MADRIGALUL LUMINEZE STELELE DE GHEORGHE MUSTEA: PARTICULARITĂŢI COMPOZIŢIONALE ŞI ASPECTE DE INTERPRETARE CORALĂ
THE MADRIGAL LET THE STARS SHINE BY GHEORGHE MUSTEA: COMPOSITIONAL PARTICULARITIES AND ASPECTS OF CHOIR INTERPRETATION
TATIANA DANIŢĂ,
profesor (grad didactic superior), doctor în studiul artelor, Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”
In acest articol se analizează unul din cele mai valoroase opusuri din palmaresul muzicii corale semnate de compozitorul Gheorghe Mustea — madrigalul „Lumineze stelele”. Autoarea prezintă o clasificare a muzicii corale a compozitorului, conform tipurilor de coruri, după care recurge la analiza madrigalului nominalizat. In articol sunt examinate particularităţile compoziţionale şi aspectele de interpretare ale madrigalului, dramaturgia şi mijloacele de expresie utilizate de compozitor. Materialul articolului este util pentru conducătorii de cor care abordează repertoriul naţional în practica interpretativă de zi cu zi.
Cuvinte-cheie: compozitori, muzică corală, creaţii pentru cor a cappella, procedee componistice, interpretare
In this article the author analyses one of the most valuated opuses from the choir music, written by Gheorghe Mustea — „Let the Stars Shine”. The author presents a classification of the composer’s choral music in accordance with the types of choir and after that analyses the nominalised madrigal. The article reveals the compositional particularities and aspects of interpretation, the dramaturgy and means of expression. The material of the article may be used by the choir conductors, who approach the national repertoire day by day.
Keywords: composers, choral music, pieces for choir a cappella, composition means, performing
Persoana notorie a lui Gheorghe Mustea este cunoscută datorită participării sale active în multitudinea evenimentelor cultural-artistice de nivel naţional şi internaţional care sunt reflectate de mass-media contemporană. Fiind o personalitate polivalentă, academicianul, compozitorul, dirijorul Gheorghe Mustea inspiră mulţi admiratori, dar mai cu seama, cercetători şi muzicologi în a „se deplasa” în profunzimea artei componistice şi interpretative a maestrului.
Conferindu-i-se titlul de artist integru sau artist total de către muzicologul Ion Gagim [1, p. 18], pentru faptul că s-a adresat în creaţia componistică unei arii largi de genuri, trebuie să amintim că Gheorghe Mustea oferă un loc aparte şi creaţiei pentru cor.
Propunem o clasificare a muzicii corale conform tipurilor de coruri[1] după cum urmează:
Trecând în revistă muzica corală semnată de Gheorghe Mustea, ne propunem prin articolul de faţă să analizăm madrigalul Lumineze stelele, care, după opinia noastră, constituie o pagină cea mai reprezentativă a acestui gen de muzică.
Lumineze stelele este cea mai recentă creaţie a cappella scrisă de autor pentru cor, ce datează de anul 2003. Alături de lucrări cu conţinut patriotic, în care abundă creaţia componistică a autorului, Lumineze stelele reprezintă o excepţie în acest sens, autorul referindu-se la lirica eminesciană. Gh. Mustea „fiind posesorul unui gust poetic şi al unei intuiţii artistice aparte <…> este foarte exigent faţă de ideea, de mesajul, dar, bineînţeles, şi de haina artistică a versurilor pe care scrie muzica” [1, p. 36].
În poezia Lumineze stelele, autorul versurilor contemplează ideea eternităţii naturii pe fondalul schimbărilor dialectice perpetue şi revenirea imagistică la amintirile legate de iubirea pierdută sau ratată. În final eul liric işi exprimă regretul pierderii irecuperabile proclamată printr-o întrebare retorică.
Lumineze stelele, Plângă râurelele, Nori-n cer călătorească, Neamurile-mbătrânească Şi pădurile să crească Numai eu voi rămânea, Gândurile la o stea, Ce au fost odat-a mea: Căci a fost şi nu mai este. Dulce gură de poveste Ziua cine mi-o zâmbi, Noaptea cine-o povesti?
Ideea eternităţii naturii pe fondalul schimbărilor dialectice este descrisă prin două planuri: planul teluric şi planul celest. Elementele telurice ale tabloului (râuri, păduri) şi elementele celeste (stele, nori, cer) sunt proiectate de eul liric prin consecutivitate la nivel meditativ oferind prioritate legilor dialectice inevitabile.
Revenirea imagistică la amintirile legate de iubirea pierdută este descrisă prin contrapunerea sentimentului plăcut de amintire a momentelor trăite şi „durerea” provocată de pierderea acestei iubiri.
Apelând la opusul eminescian, Gh. Mustea se adresează genului de madrigal, surprinzându-ne printr-un model original de abordare a acestuia. Autorul utilizează tehnicile componistice caracteristice acestui gen — tehnica scriiturii polifonice care alternează cu cea omofonă. Doar că Gh. Mustea suprapune peste acest tip de scriitură expuneri textuale de esenţă modală. Finalmente, compozitorul a reuşit să creeze o lucrare de o valoare indubitabilă, păstrând originalitatea stilului şi specificul tematic modal.
Madrigalul este scris într-o formă strofică, conţinând cel puţin patru strofe muzicale şi o codă în încheiere[3]. Contrastul dintre strofe se formează datorită reînnoirii materialului muzical, modificărilor dinamice, tonale, texturale, precum şi ale tempoului muzical. Planul tonal al lucrării se înscrie perfect în armonia liniară de provenienţă modală ca rezultat al însumării expunerilor melodice.
Madrigalul demarează cu o expunere melodică a temei muzicale la Soprano preluată de Alto care de fapt este un răspuns logic dat întrebării din vocea superioară. Tema este expusă imitativ păstrând relaţia intervalică de cvartă-cvintă precum şi alternarea tonalităţilor tonicii şi a dominantei între vocile corului mixt. Acest fugato în ordine directă de expunere a vocilor este un procedeu caracteristic scriiturii tradiţionale polifonice care se deosebeşte însă prin utilizarea anumitor intervale modificate în structurile melodice de răspuns şi prin varierea permanentă a zonelor cadenţiale. Merită de menţionat caracterul transparent al facturii imitative care se formează datorită lipsei contrasubiectului. Tema cunoaşte în continuare o expunere în partidele vocilor bărbăteşti, de această dată pe un fondal sonor de secunde în partidele feminine. Dirijorului îi va reveni misiunea dificilă de a echilibra sonor şi a asambla unisonurile în voci, fiind cunoscute ca unele din cele mai dificile misiuni de realizat în arta cântului coral.
Strofa II (cifra 1) pe textul repetat al primelor patru rânduri ale textului poetic reprezintă o modificare a facturii (imitaţii sunt înlocuite cu factura omofon-armonică), a dinamicii (ff tutti) şi a tempoului (Maestoso). Tema este diminuată proporţional de două ori în sensul ritmic, însă dat fiind faptul ca tempoul, invers, a fost mărit (Maestoso în loc de Allegro assai), modificarea facturii are un rol mai esenţial. Expunerea temei cu mişcare de cvarte-cvinte paralele în trei voci (SAT) formează cu Basul structuri armonice non-terţare. Revenirea la textura imitativă (vocile solo) în continuare în cifra 2 are loc pe fondalul expunerii omofone a materialului sonor în vocile acompaniate, îmbogăţite cu o divisi, tratate în calitate de contrasubiect multivocal la tema solo. Tema Maestoso fiind inversată în oglindă în cifra 2, este expusă consecutiv în partidele Soprano, apoi Tenor, Bas şi iarăşi Tenor, alternându-se cu o variantă directă şi formând un fugato. Fondalul sonor ostinato este fundamentat pe relaţia a – d – gis. In ultima (a cincea) expunere imitativă a temei directe la Bas se pregăteşte strofa III în a (Energico cifra 3), ostinato fiind deplasat la o cvartă ascendentă.
Zona contrastantă cu cea premergătore o alcătuiesc strofele III şi IV (cifrele 3+4 şi 5+6). Strofa IV (cifrele 5 şi 6) conţine repetarea materialului din cifrele 3 şi 4 doar cu transpunerea cadrului modal în a din strofa III la o secundă ascendentă — în b. Ambele strofe (cifrele 3 şi 5 (Energico) reprezintă categorii sintactice polifonice imitativ-canonice. Primul motiv în segmentele Energico este o expunere variată a temei iniţiale (măs. 41-42; 64-65), al 2-lea motiv al canonului-stretto (măs. 43-44; 66-67) poate fi apreciat ca o inversie liberă a precedentului motiv. Caracterul energic al materialului muzical este asigurat datorită imitaţiilor active la octavă la toate vocile, la distanţa temporală de jumătate de tact.
Din punct de vedere al interpretării stretto-urilor Energico, se cere o abordare deopotrivă cu caracterul, obţinută prin emiterea sonoră activă şi schimbarea haşurii. Dirijorul va obţine acest caracter prin articularea exagerată a textului, care finalmente se va racorda la haşura necesară. Pe de altă parte aceste pasaje riscă să sufere frazal dacă emiterea sunetului va rupe demersul liniar al materialului tematic.
Contrastul regăsit în compartimentele Cantabile în încheierea strofelor II şi IV (cif. 4 şi 6) în comparaţie cu cel din fragmentele Energico, se sesizează pe următoarele planuri:
După culminaţia din măsurile 87-92 compozitorul revine la starea de calm, reamintind începutul madrigalului. Expunerea canonică a temei la diferite voci reprezintă iarăşi o inversie a temei principale, deseori cu structură redusă. Acest demers muzical se repetă variat de 5 ori în cifrele 7, 8, 9, 10, 11. Planul dinamic al acestor fragmente este bazat pe o progresia dinamică „explozivă” de la p în registrele medii şi grave la un f plasat în tesitura acută la partida Soprano. Reluarea intensităţii sonore de lap la f de câteva ori formează un „torent” dinamic ce impresionează mult. Dirijorul va obţine desfăşurarea „torent”-ului pe principiul dezvoltării consecutive permanente a intensităţii dinamice. În ultimele măsuri ale cifrei 11 se va obţine o culminaţie dinamică a acestor fraze repetate, stabilită în cele 8 voci pe sunetele g (BII) – a (BI) – h (TII) – c1 (TI) – d1 (AII) -e1(AI) – fis1 (SII) – d2(SI).
Ultima cifră 12 reprezintă o expunere a temei în vocile feminine, peste care se suprapune vocile de bărbaţi. Ca rezultat se obţine o suprapunere a sunetelor e – a – h – d1 – e1 – a1 – h1. Această suprapunere de sunete se „stinge” treptat prin excluderea treptată a vocilor şi prin decrescendo care parvine în mod firesc odată cu eliminarea unuia din sunetele suprapuse. Ca un fondal sonor rămâne, în cele din urmă, vocea Tenorului I pe d1, ce se dizolvă în spaţiu până la dispariţie.
Rolul secundelor depăşeşte în această creaţie funcţia unui simplu procedeu al travaliului componistic. Compozitorul recurge la secunde formate din cântarea concomitentă a sunetelor alăturate pentru a reda aproximaţia vizibilităţii stelelor care licăresc la o distanţă foarte îndepărtată. Repetarea ostinato a acestor secunde s-ar părea că ne creează o stare transcorporală de imaginaţie şi meditaţie, deplasându-ne în acelaşi timp în imensa galaxie. Pe de altă parte, lamento-urile ascendente şi descendente ce formează secunda pe orizontală, ca şi cum ne-ar reda licărirea stelelor de la diferite distanţe, graţie interpretării lor în octave grave şi acute, precum şi culorilor timbrale variate asigurate prin diferite voci.
Madrigalul a cunoscut câteva interpretări. Primul colectiv coral care a interpretat această creaţie a fost corul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, condus de Ilona Stepan. De altfel, după opinia noastră este o interpretare foarte reuşită care a demonstrat o viziune artistică originală. Creaţia a fost imprimată şi se păstrează în fondul Companiei „Teleradio-Moldova”, reprezentând şi un track al CD-ului la cartea semnată de Ion Gagim Gheorghe Mustea şi lumea muzicii sale [1].
O altă interpretare Lumineze stelele a cunoscut în viziunea subsemnatei, dirijorul Coralei Gloria a Colegiului de Muzică „Şt. Neaga”. In interpretarea Coralei Gloria madrigalul a răsunat în cadrul Festivalului Naţional de Interpretare Corală „Gavriil Musicescu” din anul 2013. Colectivul a prezentat creaţia şi în faţa autorului în cadrul concertului-examen de absolvire, desfăşurat în Sala mică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, la 5 iunie 2013. Gheorghe Mustea a apreciat înalt interpretarea acestei creaţii, menţionând gradul sporit de complexitate a lucrării şi totodată interpretarea ei reuşită. În repertoriul Coralei Gloria se regăsesc şi prelucrările compozitorului Cine joacă horele, pentru cor mixt şi toba mare, S-a dus cucul de pe-aici, pentru cor pe voci egale.
În concluzie, rămâne a se aprecia drept unică adresarea compozitorului la genul de madrigalul Renaşterii italiene în variantă românească. Demersul liric al poeziei eminesciene se ridică la nivelul muzical-artistic destul de iscusit, manifestând o sinteză dintre abilităţile polifonice şi sugestii melodico-armonice convingătoare. Lucrarea care se deosebeşte printr-o diversitate timbrală şi dinamică expresivă se racordează perfect la cele două curente în domeniul muzicii corale româneşti ale secolului XX şi anume abordarea contemporană a genurilor vocale vechi şi realizările artistice inspirate din lirica eminesciană.
Putem recomanda dirijorilor de cor această creaţie pentru interpretare în Concursurile Internaţionale Corale, ce ar reprezenta în cel mai benefic mod creaţia corală naţională contemporană, promovând în acest mod arta corală autohtonă departe de hotarele ţării.
Referinţe bibliografice
[1] Sistematizarea şi clasificarea creaţiei compozitorului Gh. Mustea pe genuri poate fi găsită în catalogul Repertoriul general al creaţiei muzicale din Republica Moldova (ultimele două decenii ale secolului XX), autor Irina Ciobanu-Suhomlin [2, pp. 193-203]. Cea mai recentă clasificare conform componenţei interpretative poate fi găsită în ultima ediţie muzicologică de acest tip — Creaţii muzicale ale compozitorilor din Republica Moldova în biblioteca orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale S. Lunchevici, autor Larisa Balaban [3].
[2] Partitura sau clavirul nu a fost consultat pentru a nominaliza toate corurile din operă, găsindu-se în stadiul final al orchestrării.
[3] Analiza lucrării a fost efectuată în baza manuscrisului. Madrigalul în variantă redusă este editat în culegerea Creaţii corale ale compozitorilor din Moldova [4, pp. 109-115].__