OLIMPIADA ARBUZ-SPATARI,
conferenţiar universitar, doctor în pedagogie,
Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă
Specifi cul artei și cunoașterii artistice ne-a orientat la valorifi carea/elaborarea unei astfel de metodologii care să răspundă principiului creării valorii artistice la elevii și studenţii din instituţiile de învăţământ artistic prin aplicarea formulei cunoașterea-creativitatea-creaţia artistică. Problema propusă spre cercetare este actuală și necesară pentru învăţământul artistic, în special pentru metodologia instruirii artistice în domeniul artelor plastice. În această cercetare investigaţiile teoretice și practice sunt preconizate prin modelizarea teoretică generală a metodologiei de educaţie artistico-plastică în instituţiile de artă și prin elaborarea de modele metodologice particulare, aferente unor specialităţi artistico-plastice.
Cuvinte-cheie: cunoaștere artistică, creativitate, creaţie artistică
Th e specifi city of art and artistic knowledge oriented us to the recovery / development of such a methodology that meets the principle of creating the artistic value of pupils and students of artistic educational institutions by applying the formula knowledge – creativity – artistic creation. Th e issue proposed for research is actual and necessary for artistic education, especially for the artistic training methodology in the fi eld of fi ne arts. In this research, the theoretical and practical investigations are planned through general theoretical modelling of the methodology artistic education in art institutions and by developing specifi c methodological models, related to Artistic specialties.
Keywords: artistic knowledge, creativity, artistic creation
O particularitate a cunoașterii și creaţiei artistice este dată de „obiectivitatea adevărului artistic”. Se știe că arta nu numai că nu trebuie, dar nici nu poate să refl ecte realitatea așa cum este ea – arta este reprezentare, iar nu pur și simplu redare [1, p. 17, 18].
Obiectivitatea cunoașterii și creaţiei artistice, ca și subiectivitatea sa, sunt stabilite, precizate de întrepătrunderea complexă dintre creator, operă, realitate și receptor. Creatorul, cu modul său irepetabil, apare pe latura sa subiectivă în creaţie, în același timp, el își transpune în rostirea sa, își materializează și „viziunea sa obiectivă” în măsura în care explorează universul dat pe latura sa universală, dezvăluită de unicitatea concretului sensibil. Viziunea sa obiectiv-subiectivă se face prezentă prin multe fi re ale legăturii artistului cu opera și realitatea. Între acestea se înscrie și lucrarea întreprinsă asupra subiectivităţii care aduce obiectivitate, dar și o nouă subiectivitate [1, p. 17, 18].
Între particularităţile cunoașterii si creaţiei artistice considerăm că se înscriu: unitatea dintre obiectiv și subiectiv, creaţie și refl ectare, afectiv și raţional, cuprinse în opera de artă; caracterul personalizat al creaţiei și cunoașterii; limbajul de expresivitate și refl exivitate specifi că, superioare expresivităţii și refl exivităţii obiectelor naturale; modul specifi c de a spiritualiza realitatea și de a-i reda asemănarea – în contextul surprinderii dialecticităţii acesteia, întrepătrunderea complexă între artă, știinţă, tehnică și viaţă – aspecte oglindite de cunoașterea și creaţia artistică.
Cunoașterea artistică este o modalitate specifi că de refl ectare a realităţii ce se caracterizează printr-o comunicare și participare a creatorului, operei, a realităţii și a destinatarului creaţiei.
Oglindirea artistică se relevă prin valorile artistice (creaţiile artistice) cu specifi cul lor de pregnantă individualizare, de expresivitate și evocativitate, de originalitate si, prin participarea subiectului receptor, cu posibilităţile sale de asimilare a creaţiei, și de trăire raţional-afectivă atât de individualizată.
Refl ectarea artistică este individualizată prin imaginile concret senziorale și, astfel, gradul de adecvare la obiect se prezintă în multe privinţe diferit de corespondenţa pe care o realizează cunoașterea știinţifi că, fi losofi că, comună.
În desprinderea felului specifi c de adecvare la obiect este importantă înţelegerea operei de artă ca unitate între subiectiv și obiectiv, creaţie și refl ectare, afectiv și raţional. Înţelegerea creaţiei artistice prin aceste cupluri categoriale duce și la eliminarea unor erori de interpretare a sa, cum ar fi : naturalistă și formalistă [1, p. 17, 18].
Perspectiva interpretării artei prin cuplul: creaţie – refl ectare îndepărtează înţelegerea naturalistă sau formalistă. Creaţia înseamnă invenţie, plăsmuire, originalitate (deci, nu suprapunere, identitate naturalistă ori joc formal). Cazurile în care arta devine un joc formal sunt puncte-limită ce pun semne de întrebare asupra valorii. Refl ectarea exclude aceleași limite, supuse atenţiei, ca oglindire a plăsmuirii creaţiei.
Obiectivitatea creaţiei artistice este discutată explicit sau implicit aproape pe toată întinderea paginilor ce urmează. În centrul acestei idei stau gradele de potrivire spirituală și fi zică dintre obiectul reprezentat și transfi gurarea sa.
Adecvarea artistică ne apare ca o manieră cât mai profundă de a reda spiritualitatea creatorului în relaţie cu lumea și, în acest sens, nu asemănarea pur fi zică dintre obiect și reprezentarea sa dă valoare creaţiei. Există poate mult prea multe exemple de tablouri ori sculpturi care sunt foarte asemănătoare fi zic cu obiectele reproduse și cu toate acestea sunt lipsite de valoare artistică, lipsindu-le trăsături spirituale caracteristice, expresivitatea și originalitatea presupuse de opera de artă.
Problema comunicării și compatibilităţii creaţiei artistice cu realitatea ne apare cu nenumărate înfăţișări [1, p. 21].
Creaţiile artistice, indiferent de gradul lor de adecvare fi zică cu natura refl ectată, presupun o transubstanțiere, fapt explicabil, admiţând diferenţa dintre cele două limbaje cât și dinspre viziunea pe care artistul și-o transpune în imaginea creată. Această transfi gurare depinde în arta plastică de: a) diferenţa dintre culoare (vopsea), piatră, lemn, lut, marmură și de pildă, carnaţia, îmbrăcămintea unui personaj pe care le redau și b) de încercarea de a găsi între aceste materiale și model diferite grade de corespondenţă, „echivalenţă”, în continuare analiza urmează domeniul artelor plastice [1, p. 33, 34].
O componentă esenţială a demersului artistic este redarea asemănării cu realitatea. Aceasta este o legitate obiectivă a creaţiei, cu gradele sale specifi ce și cu chipurile în care apare ea, fi indcă din înfăţișarea și recunoașterea acestei aproximări fac parte: experienţă vizuală a artistului, a privitorului, a lectorului, ascultătorului și organizarea imaginii artistice [1 p. 37].
Creaţia își alcătuiește latura sa, ce refl ectă o anume chibzuinţă. Selectarea, eliminarea și prelucrarea unor elemente din realitate sunt operaţii consubstanţiale raţionalităţii operei de artă, fi indcă: în elementele alese și prelucrate se restrânge și viziunea creatoare a artistului; lucrarea artistului trebuie să constituie un echivalent artistic al realităţii, având în vedere experienţa și organizarea imaginii vizuale de către autor; trierea și ordonarea, prelucrarea se constituie în plăsmuiri artistice, în adevăruri specifi ce ce coincid cu structurile mentale colective, se adresează acestor conformaţii, alcătuiri; prin alegeri si prelucrări … se ilustrează un mod spiritual de redare a realităţii.
Atât preocuparea de a găsi un echivalent artistic vieţii prin viziunea creatoare a autorului, ca urmare a experienţei sale de viaţă și a existenţei structurilor mentale colective – note pe care le reprezintă opera prin selectarea și prelucrarea elementelor din natură, viaţă cât și nevoia de spiritualizare efectuată ca urmare a acestor operaţii (selectare, prelucrare) converg atât spre inventarea limbajului artistic cât și spre manifestarea scopurilor active ale artei de educare și informare, în același timp, alegerea și prefacerea realităţii în contextul unei gândiri metodice creatoare alături de legităţile compoziţionale, de proporţii, ritm, mișcare, fi gurile de stil pentru literatură, tct., constituie baza materială a raţionamentului artei [1, p. 46, 47].
Știinţa și tehnica își aduc contribuţia la dezvoltarea cunoașterii și creaţiei artistice și prin critica cibernetică, disciplină de sinteză între unele elemente ale esteticii generative și ale esteticii informaţionale [1, p. 84].
În prezentarea problemelor cunoașterii și creaţiei artistice între primele expresii supuse atenţiei au fost și cele ale raţionalităţii și adecvării la real a operei de artă. Iar contextul în care apar cumpănirea și potrivirea artistică la realitate este datorat organizării estetice a produsului artistic, unor norme ale creaţiei și condiţii, din care pe câteva le subliniem în mod special: o pregnantă participare a artistului la realizarea creaţiei prin selectarea și prelucrarea unor elemente din realitate. Unitatea ce este obligatorie în creaţia plastică pentru identifi carea, individualizarea modelului cât și pentru realizarea valorii artistice; redarea impresiei de realitate fi zică [1, p. 92, 93].
În creativitatea artistică se evocă, mai mult, fondul psihologic al individului [2, p. 12].
Deosebirile dintre diversele forme de creativitate constau și în criteriile de validare a produsului creat. Astfel, în creativitatea știinţifi că, defi nitoriu este criteriul adevărului, în creativitate tehnică – cel al efi cienţei, iar în creativitatea artistică – cel estetic [2, p. 12].
Din cele spuse în acest capitol cu privire la creativitatea știinţifi co-tehnică și la creativitatea artistică, desprindem, ca o primă concluzie, că între creativitatea din știinţă și tehnică, pe de o parte, și creativitatea artistică, pe de alta, există unele diferenţe care rezultă din prezenţa (sau absenţa) unor aptitudini și interese specifi ce, din specifi cul activităţilor, al informaţiei (cu aptitudinile corespunzătoare), al tehnologiilor, al mijloacelor de expresie din cele două mari domenii ale creaţiei și chiar din diferite domenii ale știinţei, tehnicii și artei.
În ceea ce privește procesul însuși al creaţiei, există numeroase puncte comune, o înrudire de natură, în orice activitate creatoare este vorba de realizarea unui produs nou, original și de valoare.
Unele diferenţe există însă și în ceea ce privește procesul, mai ales în faza de verifi care. În știinţă, verifi carea urmărește în ce măsură produsul împlinește criteriul adevărului, în tehnică criteriul efi cienţei, în artă – criteriul estetic, în primul rând (exprimat de critic și de public).
Abordarea diferenţială a creativităţii este necesară atât pentru cunoașterea aspectelor ei specifi ce, cât și pentru cunoașterea aspectelor și legităţilor generale. Cunoașterea aspectelor și legităţilor generale ajută la o mai bună înţelegere și cunoaștere a creativităţii specifi ce, la formarea și educarea ei [3, p. 117, 118].
Se consideră că între creativitatea știinţifi că și cea tehnică există o diferenţă în privinţa ponderii inteligenţei, gradul de solicitare fi ind maxim în știinţă, mai puţin în tehnică și cel mai redus în artă. Aptitudinile speciale sunt mult mai importante în artă și apoi în tehnică, și în cel mai redus grad în știinţă. Ca tipuri de aptitudini speciale implicate putem menţiona că în știinţă sunt implicate aptitudinile numerice, verbale, spaţiale, iar în tehnică aptitudinile senzorio-motorii și perceptiv-spaţiale. Combinarea particularităţilor din creativitatea tehnică și cea știinţifi că duce la formularea creativităţii artistice.
Personalitate creatoare se defi nește prin diferite tipuri. Tipul artistic, categorie în care sunt incluși poeţii, pictorii, muzicienii, și tipul gânditor, categorie din care fac parte cercetătorii, inventatorii, a fost realizată și după modul în care aceștia refl ectă realitatea, astfel:
Produsul creat prezintă, de asemenea, un criteriu prin care putem diferenţia creaţia artistică de cea tehnică și știinţifi că:
Reacţiile publicului – receptorului la produsul creat sunt diferenţiate astfel:
Raportul între interioritate și exterioritate implicat în creaţie, este variat de la un domeniu la altul:
Tipul de informaţie valorifi cată: în artă este valorifi cată informaţia fi gurală sau senzorial–perceptivă; informaţia simbolică; informaţia semantică; informaţia comportamentală.
În proces creator, indiferent de domeniu, între cele două forme esenţiale ale creativităţii există și asemănări, în ceea ce privește unele aptitudini, dar și în privinţa dimensiunilor nonintelectuale.
Aptitudinile solicitate la creativitate artistică sunt: fl uiditatea, fl exibilitatea, sensibilitatea faţă de probleme, capacitatea de redefi nire și de evaluare. Trăsăturile de personalitate, dimensiunile nonintelectuale implicate în știinţă și artă sunt: curiozitate epistemică, pasiune, productivitate, evantai larg de interese, nonconformism, independenţă și iniţiativă, capacitatea de asumare a riscului, interesul pentru complexitate.
Creativitatea artistică deși se activează în adolescenţă, în adevăratul sens al cuvântului, la vârsta preșcolară pot apărea indicatori pentru o formă sau alta. Acest lucru este important pentru demersurile educative care să favorizeze manifestarea unor potenţialităţi, valorifi carea acestora. In acest sens, menţionăm și recomandarea lui I. Mânzat pentru învăţământul prin descoperire dirijată, care poate antrena capacitatea elevului de investigare și care, de exemplu, se poate realiza la liceu prin cercuri de cercetare [4, p. 80].
Creativitatea din artele plastice se încearcă o reconstruire a realităţii prin intermediul personalităţii creatorului, evocarea se realizează direct, nemijlocit. Indicatorii precocităţii în pictură pot fi stabiliţi chiar de la vârsta preșcolarităţii: viteză în execuţie, produsele grafi ce sunt calitativ superioare faţă de cele ale celorlalţi colegi, îndemânare de nivel superior.
Însușirile specifi ce creatorului din artele plastice sunt cele pe care le vom enumera în continuare:
S-a constatat că arta plastică se produce în sfera metafi zicului/suprasensibilului și că studiul/cercetarea și formarea acesteia în domeniul artistic se realizează prin însușirea și aplicarea unui model teoretic al metodologiei educaţiei artistico-plastice la elevi și studenţi din instituţiile de învăţământ artistic, care denumește, redă și dezvăluie legile și principiile creativităţii artistice. Creativitatea este o condiţie defi nitorie a existenţei umane, o activitate productivă, rezultatele căreia sunt valorile umane. Creativitatea este defi nită ca forma superioară a activităţii umane.
Sunt inventariate principiile aferente creativităţii artistice și de dezvoltare a acesteia la educaţii: cu privire la natura adevărului artistic (în artă, adevărul devine), prioritatea receptorului în artă, gradualitatea receptării operei de artă și dezvoltării creativităţii artistice.
Sunt stabilite și defi nite dimensiunile principale ale creativităţii – creatorul și procesul de creaţie, produsul creaţiei (opera) și receptorul de artă. Este specifi cat că nivelul și calitatea creativităţii sunt determinate de calitatea educaţiei generale și de formarea profesională pe care le-a primit artistul în anii de școlaritate și în cei ai tinereţii; că metodele și formele procesului de instruire, educaţie artistică și formare profesională artistică sunt specifi ce artei și activ.