect de menire culturală și asistenţă socială a fost cel al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (FISM), destinat dezvoltării rurale pe anii 2008-2011, care a fost conceput ca un mecanism de însușire a noilor principii de guvernare locală, menite să asigure: implicarea populaţiei în procesul de luare a deciziilor; modalităţi de identifi care a problemelor prioritare; planifi carea strategică; monitorizarea implementării proiectelor și a mijloacelor fi nanciare; menţinerea și asigurarea durabilităţii obiectelor renovate; managementul fi nanciar; dezvoltarea instituţională a administraţiei publice locale și a organizaţiilor neguvernamentale.
Prin intermediul acestui fond au fost renovate și reparate zeci de instituţii culturale rurale. Ministerul Culturii s-a axat și pe realizarea obiectivelor prioritare ale Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare 2011-2015”, în șirul cărora s-au înscris: – dezvoltarea artei contemporane ca mijloc de promovare și afi rmare a culturii naţionale, atât pe plan intern cât și pe plan internaţional; – restabilirea activităţii și infrastructurii culturale, în special, în zonele rurale; – fi nanţarea activităţilor culturale în conformitate cu priorităţile stabilite și pe bază de proiecte; – promovarea culturii ca factor primordial al păstrării și dezvoltării identităţii naţionale; – promovarea valorilor culturale naţionale ca parte componentă a patrimoniului cultural european.
La sfârșitul anului 2012, Ministerul Culturii a demarat dezbaterea publică pe marginea proiectului „Strategii de dezvoltare a culturii pentru perioada 2013-2020 „Cultura XXI/20”, scopul căruia constă în asigurarea unui mediu cultural durabil în Republica Moldova prin crearea unui sistem modern de conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural, promovarea creativităţii artistice contemporane și a industriilor culturale, a diversităţii culturale și a dialogului, modernizarea instituţiilor de cultură și a managementului cultural, instituirea sistemului transparent și participativ de administrare și monitorizare a procesului cultural.
În anul 2008, în secţia Sociologie a Institutului de Filozofi e, Sociologie și Știinţe Politice al Academiei de Știinţe a Moldovei a fost realizat sondajul sociologic Probleme și oportunităţi ale culturii din Republica Moldova.1 La una din întrebările chestionarului: „Cum apreciaţi politica în domeniul culturii desfășurate în ultimii ani?”, răspunsurile respondenţilor au fost următoarele: politica culturală a fost apreciată pozitiv doar de către 7,3% din numărul respondenţilor, 21,8% au apreciat politica culturală mai degrabă pozitiv decât negativ, 33,3% au apreciat-o mai degrabă negativ decât pozitiv, iar 21,3% au apreciat-o negativ, 16,4% au arătat ca le este greu să se aprecieze cu un răspuns defi nit.
Datele sondajului denotă că mai mult de jumătate din respondenţi apreciază negativ desfășurarea politicii culturale în Republica Moldova. În cadrul aceluiași sondaj au fost antrenaţi 55 de experţi ce activează în domeniul culturii, 31 dintre care activează mai mult de 20 ani. Printre experţii intervievaţi au fost 16 șefi ai secţiilor raionale de cultura, 14 șefi ai bibliotecilor raionale, 10 profesori ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, 20 de specialiști din domeniul culturii ce activează în cadrul Academiei de Știinţe a Moldovei. La întrebarea: „Cum apreciaţi schimbările produse în sferele culturii?”, rezultatele răspunsurilor sunt relatate în Tabelul 1. Grupul de experţi în număr de 13-19 persoane atestă o mișcare spre îmbunătăţirea situaţiei.
Aprecierile experţilor privind schimbările din sfera culturii Nr. Sferele culturii spirituale în: Se îmbunătăţește Nu se schimbă Se înrăutăţește Mi-i greu să răspund 1. Învăţământ 13 18 16 8 2. Literatură 14 20 11 10 3. Teatru 13 19 15 8 4. Cinematografi e 3 7 30 15 5. Muzică 17 22 8 8 6. Pictură 19 14 6 16 7. Sport 13 15 10 7 Sursa: Sondaj sociologic naţional Probleme și oportunităţi ale culturii din Republica Moldova, realizat în lunile octombrie-noiembrie, 2008, la Institutul de Filosofi e, Sociologie și Ș tiinţe Politice al AȘM. Din datele Tabelului 1 putem observa că, în majoritatea sferelor culturii se produc unele schimbări, dar asupra situaţiei din cinematografi a autohtonă se pronunţă doar trei experţi. Mai mult ca atât, 30 dintre experţi susţin că situaţia din cinematografi e se înrăutăţește, iar cei mai mulţi la număr dintre experţi (19) apreciază schimbările spre bine în sfera picturii. Schimbările care au survenit în sferele sociopolitice și economice la fi nele anilor ‘90 au adus remanieri cardinale în activitatea instituţiilor culturale publice din Republica Moldova.
Artele interpretative. Actualmente, în Republica Moldova activează 16 teatre dramatice, muzicale și de comedie, 3 teatre pentru copii și tineret, Teatrul de Operă și Balet, organizaţii concertistice – Filarmonica de Stat, Sala cu Orgă, Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, colective artistice (orchestre simfonice – 2, orchestră mixtă – 1, orchestră de cameră – 1), o reţea de instituţii de învăţământ muzical general (școli muzicale pentru copii) și profesionist (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Școală Medie Specială de Muzică, Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”).
Lipsa atenţiei și a grijii din partea puterii de guvernământ din ultimele două decenii faţă de întreg sistemul cultural din republică a afectat activitatea artelor interpretative. Ca rezultat, o mare parte a specialiștilor din acest domeniu au migrat masiv în alte domenii de activitate sau în alte ţări. Sistemul de fi nanţare al instituţiilor de cultură este sub orice limită și nu este transparent. Conducătorii instituţiilor din domeniul dat nu au studii manageriale (adesea, nici în domeniu), care i-ar reorienta la cerinţele noi ale timpului, în promovarea produsului cultural. Salariile mici (circa 800 lei) pentru 1 Probleme și oportunităţi ale culturii din Republica Moldova.
Sondaj sociologic naţional realizat în lunile octombrie-noiembrie, 2008, la Institutul de Filosofi e, Sociologie și Știinţe Politice AȘM. Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 226 specialiștii în domeniu creează o criză cronică a cadrelor. Artele vizuale. Din reţeaua de instituţii în domeniul artelor vizuale fac parte: secţiile „Arta plastică” și „Artele decorative, arhitectură și design” din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea de Pictură și Grafi că a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”, Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” ș.a. În acest domeniu mai activează și câteva organizaţii nonguvernamentale: Uniunea Artiștilor Plastici, KSAK, ARS DOR, Papyrus-Art, MART, Galeria de Artă „C. Brăncuși” etc. Republica Moldova dispune de o piaţă foarte mică de desfacere pentru creaţiile artiștilor plastici, aceștia fi ind impuși să caute soluţii pentru promovarea operelor de artă în afara Republicii Moldova, ceea ce generează migrarea lor peste hotarele ţării.
Artiștii duc lipsă acută de ateliere pentru activitate creativă.
Uniunea Artiștilor Plastici, fi ind total dependentă de fi nanţarea oferită de Ministerul Culturii, este inaptă de a soluţiona problemele majore ale membrilor săi, dar care totuși organizează diverse programe naţionale și internaţionale – expoziţii jubiliare, personale a tinerilor pictori, bienale internaţionale de pictură, de artă decorativă, de gravură etc. Televiziunea și radioul. În Republica Moldova activează circa 190 de studiouri TV și 42 de staţii radio. Legea Audiovizualului și deciziile Consiliului obligă fi ecare canal să emită, cel puţin, 80% din volumul emisiunilor în limba de stat, 20 la sută muzică autohtonă din totalul emisiunilor muzicale, până la 30% de emisiuni cu tematică culturală și educaţională.
Există o infl uenţă puternică a „factorului rus” pe piaţa mediatică a Republicii Moldova, care promovează cultura și valorile acestei minorităţi etnice. Programele posturilor TV din republică nu fac faţă concurenţei cu cele ale posturilor din România și Rusia.
Doar un singur post de radio – „Radio Moldova”, iar dintre cele 3 reţele naţionale TV numai „Moldova1” au acoperire naţională. Datele Barometrului de opinie publică arată, ca aproape jumătate din populaţie (48%) consideră că mass-media din Moldova nu este liberă să prezinte știri și comentarii fără cenzură din partea guvernului, iar 65% din populaţie nu se simte liberă să critice deschis guvernarea. Conform datelor sociologice pentru 88% din populaţia Republicii Moldova, principala sursă de informare este televiziunea, aceasta fi ind sursa în care 55% din populaţie are cea mai mare încredere.
De aici se cere concluzia, că comentariile masive și părtinitoare a evenimentelor din 6-7 aprilie curent furnizate de „Moldova 1”, practic, și-au făcut misia dorită de partidul de guvernământ . Ca rezultat, cea mai mare parte din populaţia rurală deţine doar informaţia în care este cointeresat partidul de guvernământ. Casele de cultură. Cea mai afectată verigă din sistemul cultural al Republicii Moldova o constituie casele de cultură. Astăzi doar 1223 de case de cultură continuă să activeze (în condiţiile propuse de politica culturală), dintre care doar 476 (37%) sunt în stare tehnică satisfăcătoare, 665 (53%) de clădiri necesită reparaţii capitale, iar 108 de edifi cii au ajuns într-o stare avariată. Anume în casele de cultură, până la anii nouăzeci, se dezvolta creativitatea interpretativă, teatrală, coregrafi că și muzicală.
Marea majoritate a artiștilor autohtoni și-au început activitatea artistică anume în incinta caselor de cultură, a căror spectre de activitate au fost foarte diverse și multifuncţionale.
Actualmente, principalul rol în asigurarea activităţii caselor de cultură revine primăriilor locale și, respectiv, primarului, deoarece casele de cultură se afl ă la balanţa primăriilor. Rezultatele cercetării sociologice naţionale ce ţine de stratifi carea socio-culturală efectuată pe un eșantion de 1200 respondenţi în comunităţile rurale și urbane atestă despre insufi cienţa activităţii instituţiilor culturale. Astfel, circa 62% dintre respondenţii comunităţilor rurale și 42% ai celor din comunităţile urbane atestă activitatea rea și foarte rea a instituţiilor de cultură din comunităţile lor. Doar 16% dintre respondenţii din comunităţile rurale apreciază activitatea lor cu califi cativele „bine” și „foarte bine”. Desigur, situaţia activităţii acestor instituţii din comunităţile urbane este mai bună la dublu – 32% (Fig. 1).
Ca rezultat, activitatea caselor de cultură se ciocnește de 2 tipuri de probleme: Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 227 – insufi cienţa fi nanţării: bugetele comunităţii sunt foarte mici, iar alocaţiile de la bugetul naţional sunt nesemnifi cative sau lipsesc totalmente; – reprezentanţii puterii locale, primarii și consilierii, deseori, nu conștientizează rolul și necesitatea activităţilor culturale în viaţa comunităţii, redirecţionând fondurile destinate culturii pentru alte necesităţi. Figura 1. Aprecierile centrelor de divertisment și a caselor de cultură rurale și urbane Sursa:
Sondaj sociologic naţional Probleme și oportunităţi ale culturii din Republica Moldova, realizat în lunile octombrie-noiembrie, 2008, la Institutul de Filozofi e, Sociologie și Știinţe Politice al AȘM. În cadrul aceluiași sondaj sociologic Probleme și oportunităţi ale culturii din Republica Moldova pentru a afl a regularitatea frecventării așezămintelor culturale a respondenţilor le-am adresat întrebarea: „Cât de regulat mergeţi în următoarele așezăminte culturale?” Răspunsurile respondenţilor la această întrebare (Tabelul 1) denotă frecvenţa foarte joasă a așeză- mintelor culturale. Cei mai mulţi respondenţi (7,1%) frecventează săptămânal discotecile, după care urmează centrele fi tness (6,0%), 4,9% frecventează diverse cluburi, iar numărul celor care frecventează săptămânal casele de cultură este doar de 2,7%. Din când în când sunt frecventate muzeele (52,9%), sălile de concert (52,0%), cinematografele (46,7%), casele de cultură (43,3%). Cazinourile nu sunt frecventate și sunt ignorate defi nitiv de către 94,0% din totalul respondenţilor. Tabelul 1. Regularitatea frecventării edifi ciilor culturale (%) Nr. Edifi cii culturale Săptămânal Lunar Din când în când Nu merg deloc 1. Cinematografe 0,9 5,3 46,7 47,1 2. Teatre 1,3 4,5 42,7 51,5 3. Săli de concerte 0,4 6,2 52,0 41,5 4. Muzee 0,4 2,9 52,9 43,8 5. Expoziţii 0,4 5,3 38,4 55,8 6. Palate de cultură 0,9 3,3 35,5 61,9 7. Case de cultură 2,7 7,5 43,3 46,5 8. Cluburi 4,9 14,0 26,0 54,9 9. Centre fi tness 6,0 4,7 11,3 77,0 10. Cazinouri 1,8 4,2 0 94,0 11. Discoteci 7,1 11,2 26,8 55,0 Sursa: Cercetare sociologică naţională a comunităţilor rurale (mai-iulie 2012) și a comunităţilor urbane (octombrie 2013) din Republica Moldova, realizată de Secţia Sociologie a IIEȘP al AȘM. Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 228 În momentul destrămării imperiului sovietic și a declanșării etapei de tranziţie, de rând cu multe schimbări structurale, economice și politice, are loc și o trezire a conștiinţei naţionale a populaţiei din Republica Moldova.
Fenomenul se face simţit, mai ales, prin intermediul formaţiilor folclorice și artistice, care au apărut aproape în toate localităţile din ţară. Acest lucru îl demonstrează datele statistice din tabelul nr. 2. Datele statistice din anii ’90 nu deţin informaţii despre eșalonarea formaţiilor de copii și adulţi, ai numărului de participanţi cu astfel de genuri și categorii de formaţii artistice, catalogând doar numărul total de formaţii și participanţi. Analizând datele din acest tabel observăm că numărul formaţiilor artistice din anul 1990 este de 7293, iar al formaţiilor folclorice și artistice din anul 2012 este 7341, ceea ce este cu 48 de formaţii mai mult. Este o creștere, dar o creștere nu atât de semnifi cativă. Cu totul altul este tabloul numărului de participanţi ai acestor formaţii din acești ani.
Astfel, numărul de 16700 participanţi ai formaţiilor artistice din anul 1990 se mărește în anul 2012 aproape de șapte ori – 116253 de participanţi. Iată acest indicator și ne vorbește despre trezirea conștiinţei naţionale, al interesului faţă de limba strămoșilor, istorie, cultură, datini, obiceiuri și tradiţii. Instituţiile rurale abilitate de a fi preocupate de vitalizarea vieţii spirituale și culturale a comunităţilor rurale sunt cluburile/căminele și casele de cultură, bibliotecile publice, instituţiile religioase și puţinele muzee istorice din unele localităţi, afl ate pe deplin în subvenţionarea, susţinerea și dirijarea administraţiilor publice locale. Tabelul 2. Dinamica instituţiilor culturale în Republica Moldova, în perioada 1990-2012 Nr. Instituţii culturale Anul 1990 Anul 2012 1990/2012 1. Cluburi/case de cultură 1790 1231 -562 2. Formaţii artistice 7.293 7.341 +48 3.
Participanţi, mii 16.700 116.253 +99553 4. Biblioteci 2079 1364 -715 5. Utilizatori, mii 1.757 mii 921.400mii -835.600 mii 6. Muzee 158 92 -64 7. Instituţii de învăţământ artistic extrașcolar 138 109 -29 8. Participanţi, mii 31500 elevi 17236 elevi -14264 9. Librării Circa 1000 77,5 -982,5 Sursa: Anuar statistic al Republicii Moldova, 1990; 2012.
Din punct de vedere al amplasării geografi ce teritoriale, raioanele de nord ale Republicii Moldova sunt mai dezvoltate atât din punct de vedere economic cât și al bunăstării populaţiei faţă de raioanele din centrul și sudul Republicii Moldova. După cum ne relatează aceleași date din tabelul 2, în anul 1990 pe întreg teritoriul Republicii Moldova activau 1790 cluburi și case de cultură, iar pentru anul 2012 sunt incluse în datele statistice ca existente 1231, ceea ce este mai puţin cu 559 de instituţii culturale. De aici apare o tristă concluzie – peste 550 de localităţi rurale (câteva din ele sunt din mediul urban) au rămas fără principalul edifi ciu al culturii din spaţiul rural [5]. Până la destrămarea imperiului sovietic, magazinele de cărţi – librăriile erau o parte componentă a spectrului cultural din fi ecare comunitate rurală. Datele din tabelul nr. 2 ne demonstrează foarte elocvent starea lucrurilor din aceste instituţii culturale. Datele statistice ale perioadei anilor ‘90 nu relevă catalogarea numărului de librării prezente pe teritoriul Republicii Moldova și ne limităm la o cifră aproximativă de circa 1000 de librării. Conform datelor statistice ale anului 2012 au rămas să funcţioneze doar 70 de librării, dintre care doar 7,5 librării sunt instituţii de stat, iar celelalte peste 60 de librării au devenit instituţii private – rezultat al privatizării în masă a patrimoniului cultural din Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 229 anii ‘902 .
Statul nu are o politică de dezvoltare și reorganizare a caselor de cultură, iar unele reforme rău administrate și lipsa fi nanţelor au dus la distrugerea multor case de cultură. Problema actuală este retragerea din activitatea caselor de cultură a specialiștilor califi caţi. Casele de cultură din sate sunt astăzi în subordonarea primăriilor și consiliilor locale. Fiind subdiviziuni ale administraţiilor locale, casele de cultură, în majoritatea cazurilor, nu sunt persoane juridice. În procesul de transmitere a caselor de cultură la balanţa administraţiilor locale nu s-a ţinut cont de posibilităţile acestor comunităţi de a întreţine activitatea acestor edifi cii culturale.
Casele de cultură au fost și ar trebui să rămână în continuare principala instituţie de promovare și organizare a activităţilor culturale în satele din Republica Moldova. Pentru aceasta este nevoie de implementarea unor anumite renovări, printre care: – nivelul raional trebuie să devină o verigă importantă în gestionarea procesului cultural în ţară; – dotarea caselor de cultură cu centre de informatizare și conectarea lor la resursele Internetului; – participarea statului în problema protecţiei sociale și a integrării tinerilor specialiști în domeniu, în special de la sate; – crearea sau relansarea unor spaţii pentru expoziţii, prezentări de carte, discuri și alte evenimente culturale în localităţile rurale; – organizarea anuală a unor concursuri de creaţie, crearea unui fond de premii și burse; – lansarea proiectelor și subproiectelor culturale pentru localităţile rurale; diversifi carea și decentralizarea proiectelor de la centru spre regiuni; – pentru efi cientizarea activităţii caselor de cultură și a căminelor culturale, în ideea dezvoltării patrimoniului cultural local, se impune o colaborare strânsă cu școlile locale. Anume în cadrul acestor instituţii culturale pot fi întreţinute ansamblurile școlare, formaţiunile școlare, colectivele de artă amatoricească etc. Dacă aspiraţiile de a ne încadra în spaţiul european sunt veridice și nu efemere, atunci s-ar putea de preluat și de ajustat în contextul politicilor culturale moldovenești niște repere ale politicii culturale a Uniunii Europene. Există o practică de două decenii la nivel european în această direcţie (de exemplu, prin Politicile Culturale pentru dezvoltare ale UNESCO, 1998).
Politica culturală ar trebui să ţină în vizorul ei și o diversitate a industriilor culturale. Din păcate, printre domeniile de bază ale industriilor culturale în Republica Moldova pot fi evidenţiate: televiziunea și radioul, producerea și distribuirea fi lmelor, editarea și realizarea cărţilor, publicitatea, presa, meșteșugurile populare, show-bussinesul. Perioada de tranziţie a distorsionat valorile fundamentale care stăteau la baza regulilor de comportament în societate, a raporturilor dintre oameni, a raporturilor acestora la comunitate, ale statului faţă de cetăţean. Cetăţeanul a confundat rapid democraţia cu anarhia și trecerea la economia de piaţă cu oportunitatea de înavuţire cu orice preţ.
Alăturat acestui context, bombardamentul mediatic îndepărtează individul de valorile sale, acesta însușindu-și false valori, modele de repere de comportament, fapt ce distorsionează, printre altele, sentimentul de apartenenţă la o viaţă culturală comună și la identifi carea cu comunitatea în care trăiește. În faţa acestor provocări, autoritatea publică, uneori, fragilă și, în plus, contestată de cetăţean, alteori, indiferentă sau opresivă, ar trebui să fi e în măsură să construiască mecanisme care să protejeze și să încurajeze păstrarea și dezvoltarea unei vieţi culturale de calitate. Din păcate, planifi carea strategică a domeniului cultural în ţările afl ate în tranziţie este un proces ignorat, fi e din motive legate de necunoașterea metodologiei de lucru, fi e din dorinţa de a lăsa lucrurile la voia întâmplării, astfel încât gestionarea sferei culturale să fi e realizată în exclusivitate după bunul plac și interesul unor factori politici și administrativi, decidenţi ai momentului. Procesul de planifi care implică partajarea puterii prin implicarea tuturor grupelor de interese, putere ce este încă percepută ca 2 Cercetare sociologică naţională a comunităţilor rurale (mai-iulie 2012) și a comunităţilor urbane (octombrie 2013) din Republica Moldova, realizată de Secţia Sociologie a IIEȘP al AȘM.
Studiul Artelor şi Culturologie: istorie, teorie, practică 2016, nr. 2 (29) 230 fi ind apanajul decidenţilor politici [6]. Planifi carea strategică ar putea fi o modalitate de lucru pentru administrarea publică și care ar putea aduce benefi cii și ar putea rezolva un întreg set de provocări identifi cate prin: – modernizarea gestionării domeniului cultural în vederea alinierii la nivelul standardelor internaţionale; – aplicarea procesului strategic care satisface condiţiile impuse fi e de lege, fi e de alte organizaţii internaţionale, privind introducerea transparenţei, negocierii și dialogului în iniţierea și implementarea politicilor publice locale și naţionale; – controlul utilizării banilor publici, prin care să se demonstreze faptul că nevoile culturale ale zonei au fost îndeplinite într-un mod efi cient și echitabil. În ţările în curs de tranziţie nevoia de modernizare a actului de guvernare, intenţia de integrare în Uniunea Europeană și provocările globalizării – uniformizarea consumului cultural, enclavizarea unor grupe de populaţie și ghetoizarea urbanului – sunt factori ce vor determina certe schimbări de atitudine ale autorităţilor publice centrale și locale privind locul și rolul culturii în dezvoltarea societăţii viitoare. Pentru a înţelege politica culturală europeană trebuie să ţinem cont de infl uenţa majoră pe care au avut-o asupra ei principiile cu care guvernează statul, cum ar fi : artă pentru toţi, asigurarea unei vieţi culturale diverse și de calitate, promovarea identităţii culturale, respectarea diversităţii culturale, susţinerea creativităţii, stimularea participării, descentralizarea și democratizarea culturii.
Anume acești pași ne-ar duce la asumarea culturii ca un factor central al dezvoltării sociale și la responsabilitatea măsurării aportului social al actului cultural ca un factor cheie de evaluare. Numai că, la ora actuală, acest parametru este, practic, inexistent în evaluarea actului cultural moldovenesc. Managementul culturii în Republica Moldova trebuie să înceapă cu recunoașterea necesităţii de a redefi ni, de a reconcepe termenul de cultură. A privi cultura doar din punct de vedere umanist (concretizându-se în artefacte culturale), făcând abstracţie de latura antropologică a acesteia (de procese care defi nesc moduri de viaţă sau sisteme de valori), înseamnă a recunoaște incapacitatea explică- rii dezvoltării sociale pe care cultura o generează.
Această înţelegere trunchiată, ce poate reprezenta cultura într-o societate, generează demotivaţia sferei politice în a susţine „cultura pentru cultură” și impunerea contribuitorului cultural da a fi lăsat să funcţioneze la cote de avariere. În rezultat, într-o pierdere enormă se afl ă întreaga societate, care e nevoită să bată pasul pe loc.
Productivitatea în Republica Moldova se afl ă sub orice limită. Apare întrebarea: ce are productivitatea cu cultura? Comunicarea Comisiei Europene „O agendă europeană pentru cultură într-o lume în curs de globalizare” (2007) stă la baza inovaţiei, a creșterii și continuării productivităţii, generării de valori și a creșterii economice. Eroarea de conceptualizare – viziunea îngustă asupra culturii – duce la eroarea de operaţionalizare – de defi nire a indicatorilor prin care se stabilește valoarea actului cultural. În concluzie, menţionăm că se impune lărgirea cadrului conceptual al accepţiunii culturii – un complex de atribute spirituale, rituale, materiale, intelectuale și emoţionale care caracterizează o societate sau un grup social și care include nu doar artele și literatura, dar și moduri de viaţă, drepturi fundamentale ale individului, sisteme de valori, tradiţii și crezuri.
Pentru aceasta se cere ca Ministerul Culturii să se orienteze spre reformare și să iasă din autoizolare prin: depolitizarea culturii, asigurarea transparenţei deciziilor luate de stat; dezbateri publice privitor la reforme legislative și strategii de dezvoltare, asigurarea libertăţii de creaţie, autonomia creatorului, egalitatea oportunităţilor; depolitizarea problemei dublei identităţi român-moldovean, ce are un impact negativ în evoluţia culturii, trecerea de la confruntare la dialog între sectorul civil și factorii de decizie în domeniul culturii. Cultura este cea care dă liantul european și poate menţine o unitate durabilă într-o atât de vastă diversitate. În acest context, este evident rolul pe care îl deţine cultura în evoluţia spirituală a fi ecărui popor, în parte a cetăţenilor Republici Moldova.
1. GUSTI, D. Opere vol. III, Partea I. Texte stabilite, note și comentarii (de prof. univ. dr. Bădina, Ovidiu și Neamţu,
Octavian). București: Editura Academiei Române, 1970.
2. Constituţia Republicii Moldova. Chișinău, 1994.
3. Legea culturii nr.413-XIV din 27.05.99. În: Monitorul Ofi cial, Nr. 83-86 ,art. Nr. 401 din 05.08.1999.
4. Politicile culturale locale ca stimulent al schimbării. Chișinău: Arc, 2011.
5. Anuarul statistic al Republicii Moldova, ediţia 2012.
6. Politica culturală a Republicii Moldova: de la schimbări la reforme și viabilitate. Raport fi nal. Chișinău: Fundaţia
Soros Moldova, 2007.