DOI https://doi.org/10.55383/amtap.2025.1.28
Două scriitoare de cursă lungă, două voci inconfundabile ale literaturii române, Ariadna Şalari (alias Maia Radovan, 1923-2016) şi Nina Cassian (1924-2014) au fost evocate cu prilejul centenarului din ziua naşterii. Congenere, formate în atmosfera Bucureştiului interbelic şi colaborând la aceleaşi publicaţii literare de stânga, atât Nina Cassian, cât şi Maia Radovan au debutat, în aceeaşi perioadă, în linia literaturii avangardiste – o direcţie literară de stânga, dar rafinată şi plină de imaginaţie. În anul 1947 regimul politic din România se schimbă, şi literatura pe care o scriu aceste două autoare este respinsă. În cazul Ninei Cassian cartea de debut îi este interzisă, iar prima carte cu basme alegorice a Maiei Radovan nu este acceptată de edituri. Aceste două autoare vor fi puternic marcate de contextul ideologic, dar, pentru că au avut cultură, voinţă şi talent, şi-au revenit şi şi-au dedicat viaţa literaturii.
Cuvinte-cheie: avangardă, cerc literar, suprarealism, proletcultism, basm alegoric, poezie decadentă, limba spargă, pseudonim
Two long-standing women writers, two unmistakable voices of Romanian literature, Ariadna Şalari, also known as Maia Radovan (1923–2016), and Nina Cassian (1924–2014), were commemorated on the occasion of the centenary of their birth. Like-minded, shaped by the atmosphere of interwar Bucharest and collaborating with the same left-wing literary publications, both Nina Cassian and Maia Radovan debuted around the same time within the avant-garde literary movement. It was a leftist literary direction, yet refined and full of imagination. In 1947, the political regime in Romania changed, and the literature written by these two authors was rejected. In Nina Cassian’s case, her debut book was banned, while Maia Radovan’s first book of allegorical fairy tales was not accepted by publishers. These two authors were strongly marked by the ideological context, but because they had culture, willpower, and talent, they recovered and dedicated their lives to literature.
Keywords: avant-garde, literary circle, surrealism, proletkult, allegorical fairy tale, decadent poetry, broken language, pseudonym