SONATA PENTRU VIOARĂ ŞI PIAN DE VIOREL MUNTEANU ÎN VIZIUNEA INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR AUTOHTONI
THE SONATA FOR VIOLIN AND PIANO BY VIOREL MUNTEANU IN THE INTERPRETATIVE CONCEPTION OF NATIVE MUSICIANS
XENIA STOLEARCIUC,
doctorandă,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Semnată în 1974, Sonata pentru vioară şi pian de Viorel Munteanu continuă tradiţiile enesciene şi se distinge printr-un limbaj muzical inedit care, alături de sobrietatea formei, plasează acest opus printre cele mai reprezentative exemple ale muzicii instrumentale de cameră româneşti din a doua jumătate a sec. XX. O atenţie deosebită se acordă exploră rii surselor de inspiraţie folclorică şi de influenţă bizantină ce generează construcţia intonaţional-tematică a întregii creaţii şi o înrudesc cu opusurile muzicii moldoveneşti. Astfel, abundenţa de simboluri sonore şi elemente specifice spaţiului „mioritic” relevă aspectele esenţiale ale concepţiei interpretative a muzicienilor autohtoni.
Creaţia a fost prezentată în premieră la Chişinău în cadrul ediţiei a XXV-a Festivalului Internaţional Zilele Muzicii Noi. Prin acest articol autoarea doreşte să aducă şi un omagiu regretatei violoniste Angela Molodojan care a realizat cu o deosebită măiestrie artistică, originalitate şi rafinament muzical partide viorii în creaţia menţionată.
Cuvinte-cheie: Viorel Munteanu, Sonata pentru vioară şi pian, concepţie interpretativă, realizare artistică, tematism, doină, Angela Molodojan
Signed in 1974, the Sonata for violin and piano by Viorel Munteanu continues the Enescu tradition and distinguishes itself by an original musical language, that alongside of the form sobriety, places this opus among the most representative examples of Romanian chamber instrumental music of the second half of the 20th century. Special attention is given to the exploration of the source of folklore and the Byzantine influence that generate the intonational-thematic structure of the whole work and relate it to the opuses of Moldovan music. Thus, the abundance of sound symbols and specific elements of the „pastoral” space reveals essential aspects of the interpretative conception of the native musicians.
This composition was premiered in Chisinau within the framework of the 25th edition of the International Festival The Days of New Music. In the present article the author wants to pay her respects to the late violinist Angela Molodojan who performed with remarkable artistry, originality and musical refinement the violin part in the above-mentioned creation.
Keywords: Viorel Munteanu, Sonata for violin and piano, interpretative conception, artistic realization, themes, doina, Angela Molodojan
Personalitatea artistică a compozitorului român Viorel Munteanu (n. 02.05.1944, Reuseni, Suceava) s-a afirmat ca una deosebit de marcantă pentru cultura muzicală românească la confluenţa secolelor XX–XXI. Activitatea sa proeminentă şi complexă în calitate de compozitor, muzicolog, redactor şi critic muzical, profesor a întrunit tradiţiile arhaice ale etosului românesc şi noile viziuni ale artei componistice contemporane. Caracterizând personalitatea multilaterală, de largă cultură a compozitorului, Dan Voiculescu menţionează: „… Dacă există un secret al scrisului său, cred că acesta se leagă de reevaluarea raporturilor cu tradiţia: e o muzică ancorată prin rădăcini adânci în trecutul bizantin şi folcloric, dar cu faţa îndreptată spre practicile contemporaneităţii” [1, p. 42].
Viorel Munteanu este autor al unui număr impunător de creaţii muzicale, aparţinând celor mai diverse genuri muzicale. Opera sa cuprinde lucrări simfonice şi vocal-simfonice, muzică de cameră vocală şi instrumentală, coruri. Numeroasele sale opusuri au fost interpretate în cadrul a
peste 450 de concerte organizate pe cele mai reputate scene din România precum şi la festivaluri internaţionale din Anglia, Bulgaria, Cehia, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Republica Moldova, Rusia, Slovacia, Spania ş.a. fiind mereu înalt apreciate de către public şi glorificate în relatările criticilor muzicali. Realizările sale multiple au fost încununate de succes şi recompensate prin acordarea diferitor premii şi distincţii1. Un loc aparte în creaţia compozitorului îl ocupă muzica instrumentală de cameră. Căutările componistice în acest domeniu au determinat particularităţile limbajului muzical şi au contribuit la cristalizarea stilului său inedit. Expresivitatea liniilor melodice cu profunde rădăcini în folclor şi în cântarea bizantină, abordarea improvizatorică în cadrul unor forme excelent structurate, bogăţia timbrală şi armonică alături de preferinţa pentru expunerea heterofonică a vocilor, sunt doar câteva trăsături ce definesc originalitatea stilului componistic al autorului.
Printre creaţiile camerale semnate de V. Munteanu în anii 70 ai secolului trecut se evidenţiază Sonata pentru vioară şi pian (1974)2. Dedicată profesorului şi prietenului său Vasile Spătărelu, această creaţie se distinge printr-un limbaj muzical sublim care, alături de sobrietatea formei o plasează printre cele mai reprezentative exemple ale muzicii instrumentale de cameră româneşti din a doua jumătate a sec. XX. Întreaga creaţie e pătrunsă de influenţa tradiţiilor enesciene, manifestată îndeosebi prin explorarea măiestrită a surselor de inspiraţie folclorică, fapt despre care relatează însuşi V. Munteanu: „Mi-amintesc că, atunci când scriam Sonata pentru vioară şi pian, eram cu gândurile numai la Enescu, la exemplele sale desăvârşite de esenţializare a folclorului, la spiritul muzicii sale inconfundabil şi inimitabil, la celebrul său parlando rubato…” [3, p. 163]. În acest sens este deosebit de relevantă şi afirmarea Victoriei Melnic, care susţine că „… în Sonata pentru vioară şi pian (ca şi în multe alte lucrări ale maestrului V. Munteanu) e sesizabilă o caracteristică esenţială a şcolii româneşti de compoziţie — atitudinea enesciană faţă de folclor, datorită căreia sugestiile artei populare constituie preţioase puncte de pornire, generatoare de idei şi soluţii expresive inedite” [4, p. 35].
Sonata pentru vioară şi pian de Viorel Munteanu reprezintă o structură ciclică din trei mişcări cu succesiunea de tempouri caracteristică tradiţiilor genului: Ben allegro — Rubato — Allegro. Expunerea variativă şi motivică a materialului muzical alături de gradul înalt de cromatizare nu afectează sobrietatea neoclasică a formei, făurită cu o deosebită măiestrie componistică. Prima mişcare a Sonatei Ben allegro este bazată pe alternarea constantă a două teme, expuse în diverse variante modale şi armonice, fiecare din ele urmându-şi traseul în cadrul unei complexe polifonii heterogene. Intonaţiile primei teme Largo assai derivă din apelul impetuos al clopotelor pe fundalul basului ostinato în partida pianistică, conturate printr-o lamentuoasă şi cromatizată linie melodică, expusă în partiţia viorii (mm. 1–7). Autorul atribuie acestei teme introductive un rol de leitrefren, revenind la ea de fiecare dată după momentele de maximă intensitate. A doua temă Ben allegro contrastează cu tema precedentă prin caracterul său activ, energic, impulsionat de devierea accentelor ritmice. Limbajul cromatizat al tematismului persistă
_______________________________________________________________________________________________________
1 Printre cele mai importante distincţii şi titluri oferite maestrului se numără: Premiul George Enescu al Academiei Române, 1981; Premiul special al juriului la Concursul Internaţional de Muzică de Cameră, Tokyo Japonia, 1989; Premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în cadrul Concursurilor Naţionale de creaţie muzicală organizate de Ministerul Culturii în anii 1985, 1987, 1989; Diploma The Research Bond of Advisors, 2000; Distincţia de vrednicie acordată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, 2000; Premiul Opera Omnia al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, 2003; Medalia Meritul Cultural cl.I, 2004; Titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universităţilor Ovidius din Constanţa şi Valahia din Târgovişte (2006, 2009).
2 Indiciile măsurilor la care ne vom referi în continuare sunt menţionate conform ediţiei: [2].
şi aici fiind reliefat de sonorităţile disonante bazate pe intervalele de cvartă mărită şi cvintă micşorată, ce creează aluzii la imagini de natură diabolică (mm. 19–23).
Mişcarea a doua a sonatei Rubato îşi poartă originile în tradiţiile seculare ale etosului românesc şi intonaţiile cântului bizantin, în desăvârşirea melodică, plină de expresivitate şi intensitate dramatică a doinei. Tema de bază a acestei mişcări se distinge prin caracterul rubato, postenescian, marcat de flexibilitatea ritmică şi finele heterofonii (mm. 4–14). Perceptibilitatea influenţelor enesciene este exprimată şi în confesiunile autorului, care susţine: „Nu am făcut o dedicaţie, ci doar am notat, pur şi simplu, la începutul părţii a II-a: „în caracter enescian”. La editare, în 1984, am renunţat la această sintagmă, fiind convins că ar fi mai bine ca apropierea de gândirea enesciană şi de folclor (Bocetul) să se înţeleagă şi să se simtă direct, decât să pară declarative” [3, p. 163].
Centrul liric al întregii creaţii, partea a doua, se încheie cu o cadenţă complexă a viorii solo, care sintetizează totalitatea elementelor tematice de bază ale mişcării. Prin intermediul cadenţei este realizată şi conexiunea cu mişcarea a treia a Sonatei, Allegro, ce se începe attaca în nuanţa pp. Concepută în formă de sonată, această mişcare se impune prin îmbinarea iscusită a tradiţiilor clasice în organizarea discursului muzical cu principiile moderne şi noile tehnici componistice. Grupul tematic principal reuneşte două teme. Prima temă impresionează prin natura sa polifonică şi instabilitatea accentelor ritmice în partiţia viorii (mm. 10–21). A doua temă reprezintă o bătută cu ritm sincopat şi alternarea constantă a măsurilor binară şi ternară (mm. 49–64).
Pe lângă influenţele folclorice uşor sesizabile, finalul sonatei reprezintă un deosebit interes din punctul de vedere al sintetizării materialului tematic expus în părţile precedente, temele de bază ale celor două părţi fiind introduse de autor în calitate de elemente definitorii ale discursului muzical. Astfel, tema „diabolică” a primei părţi expusă în contrapunct cu tema bătutei capătă o nouă dimensiune, fiind tratată în calitate de temă secundară Un pocchino meno mosso (mm. 79– 93). Tema concluzivă a finalului Un poco meno mosso relevă culminaţia generală a întregului ciclu şi înfăţişează o variantă în extensiune a temei introductive din prima parte a sonatei (mm. 114– 131). Repriza nu prezintă schimbări esenţiale în ceea ce priveşte tematismul componentelor principale, aducând discursul muzical spre sfârşitul său logic. Finalul Sonatei culminează prin expunerea dialogului contrapunctat a celor două teme de bază pe un fundal dinamic şi triumfător.
În concluzie, Sonata pentru vioară şi pian de Viorel Munteanu se înscrie printre cele mai relevante exemple ale muzicii instrumentale de cameră a ultimelor decenii. Incontestabila sa valoare artistică rezultată de reunirea la un loc a tradiţiilor seculare ale spiritualităţii româneşti şi a noilor căutări ale artei contemporane, a determinat numeroşi interpreţi să-şi manifeste interesul pentru executarea în public a acestui opus.
Bucurându-se de succes chiar din prima interpretare3 Sonata a răsunat de numeroase ori în cadrul seratelor de creaţie ale autorului precum şi la concertele de muzică camerală. Rezonanţa acestor realizări s-a resimţit şi dincolo de Prut, pe meleagurile Moldovei, unde creaţia a fost propusă spre atenţia publicului meloman în cadrul ediţiei a XXV-a a festivalului internaţional de muzică Zilele Muzicii Noi4. Interpretată de violonista Angela Molodojan şi de autoarea acestor
______________________________________________________________________________________________________
3 Premiera Sonatei a avut loc la Iaşi, pe 5 mai 1974 în cadrul Festivalului muzicii româneşti. Interpreţi: Ştefan Lori — vioară şi Mihaela Constantin — pian.
4 Concertul cameral în cadrul căruia a fost interpretată Sonata a avut loc pe 11 iunie 2016, Sala Mică a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici din Chişinău. Tranmisiunea concertului în direct a fost realizată de către compania de Stat Teleradio-Moldova.
pagini, Sonata pentru vioară şi pian de Viorel Munteanu a fost înalt apreciată şi aclamată de către public. Prestaţia strălucită din acea seară a devenit „cântecul de lebădă” al talentatei interprete, pedagog, Maestru în Arte al Republicii Moldova, Angela Molodojan. Această interpretare integră, realizată cu o deosebită măiestrie artistică, individualitate şi rafinament muzical, pătrunsă de o percepere lăuntrică a mesajului compozitorului cu siguranţă s-a impus printre cele mai reuşite evoluări ale regretatei artiste.
Am avut fericita ocazie să o cunosc pe Angela Molodojan mult timp înainte, încă din anii de studenţie şi mereu mă simţeam penetrată de un sentiment de profundă stimă şi admiraţie faţă de această artistă care şi-a consacrat întreaga viaţă în numele Muzicii. O fire creatoare, pasionată de tot ce realiza, plină de curaj, niciodată nu avea teama să exploreze tot ce era nou, neinvestigat, plin de originalitate. Bănuiesc, că anume această tentaţie de a deschide noi extremităţi, dirija întreaga sa personalitate artistică spre multitudinea de proiecte curajoase şi idei ingenioase pe care ulterior le producea cu mult har şi iscusinţă. În mare măsură graţie acestor calităţi, Angela Molodojan a devenit o interpretă consacrată a muzicii „noi”, interpretând numeroasele creaţii ale compozitorilor autohtoni şi ale altor autori contemporani. Această pasiune pentru muzica contemporană şi-a găsit ulterior reflecţia în evoluările sale anuale la concertele din cadrul festivalului internaţional de muzică Zilele Muzicii Noi la care a luat parte începând cu prima sa ediţie.
Îmi amintesc, câtă dăruire de sine, cât devotament meseriei denota artista în procesul de studiu al creaţiilor. Fiecare opus nou era supus unui studiu amănunţit, cu atenţie sporită acordată oricărui detaliu. Extrem de exigentă faţă de sine, Angela Molodojan se manifesta tot atât de exigentă cu cei din jur. Numeroşi artişti ce au avut ocazia să colaboreze cu dumneaei, cunosc, cu câtă pasiune se implica în studierea creaţiilor noi şi cât de mult adora atmosfera creativă a repetiţiilor. Uneori, acestea puteau să dureze ore în şir, iar artista, cuprinsă de dorinţa nestăvilită de a atinge idealul, era capabilă să exerseze cu o înverşunare aparte o mică bucată dintr-o creaţie.
Prima noastră colaborare în ansamblu datează din primăvara anului 2015, când am primit o invitaţie din partea Angelei Molodojan de a interpreta alături de dumneaei şi distinsul violoncelist, Artist al Poporului din Republica Moldova, Ion Josan, Trio-ul elegiac Nr.1 de S. Rahmaninov5. Această primă colaborare a dovedit să fie una foarte reuşită şi deja în luna iunie a aceluiaşi an, am evoluat din nou pe scena Filarmonicii din Chişinău, de data aceasta în duet cu Angela Molodojan, interpretând în cadrul festivalului Zilele Muzicii Noi o creaţie de înaltă dificultate tehnică, caracterizată plin limbaj modern — ARAS, semnată de compozitorul Iulian Gogu. Măiestria cu care a realizat artista această partiţie anevoioasă, alături de expresivitatea interpretei şi bogăţia paletei sonore m-au determinat să mă conving încă o dată de marea fericire pe care o aveam evoluând în scenă alături de o personalitate artistică complexă, în întregime consacrată artei. Aceste evoluări au determinat şi colaborările artistice ulterioare în ansamblu, cea mai valoroasă fiind interpretarea Sonatei pentru vioară şi pian de Viorel Munteanu în cadrul ediţiei jubiliare a festivalului.
Artista a întâmpinat cu o deosebită bucurie invitaţia de a interpreta această creaţie în cadrul festivalului şi imediat, cu mult elan şi inspiraţie s-a implicat în studiul partiturii. Din mărturisirile violonistei, această creaţie a fost una din cele mai dificile pe tot parcursul carierei sale
________________________________________________________________________________________________________
5 Evenimentul în cauză a avut loc pe 21 mai 2015, în cadrul unui concert al profesorilor catedrei Instrumente cu Coarde a AMTAP, organizat în sala mică a Filarmonicii Naţionale S.Lunchevici.
interpretative. Îmi amintesc că interpreta a renunţat să apeleze la înregistrarea sonatei, oferită cu generozitate de către fondatorul şi directorul artistic al festivalului, maestrul Ghenadie Ciobanu, în dorinţa de a crea propria concepţie artistică a acestei lucrări, unică în felul său. Prin urmare, căutările unui stil inedit marcat de originalitate şi inconfundabile subtilităţi s-au regăsit într-o memorabilă interpretare. Ulterior, violonista intenţiona să realizeze o înregistrare a acestei lucrări în fondul companiei Teleradio-Moldova. Se zămislea şi prezentarea unui recital de cameră dedicat creaţiilor compozitorilor români George Enescu, Sigismund Toduţă şi Viorel Munteanu, însă cu mare regret, toate aceste proiecte au rămas nerealizate.
Prin aceste file, aş dori să-mi exprim profundul sentiment de gratitudine faţă de talentata artistă Angela Molodojan alături de care am avut fericita ocazie să evoluez şi să mă formez în calitate de interpret. Trecerea prematură în nefiinţă a unei artiste, care prin activitatea sa interpretativă şi didactică proeminentă a adus un aport considerabil la promovarea şi creşterea valorilor culturii muzicale autohtone reprezintă o pierdere irecuperabilă pentru cultura muzicală a Republicii Moldova.
Referinţe bibliografice
1. VOICULESCU, D. Portret al artistului la maturitate. In: In Honorem Viorel Munteanu. Târgovişte: Valahia University Press, 2009, pp. 41–42.
2. MUNTEANU, V. Sonata pentru vioară şi pian. Partitura. Red. C.V. Drăgoi. Bucureşti: Editura Muzicală, 1986.
3. MUNTEANU, V. Gândind la Enescu, omagiu Orfeului moldav. In: Byzantion Romanicon. Iaşi, 2007, vol. 7, pp. 163–164.
4. MELNIC, V. Compozitorul român Viorel Munteanu: schiţă de portret. In: ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ŞI ARTE PLASTICE. Anuar ştiinţific: muzică, teatru, arte plastice, 2009. Chişinău, 2009, pp. 33–39.