STUDIUL ARTELOR ŞI CULTUROLOGIE: istorie, teorie, practică – Nr. 2 (22), 2014

REVISTA
Nr. 2 (22), 2014
Cuprins
MOTIVUL MIORITIC ÎN CREAŢIA CORALĂ ŞI VOCAL-SIMFONICĂ A COMPOZITORILOR ROMÂNI ŞI BASARABENI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA
ARTICOL

MOTIVUL MIORITIC ÎN CREAŢIA CORALĂ ŞI VOCAL-SIMFONICĂ A COMPOZITORILOR ROMÂNI ŞI BASARABENI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA

THE MIORITIC MOTIF IN THE CHORAL AND VOCAL-SYMPHONIC CREATION OF ROMANIAN AND BASSARABIAN COMPOSERS FROM
THE SECOND HALF OF THE 20TH CENTURY

EMILIA MORARU,
сonferenţiar universitar, doctor în studiul artelor,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

În articolul de faţă autoarea evidenţiază cele mai reprezentative creaţii corale, vocal-simfonice, dar şi instrumentale, semnate de compozitori români şi basarabeni din a doua jumătate a secolului al XX-lea, având drept sursă de inspiraţie balada populară Mioriţa. Astfel, în centrul atenţiei se situează creaţiile compozitorilor români P. Constantinescu, A. Vieru, S. Toduţă (care au abordat genul poemului coral şi al oratoriului) şi ale compozitorilor basarabeni I. Macovei şi T. Chiriac (care au valorificat motivul mioritic în genul oratoriului, al poemului simfonic şi vocal-simfonic).
Cuvinte-cheie: poem coral, poem simfonic, oratoriu, baladă, colind, motiv mioritic, cantată.

In the present article, the author points out the most representative choral, vocal-symphonic and instrumental works written by Romanian and Bassarabian composers in the second half of the 20th century who had as source of inspiration the folk ballad Miorița. Thus, in the center of attention are the works of the Romanian composers P. Constantinescu, A. Vieru, S. Toduță (who turned to the genre of choral poem and oratorio) and the Bassarabian composers I. Macovei and T. Chiriac (who developed the mioritic motif in the oratorical genre of the symphonic and vocal-symphonic poem).
Keywords: choral poem, symphonic poem, oratorio, ballad, carol, mioritic motif, cantata.