CULTURA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN SPAŢIUL UNIVERSITAR DIN REPUBLICA MOLDOVA
ORGANIZATIONAL CULTURE IN THE UNIVERSITY AREA OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
ALIONA ONOFREI,
conferenţiar universitar, doctor în sociologie, Universitatea de Stat din Moldova
Universitatea este o organizaţie/instituţie cu un rol social deosebit, scopul căreia constă în pregătirea tinerei generaţii pentru o inserţie activă şi creatoare în societate. Ca orice alt tip de organizaţie, universitatea prezintă o cultură organiza-ţională şi un sistem complex de subculturi. Studiul culturii în spaţiul universitar permite identificarea modului de gândire, a comportamentelor manifeste şi dezirabile, a nevoilor şi cerinţelor angajaţilor, ceea ce constituie o premiză majoră pentru fundamentarea, construirea, conturarea şi aplicarea unor politici şi strategii manageriale adecvate.
Cuvinte-cheie: cultură organizaţională, subcultură, sistem de motivare, management, politici manageriale
The university is an organization / institution with a special social role, the purpose of which is to prepare the young generation for active and creative insertion in society. Like any other type of organization, the universities have an organizational culture and a complex system of subcultures. The study of culture in the university area allows the identification of mindset, manifested and desirable behaviour, needs and requirements of employees, which is a major prerequisite for the foundation, building, shaping and implementing of appropriate policies and management strategies.
Keywords: organizational culture, subculture, motivation system, management policies
Universitatea a reprezentat, în toate timpurile, un factor de cultură şi civilizaţie, un factor de schimbare şi de progres, un laborator pentru formarea elitelor naţiunii. „Cine face ştiinţă universitară accede spre trepte superioare de spiritualitate”. În acest context, putem să adăugăm că „universitatea trebuie să-i deprindă pe studenţi cu metoda ştiinţifică de lucru şi să le trezească în suflet pasiunea pentru ştiinţă şi gândire”. De asemenea, „universitatea are menirea să ajute în primul rând la formarea, îmbogăţirea şi înnobilarea structurii societăţii prin cultivarea ştiinţei” [1, p.166]. Afirmaţiile precedente caracterizează mediul universitar şi sunt, totodată, expresiile unor oameni de universitate, ceea ce ne îndreptăţeşte odată în plus să le folosim ca premise pentru a desprinde unele presupoziţii de bază şi valori culturale caracteristice organizaţiei universitare.
Conceptul de cultură a organizaţiei educaţionale universitare poate i deinit ca ansamblul presupoziţiilor de bază, valorilor, normelor, procedurilor, obişnuinţelor şi simbolurilor de tot felul, considerate corecte şi transmise noilor veniţi şi vizitatorilor de ocazie ca valide, ansamblu ce conferă o identitate anume unei universităţi, dând posibilitatea identiicării ei în raport cu alte organizaţii universitare similare [2, p.34].
Literatura de specialitate prezintă numeroase argumente în favoarea studiului culturii organiza-ţionale, printre acestea cele care par a avea o inluenţă mai mare şi care pot i interpretate chiar şi în arealul educaţional sunt: fundamentarea politicilor şi strategiilor organizaţiei; identificarea elementelor reale şi a celor fictive din organizaţie; perfecţionarea comunicării inter- şi intra- organizaţionale; susţinerea programelor de schimbare organizaţională; obţinerea avantajului competitiv pe piaţă [3, p.165-170].
Ca orice alt tip de organizaţie, universitatea prezintă o cultură organizaţională şi un sistem complex de subculturi organizaţionale. Pentru a determina subculturile unei organizaţii universitare putem consulta o gamă extrem de variată de criterii de clasiicare, ca de pildă: grupurile speciice de angajaţi, departamentele organizaţiei, presupoziţiile de bază, nucleul valoric etc. În aceste condiţii, pentru a rămâne strict în cadrul de referinţă al studiului nostru, am considerat ca fiind cel mai potrivit criteriul grupurilor de resurse umane specifice unei asemenea organizaţii, determinând următoarele subculturi: cultura managerială, cultura cadrelor didactice universitare şi cultura studenţilor.
Orice mediu are o cultură specifică care influenţează comportamentul actorilor ce se manifestă în interiorul său. În acest sens, nici mediul academic nu constituie o excepţie. În condiţiile societăţii contemporane aflate intr-o continuă schimbare în care universităţii i se cere un grad mare de flexibilitate şi dinamism, este necesară o apropiere mai mare între cele două entităţi (societate şi universitate). Pe de altă parte, numărul mic al absolvenţilor liceelor şi ofertele atractive ale universităţilor de peste hotare creează o concurenţă acerbă pe piaţa universitară din Republica Moldova. Aceste perimări specifice se manifestă ca dileme conceptuale ale universităţii contemporane (spre exemplu: evidenta scădere a exigenţelor universitare pentru a permite accesul şi, totodată, un grad mai mare de promovare în rândul studenţilor), imprimând modificări şi reconceperi culturale, implicit, şi structurale la nivelul tuturor universităţilor.
Am putea spune că, în acest moment, universitatea moldovenească se ală într-o continuă căutare a identităţii culturii organizaţionale: ce valori să promovăm când cerinţele sociale ne pun în situaţii contrastante, situaţii în care, aparent, pentru a răspunde corect mediului social, trebuie să renunţi la unele din presupoziţiile fundamentale ale creării şi existenţei universităţii, de pildă cele ale elitismului şi erudiţiei universitare.
Dacă ar fi să caracterizăm elementele definitorii ale culturii organizaţionale a instituţiilor de învăţământ universitar din ţara noastră, am generaliza prin:
– uniformitate – există puţine elemente de identificare şi diferenţiere a universităţilor: emblemă, imn, tradiţii culturale etc. De obicei, universităţile şi membrii lor se disting prin enunţarea numelui instituţiei;
– centrarea pe ofertantul de educaţie şi nu pe beneficiar – ne referim la introducerea în planurile de studii a unor cursuri doar pentru că sunt cadre didactice care le pot preda, chiar dacă nu sunt cerute de studenţi;
– sentimentul provizoratului – mulţi tineri, deşi intră la studii, nu de puţine ori sunt confuzi de alegerea făcută şi văd la scurt timp facultatea ca pe un „adăpost de vreme rea”, pană în momentul în care îşi vor găsi un loc de muncă bine plătit;
– închiderea universităţii – în prezent constatăm slaba deschidere a universităţilor spre comunitatea locală, putem constata cu regret că puţine cadre didactice universitare sunt implicate în politică sau în mediul de afaceri;
– prăpastia dintre generaţii – procentajul mare al cadrelor didactice în vârstă în comparaţie cu cel al cadrelor tinere sau debutante; diferenţa de mentalitate dintre generaţii; discrepanţa de remunerare mare dintre gradele didactice mari (conferenţiar şi profesor) şi gradele didactice mici (lector superior, lector asistent);
– sentimentul ineficienţei – învăţământ subfinanţat, salarizarea modestă a cadrelor didactice universitare în ierarhia bugetarilor.
Considerarea în cadrul discutat nu doar a aspectelor culturale, ci şi a atenţiei acordate în universităţile moldoveneşti formării culturii organizaţionale, ne permite să adăugăm caracteristicile culturii manageriale. Prin cultura managerială în universitate înţelegem ansamblul cultural (presupoziţii, norme, valori, tradiţii, limbaj etc.) ce determină caracterul specific comportamentelor şi procedurile manifestate de grupul managerial şi impuse de acesta angajaţilor ca fiind corecte, eficiente şi de dorit a se manifesta în universitate. „Managementul interior al universităţii condiţionează vizibil capacitatea de a rezolva probleme şi, în definitiv, performanţele unei universităţi” [4, p. 143].
Felul în care gândesc managerii unei universităţi, valorile la care fac referinţă când iau decizii sau normele şi regulile pe care le adoptă pentru a îndeplini obiectivele vizate, se impun în cultura organizaţiei ca un nucleu dur al culturii organizaţionale, determinând evoluţia şi performanţa instituţiei. Cum gândul ne fuge mereu la a creşte performanţa instituţiilor noastre universitare şi cum cele mai bune exemple în acest sens sunt dincolo de graniţele ţării, iar din altă perspectivă ştim că orice exemplu extern se va confrunta cu elementele de cultură organizaţională şi, mai cu seamă, cu arhitectura culturii manageriale, vom încerca să etalăm mai jos câteva trăsături ale culturii manageriale a universităţii moldoveneşti alături de aspecte paralele identiicate în universităţile vestice.
Universitatea moldovenească este o instituţie a cadrului didactic universitar manager, profesorii vor să conducă, se cred îndreptăţiţi să o facă, sunt convinşi că au capacităţile necesare şi chiar o fac. Funcţiile de conducere sunt ocupate de cadre didactice care nu trebuie să dovedească pregătire sau competenţă managerială, ci doar să ie alese în mod democratic, prin votul colegilor. În Occident s-a constatat că această practică nu este atât de eicientă şi determină calitatea joasă a actului de conducere. Soluţia constă în trecerea la un management profesionist, ceea ce se doreşte a se realiza şi în Republica Moldova prin implementarea noului Cod al Educaţiei.
Considerăm că, pentru a descrie într-o manieră şi mai completă cultura managerială din universitatea moldovenească, putem adăuga un alt set de practici şi comportamente curente ale managerilor noştri universitari:
Având în vedere un cadru general reper pentru a construi o cultură managerială puternică, trebuie să speciicăm că setul de valori care stă la baza unei culturi manageriale eiciente ar putea i descris astfel: „eicacitate şi eicienţă organizaţională; maximizarea proitului, productivitate înaltă, poziţia de lider pe piaţă în industria respectivă; stabilitatea organizaţiei” [5, p. 224].
Un alt aspect pe care dorim să-l cercetăm este cultura cadrelor didactice universitare. La acest punct putem identiica mai multe manifestări posibile ale conceptului de cultură a cadrelor didactice universitare:
– cultura cadrelor didactice universitare ca o cultură profesională, având ca grup de referinţă întreg personalul didactic din sistemul de învăţământ;
– cultura cadrelor didactice universitare ca subdiviziune a culturii organizaţionale a unei universităţi anume, având ca grup de referinţă toate cadrele didactice dintr-o universitate anume;
– cultura cadrelor didactice universitare de aceeaşi specialitate, având ca grup de referinţă ie toate cadrele didactice de aceeaşi specializare dintr-o universitate, fie toate cadrele didactice universitare de aceeaşi specializare, dar tot din sistemul universitar. Acest aspect legat de cultura cadrelor didactice de aceeaşi specialitate are un caracter de cultură profesională mult mai accentuat decât primele două.
Unele studii realizate în acest domeniu au încercat să prezinte detaliat comportamentul cadrului didactic universitar identificând „libertatea”, „izolarea” şi „singurătatea” ca fiind manifestări frecvente ale universitarilor.
Cadrul didactic percepe faptul că poate i propriul său manager, că-şi poate decide în mare parte orarul şi modul de acţiune, ceea ce este considerat ca ceva iresc, datorită statutului academic şi, cu siguranţă, beneic pentru calitatea muncii depuse. Din altă perspectivă, izolarea şi individualismul cadrului universitar sunt favorizate atât de tipul de activitate depus cât şi de arhitectura birourilor sau a orarelor care, de multe ori, fac diicilă întâlnirea profesorilor.
Singurătatea în activitatea universitarului este văzută ca o perioadă de meditaţie, o perioadă au-toimpusă şi căutată cu insistenţă, dat fiind faptul că pentru cele mai multe cadre didactice cel mai bun loc de lucru este propria casă.
Cu siguranţă, cultura cadrelor didactice universitare prezintă şi alte aspecte, nu doar cele amintite anterior. În mediul academic moldovenesc, la nivelul culturii cadrelor didactice universitare, putem identiica o serie de prejudecăţi, stereotipuri şi reprezentări, evidenţiate atât de observaţii personale cât şi de unele studii adiacente temelor de cultură organizaţională a mediului universitar:
– asistentul ca subordonat şi funcţionar al celui mai mare în grad;
– studentul pasiv în timpul orelor de curs sau chiar seminar;
– ruptura dintre cercetare şi cursurile transmise studenţilor;
– slaba importanţă acordată pregătirii psihopedagogice a cadrelor didactice universitare;
– exacerbarea valorii informaţiilor transmise;
– scăderea cerinţelor vis-a-vis de pregătirea studenţilor, sentimentul că „toţi trebuie să treacă pană la urmă”;
– comunicarea predominat verticală şi descurajarea comunicării orizontale;
– autoritatea superiorilor atât pe linie administrativă cât şi didactică este recunoscută şi acceptată fără rezerve;
– preţuirea siguranţei locului de muncă chiar şi în detrimentul cereri drepturilor legitime;
– lipsa iniţiativei cadrelor didactice, se aşteaptă, mai totdeauna, „să spună seful ce să se facă”;
– dorinţa de a lucra cu „oameni cu care te înţelegi” etc.
În continuare, ne vom referi la cultura studenţilor, care constituie o categorie aparte a resursei umane a mediului universitar – ei au un statut social aparte, sunt tineri în formare, viitori intelectuali, sunt văzuţi de societate în mod diferit faţă de alţi tinerei. Studenţii sunt percepuţi ca un grup de vârstă şi social distinct, un grup care manifestă anumite particularităţi culturale (norme, valori şi principii de conduită) speciice.
Calitatea de student face tânărul să se situeze într-o postură „contradictorie: între a satisface exigenţele propriei vârste şi a răspunde celor ale câmpului universitar, de a se pregăti cât mai bine în sensul performanţelor universitare” [6, p. 236]. Din acest aspect problematic putem identifica o serie de conlicte cu care se confruntă studentul: dorinţa de libertate, dar dependenţa inanciară de părinţi; dorinţa unei integrări sociale rapide, dar şi nevoia perfecţionării profesionale; dorinţa trăirii situaţiilor speciice vârstei, dar şi obligativitatea pregătirii temeinice pentru activităţile academice etc.
Cultura studenţilor se conturează şi se manifestă pe fondul relaţiilor instituţionale din mediul universitar dintre aceştia şi cadrele didactice. Deşi are un caracter predominat informal şi implicit, cultura studenţească este supusă şi unui set de norme formale. Această categorie de norme formale are două dimensiuni: norme care îşi au sursa în reglementări instituţionale, referitoare la funcţionarea organizaţiei universitare şi care au caracter absolut obligatoriu şi norme care îşi au sursa în speciicul procesului didactic, din care cea mai mare parte are un caracter explicit şi cvasi-formalizat.
Considerând criteriul grupei de studenţi ce face obiectul culturii respective, putem identiica mai multe tipologii sau niveluri ale culturii studenţeşti:
Oricare din aceste niveluri ale culturii studenţeşti am aborda, putem identiica două posibile variante de bază, diametral opuse în modul lor de manifestare: cultura prouniversitară si cultura antiu-niversitară.
Cultura prouniversitară se caracterizează printr-o atitudine pozitivă faţă de normele şi regulile formale ale mediului universitar, prin promovarea acestora în comportamentul academic şi social al studenţilor.
Cultura antiuniversitară promovează atitudinile nonconformiste ale studenţilor în raport cu normele şi regulile formale ale mediului universitar.
Abordând studentul din perspectiva culturii organizaţionale universitare şi a integrării sale instituţionale, putem observa şi înţelege mai bine statutul său cultural de membru temporar al organizaţiei universitare. Dacă, în prezent, accederea la mediul universitar nu mai este o problemă diicilă, majoritatea facultăţilor nu mai organizează admitere prin concurs, ci pe bază de dosare, totuşi, menţinerea şi dobândirea succesului social şi academic, odată devenit student, este încă o problemă capitală pentru student.
Generalizând, putem afirma că cultura organizaţională a mediului universitar moldovenesc pare a fi una nedefinită, cu slabe elemente de identificare culturală şi, poate, din acest punct de vedere, analiza realizată mai sus, precum şi multe alte argumente ce ar i putut i aduse, ne îndreptăţesc să credem în relevanţa şi importanţa unui studiu de amploare asupra acestui aspect al mediului academic moldovenesc. Un asemenea demers de investigare a mediului universitar din ţara noastră ar avea efecte directe asupra îmbunătăţirii vizibilităţii internaţionale a şcolii academice moldoveneşti, lucru de care chiar ducem lipsă în prezent şi care, în condiţiile integrării europene şi a tendinţelor de globalizare, se impune cu desăvârşire.
Referinţe bibliografice