Portretele-măști create de Glebus Sainciuc (1919-2012) sunt mărturii ale dăinuirii în timp și ale aportului la cultura naţională a personajelor portretizate: pictori, sculptori, muzicieni, scriitori, actori, dramaturgi, regizori etc. Situate morfologic la hotarul dintre pictură, grafi că și sculptură, portretele-măști ale maestrului Glebus Sainciuc sunt lucrate în papier-mâché. Este de remarcat predilecţia autorului pentru redarea fauvistă și naivă în portrete. La acestea se mai adaugă tendinţele din genul șarjelor sale, care s-au refl ectat și în stilul caricaturistic al măștilor. Glebus Sainciuc a creat primele măști în anul 1957, ajungând, în timp, la peste 350 de titluri, toate diferite, dar cu asemănare portretistică obligatorie, cu redarea farmecului interior al protagonistului.
Cuvinte-cheie: portret, mască, fauvism, artă naivă, realism socialist, aspecte psihologice, papier-mâchéThe portrait masks created by Glebus Sainciuc (1919-2012) portray painters, sculptors, musicians, writers, actors, playwrights,filmmakers etc., and they are a proof of the fact that the individual contribution of these persons to the artistic development of our country has not been forgotten. Morphologically, the papier-mâché portrait masks of master Glebus Sainciuc are situated
at the limit of painting, graphic drawing and sculpture; the masks were created by the master using the papier-mâché techniques.
We should mention that the author’s predilection for the fauvist and naïve techniques in portrait representation, together with the style of his caricatures and small size drawings, infl uenced the caricatures style of his masks. Th e fi rst portrait masks were created by Glebus Sainciuc in 1957, and by the end of his artistic activity his collection consisted of 350 masks – all depicting diff erent persons, but all sharing the same portrait techniques and showing the inner charm of these persons.
Keywords: portrait, mask, Fauvism, naïve art, socialist realism, psychological aspects, papier- mâché
Neordinare ca abordare și mesaj artistic, portretele-măști create de Glebus Sainciuc (1919-2012) au o valoare incontestabilă, fi ind mărturii ale dăinuirii în timp și ale aportului la cultura naţională a personajelor portretizate: pictori, sculptori, muzicieni, scriitori, actori, dramaturgi, regizori etc. Situate morfologic la hotarul dintre pictură, grafi că și sculptură, portretele-măști ale maestrului Glebus Sainciuc, lucrate în papier-mâché, cuceresc prin maniera artistică inedită, printr-o redare emoţională efervescentă.
Perioada formării profesionale a lui Glebus Sainciuc coincide cronologic cu anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial. El este elev al Școlii Republicane de Arte Plastice din Chișinău în anii 1940- 1941, în 1941-1942 este elev al Gimnaziului din Chișinău, iar în perioada 1942-1944 este student al Facultăţii de Arhitectură a Institutului Politehnic din București. Din nou, în anii 1944-1947, este elev al Școlii Republicane de Arte Plastice din Chișinău. Printre pedagogii săi de aici erau pictorii din generaţia mai veche: M. Gamburd, I. Hazov, R. Gabrikov. Absolvește Școala cu lucrarea Vinifi catorii, în care nu este redată o simplă scenă de producere, ci frumuseţea înălţătoare a muncii.
În anii postbelici, principalul gen acceptat de cenzură și de autorităţi în RSSM era tabloul tematic. Printre primele tablouri tematice ale pictorului Glebus Sainciuc sunt: Tractoriștii (1950), pictat împreună cu Victor Rusu-Ciobanu, La ferma de vite (1956), Vinifi catorii (varianta a treia, 1956).
În anii ’50 se manifestă înclinaţia pictorului pentru portrete. Chipul contemporanului oferea spa- ţii pentru o abordare complexă a fi inţei umane: dispoziţia, lumea interioară, trăsăturile anatomice exterioare. Reprezentative pentru această perioadă sunt portretele de ţărani: Portret de femeie (1958), Portretul Eroului Muncii Socialiste E. Bostan (1958), Portretul conducătorului de zvenou Boldurescu (1958), Portretul zootehnicianului Vasile Untilă (1959) etc.
Lucrarea sa de proporţii Masa mare (1960) este plină de dinamism, animaţie și impresionează prin prezenţa unui mare număr de personaje. Căutările compoziţionale și coloristice pentru această pânză au favorizat crearea numeroaselor schiţe în culori, fi ecare dintre acestea având valoare de lucrare aparte: Moș Alexandru, Vasile, Moș Ștefan, Nistor, Dochiţa, Zamfira.
Anii ’60, pe lângă afi rmarea realismului socialist, se caracterizează și prin revenirea la tradiţiile de avangardă ale artei mondiale de la hotarul secolelor XIX și XX. De asemenea, această perioadă se remarcă prin tendinţele spre umanism și înnoire artistică a limbajului plastic. Aceste tendinţe pot fi observate și în tabloul În familie (1966), afectiv, palpitant prin colorarea intensă și conturul siluetelor pronunţat. Emotivitatea intensă se observă și în portretele create în anii ’60. Tabloul Portret de școlă- riţă (1961), spre exemplu, este redus ca gamă cromatică, dar extins ca gamă emoţională. Printre alte lucrări din acești ani se numără: Colhoznic din Vulcănești (1961), Portret de stuardesă (1967), Portretul academicianului Anton Ablov (1968) etc.
Tratarea cu multă căldură a personajelor portretizate îl va caracteriza întotdeauna pe artistul Glebus Sainciuc. Ilustrative în acest sens sunt lucrările: Scriitorul Andrei Lupan (1970), Lilia cu eșarfă roșie (1978), Ileana Tudora (1997). Sub aspect psihologic, chiar și în tablourile sale, gen Muncitoare la fabrica de confecţii și La subotnic, se simte simpatia, căldura cu care au fost create aceste personaje, ele părând a fi ușor idealizate. Aceste două pânze sunt, de fapt, portrete în grup, în care autorul menţine unitatea imaginii, dar și îi conferă diversitate prin multitudinea emoţiilor personajelor.
În anii ’70, reprezentarea naivă este completată de un colorit specifi c fauviștilor (lucru evident în Portretul poetului Vitalie Tulnic (1974). De asemenea, în acești ani, se observă evidenţierea conturului chipurilor portretizate prin linia în negru.
Treptat, în portretele pictate de Glebus Sainciuc se cristalizează procedee care vor peregrina ulterior în stilistica portretelor-măști [1, p. 164-166]. Întâi de toate, se poate vorbi despre redarea lumii interioare a celor portretizaţi, culoarea servind drept indiciu al stării psihologice, autorul urmărind dispoziţia personajelor sale [2, p. 14]. Apoi urmează predilecţia autorului pentru redarea fauvistă și naivă în portrete. La acestea se mai adaugă tendinţele din genul șarjelor și din bagatelele sale, care s-au refl ectat în stilul caricaturistic al măștilor.
Șarjele, aceste lucrări grafi ce satirice care păstrează asemănarea portretistică cu personajul real, nu au fost pentru Glebus Sainciuc un gen secundar, ci, mai curând, o modalitate de relaxare, de exprimare a simpatiei pentru anumite persoane. Prin câteva linii libere artistul redă impresia pe care i-a produs-o la un moment dat portretizatul, cum sunt, spre exemplu, și șarjele Poetul Victor Teleucă, Poetul Anatol Ciocanu, Cântăreţul Ștefan Petrache etc., etc. Sunt numeroase șarjele în care maestrul pornește de la profi lul personajului, urmând consecutiv detaliile feţei. Pentru a evidenţia un anumit detaliu, el plasează un accent ușor cu o linie dublă sau îngroșată. Uneori folosește contrastul dintre suprafeţele albe și cele de un negru dens, iar alteori recurge la un contur din linii întrerupte sau continue cu transparenţe. Șarjele sale niciodată nu sunt supraîncărcate cu linii și detalii, deosebindu-se prin relevarea esenţelor, prin laconism.
Bagatelele lui Glebus Sainciuc sunt un ciclu de desene, executate prin asociere cu muzica, neordinare ca mod de a gândi și de a interpreta realitatea, printre care: Muza, Vasile în faţa unei porţi noi, Eva cea capricioasă ș.a. În bagatelele sale, pictorul folosește mai mult conturul siluetelor, diverse semne-simboluri, ca, spre exemplu, în cea cu titlul Gimnastica. Întreg spaţiul este folosit de maestru ca în desenele copiilor: imaginile par a fi distribuite arbitrar pe foaie, dar ele se completează reciproc.
Firea emotivă, veselă și ingenioasă a maestrului Sainciuc se refl ectă și în numeroase caricaturi, multe publicate în revista Chipăruș din perioada sovietică. Devenise recunoscut personajul său din șarjele cu genericul De-ale lui Păcăluș. Eroul lui Glebus Sainciuc este ager și descurcăreţ, nimerind mereu în diferite situaţii anecdotice, el reușește, de fi ecare dată, să iasă basma curată. În aceste imagini, personajul se afl ă în centrul acţiunii, evidenţiindu-se prin pălăria și cojocelul său negru, specifi c portului moldovenesc. În șarjele sale, autorul folosește linia continuă, punctată, subliniind prin negru detaliile pe care spectatorul trebuie să le perceapă în primul rând.
Anume aceste procedee plastice, specifi ce șarjelor și bagatelelor sale, vor determina caracterul grafi c al măștilor: desenul liber, care se supune doar intuiţiei artistului, libertate pe care o exprimă din plin copiii când desenează ceva.
Glebus Sainciuc a creat primele sale măști în anul 1957, ajungând, în timp, la peste 350 de titluri, toate diferite, dar cu asemănare portretistică obligatorie, cu păstrarea farmecului interior al protagonistului.
Una dintre primele măști, datând cu anul 1957, este cea a Pictoriţei Ana Baranovici. Forma ovală a feţei de un bej deschis, pieptănătura abia schiţată, ochii de culoare deschisă, gura conturată cu un roșu-aprins, zâmbetul larg – toate vorbesc despre un personaj optimist și iubitor de viaţă. Glebus Sainciuc prezenta deseori această mască în faţa publicului spectator.
Artistul plastic Olga Orlov a fost portretizată de Glebus Sainciuc de două ori, în 1957 și în 1972, creând două chipuri diferite. În portretul din 1957, pictoriţa apare în nuanţe pastelate, cu o pieptănă- tură multicoloră, un chip gingaș, armonios, melancolic, iar în cel din 1972 vedem un chip deprimat, colorat în albastru, cu părul în ocru.
Masca Sculptorul Leonid Fitov (1957) este modelată mai sculptural, volumele trădând cutele de pe faţă, iar ochii cu privirea piezișă sugerează starea sa emoţională.
În masca Sculptorul Lazăr Dubinovschi (1957), colorată în ocru-albăstrui, vedem un personaj cu faţa rotundă, cu barbă și ochelari, pe al cărui chip poate fi citită bonomia.
Masca Artistul plastic Igor Vieru (1957) este realizată preponderent grafi c, în culori cafenii reci. Trăsăturile feţei sunt redate fi del chipului protagonistului: privirea piezișă, zâmbetul schiţat.
Portretul-mască Scriitorul Andrei Lupan (1957) reprezintă un chip de o afecţiune covârșitoare, subliniat de autor printr-un albastru intens, cu părul argintiu. Autorul a surprins forma feţei și ochii triști.
Astfel, pentru portretele-măști create în anul 1957 sunt caracteristice atât abordările lirice cât și cele dramatice, acestea combinându-se fi resc la același personaj. Linia, forma și culoarea constituie o unitate indisolubilă care permite evidenţierea trăsăturilor interioare ale portretizatului [3, p. 3].
Deși șarjele, bagatelele și portretele picturale ale lui Glebus Sainciuc au un caracter mai mult narativ și descriptiv, în portretele-măști accentul este plasat asupra lumii interioare a protagonistului, caracteristicile de moment îmbinându-se cu cele tipice, permanente. Crearea unui portret care ar uni aceste două extreme este o problemă de creaţie complicată, pe care maestrul o rezolvă original, apelând la desenul naiv. Anume reprezentarea naivă dintotdeauna urmărește, ca și fi rea candidă a copiilor, să redea caracteristicile esenţiale pentru lumea lor: bun sau rău, supărat sau prietenos, simplu sau complicat, deschis sau introvertit. Lucrările maestrului tind să reprezinte dilemele specifi ce fi ecărui om.
În masca Pictorul Mihai Grecu (1958) vedem un personaj dramatic, o caracteristică accentuată atât prin contrastul de albastru, negru și brun cât și prin fruntea brăzdată, sprâncenele arcuite și gura conturată și întredeschisă.
Masca Poetul Gheorghe Vodă (1958) relevă tendinţa spre o reprezentare mai mult realistă, care păstrează culoarea feţei de un roz-alb, părul de un castaniu cald. Privirea deschisă și încrezătoare, ochii mari ai poetului cuceresc prin sinceritate.
Portretul-mască Scriitorul George Meniuc (1958), redat cu variaţii de gri și ocru, este de o simplitate deosebită, protagonistul cunoscând bine această lume ca un imens teatru, în care el este doar un spectator discret.
Pe chipul din masca Artistul plastic Ilia Bogdesco (1960) se citește o tristeţe dezolantă, personajul fi ind redat în culori pământii. Sprâncenele ridicate melancolic și ochii în formă de semilună trădează o stare de tensiune emoţională a personajului.
În portretul-mască Cântăreaţa de operă Valentina Saviţkaia (1960) protagonista este reprezentată cu multă căldură, autorul reușind să creeze, în același timp, atât un chip liric cât și unul dramatic. Masca Criticul de arte Matus Livșiţ (1960) capătă contur prin procedee deosebite: părul din fâșii de hârtie galbenă, faţa palidă, ochii punctaţi, ascunși după lentilele ochelarilor roz, fruntea în linii-fâșii, gura deschisă, abia conturată.
În acest context, trebuie remarcat caracterul naiv, ingenuu, inocent, candid al desenului maestrului, la care el a ajuns comunicând, la diverse întâlniri, cu copiii. Expresivitatea și simplitatea sunt inspirate, probabil, din sinceritatea copiilor, din lumea lor plină de înţelesuri, care l-a atras întotdeauna pe artist. Prin măștile sale, maestrul a tins să dezvăluie la maxim chipul celor portretizaţi.
În Autoportret (1963) Glebus Sainciuc pare să-și exprime atitudinea faţă de sine însăși: chipul în degradeuri de gri și roz, ochii redaţi preponderent realist, cu privirea atentă, zâmbetul binevoitor și ușor ironic.
Portretul-mască Regizorul Emil Loteanu (1963) cucerește spectatorul mai mult prin privirea ochilor mari, cu sprâncenele ridicate a mirare. Gama cromatică este contrastantă: între albastrul feţei și părul multicolor, conturul în negru al trăsăturilor.
Spre deosebire de efectul grafi c și pictural din portretul lui Emil Loteanu, portretul Actorul Arcadi Raikin (1964) este modelat ceva mai sculptural. De un verde-albăstrui intens, chipul este modelat cu atenţie, asemănarea portretistică fi ind totală. Actorul Arcadi Raikin a fost în vizită la maestru, admirând și manifestând preţuire faţă de creaţia lui Glebus Sainciuc.
În alt portret-mască, Poetul Grigore Vieru (1965), maestrul Sainciuc își găsește un confrate, care poate să-i înţeleagă dorul de copilărie prin fi rele invizibile care îi apropia pe cei doi oameni de artă. Maestrul creează un portret colorat în albastrul cerului, un chip impresionant, cu ochi mari și sinceri de copil.
Masca lui Muslim Magomaev, vestitul cântăreţ (1965) este ușor asimetrică, personajul fi ind surprins în timpul interpretării unei piese muzicale. Chipul este redat cu trăsături orientale: forma ochilor căprui, coloraţi intens, culoarea feţei de un ocru specifi c popoarelor estice.
În portretul-mască Compozitoarea Zlata Tcaci (1965), maestrul pornește de la reprezentarea realistă, combinată cu cea naivă, chipul protagonistei este senin și pasionat.
Chipul din masca-portret Cântăreaţa de operă Maria Bieșu (1966) este de un dramatism aparte, care se citește în trăsăturile feţei. În rolul lui Cio-Cio-San, accentuat prin coafura și machiajul specifi – ce, protagonista interpretează acest rol care a făcut-o cunoscută în toată lumea.
Cu fi lozoful francez Jean-Paul Sartre maestrul a făcut cunoștinţă personal. Chipul imortalizat în masca Filozoful francez Jean-Paul Sartre (1966) este redat mai mult grafi c, prin linia în roșu și albastru care se evidenţiază faţă de suprafaţa feţei colorate în galben.
Aflat mereu în căutare de noi soluţii plastice, maestrul Glebus Sainciuc este un veritabil inovator de la un portret la altul. În Portretul scriitorului Aureliu Busuioc (1970), chipul personajului este conturat prin linie continuă groasă, gama cromatică fi ind redusă doar la două culori – negru și ocru, în fi nal, chipul este completat cu un papion atașat sub mască.
La fel, copilul care „locuia” în inima maestrului face ca părul din masca Scriitorul Ihil Șraibman (1973) să se acopere cu fulgi, iar părul din masca Crainicul TV Elena Strâmbeanu (1967) să se asemene cu un curcubeu. Atât trăsăturile tipice naţionale cât și cele individuale sunt surprinse cu măiestrie în portretele-măști Scriitorul Bulat Okudjava (1971) și Compozitorul Tihon Hrennikcov (1967). Similar, Cântăreţul Vahtang Kikabidze (?) este redat mai mult pictural, părul de un gri „multicolor” și faţa de un ocru-gălbui par ecouri impresioniste, iar zâmbetul „colorat” în alb întregește acest chip cuceritor de georgian. În această ordine de idei, se remarcă și Dansatorul Mahmud Esambaev (1971), cu trăsături tipice caucaziene: nasul cu profi l oriental, sprâncenele redate printr-o linie îngroșată și curbă, căciula din portul naţional – toate întregesc acest chip atât de apropiat și recunoscut de publicul larg în acea perioadă istorică.
De o încărcătură emoţională deosebită este Portretul compozitorului Eugen Doga (1977), în care este redată faţa radioasă a protagonistului, colorată în roșu-cărămiziu aprins, cu părul bogat, cu zâmbetul prietenos, doar cutele de la marginile ochilor trădează o stare de tristeţe ascunsă.
Masca Scriitorul Andrei Burac (1972) relevă un personaj în culori pastelate, apropiate de redarea realistă și doar privirea și gura (el este surprins vorbind) sunt redate în cheie caricaturistică, ceea ce fac chipul ușor de recunoscut.
În portretul-mască Regizorul Vlad Ioviţă (1967) observăm un chip ușor asimetric: o linie îngroșată subliniază ochii mari și sprâncenele ridicate, în semn de mirare. Detaliile feţei sunt redate cu ușoare accente anatomice.
Printre măștile artistului o parte sunt dedicate apropiaţilor săi. Deosebit de emoţionantă apare masca soţiei, Pictoriţa Valentina Rusu-Ciobanu (1957). Aici gama cromatică este diversă: faţa de culoarea muștarului, părul multicolor în nuanţe de cafeniu, negru, albastru, culori care se refl ectă și în ochii mari ai portretizatei, buzele întinse, dar fără a zâmbi. Personajul portretizat apare mai mult dramatic decât liric. Iar în masca Pictorul Lică Sainciuc (1968) apare feciorul maestrului, cu ochii mijiţi, ascunși după lentilele groase ale ochelarilor, cu un zâmbet abia schiţat. Întreg chipul vorbește despre un om de creaţie.
Masca Criticul de artă Mihai Clima (1977) ne aduce în faţă un personaj cu privirea iscoditoare, directă. Chipul este soluţionat mai mult într-o manieră picturală, astfel încât poate fi remarcat părul redat de parcă ar fi păstrat urmele unui „penel”. Deosebita măiestrie și spontaneitatea cu care a fost realizat acest chip îl caracterizează pe maestru drept un portretist remarcabil.
Este deosebit de importantă maniera, calităţile actoricești, în care își „juca” măștile Glebus Sainciuc. De fi ecare dată el punea în valoare o trăsătură esenţială a caracterului, a spiritului personajului respectiv. De exemplu, masca Scriitorul Efi m Tarlapan (1979) era prezentată ca un personaj bonom, cu un zâmbet radios și ochii enormi. Ea căpăta un plus de energie și un colorit mai vesel, inedit, prin haina pestriţă și extravagantă purtată de autorul și interpretul măștii, iar gestul mâinii exprima atenţia personajului pentru detalii, spiritul lui ludic.
Cântăreaţa Maria Codreanu (1969) este o mască în care artista apare cu părul și faţa de un alb intens, pe care se evidenţiază trăsăturile corecte ale protagonistei. Interpreta era prezentată de Glebus Sainciuc în rochie roșie, într-o ţinută scenică impecabilă, cântând de zor la un … ibric.
Masca Poetul Grigore Vieru (1958) era prezentată de Glebus Sainciuc ţinând în mâini cunoscuta sa carte Albinuţa. Scriitorul apărea în faţa spectatorilor modest și timid ca un copil.
La prezentarea măștii Scriitorul Andrei Lupan (1957), Sainciuc reda personajul prin modul acestuia de a purta haina, de a ţine cărţile în mână. Nimic nu scapă privirii agere a maestrului. În reprezen- tările sale teatralizate, portretele-măști erau însoţite de gesticulaţia proprie protagonistului, care era surprinsă cu multă exactitate. Caracterul personajelor, observat de artist la un moment dat sau de-a lungul timpului, era redat cu deosebită măiestrie de autor. Însuși celebrul Arcadi Raikin a fost parodiat de maestru, care a reprodus gesturile actorului și felul lui de a fi în scenă.
Portretele-măști analizate mai sus reprezintă doar o parte din galeria de personaje transpuse de Glebus Sainciuc în tehnica papier-mâché. Astfel, maestrul a imortalizat chipurile mai multor personalităţi din diferite domenii ale vieţii sociale, artistice și culturale atât din Republica Moldova cât și de peste hotarele ei. Portretele realizate de Glebus Sainciuc redau cu deosebită măiestrie artistică lumea interioară a omului, faţă de care pictorul a manifestat întotdeauna dragoste și respect.
În concluzie, putem afi rma cu certitudine că portretele-măști ale lui Glebus Sainciuc rămân ca un izvor de cunoaștere pentru spectatorii de astăzi și pentru cei de mâine, ca o poartă deschisă spre o lume feerică, în care sunt adunate diverse personalităţi, fi ecare cu caracterul său.
1. MARIAN, A. Portretele, măștile și alte opere în teatrul vieţii al maestrului Glebus Sainciuc. În: ARTA, 2012.
2. SURUCEANU, V. Galeria de sculptură contemporană din colecţia Muzeului Naţional de Artă al Moldovei. Chișinău:
Cartea Moldovei, 2008.
3. Glebus Sainciuc. Măști, șarje. Chișinău: Literatura artistică, 1983.